Să râdem cu Iris VIII


râdem cu Iris” a ajuns la episodul opt. Așa invit și pe voi vă amuzati  cu ea 🙂

🙂 – Hai să mergem sus la duș, îi spun.
– Tu prima. Eu vin în spatele tău, îmi zice, apucându-se strâns de tricoul meu.
– De ce, puiule?
– Uite ce întuneric e pe scări. Mi-e frică, e o umbră mare și neagră acolo sus.
Am încercat de-a lungul vremii s-o convingem în fel și chip că nu se ascunde nimic în întuneric, fără succes însă. Așa că îi zic șoptit:
– Trebuie să-ți spun un secret.
– Ce secret? mă întreabă curioasă
– În casele în care locuiesc copii cu mame care poartă ochelari, umbrele nu stau niciodată.
– De ce? mă întreabă cu ochii cât cepele
– Le e frică rău de ele.
– Daaaaaa?
– Zău! Nu știu exact ce le sperie pe ele la ochelari, dar cum îi văd, cum o iau la fugă.
Se uită la mine cu gura căscată.
– Chiar?
– Dacă-ți spun! Când văd o mamă cu ochelari fug de rup pământul, ba se și împiedică alergând, gâfâie, vai de capul lor. Și stai că nu doar umbrele fug, ba și monștrii și căpcăunii, uriașii și balaurii, toți, până la ultimul. Apoi nu se mai întorc niciodată.
Judecă nițel, apoi declară:
– Ce norocoși suntem că ai ochelari, mama. Ce mă bucur că nu vezi bine fără ei.

🙂 Iris își mănâncă prânzul. Între două îmbucături, se ridică de la masă, merge la castronul cu bunătăți și începe să ciugulească niscaiva merișoare.
– Iris, tu acum mănânci prânzul, merișoarele alea sunt gustarea.
– Da mama, știu, asta fac acum, le gust.

🙂 Suntem în mașină. Ne uitam pe geam la peisajele care parcă ne fug prin fața ochilor. Pe fundal se aude muzica.
– Mama, de ce cântă domnul așa?
– Cum așa?
– Parcă-i supărat.
– Păi cântă despre cum are inima frântă.
– Cum să-i fie frântă? E bolnav la inimă?
– Nu. Din dragoste.
– Care dragoste?
– Uite cum stau lucrurile. Câteodată se întâmplă să iubim pe cineva, iar persoana respectivă să nu ne împărtășească sentimentele. Adică să nu ne iubească înapoi. Atunci se numește că avem inima frântă.
– Aaaa, din cauza asta se miorlăie așa?

🙂 – Mama, le-am zis copiilor de la grădiniță ce faci tu acasă.
– Ce anume fac?
– Că-mi spui să mănânc lemne când nu vreau nimic altceva.
– Îhîmmm.
– Tu glumești când zici așa?
– Hai măi Irisule, sigur că glumesc, tu ce credeai?
– Aha, oricum, copiii au zis că e urât din partea ta.

🙂 Dansăm amândouă ținându-ne de mâini. Mutra ei e fix în fața burții mele. Se holbează la ea îndelung.
– Mama, n-am mai văzut niciodată așa burtă.
– Rotundă și foarte frumoasă, așa-i?
– Da, ca o lună plină cu buric

🙂 – Mama, eu cum am părul?
– Blond.
– Nu, nu așa.
– Uhm, șaten?
– Nuuu, nici așa. Altfel.
– Irisule, nu înțeleg exact la ce se referă întrebarea ta.
– Părul meu e așa… nu e drept. E… zgribulit?
– Ondulat, puiule?
– Da, mama, așa.

🙂 Iris și M se joacă de-a prințul și prințesa. Cea din urmă se supără strașnic pe viteazul flăcau și îl admonestează:
– Să-ți miști fundul regal și să pleci din castelul meu.
Și au trăit fericiți până la adânci bărâneți.

🙂 Când M petrece timp cu Iris:
– Tata, care e pasărea ta favorită?
– Găina la ceaun, puiule.

🙂 Stăm la masă. Iris are o nedumerire:
– Mama, tot ce mănânci tu ajunge în burtica lui Zmeu?
– Da.
Se încruntă cu îngrijorare:
– Păi în burtica ta ce mai rămâne? O să mori de foame.

🙂 – Iris, a fost azi doamna asistentă la grădi?
– Da.
– Și te-a consultat?
– Pe mine nu.
– Cum așa?
– I-a consultat numa’ pe ăia care lipseau.

🙂 – Mama, ce e aurul?
– E un metal prețios. Are culoarea galbenă.
– Și ce faci cu el?
– Păi dacă ai aur mult, ești bogat. Îl poți schimba în bani.
– Așa cum am eu banii ăia în pușculiță?
– Nu tot ce e galben e aur. Banii tăi sigur nu sunt din aur.
– Atunci nu sunt bogată?
– Nț. Deloc.
– Sunt săracă?
– Nu, n-aș putea spune că ești săracă.
– Dar mie mi-ar plăcea să fiu bogată, să am mult aur.
– Ce-ai face cu el?
– L-aș schimba în bani.
– Și ce ai cumpăra cu banii?
– Alimente, multă mâncare. Numai pentru mine.

🙂 Pentru ca tată-su se pregătește să iasă, Iris îi întinde o pălărie de jucărie și-i spune serioasă:
– Poftim, tata, poartă asta afară. Să știe toată lumea că ești un domn.

🙂 Dimineață, pe-o ceață de-o puteai tăia cu cuțitul, Iris mă întreabă nelămurită:
– Mama, și-acum noi cum mai găsim grădinița?

🙂 – Mama, eu dacă o să am copii, o să-i las să plângă.
– Cum așa?
– Nu cred c-o să vreau să-i liniștesc. Mai bine o să merg la o plimbare.
– Păi bine, măi Irisule, eu așa am făcut cu tine?
– Nu, dar tu ai vrut să ai copil?
– Bineînțeles.
– Eu nu vreau.

🙂  Își leorpăie cu poftă ciorba de linte.
– Mama, ia uite ce mult am mâncat.
– Fain, înseamnă că ți-a plăcut.
– Da, ai făcut-o bună și am mâncat foarte mult. Acum, ia ridică-te să vedem care dintre noi două e mai mare.
– Irisule, cu burtoiul ăsta cred că e clar cine-i mai mare.
– Nuuu mama, care-i mai mare, nu care-i mai grasă.

🙂 Se numește că ești mamă, atunci când îți întrerupi nițel cina ca să ștergi un fund mic, te speli pe mâini, apoi continui să mănânci de parcă ar fi cel mai firesc lucru din lume.

🙂 – Mama, părul meu e magic?
– Cum magic, ca al lui Rapunzel?
– Nuuu, pentru că-și schimbă culoarea. Era galben ca soarele și acum se schimbă. Crezi că e magic?
– Ah, da, este, bineînțeles!
– Adică eu sunt o fetiță magică, așa-i?
– Chiar ești, Irisule.
– Dacă sunt magică, atunci sunt făcută din lumină?
– Am putea spune și asta, pentru că ești lumina ochilor mei.
– Mama, lumina ochilor tăi sunt ochelarii, nu eu.

🙂 – Tata?
– Da?
– Pentru mine ești tânăr și frumos, dar de fapt tu ești bătrân și urât.

🙂 Azi am avut programare la ginecolog, pentru ecografie. Iris a intrat cu mine în cabinet, să-l vadă și ea pe Zmeurică. A primit un scaun mov rotativ pe care să se așeze, medicul i-a arătat butoanele aparatului, gelul pentru burtă și ecranele, ce să mai, a tratat-o ca pe un rockstar. S-a uitat atentă când doctorul i-a indicat unde e nasul lui Zmeurică, apoi și-a arătat și ea mândră nasul, s-a mai foit pe scaun, a coborât de pe el, și-a rotit privirea prin cabinet, până a găsit ceva interesant:
– Mama, ce e asta?
Roșind ușor, îi răspund:
– E un suport de picior.
– Cum pentru picior?
– Acolo își sprijină doamnele piciorul când vin la consultație.
Iris judeca, parcă-i vedeam rotițele învârtindu-se, medicul zâmbea amuzat, iar mie mi se făcuse frică, imaginându-mi ce-ar fi putut urma.
– Mama?
– Mmmm?
– Unor doamne le cresc bebelușii în picioare?

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

 

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Mă învelesc mai bine și încerc să nu mă mișc prea mult. Oricum burta nu-mi permite să dorm în multe poziții. Prea târziu însă, Iris m-a simțit deja. Se ridică într-un cot, mă privește cu atenție și întreabă:
– Mama, din lapte se face și cașcaval?
Mă întind și îi zic:
– Bună dimineață, gâzule.
– Bună dimineață, mama. Se face?
– Ce?
– Cașcaval din lapte.
– Da, Iris, se folosește și lapte.

Turuie ca o moară stricată, în timp ce eu abia pot să-mi țin ochii deschiși, întrebându-mă a nu știu câtă oară, de unde are copilul ăsta atâta energie și chef de vorbă. Intru la baie cu ochii cârpiți și picioarele mi se afundă imediat în ditamai băltoaca. Mă trezesc de-a binelea imediat. Înțeleg dintr-o privire că scurgerea din podea a dat pe-afară (apă, doar apă). Iau mopul, strâng apa, în timp ce încerc s-o conving pe Iris să nu intre și ea la baie. Apoi mă spăl pe mâini, fără să mă gândesc (doh!) că iar o să se umple podeaua cu apă, ceea ce se și întâmplă. Adun iar cu mopul, cu grijă să nu alunec. Iris se smiorcăie că-i e foame, că vrea pâine cu gem de căpșuni, că vrea acum și că nu poate aștepta să strâng.

Respir adânc și-mi spun în gând, Simona, nu te enerva, că e abia 8 dimineață, ziua-i lungă, ai toată vremea și pentru asta. Așa că termin cu mopul și hrănesc copilul, apoi hrănesc și câinele. Mă uit mândră la chiuveta goală și mă felicit că am spălat vasele aseară, bașca am curățat chiar și aragazul. Nu se întâmplă de multe ori să am chiuveta goală dimineață, dar îmi promit în gând că o să încerc mai des, ia uite ce fain e cu ea așa. Și uite, numa’ uite ce frumos sclipește aragazul. Bravo mie, ce gospodină!

Îmi pregătesc cafeaua în espressorul de aragaz și o pun la făcut. Abia aștept să înceapă bolborositul ăla care umple casa cu miros de cafea proaspătă. Ăsta e momentul meu preferat al dimineții. Copilul mănâncă și vorbește despre ceva baloane colorate în formă de inimă, afară e soare, Ozzy stă tolănit lângă ușa, hai că nu-i rău deloc. Începe să miroasă a cafea, închid ochii și inspir. Mmmmm.

Poc, poc, poc, face espressorul și se culcă peste ochiul de aragaz, stingându-l și umplându-l cu tot lichidul maroniu și aromat pe care-l așteptasem toată dimineața. Ba curge și pe aragaz în jos, pe gresie, apoi stropește peretele alb de lângă el.Iris se sperie și țipă. Eu mă enervez și înjur ceva printre dinți. Ce bine că abia zugravisem peretele și că spălasem aseara aragazul.

N-am pățit nimic, Irisule, sunt bine, te rog nu mai țipa, nu s-a întâmplat nimic grav. Respir adânc și merg iar după mop, pare că azi îmi e partener dis-de-dimineață. Adun cafeaua de pe gresie în timp ce-mi dau lacrimile. Si ce daca, sunt gravidă, aia e, pot plânge și de la mai puțin de-atât.

Afară e tot soare, iar eu am acum o altă cafea în cană. Ozzy e tot lângă ușa, Iris se joacă pe lângă mine, cașcavalul tot cu lapte se face, iar aragazul e plin cu cafea, la fel și peretele de lângă el, de altfel. Eh, hai că nu-i așa de rău. Bună dimineața!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay

Dilema cu țâțele

– Mama, toată lumea are țâțe?
– Uhm, da.
– Și tata?
– Da. Doar că ale lui și ale celorlalți bărbați nu cresc.
– Nuuu?
– Nu.
– Tata, ridică-ți tricoul!

M se conformează, și-l ridică și ea pe-al ei. Își plimbă privirile de la propriul piept la pieptul lui tată-su. Concluzionează:
– Sunt mici.
– Păi da. Însă ale tale vor crește când vei fi adolescentă,
așa cum ți-am mai explicat și altădată. Dar ale lui tata rămân așa întotdeauna. Poate cresc doar dacă se mai îngrașă, fac eu o glumă mică.
Judecă, apoi grăiește:
– Păi tata e deja gras și tot n-are țâțe.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

Să râdem cu Iris VI

july (139)

Pentru viața fără râsete e ca berea răsuflată (mda, gravida visează la bere), luați de râdeți și voi cu noi :

🙂 – Mama, eu nu mai vreau să fiu copil. Vreau să fiu adult.
– Da’ de ce, Irisule?
– Ca să port sutien.

🙂 – Mama, faci supă cu cucoane?
– Îîîmm? Cu ce?
– Cucoane. Le mănânci cu supă și sunt așa pătrate.
– Crutoane, Irisule?
– Cucoane, da.

🙂 Așteptăm să vină ospătarul cu nota.
– Mama, hai să plecăm acum.
– Trebuie să mai așteptăm puțin, Irisule.
– De ce?
– Să vină flăcăul cu nota, plătim și apoi putem pleca.
Ceea ce se și întâmplă, ospătarul apare la masa noastra, iar Iris, arătând spre el, mă întreabă în gura mare:
– Mama, ăsta e domnul flăcău?

🙂 – Iris, ce faci, puiule?
-…
– Cauți vreo comoară? Poate niște pietre prețioase?
Cu degetul bine înfipt în nas, zice:
– Nuuu, doar niște muci prețioși.

🙂 Într-un moment de tandrețe, Iris îi ia lui M fața între mânuțe și îi spune:
– Ai un cap drăguț. E un cap foarte drăguț, nu vreau să ți-l sparg.

🙂 – Mama, te iubesc tare.
– Ba eu te iubesc si mai tare.
– Eu până la stele și înapoi, mama.
– Eu te iubesc cu cea specială iubire, Irisule.
– Ba eu te iubesc și mai mult.
– Cât de mult?
– Cel mai mult, mama. Ești cea mai drăguță și grijulie și bună, te iubesc cel mai tare.
– Atât de tare încât dacă ai avea o ciocolată, ai împarți-o cu mine?
– Ăăă, nu, nu atât de tare.

🙂 Iris îmi mângâie tandru burtica și zice șoptit:
– Zmeurică, eu sunt, Iris, stăpâna ta.

🙂 Abia aștept să ajungă la adolescență, să se culce vineri la 2 noaptea și eu s-o trezesc sâmbătă dimineața la 6:30, că vreau pâine prăjită cu gem de zmeură. Abia aștept!

🙂 – M mănâncă pâine cu unt și gem. Iris se tot gudură pe lângă el.
– Tata, hai să mâncăm împreună.
– Vrei tu?
– Da, tu ții pâinea și eu mușc.

🙂 M crapă niște lemne de foc. Iris, alearga in jurul lui cântând:
– Moșul taie lemnele, eu adun surcelele…

🙂 Din întunericul așternut în cameră, se aude vocea ei pițigăiată:
– Mama?
– Hm?
– Eu nu sunt astronaut.
– Nț.
– Sunt o fetiță.
– Mhm.
– Fetița ta.
– Mhm.
– Care te iubește.
– Și eu te iubesc pe tine.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Hm?
– Eu înainte nu știam cum arată ciocănitoarea Woody.
– Mmm.
– Acum știu.
– Mhm.
– Are cioc.
– Mhm.
– Are burtică.
– Mmmm.
– Și picioare roșii.
– Îhî.
Liniște. Liniște. Liniște.
– Mama?
– Taci și culcă-te odată!
– Mhm. Mhm. Mă culc!

🙂 Azi, Iris a rămas acasă doar cu M. După nițică suferință în tăcere, îi mărturisește lui tată-su:
– Mie îmi place mai mult să stau cu mama.
– Știu. Dar nu-i așa rău nici cu mine, nu-i așa?
– Nu, dar eu pe mama o iubesc mai tare.
– Și eu o iubesc.
– Dar tu de ce o iubești, că pe tine mereu te ceartă?

🙂 – Hai odată, Irisule. Hai odată, că până vii tu…
– Ce faci până vin, naști?
– Voiam să zic că îmbătrânesc până vii…

🙂 – Mama, prințele fac și ele pișu?
– Da, bineînțeles.
– Și pârțuri?
– Fac și din-alea, da.
– Pârțuri care miros urât și trebe să fugi de ele?
– Aha.
– Bine, noapte bună!
– Noapte bună, Irisule!

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V

🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Conversația aia cu chiloții

trousers-362781_960_720
Ne spălăm împreună pe dinți. Scuipă dramatic spuma și-mi zice:
– Mama, îți cam iese burta de sub tricou.
– Mda, ăsta e un tricou mai strâmt, nu-l mai pot purta în curând.
– Dar când îți mai crește burta, cu ce o să te îmbraci?
– Păi o să port tricourile lui tata, cum am făcut și când te-am avut pe tine în burtă. Ș cred că o să-mi mai cumpăr și alte haine.
– O să îți crească și fundul?
– Mmmm, probabil.
– O să-ți cumperi și chiloți mai mari?
– Păi, dacă o să fie nevoie, da.

Se uita lung la fundul meu, apoi iși periază dinții îngândurată, mișcându-și capul în loc să miște periuța.

– Nu poți porți chiloții lui tata?
– Nu, n- vrea -i port pe-ai lui.
– De ce? sigur tata ți-ar da voie.
– Pentru lenjeria intimă nu se împrumută sub nici o formă. Fiecare persoană poartă doar chiloții ei, fără -i împrumute vreodată altcuiva. Putem împrumuta o jucărie de la alt copil, puțin zahăr de la un vecin, dar niciodată chiloți, de la nimeni.
Aha.

Își ține periuța sub jetul de apă, stropind jumate de baie.
Mama?
Da?
– O ți crească și urechile?
– Nu, puiule.
Nasul?
– Doar dacă o spun minciuni, altfel nu.
– Dar genunchii?
– Nu, nici ăia.
– Ochii?
– Nu, puiule. Doar burta îmi va crește.
Și fundul, mama. Și fundul îți va crește.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com