Ziua bună se cunoaște de dimineață

Mă învelesc mai bine și încerc să nu mă mișc prea mult. Oricum burta nu-mi permite să dorm în multe poziții. Prea târziu însă, Iris m-a simțit deja. Se ridică într-un cot, mă privește cu atenție și întreabă:
– Mama, din lapte se face și cașcaval?
Mă întind și îi zic:
– Bună dimineață, gâzule.
– Bună dimineață, mama. Se face?
– Ce?
– Cașcaval din lapte.
– Da, Iris, se folosește și lapte.

Turuie ca o moară stricată, în timp ce eu abia pot să-mi țin ochii deschiși, întrebându-mă a nu știu câtă oară, de unde are copilul ăsta atâta energie și chef de vorbă. Intru la baie cu ochii cârpiți și picioarele mi se afundă imediat în ditamai băltoaca. Mă trezesc de-a binelea imediat. Înțeleg dintr-o privire că scurgerea din podea a dat pe-afară (apă, doar apă). Iau mopul, strâng apa, în timp ce încerc s-o conving pe Iris să nu intre și ea la baie. Apoi mă spăl pe mâini, fără să mă gândesc (doh!) că iar o să se umple podeaua cu apă, ceea ce se și întâmplă. Adun iar cu mopul, cu grijă să nu alunec. Iris se smiorcăie că-i e foame, că vrea pâine cu gem de căpșuni, că vrea acum și că nu poate aștepta să strâng.

Respir adânc și-mi spun în gând, Simona, nu te enerva, că e abia 8 dimineață, ziua-i lungă, ai toată vremea și pentru asta. Așa că termin cu mopul și hrănesc copilul, apoi hrănesc și câinele. Mă uit mândră la chiuveta goală și mă felicit că am spălat vasele aseară, bașca am curățat chiar și aragazul. Nu se întâmplă de multe ori să am chiuveta goală dimineață, dar îmi promit în gând că o să încerc mai des, ia uite ce fain e cu ea așa. Și uite, numa’ uite ce frumos sclipește aragazul. Bravo mie, ce gospodină!

Îmi pregătesc cafeaua în espressorul de aragaz și o pun la făcut. Abia aștept să înceapă bolborositul ăla care umple casa cu miros de cafea proaspătă. Ăsta e momentul meu preferat al dimineții. Copilul mănâncă și vorbește despre ceva baloane colorate în formă de inimă, afară e soare, Ozzy stă tolănit lângă ușa, hai că nu-i rău deloc. Începe să miroasă a cafea, închid ochii și inspir. Mmmmm.

Poc, poc, poc, face espressorul și se culcă peste ochiul de aragaz, stingându-l și umplându-l cu tot lichidul maroniu și aromat pe care-l așteptasem toată dimineața. Ba curge și pe aragaz în jos, pe gresie, apoi stropește peretele alb de lângă el.Iris se sperie și țipă. Eu mă enervez și înjur ceva printre dinți. Ce bine că abia zugravisem peretele și că spălasem aseara aragazul.

N-am pățit nimic, Irisule, sunt bine, te rog nu mai țipa, nu s-a întâmplat nimic grav. Respir adânc și merg iar după mop, pare că azi îmi e partener dis-de-dimineață. Adun cafeaua de pe gresie în timp ce-mi dau lacrimile. Si ce daca, sunt gravidă, aia e, pot plânge și de la mai puțin de-atât.

Afară e tot soare, iar eu am acum o altă cafea în cană. Ozzy e tot lângă ușa, Iris se joacă pe lângă mine, cașcavalul tot cu lapte se face, iar aragazul e plin cu cafea, la fel și peretele de lângă el, de altfel. Eh, hai că nu-i așa de rău. Bună dimineața!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay

90 Shares

Dilema cu țâțele

– Mama, toată lumea are țâțe?
– Uhm, da.
– Și tata?
– Da. Doar că ale lui și ale celorlalți bărbați nu cresc.
– Nuuu?
– Nu.
– Tata, ridică-ți tricoul!

M se conformează, și-l ridică și ea pe-al ei. Își plimbă privirile de la propriul piept la pieptul lui tată-su. Concluzionează:
– Sunt mici.
– Păi da. Însă ale tale vor crește când vei fi adolescentă,
așa cum ți-am mai explicat și altădată. Dar ale lui tata rămân așa întotdeauna. Poate cresc doar dacă se mai îngrașă, fac eu o glumă mică.
Judecă, apoi grăiește:
– Păi tata e deja gras și tot n-are țâțe.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

74 Shares

Să râdem cu Iris VI

july (139)

Pentru viața fără râsete e ca berea răsuflată (mda, gravida visează la bere), luați de râdeți și voi cu noi :

🙂 – Mama, eu nu mai vreau să fiu copil. Vreau să fiu adult.
– Da’ de ce, Irisule?
– Ca să port sutien.

🙂 – Mama, faci supă cu cucoane?
– Îîîmm? Cu ce?
– Cucoane. Le mănânci cu supă și sunt așa pătrate.
– Crutoane, Irisule?
– Cucoane, da.

🙂 Așteptăm să vină ospătarul cu nota.
– Mama, hai să plecăm acum.
– Trebuie să mai așteptăm puțin, Irisule.
– De ce?
– Să vină flăcăul cu nota, plătim și apoi putem pleca.
Ceea ce se și întâmplă, ospătarul apare la masa noastra, iar Iris, arătând spre el, mă întreabă în gura mare:
– Mama, ăsta e domnul flăcău?

🙂 – Iris, ce faci, puiule?
-…
– Cauți vreo comoară? Poate niște pietre prețioase?
Cu degetul bine înfipt în nas, zice:
– Nuuu, doar niște muci prețioși.

🙂 Într-un moment de tandrețe, Iris îi ia lui M fața între mânuțe și îi spune:
– Ai un cap drăguț. E un cap foarte drăguț, nu vreau să ți-l sparg.

🙂 – Mama, te iubesc tare.
– Ba eu te iubesc si mai tare.
– Eu până la stele și înapoi, mama.
– Eu te iubesc cu cea specială iubire, Irisule.
– Ba eu te iubesc și mai mult.
– Cât de mult?
– Cel mai mult, mama. Ești cea mai drăguță și grijulie și bună, te iubesc cel mai tare.
– Atât de tare încât dacă ai avea o ciocolată, ai împarți-o cu mine?
– Ăăă, nu, nu atât de tare.

🙂 Iris îmi mângâie tandru burtica și zice șoptit:
– Zmeurică, eu sunt, Iris, stăpâna ta.

🙂 Abia aștept să ajungă la adolescență, să se culce vineri la 2 noaptea și eu s-o trezesc sâmbătă dimineața la 6:30, că vreau pâine prăjită cu gem de zmeură. Abia aștept!

🙂 – M mănâncă pâine cu unt și gem. Iris se tot gudură pe lângă el.
– Tata, hai să mâncăm împreună.
– Vrei tu?
– Da, tu ții pâinea și eu mușc.

🙂 M crapă niște lemne de foc. Iris, alearga in jurul lui cântând:
– Moșul taie lemnele, eu adun surcelele…

🙂 Din întunericul așternut în cameră, se aude vocea ei pițigăiată:
– Mama?
– Hm?
– Eu nu sunt astronaut.
– Nț.
– Sunt o fetiță.
– Mhm.
– Fetița ta.
– Mhm.
– Care te iubește.
– Și eu te iubesc pe tine.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Hm?
– Eu înainte nu știam cum arată ciocănitoarea Woody.
– Mmm.
– Acum știu.
– Mhm.
– Are cioc.
– Mhm.
– Are burtică.
– Mmmm.
– Și picioare roșii.
– Îhî.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Taci și culcă-te odată!
– Mhm. Mhm. Mă culc!

🙂 Azi, Iris a rămas acasă doar cu M. După nițică suferință în tăcere, îi mărturisește lui tată-su:
– Mie îmi place mai mult să stau cu mama.
– Știu. Dar nu-i așa rău nici cu mine, nu-i așa?
– Nu, dar eu pe mama o iubesc mai tare.
– Și eu o iubesc.
– Dar tu de ce o iubești, că pe tine mereu te ceartă?

🙂 – Hai odată, Irisule. Hai odată, că până vii tu…
– Ce faci până vin, naști?
– Voiam să zic că îmbătrânesc până vii…

🙂 – Mama, prințele fac și ele pișu?
– Da, bineînțeles.
– Și pârțuri?
– Fac și din-alea, da.
– Pârțuri care miros urât și trebe să fugi de ele?
– Aha.
– Bine, noapte bună!
– Noapte bună, Irisule!

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V

🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

89 Shares

Conversația aia cu chiloții

trousers-362781_960_720
Ne spălăm împreună pe dinți. Scuipă dramatic spuma și-mi zice:
– Mama, îți cam iese burta de sub tricou.
– Mda, ăsta e un tricou mai strâmt, nu-l mai pot purta în curând.
– Dar când îți mai crește burta, cu ce o să te îmbraci?
– Păi o să port tricourile lui tata, cum am făcut și când te-am avut pe tine în burtă. Ș cred că o să-mi mai cumpăr și alte haine.
– O să îți crească și fundul?
– Mmmm, probabil.
– O să-ți cumperi și chiloți mai mari?
– Păi, dacă o să fie nevoie, da.

Se uita lung la fundul meu, apoi iși periază dinții îngândurată, mișcându-și capul în loc să miște periuța.

– Nu poți porți chiloții lui tata?
– Nu, n- vrea -i port pe-ai lui.
– De ce? sigur tata ți-ar da voie.
– Pentru lenjeria intimă nu se împrumută sub nici o formă. Fiecare persoană poartă doar chiloții ei, fără -i împrumute vreodată altcuiva. Putem împrumuta o jucărie de la alt copil, puțin zahăr de la un vecin, dar niciodată chiloți, de la nimeni.
Aha.

Își ține periuța sub jetul de apă, stropind jumate de baie.
Mama?
Da?
– O ți crească și urechile?
– Nu, puiule.
Nasul?
– Doar dacă o spun minciuni, altfel nu.
– Dar genunchii?
– Nu, nici ăia.
– Ochii?
– Nu, puiule. Doar burta îmi va crește.
Și fundul, mama. Și fundul îți va crește.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

110 Shares

Politică la patru ani

princess_and_the_frog_3_bestmoviewalls_by_bestmoviewalls-d768y9c

Aseară, Iris s-a uitat laPrințesa și Broscoiul”. Ei bine, toate bune și frumoase, până când un anumit licurici a murit, călcat de talpa îngrozitorului om al umbrelor. Buza de jos  a lui Iris a început tremure, ca atunci când era bebeluș, prevestind furtuna ce urma vină. I s-au umezit ochii și apoi a început plângă cu lacrimi și sughițuri.

Am îmbrățișat-o și consolat-o până a scos toată supărarea, iar la sfârșit am dansat ținându-ne strâns de mâini. Înainte de culcare, a mai vărsat două lacrimi, amintindu-și de sfârșitul tragic și nedrept al licuriciului, ca mai apoi mi adoarmă în brațe.

De dimineață, în timp ce-și mânjea jumătate de față cu gem de mure, dovadă n-a uitat de nefericita întâmplare, m-a întrebat:
Mama, ce s-a întâmplat cu “licuricu” după ce a murit?
– S-a dus în cer și s-a transformat într-o stea strălucitoare.
Și de-acolo avea grijă de prietenii lui?
Păi da.
Așa cum bunica are grijă de noi?
– Exact la fel.

Mușcă din felia unsă cu gem și întreabă cu gura plină:
Toți oamenii se fac stele după ce mor?
– Nu toți, doar cei buni.
– Aaaaa, doar cei care sunt buni?
Da, cei răi nu pot străluci pe cer.

Mestecă și judecă. Apoi hotărăște:
– Atunci Dragnea nu,  așa-i?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

80 Shares