Ce să faci când te trezeşti devreme, iar mama încă doarme. Tips & tricks.

Jun3 (146)

E sâmbătă. Ceasul arată ora şase şi ceva, dar pentru tine nu contează, tu oricum nu ştii să-l citeşti. E lumină afară aşa că te ridici în fund. Azi nu trebuie să mergi la grădiniţă, îţi aminteşti că ţi-a explicat mama ceva despre sfârşitul de săptămână, dar cine ştie ce-o mai fi şi ăla. Uite-o, mama încă doarme. E linişte. Te întrebi ce-ai putea face. Păi uite, am câteva sugestii pentru tine:

– O dezveleşti pe mama.
– O prinzi cu mâinile tale mici şi  o scuturi bine.
– Îţi apropii buzele de urechea ei şi îi spui: “tezeşte-te mama, e dimineaţă”

– Dacă îşi trage pătura peste cap, dezveleşte-o din nou şi spune-i: “mama, ţi-e aşa de cald, vezi?”
– Sari în pat fix lângă capul mamei, suficient de aproape încât să-i calci părul.
– Dacă protestează, pup-o până tace.

– După ce tace, bagă-i degetele în nas sau în urechi.
– Dacă nici aşa nu se trezeşte, profită de ocazie ca s-o coafezi.
– După aşa un tratament regal, cânta-i un cântecel la ureche.

– Adu în pat jucăria aia cu maimuţa care bate la tobe şi apasă butonul “play” în mod repetat.
– Întreab-o pe mama dacă i-a plăcut.
– Când mama îţi zice: “Iris, e şase dimineaţa!”, tu poţi continua să numeri frumos. La urechea ei, desigur. Şase, şapte, opt, nouă, zece, unsprezece…

– O întrebi iar pe mama dacă sigur nu trebuie să mergi la grădiniţă.
– Când pare că a adormit iar, poţi s-o întrebi dacă doamnele educatoare merg la grădiniţă.
– După alte două minute, întreab-o dacă şi doamna îngrijitoare are zi liberă.

– Cere-i să-ţi explice iar de ce.
– Spune-i tot la ureche că azi o să porţi rochia aia de vrăjitoare.
– Gâdilă-i tălpile.

– Linge-o pe faţă.
– Urcă-te peste mama şi spune-i că ea e mai drăguţă decât Ozzy.
– Dacă nu se trezeşte nici aşa, spune-i că trebuie să faci pişu şi nu te mai poţi ţine. Iţi promit că o sa se trezească imediat!

Hai, bună dimineaţa şi vouă! 🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când cumnata mea m-a cerut de nevastă

IMG_0320

Vreme de trei ani am lucrat pe vase de croazieră. Alunecam cu valurile luni de zile în şir, veneam acasă în vacanţă doar pentru câteva săptămâni, apoi mă întorceam iar să mă mai dau puţin cu vaporul. Era greu, al naibii de greu pentru mine şi M, să fim aşa departe unul de celălalt, atâta amar de vreme. Însă era un sacrificiu pe care ni-l asumaserăm, aşa că mergeam înainte. Pentru că eram plecată mult timp, de cele mai multe ori nu reuşeam să petrecem împreună sărbătorile sau aniversările.

Aşa că atunci când mă întorceam de pe mare, M mă aştepta cu câte un cadou pentru fiecare zi importantă pe care o ratasem. Pentru Crăciun, pentru ziua mea, sau doar pentru că văzuse ceva ce se gândea că mi-ar fi plăcut. Ba într-un an am găsit şi bradul împodobit în Aprilie, pentru că ştia cât de tare îmi place Crăciunul.

În anul cu pricina, era pentru prima dată că veneam acasă în vacanţă vara. Atunci când toată lumea merge în concediu, când poate oamenii îşi iau şi câteva zile să-şi viziteze părinţii. Aşa s-a întâmplat şi la noi. Ne-am dus să-i vedem pe părinţii lui M.

M are trei surori. Fete faine, toate m-au făcut de la început să mă simt bine primită şi binevenită în familie. Deh, eram iubita singurului lor frate, mezinul familiei, lumina ochilor, băiatul mult aşteptat. A trecut vreme multă de-atunci şi acum sunt cumnata lor cu acte în regulă, dar fix atunci în ziua aceea încă nu eram.

Ne-am revăzut cu bucurie după lipsa mea de câteva luni, am băut vin amărui făcut de socrul meu, am mâncat ciorbă cu legume din grădină şi am umplut aerul cu râsete. Părinţii şi-au privit copiii cu lumini în ochi şi mulţumire întipărită pe feţele atinse de vreme.

V, cumnata mea, recunoscându-mi în urechi cerceii pe care ştia că M mi-i cumpărase în timp ce eu eram pe vas, mi-a zis:
– Oh, ce drăguţi sunt cerceii. Sunt cei pe care i-a luat M?
– Da, ăştia sunt.
– Sunt faini, ţi se potrivesc.
– Mulţam! Da, i-a nimerit bine.

Nu ştiu dacă fix aşa a decurs discuţia până în punctul ăsta, însă îmi amintesc exact cum a continuat.
– Mhm, dar inelul? Inelul de ce nu-l porţi? Nu ţi-a plăcut inelul?

Ştiţi momentele alea când e zarvă mare în jur, apoi cineva zice ceva şi se face linişte de nu se mai aude nici musca? Linişte! Toţi ochii circulau de la mine, la M, la V, apoi iar la mine. Pentru o clipă am fost confuză, însă uşoara panică din privirile tuturor mi-a indicat clar că M îmi luase un inel (the ring!), că surorile ştiau de el, dar că eu încă nu-l primisem. M aştepta doar momentul potrivit.

M-am uitat la el. Avea ochii mari, iar o cută i se adâncea pe frunte uşor dar sigur. L-am văzut cum inspira adânc şi i se încleşta maxilarul. M-a pufnit imediat râsul. Tocmai fusesem “cerută de nevastă” de soră-sa, cu toată familia de faţă şi mie-mi venea să râd în hohote. Un fel de Stan şi Bran.

V a spart tăcerea, uşor amuzată şi ea:
– Ce e? Am făcut o gafă, aşa-i? Aoleu, nu ştiai de inel?
L-am auzit pe M în spatele meu, răspunzând printre dinţi:
– Nu, nu ştia.

Scena asta a rămas celebră în familie ca fiind momentul în care V m-a cerut în căsătorie. For the record, să ştiţi c-am zis da. 🙂
La voi cum a fost?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Găletuşa cea urâtă

b (17)

– Mama, s-a iupt găietuşa.
– Care găletuşă s-a rupt?
– Găietuşa cu castei.
– Oh, aia cu castel? Din cauza asta nu te-ai mai jucat tu în lada de nisip?
– Da.
– Păi no, nu-i bai. Îți luăm altă găleată.
– Tot una cu castei?
– Dacă vrei cu castel, fix cu castel luăm.
– Viau una cu fetițe.
– Pfff, căutăm, dar nu-i sigur că găsim.
– Bine. Să căutăm mama, să nu fie ca găietuşa ta. A ta e uiâtă.
– Eu n-am găletuşă, Irisule.
– Ba daaaaaa, ai.
– Ce găletuşă am eu?
– Aia ioşie.
– Mmm, nu ştiu despre care găletuşă vorbeşti.
– Găietuşa ta ioşie. Aia uiâta. Cu mop. Aia e a ta.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Cătălina

jul2 (160)

În parc, Iris, cocoţată pe o chestie mare de lemn, se uită cu atenţie la o fetiţă mai mare, care se află jos, pe un leagăn rotund.
– Mama, de ţe e fetiţa veseiă?
– Nu ştiu dacă e veselă, Irisule. Şi nici de ce. Mai bine o întrebi pe ea.
Se uită către fetiţă şi-o întreabă:
– Fetiţă, de ţe eşti veseiă?
Copila se încruntă adorabil, apoi răspunde repede şi hotărâtă:
– Nu sunt veselă.

Iris nu se lasă:
– Mama, fetiţa de ţe e tistă?
– Nu ştiu nici asta, Iris. Trebuie s-o întrebi tot pe ea.
– Fetiţă, de ţe eşti tistă?
– Nu sunt nici tristă, răspunde ea îmbufnată.
– Mama, fetiţa ţe-a zis?
– Ţi-a spus că nu e nici tristă.

Iris o studiază cu atenţie de la înălţime pe fetiţa care nu e nici veselă, dar nici tristă. Ea o ignoră pe fiică-mea cu intenţie. Deodată, tot îmbufnată, îi spune lui Iris:
– Pe mine mă cheamă Cătălina şi am cinci ani.
Linişte. Acum Iris o ignoră pe fetiţă. Dar nici aceasta nu renunţă cu una, cu două:
– Pe mine mă cheamă Cătălina şi am cinci ani.
Iris se uită la ea şi zâmbeşte, dar nu zice nimic.

Intervin eu:
– Bună, Cătălina, ce nume frumos ai. Şi ce fetiţă mare eşti, ai tocmai cinci ani.
Linişte. Fetiţa mă priveşte curioasă. Iris coboară de pe chestia mare de lemn, cele două stau faţă în faţă. La celălalt leagăn, una din fetele mai mari care probabil e responsabilă cu supravegherea Cătălinei, strigă:
– Cătălinaaaaa, să nu cumva să dai în fetiţă!
– Nuuu, răspunde Cătălina.
Iris întinde mâinile către fetiţă, îşi apropie faţa de ea, apoi o îmbrăţişează.
– Cătălinaaaaaa, lasă fetiţa în pace.
– E în regulă, se îmbrăţişează, Cătălina e foarte cuminte, îi spun eu fetiţei mai mari.

Cătălina e frumoasă. Uşor încruntată, are ochii vii şi o figură de copil neastâmpărat. La rândul ei, o îmbrăţişează pe Iris. O încurajez pe fiică-mea:
– Iris, spune-i şi tu Cătălinei cum te cheamă.
– Cum te cheamă? zice Iris
– Nu puiule, spune-i cum te cheamă pe tine.
– Cum te cheamă pe tine, Cătăina?
Râd. Iris nu înţelege.
– Irisule, ea s-a prezentat deja, ştim că o cheamă Cătălina. Însă tu nu te-ai prezentat. Îţi ziceam să-i spui la rândul tău cum te cheamă pe tine.
– Cum te cheamă pe tine.
Râd iarăşi. Râde şi Cătălina cu ochi vii şi figură de copil neastâmpărat.

– Pe ea o cheamă Iris şi are aproape trei ani, zic eu.
Se prinde şi copila mea.
– Da, mă cheamă Iis, zice ea cu o mână pe piept, ca să dea putere cuvintelor rostite.
– Eu sunt mai mare decât tine, zice Cătălina.
– Da, zice Iris. Nu eşti tistă?
– Nu, spune Cătălina

Se mai îmbrăţişează de câteva ori cât stăm în parc. Înainte să plecăm îi spun:
– Noi trebuie să plecăm acum. Cătălina, ne bucurăm că te-am cunoscut şi sperăm să ne mai întâlnim şi altă dată.
Se încruntă şi zice:
– Da, bine.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Să râdem cu Iris II

iun4 (68)

La cererea publicului, am revenit cu partea a doua de perle, marca Iris. Luaţi-vă nişte popocorn şi desfătaţi-vă niţel 🙂

< Suntem afară la plimbare. Iris mă întreabă:
– Țe fațe cățelu?
– Se plimbă.
– Țe aie ia gât cățeiu?
– Are zgardă, iar de ea e prinsă lesa.
– De țe aia gaidă şi iesă?
– Ca să nu fugă în stradă unde l-ar putea lovi maşinile.
Stăpâna lui nu-l poate ține de mână aşa că foloseşte lesa.
Se gândeşte:
– Şi stăpâna asta o duțe pe Iis ia pimbaie.

< Iris mă întreabă mirată:
– Țe fațe mama?
– Îmi pun puțin fond de ten.
Se încruntă, acum şi mai mirată:
– De țe pune mama fundochem (aşa-i spune verişoară-sa la sudocrem 😁) pe față?

< 06:45 am
– Mama, bună dimineața, a tezit Iis. Viau să fac un pişu gozav.

< Momentul ăla când copilul plânge că nu vede în oliță pârțul pe care tocmai l-a executat.

< – Tu Irisule, te iubesc tare.
– Pentu că eşti fumoasă.
– Eşti, dar nu de asta te iubesc. Te-aş fi iubit la fel de tare şi dacă erai urâtă.
– Şi eu te iubesc când eşti uiâtă, mama.

< Irisule, ce fel de ouă sunt astea, aşa de mici?
– De veveiţă.

<Gătesc, iar Iris mă asistă. Adaug sare.
– Ţe faţe mama?
– Pun sare.
Începe să ţopăie şi zice:
– Şi Iis saie.

<- Tu Iris, unde ți-ai pus sticla cu apă?
– În păduie.
– Hai măi Irisule, serios, unde?
– În păduie.
– În ce pădure?
– În păduia femecată.
Ce să fac, mă duc s-o caut. Poate găsesc şi niscaiva urzici, poate nişte ciuperci..

< O ducem uneori la mănăstire pentru că în imaginația ei este de fapt un castel, iar ea ditamai prințesa la curtea regală.
După ultima vizită mi-a spus:
– La castel am văzut o micuță.
– O fetiță micuță? Nu înțeleg.
– O micuță (măicuță) cu iochie iungă, neagă şi fumoasă.

< Îmi flutură prin faţa ochilor o felie de măr, apoi pe ton pisicesc îmi cere:
– Mama să spună lu Iis “dă-mi şi mie puţin măi, te iog, hai te iog, te iog fumos”.
Mă conformez:
– Tu Iris, dă-mi şi mie te rog puţin măr.
Se încruntă.
– Nu aşa. Spune “te iog, te iog”.
– Te rog, te rog să-mi dai şi mie puţin măr.
– Spune “tu Iis”.
– Tu Iris, te rog, te rog să-mi dai şi mie puţin măr.
– Mama spune “te iog fumos”
– Tu Iris, te rog, te rog frumos să-mi dai şi mie puţin măr.
Satisfăcută, muşcă din măr şi-mi spune peste umăr:
– Nu viau.

< Iris se uită cu teamă la M care a aţipit pe canapea.
– Mama, ţe faţe tata?
– Cred că doarme.
Mă ia de mâna îngrijorată.
– Mama, tata iatiă (latră).
– Nu puiule, tata sforăie.

< Momentul când vine în vizită un prieten şi fiică-ta îl întâmpină cu:
– Bună, măgaiuie (măgarule)! apoi îi zâmbeşte larg
Iar tu trebuie să îi explici fâstâcindu-te, că nu e răutăcioasă sau nepoliticoasă, ci doar îi plac foarte tare măgării.

< GPS-ul zice:
– Peste 150 de metri, virați la stânga.
Iris zice:
– Peste ciuciu meti viați a diapta.
M conduce. Se uită în oglindă. Ridică din umeri şi mă întreabă:
– În ce direcție trebuia să virez?

< Ai adrenalina la nivel maxim, atunci când pe ascuns ți-ai înfundat mecla cu ciocolată, însă plodul te găseşte şi te întreabă suspicios:
– Mama, țe-ai în guiă?

< Avem un instalator în baie. Iris stă în uşă şi ne informează:
– Domnu’ e doctoiu de budă. 🚿

< Ne aduce curierul un pachet.După ce îl desfacem împreună, Iris mă întreabă nedumerită:
– Mama, de ţe ne-a cumpăiat cuieiu căiţi?

< Azi am dus-o la mănăstire pentru ca tot cerea să vadă “castelul”. Am aprins şi lumânări împreună dacă tot eram acolo. Să-mi fac griji că a început să sufle în lumânările celor vii?

< – Mama ţe voibeşte boasca?
– Păi, vorbeşte limba broaştelor.
– Cum?
– Nu ştie să spună cuvinte, aşa că zice oac oac. La fel cum Ozzy, când vorbeşte limba câinilor, zice ham ham.
Se gândeşte.
– Şi tanti când voibeşte, ea zice în imba tantiioi.

< Plouă. Cana colorată cu cafea îmi încălzeşte mâinile. Mă uit pe geam. Ozzy, în curte, ţine între labe un os, pe care-l roade pofticios. Iris înfulecă la clătitele cu banane.Vine lângă mine, îmi înconjoară gâtul cu braţele şi mă linge repede pe obraz.
– Mama, eu sunt Ozzy şi te pup.

< Ne jucăm împreună în nisip.
– Mama, să fațem un toit.
– Vrei să facem un tort?
– Da. Un toit bun bun.
– Păi hai să facem. Ce aromă o să aibă?
– De iumânăi (lumânări).

< Ştii că sigur ai un copil manierat, când, după ce l-ai şters la fund, o ia la fugă şi strigă:
– Muițumesc pentu ajutooooi.

< Mi-am pus într-un bol nişte cereale cu iaurt. Iris îi dă târcoale, mai scapă câte un deget în el, apoi şi-l linge cu nesaț.
– Mama, de țe mănâncă Iis?
– Probabil îți era şi ție poftă.
– Nu. Iis mănâncă să nu moaiă de foame.

< Constată contrariată:
– Mama, eu am un cap.
– Ai. Cel mai drăguţ cap din lume.
– Mama, de ţe am eu doai un cap?
– Hmmm, pentru că tu nu eşti balaur.
– Ba nu, pentu că sunt ieneşă (leneşă).

< La mare, într-un Lidl, o familie face cumparături în costum de baie. Iris arată cu degetul spre băiețelul din grup, şi-mi spune încântată de descoperire:
– Mama, uite şi Mowgli fațe cumpăiătui. Mowgli! Mowgliiiiiii!

< – Mama, am săit în băitoacă!
– Ţi se vor uda picioarele, tu Irisule.
– Nu, am ţizme de iegumă.

< Abia am pupat-o de noapte bună şi am ieşit din cameră. Fac doi paşi şi aud:
– Mama, mamaaaa!
Urc iar la ea.
– Da, Irisule. Ce s-a întâmplat?
– Aveam puțină nevoie de tine.
– Pentru ce?
– Să-ți schiu o iețetă voiam. Poftim. (Îmi întinde o rețetă imaginară). E cu ioşii.
– Mulțumesc.
– Noapte bună, mama.
– Noapte bună, Irisule.

< – Păiu meu e bond.
– Cum zici că e părul tău?
– Bond.
– James Bond?
– Da.
No bun, bine că ne-am înţeles.

< Moment de tandrețe. Mă priveşte cu atenție.
– Mama, ai un nas aşa de fumos.
– Oh, mulțumesc, Irisule!
– Fumos şi maaaie!

<Bunicul îi spune o poveste lui Iris, în acelaşi timp mai arunca ochii la meci:
– Se uită el atent, şi-l vede pe iedul cel mic sub pat. Vai, ce gol frumos a dat Teixeira, măi puiule. Şi l-a luat lupul pe ied de-acolo. Foarte frumos golul, da, chiar frumos. Dup-aia lupul…

“Dosar de Mamă” e şi e Facebook

Pălăria şi chiloţii

20179902_10155456346269876_163044088_n

Suntem afară. Ne îndreptăm spre parc. E cald, poate puţin prea cald. Iris nu vrea să poarte pălăria de soare şi încearcă să mă convingă că nu e necesară.
– Aiţi nu tebe păiăia că e puţină umbă.
– Da, măi Irisule, dar peste doi paşi iar e soare.
– Acoio e umbă.
– Dar prima dată trebuie să trecem de partea cu soare. Acolo îţi pui pălăria.
– Nu viau.

– Irisule, nu negociez cu tine. Îţi pui pălăria la soare. Altfel faci insolaţie.
– Ţe e isonaţie?
– Atunci când creierul şi corpul tău se încălzesc peste măsură de la soare. Ştii cum niciodată nu ne ducem la plajă la prânz?
– Da, că e soaieie pia puteinic.
– Exact. Dar chiar şi atunci când nu e atât de puternic, e important să porţi pălărie.
– Că aitfei ţe se intâmpă cu gheieiu meu?
– Creierul, măi Irisule, nu greierul. Se încălzeşte prea tare. Şi atunci te poate durea capul, te poţi simţi rău şi vomita.

Judecă îndelung.
– Mama, în jungă, Mowgli de ţe n-aie păiăie?
– Păi, în junglă sunt mulţi copaci şi e umbră cam peste tot. Aşa că nu prea are nevoie Mowgli de pălărie.
– Şi Mowgli de ţe n-aie iochiţă? De ţe stă numa în chioţi?
– Mowgli e băieţel, iar băieţeii nu prea poartă rochiţe.
– De ţe?

– Păi imaginează-ţi tu cum ar putea Mowgli să sară din creangă în creangă, cu rochiţă pe el. Cred că l-ar încurca teribil.
– Chioţii nu-i încuică pe Mowgli.
– Bănuiesc că nu.
– Viau şi eu să stau în chioţi ca Mowgli.
– Nu se poate. Tu nu eşti în junglă.
– Te iog mama, să stau în chioţi. Te iog, uite îmi pun păiăia dacă mă iaşi.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Frişca

jul2 (331)

Iris se dă pe lângă bunică-sa, în timp ce aceasta meştereşte la un desert cu frişcă. Eu sunt în camera alăturată. Bunica mă întreabă în gura mare:
– Pot să-i dau să guste puţină frişcă?
– Aş prefera să nu, azi a mâncat şi o îngheţată, cam ajunge.

Bineînţeles că Iris miorlăie:
– Viau să-mi dea bunica puţinăăăă fişcăăăă. Te ioooog, te iog fumooos.
De unde stau, îmi dau ochii peste cap. Oare de ce m-o fi întrebat bunica aşa, în gura mare?
– Hai tu, că nu-i dau să guste decât o dată.
– Da, da, o dată, aprobă Iris.
– Hai, fie, dă-i, cedez eu.

Din bucătărie se aude:
– A fost taie bună fişca. Mai viau.
Eu, tot din camera, mă răţoiesc la ele:
– Gata, o dată ne-a fost vorba. Ajunge, Iris, te rog!

Linişte. Nu se aude nici musca.
După câteva minute, apare copila lângă mine, cu un zâmbet mare pe faţă. O întreb:
– A fost gustoasă frişca?
– Daaaa.
– Ia spune-mi tu, de câte ori ţi-a dat bunica?
– O dată.

Zâmbesc, aparent am câştigat oarece autoritate, uite că m-a ascultat mama de data asta.
Iris continuă:
– O dată, şi încă o dată.
Din bucătărie se aude:
– Tu, pârâcioasă mică!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când soţul îţi face cadouri

DSC_0002

Pentru că s-a deschis Jumbo de curând la Constanța şi pentru că nepoatele mele care sunt în vacanță la noi, au vrut musai să meargă, am dat frumos şi des din gene înspre M, ca să le ducă o ţâră.

Nu nu, eu nu m-am dus, am auzit că decât să mergi acolo cu un copil de aproape trei ani, mai bine îți faci harakiri sau calci cu picioarele goale pe kilometri întregi de lego. Aşa că s-au dus doar ei şi soră-mea.  Eu am rămas acasă şi le-am făcut plăcinte cu praz şi clătite (pfuai, ce mătusă bună mi-s ☺, aşa-i?)

S-au întors după vreo trei ore, cu o sacoşă mare şi plină. M i-a adus lui Iris un prosop mare cu Elsa şi Ana (ce altceva?) şi o pereche de ochelari de soare rotunzi, cu rame albastre. Mi-a şoptit apoi complice şi şugubăț la ureche: am ceva şi pentru tine.

Hopa, m-am gândit, mi-o fi luat ceva deochiat? Că prea era misterios. Însă cu copiii după el, şi de la Jumbo, nu prea ar fi avut cum. Îşi ținea mâinile la spate, fără să-mi arate ce avea în ele, iar imaginația mea o luase razna. Vreo carte? Vreun parfum? Vreun tricou Pink Floyd?

A aşezat cu grijă pe masă  punguța mică şi mi-a spus că era pentru mine. Special pentru mine o cumpărase, zicea. M-am apropiat, am desfăcut-o uşor şi un zâmbet larg mi s-a desenat pe chip.

El e bărbatul visurilor mele, ce mai, nu degeaba m-am măritat cu el, nu degeaba l-am ales să-i fie tată copilului meu. Cum să nu iubeşti un bărbat care ştie dom’le, pur şi simplu, ce-ți place? Cum să nu bați iar repede din gene? Cum să nu tresară inimioara-n tine când îți aduce cea mai minunată si gustoasă slană afumată? Cum?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Zgârcenie

iul7 (123)

– Mama, ce ţe avem numai un şampon?
– N-avem doar unul. Avem trei. Unul pentru tine, unul pentru mine şi altul pentru tata.
– Nu viau să aibă şi tata. Numa mama şi Iis să aibă.
– Adică să ne spălăm doar noi două părul?
– Da.
– Păi tu îţi imaginezi ce urât o să miroasă capul lui tata, dacă nu şi-l mai spală?

Se încruntă niţel şi mă priveşte pe sub sprâncene atentă. Continui:
– Tu ai văzut ce păr lung are tata?
– Da, e iung păiu iu tata. Şi o să mioase uiât.
– Păi da, de-aia zic, mai bine să aibă şi el şampon.
– Bine, se înduplecă zgârcita mică.
Se gândeşte.
– Să aibă şi tata şampon, săpun nu-i dăm.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Fashion girl

Jun3 (117)

Azi e cea mai călduroasă zi de până acum. Căldură din-aia care te moleşeşte şi nu-ţi permite să ai un nivel de energie optim. Iris protestează că-i leg părul în codiţă, n-o interesează explicaţiile mele, conform cărora, în felul ăsta, ceafa n-o să-i mai transpire. Şi-a ales o rochiţă cu flori pentru azi. Lungă, cum altfel? E musai să-i acopere măcar genunchii. E cald şi în dormitorul ei, aerul e sufocant.

Se pregăteşte pentru somnul de prânz.
– Mama desfaţem codiţa.
– Nu puiule, o să ţi se lipească tot părul de gât, de faţă şi-o să te deranjeze rău.
Se lasă convinsă de argumentul ăsta.

Însă îmi cere:
– Doim cu iochiţa.
– În regulă, poţi să păstrezi rochiţa dacă aşa vrei.
– Iis pune şi şosete.
– Nu cred că ai nevoie de şosete, Irisule. E foarte cald.
– Punem şosetele aibe cu ioşu.
– Care, alea flauşate?
– Da.

Aşa doarme acum, la vreo 30 grade. Cu rochie şi şosete flauşate. Iar eu o iubesc de mor!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook