Să râdem cu Iris VI

july (139)

Pentru viața fără râsete e ca berea răsuflată (mda, gravida visează la bere), luați de râdeți și voi cu noi :

🙂 – Mama, eu nu mai vreau să fiu copil. Vreau să fiu adult.
– Da’ de ce, Irisule?
– Ca să port sutien.

🙂 – Mama, faci supă cu cucoane?
– Îîîmm? Cu ce?
– Cucoane. Le mănânci cu supă și sunt așa pătrate.
– Crutoane, Irisule?
– Cucoane, da.

🙂 Așteptăm să vină ospătarul cu nota.
– Mama, hai să plecăm acum.
– Trebuie să mai așteptăm puțin, Irisule.
– De ce?
– Să vină flăcăul cu nota, plătim și apoi putem pleca.
Ceea ce se și întâmplă, ospătarul apare la masa noastra, iar Iris, arătând spre el, mă întreabă în gura mare:
– Mama, ăsta e domnul flăcău?

🙂 – Iris, ce faci, puiule?
-…
– Cauți vreo comoară? Poate niște pietre prețioase?
Cu degetul bine înfipt în nas, zice:
– Nuuu, doar niște muci prețioși.

🙂 Într-un moment de tandrețe, Iris îi ia lui M fața între mânuțe și îi spune:
– Ai un cap drăguț. E un cap foarte drăguț, nu vreau să ți-l sparg.

🙂 – Mama, te iubesc tare.
– Ba eu te iubesc si mai tare.
– Eu până la stele și înapoi, mama.
– Eu te iubesc cu cea specială iubire, Irisule.
– Ba eu te iubesc și mai mult.
– Cât de mult?
– Cel mai mult, mama. Ești cea mai drăguță și grijulie și bună, te iubesc cel mai tare.
– Atât de tare încât dacă ai avea o ciocolată, ai împarți-o cu mine?
– Ăăă, nu, nu atât de tare.

🙂 Iris îmi mângâie tandru burtica și zice șoptit:
– Zmeurică, eu sunt, Iris, stăpâna ta.

🙂 Abia aștept să ajungă la adolescență, să se culce vineri la 2 noaptea și eu s-o trezesc sâmbătă dimineața la 6:30, că vreau pâine prăjită cu gem de zmeură. Abia aștept!

🙂 – M mănâncă pâine cu unt și gem. Iris se tot gudură pe lângă el.
– Tata, hai să mâncăm împreună.
– Vrei tu?
– Da, tu ții pâinea și eu mușc.

🙂 M crapă niște lemne de foc. Iris, alearga in jurul lui cântând:
– Moșul taie lemnele, eu adun surcelele…

🙂 Din întunericul așternut în cameră, se aude vocea ei pițigăiată:
– Mama?
– Hm?
– Eu nu sunt astronaut.
– Nț.
– Sunt o fetiță.
– Mhm.
– Fetița ta.
– Mhm.
– Care te iubește.
– Și eu te iubesc pe tine.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Hm?
– Eu înainte nu știam cum arată ciocănitoarea Woody.
– Mmm.
– Acum știu.
– Mhm.
– Are cioc.
– Mhm.
– Are burtică.
– Mmmm.
– Și picioare roșii.
– Îhî.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Taci și culcă-te odată!
– Mhm. Mhm. Mă culc!

🙂 Azi, Iris a rămas acasă doar cu M. După nițică suferință în tăcere, îi mărturisește lui tată-su:
– Mie îmi place mai mult să stau cu mama.
– Știu. Dar nu-i așa rău nici cu mine, nu-i așa?
– Nu, dar eu pe mama o iubesc mai tare.
– Și eu o iubesc.
– Dar tu de ce o iubești, că pe tine mereu te ceartă?

🙂 – Hai odată, Irisule. Hai odată, că până vii tu…
– Ce faci până vin, naști?
– Voiam să zic că îmbătrânesc până vii…

🙂 – Mama, prințele fac și ele pișu?
– Da, bineînțeles.
– Și pârțuri?
– Fac și din-alea, da.
– Pârțuri care miros urât și trebe să fugi de ele?
– Aha.
– Bine, noapte bună!
– Noapte bună, Irisule!

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V

🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

89 Shares

Conversația aia cu chiloții

trousers-362781_960_720
Ne spălăm împreună pe dinți. Scuipă dramatic spuma și-mi zice:
– Mama, îți cam iese burta de sub tricou.
– Mda, ăsta e un tricou mai strâmt, nu-l mai pot purta în curând.
– Dar când îți mai crește burta, cu ce o să te îmbraci?
– Păi o să port tricourile lui tata, cum am făcut și când te-am avut pe tine în burtă. Ș cred că o să-mi mai cumpăr și alte haine.
– O să îți crească și fundul?
– Mmmm, probabil.
– O să-ți cumperi și chiloți mai mari?
– Păi, dacă o să fie nevoie, da.

Se uita lung la fundul meu, apoi iși periază dinții îngândurată, mișcându-și capul în loc să miște periuța.

– Nu poți porți chiloții lui tata?
– Nu, n- vrea -i port pe-ai lui.
– De ce? sigur tata ți-ar da voie.
– Pentru lenjeria intimă nu se împrumută sub nici o formă. Fiecare persoană poartă doar chiloții ei, fără -i împrumute vreodată altcuiva. Putem împrumuta o jucărie de la alt copil, puțin zahăr de la un vecin, dar niciodată chiloți, de la nimeni.
Aha.

Își ține periuța sub jetul de apă, stropind jumate de baie.
Mama?
Da?
– O ți crească și urechile?
– Nu, puiule.
Nasul?
– Doar dacă o spun minciuni, altfel nu.
– Dar genunchii?
– Nu, nici ăia.
– Ochii?
– Nu, puiule. Doar burta îmi va crește.
Și fundul, mama. Și fundul îți va crește.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

110 Shares

Politică la patru ani

princess_and_the_frog_3_bestmoviewalls_by_bestmoviewalls-d768y9c

Aseară, Iris s-a uitat laPrințesa și Broscoiul”. Ei bine, toate bune și frumoase, până când un anumit licurici a murit, călcat de talpa îngrozitorului om al umbrelor. Buza de jos  a lui Iris a început tremure, ca atunci când era bebeluș, prevestind furtuna ce urma vină. I s-au umezit ochii și apoi a început plângă cu lacrimi și sughițuri.

Am îmbrățișat-o și consolat-o până a scos toată supărarea, iar la sfârșit am dansat ținându-ne strâns de mâini. Înainte de culcare, a mai vărsat două lacrimi, amintindu-și de sfârșitul tragic și nedrept al licuriciului, ca mai apoi mi adoarmă în brațe.

De dimineață, în timp ce-și mânjea jumătate de față cu gem de mure, dovadă n-a uitat de nefericita întâmplare, m-a întrebat:
Mama, ce s-a întâmplat cu “licuricu” după ce a murit?
– S-a dus în cer și s-a transformat într-o stea strălucitoare.
Și de-acolo avea grijă de prietenii lui?
Păi da.
Așa cum bunica are grijă de noi?
– Exact la fel.

Mușcă din felia unsă cu gem și întreabă cu gura plină:
Toți oamenii se fac stele după ce mor?
– Nu toți, doar cei buni.
– Aaaaa, doar cei care sunt buni?
Da, cei răi nu pot străluci pe cer.

Mestecă și judecă. Apoi hotărăște:
– Atunci Dragnea nu,  așa-i?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

80 Shares

Chiar e musai să ne pupăm?

kiss-3079067_960_720

Am mai mărturisit și cu alte ocazii nu-s cea mai socială ființă din lume. Nu știu fac small talk și nu găsesc deloc ar fi ușor încheg o conversație cu o persoană pe care n-o cunosc, sau cu una pe care o cunosc foarte puținAsta-s eu, acum și dintotdeauna.

Nu m- descrie nici pe departe ca fiind timidă, asta nu sunt, însă nu țin musai amestec în grupuri sau fiu înconjurată de o grămadă de oameni. Nu-mi plac nunțile, cumetriile sau petrecerile prin cluburi. Iar prietenii pe care-i am, sunt foarte puțini și aproape toți plecați din țară.

Așadar, imaginați cam cât de tare îmi place pup cu oamenii, așa în general. Nu știu de unde moda asta cu pupatul, însă zău nu-i pentru mine. Prefer ne zâmbim frumos, ne strângem mâinile ne îmbrățișăm ușor dacă chiar e musai, dar nu înțeleg de ce trebuie neapărat ne pupăm. Mai ales dacă abia ne-am văzut ieri sau alaltăieri. Sau dacă nici măcar nu ne cunoaștem prea bine.

Adică, da, e fain văd un cunoscut, pot opri schimb două vorbe cu el, însă chiar trebuie ne pupăm? Și nu doar la întâlnire, nuuu, pupăcioșilor le place și la despărțire. Iar dacă ne întâlnim și mâine, iaca, țoc țoc,  ne pupăm din nou. Ba uneori nu scap nici dacă mă trag puțin în spate sau fac un pas în lateral.

Pentru un pupăcios o sa fie mereu dornic te pupe. E vesel și se bucură te vede, așa muaaaah, te țocaie de nu te vezi, cu foc, pe ambii obraji.

No bun, eu declar  sus și tare nu mai vreau pup cu nimeni. Doar dacă e vreo persoană dragă și pe care n-am mai văzut-o de multă vreme, iar atunci pupatul se impune cumva ca o dovadă a dorului așternut între noi.  Sau dacă e ziua ei/ lui de naștere. Sau e Revelion. Sau ne iubim teribil. Altfel, nope, not me.

Hai, pa, pup! 🙂

Credit foto: Pixabay.com
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

66 Shares

Fuchinșit

andre-guerra-676198-unsplash

Suntem o familie destul de civilizată zice. Civilizată, as in, nu înjurăm (prea mult) acasă. deh, aude copilu’. Mai scăpăm câte una (mai ales eu), însă mereu cu grijă nu înțeleagă Iris.
Se întamplă să mai dau cu deștu’ mic de la picior de vreo mobilă și atunci îmi scapă cate un: fuckin’ fuck sau fuckidy fuck, sau shit și alți derivați.
Mai scap câte-o farfurie și odată cu ea, toate cele înșirate mai sus. Mai număr banii din portofel și iar îmi vine zic una alta. Știți și voi. Nu des, se întâmplă doar uneori, însă când le zic, îmi ies așa, cu patimă. Like I mean it. În engleză, desigur, protejez plodul.
Aaa, credeați -s vreo sfânta și vorbesc doar din dicționar? Nu, sfânta Simona nici nu cred este în calendar.
Așa într-o zi când am scăpat telefonul pe gresia din bucătărie, iar am zis ceva în barbă.
Mama, ce s-a întâmplat?
– Nimic, puiule, nimic nu s-a întâmplat.
Ba da, ce ai pățit?
– N-am pățit nimic, Irisule.
Ba da, știu eu.
– De unde?
ai zis fuchinșit. Ce-ai pățit?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Photo credit: Unsplash.com

83 Shares