Am mai adunat câteva motive de râs, așa că poftiți de luați loc, țineți–vă de burtă și citiți:

– Mama, X era beată azi la glădiniță.
Mă opresc din ce fac şi ma uit cu atenție la Iris. Sunt sigură că nu ştie ce înseamnă cuvântul ăsta şi nu cred că l-am folosit vreodată în preajma ei. O întreb, ca să mă dumiresc:
– De ce crezi că era X aşa?
– Pentlu că a lovit-o Y.
– Ăăăă, nu înțeleg Irisule.
– Y a lovit-o pe X. Şi X era biată. Biata de ea, biata fetiță.

*
– Tata, când o să mai fie Paștele, eu nu mă mai joc cu Hristos A Înviat.
– De ce, puiule?
– Pentru că mereu mi se sparge oul.

*
– Mama, când o să mai cresc, o să fac o petrecere în pijamale.
– Fain.
– Şi o să invit mai multe prietene.
– Îhm.
– Şi o să ne distrăm aşa de taaare, o să mâncăm şi popcorn.
– Numa ca o să fim toate dezbrăcate, n-o să purtăm pijamale la petrecere c-o să fie prea cald.

*
– Iris, ce vrei să mănânci?
– Mâncare chinezoaică.

*
– Mama, X de la grădi are buricu mai mare.
– Cum mai mare?
– Ca buricu meu.
– Mai mare decât al meu se zice corect, Irisule. Aşa, şi e mai mare zici?
– Da. Nu vreau să fie mai mare buricu ei. Buricu meu să fie cel mai mare. Numa al meu.
Îi răspund ca o mamă responsabilă:
– Eh, lasă puiule, că-n al tău se adună mai puține scame.

*
– Iris, ce-ai mâncat azi la grădi?
– Piufe.
– Uhm, ce e ăla?
– Piufeeee.
– Piure?
– Nu! Piu-fe!
– Piftie?
– Piufe! Piufe din-ăla cu orez.
– Pilaf?
– Aha

*
– Mama, uite, îmi pun pălăria asta ca să nu mă vadă nimeni la bustul gol.

*
I-am făcut o salată cu telemea de capră (care nu prea ii place), în loc de telemea de vacă, fără să-i zic. Gustă. Se strâmbă. Dă verdictul:
– Mama, ale gust ciudat. Vaca asta n-a făcut o tleabă plea bună.

*
– Mama, unde mi-ai pus tampoanele?
O sprânceană mi se ridică tare de tot.
– Ce anume, Irisule? N-am înțeles.
– Nu-mi găsesc tampoanele, mama. Nu ştiu unde le-am pus.
Cealaltă sprânceană îşi imită tovarăşa. Aşadar am auzit bine.
– Aham, înțeleg. Da’ nu ştiu exact despre care tampoane vorbeşti, Irisule.
– De la alea loz.
– Mhm, tot nu ştiu.
– Sau albastle. Am şi din-alea albastle, mama.
– Oare erau de fapt ale mele, puiule? Alea din baie, din dulap?
– Nuuu, tampoanele mele. Alea loz cu cale dansez şi sal aşa cu piciolu in sus.
– Hai mă, Irisule, pompoane?
– Da, mama. Unde le-ai pus?

*
– Mama, avem unt de olhidee?
– N-avem. Şi sunt destul de sigură că nici nu există unt de orhidee.
– Ba daaaaa, unt de olhidee din-ăla.
– Iris, chiar nu ştiu despre ce vorbeşti.
– Cale pui pe pâine. Şi mie îmi place. De olhidee, ştii, mama?
– Unt de arahide, Irisule?
– Daaaaa, da, aşa, mama.

*
Vine la mine cu o păpușă mutilată.
– Mama, i-am lupt mâna.
– Văd.
– I-am lupt-o și acum păpușa e șchioapă.

*
– Tata, eşti foalte bun şi deştept. Pentru asta vleau să te iau de soț. Vlei să te măliți cu mine?
– Vreau.
– Mama, eu chial m-am mălitat cu tata. Cled că tu nu mai ai soț.

*
– Iris, ce ciorbă e asta?
– Țiorbă de verișoare.

*
Când fiică-ta de trei ani strigă în gura mare:
– Sunt o vagaboandăăăăăăă.
Tu duci mâna la inimă și n-o mai simti că bate, nu mai ai aer, deschizi gura să zici ceva, dar nu iese nici un sunet, te uiți nedumerită când la bărbată-tu, când la copilă, ca ea să spună suav, mai apoi:
– Ca motanul din Pisițile Alistoclate, mama, și eu sunt vagaboandă ca el.
Am dus-o la grădiniță cu frică. Au teatru azi, sper să nu se ridice în picioare și să strige:
– Sunt o vagaboandăăăă.

*
– Iris, vino să-ți dau un puf de tantum verde.
– Nu vleau tantum velde, vleau tantum galben.

*
– Mama, de țe spui “hai Simona, hai tu fătucă”? Unde vlei să te duți?
– Nicăieri, Irisule. Uite-o pe fătuca în roșu de la televizor. Ei îi spun “hai Simona!”
– Pe tine te cheamă Simona, nu pe ea.
– Ba și pe ea o cheamă la fel. Și aș vrea foarte tare să câștige.
– De țe?
– Pentru că a muncit mult și merită.
– Și pentlu că a mâncat tot și s-a spălat pe dinți?
– Da, probabil că și din cauza asta. Hai să-i zicem amândouă “hai Simona!”
– Hai Simona! Mama, Simona plimește și deselt când câștigă?
– Da puiule, sper să-i dea cel mai mare tort din lume!

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Știe și poate să facă o grămadă de lucruri singură. De exemplu, am lăsat-o să mănânce singură foarte devreme și să arunce cu mâncare pe toți pereții la diversificare. Am lăsat-o să se cățere pe mobile și să–și pună nisip în cap, în parc. Să mănânce de pe jos și să se joace cu cărăbuși. Toate spre dezvoltarea independenței. Ca să învețe să facă singură.

Dar chiar și așa, chiar dacă mereu am încurajat-o să facă chestii de capul ei,  observ că pentru ea, tot dacă o ajută mamă–sa e mai fain. Tot mai bună e pâinea prăjită cu unt, dacă o taie mama în pătrățele, în loc  să muște ea singură direct din felie. Tot mai călduroasă e bluza dacă i-o trage mama pe cap, iar lista asta ar putea continua.

Ieri, îmi zice:
– Mama, fac pişu.
– Fugi la baie.
– Vino cu mine.
– Hai, măi Irisule, că te descurci și singură.
– Ba nu mă desculc, și pune un ditamai botul.
– Hai, că doar știi povestea. Pui capacul cu reductor, te urci pe înălțător, dai jos pantalonii, te așezi pe buda și aia e. Apoi te ștergi, tragi apa și te speli pe mâini.
– Nu pot să mă spăl pe mâini.
– Bine, vin eu și te ajut. Dar pe budă poți și singură.

Nu-i convine, văd cum caută argumente, dar îi întorc spatele și aștept să văd ce decide. Se duce spre baie, se descurcă exact așa cum prezisesem, apoi, lipa-lipa, apare în cameră, cu chiloții în vine. În mână are o pătrățică de hârtie igienică pe care mi-o întinde. Nu pot decât să sper că e nefolosită.
– Gâzule, care-i treaba cu chiloții tăi?
– Sunt acolo jos.
– Văd asta. Dar de ce nu i-ai tras pe tine?

Ignora întrebarea și îmi întinde pătrățica de hârtie.
– Uite mama, vezi țe sclie aiți?
– Unde, pe hârtia igienică?
– Da, acolo.

Mă uit curioasă și răsuflu ușurată, hârtia e curată.
– Hmmm, nu văd să scrie ceva.
– Ba sclie.
– Și ce anume zice?
– Uite sclie fix aiți, așa: mama, ștelge copilul ăsta la fund.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Aseară s-a trezit cu nasul înfundat şi supărată nevoie mare, s-a pus pe smiorcăit. I-am purtat cele cincisprezece kilograme prin cameră până am simțit că-mi amorțesc brațele şi spatele. E mare şi grea de-acum, picioarele i se bălăngăneau pe lângă coapsele mele, iar capul şi-l odihnea pe umărul meu drept.

– Ține gura deschisă ca să respiri mai ușor, îi spuneam.
– Nuuu poooot, se tânguia.

In cele din urmă, am pus-o în pat și m-am întins lângă ea.
– Mama, pune oblazu tău pe al meu, mi-a zis.
Am făcut cum mi-a cerut, obrazul meu s-a odihnit pe al ei şi am remarcat că e uşor caldă. Nasul i se înfundase din nou şi nu putea să respire.
– Haide Irisule, ține gurița deschisă.
– Nu pleca, mama.
– Nu mă duc nicăieri, măi gâzule.

Stăteam aşa, întinse şi lipite una de cealaltă, obrazul meu pe ei, iar degetele mele îi mângâiau ușor brațul, cu mișcări leneșe. Simțeam cum corpul i se relaxa, dar tot refuza să țină gura deschisă ca să respire mai ușor. Așa că am început să-i vorbesc șoptit la ureche, ca atunci când era bebeluș, în speranța că va deschide gura după ce se va destinde.

– Fetița mea frumoasă. Iubita mea piersicuță. Ești cea mai minunată fetiță din lume, mama te iubește până la stele și înapoi. Închide ochișorii și dormi, puiule. Dormi pe nori pufoși ca vata de zahăr că să visezi zâne și spiriduși. Mama o să stea lângă tine atât cât o să ai nevoie de ea. Ești doar puțin răcită, o să treacă și asta, puiule. Haide, închide ochișorii și alunecă spre lumea viselor.

S-a foit puțin, apoi s-a ridicat în capul oaselor și privindu–mă fix în ochi, mi-a zis:
– Mama, taci odată!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook