Liliacul

25519765_10155875343854876_64174845_n

Eu sunt în dreapta lui atunci când el conduce, iar Iris stă singură în spate de cele mai multe ori. Vorbim unul cu celălalt, răspundem la întrebările lui Iris, ascultăm muzică, mai cântăm sau pur și simplu suntem atenți la drum. Cam așa arată călătoriile noastre cu mașina. Alea scurte, căci alea lungi se lasă și cu smiorcăiala, și cu plânsete, știți voi bine ce zic.

Însă, bănuiesc pentru M drumurile astea cu mașina au devenit puțin anoste. altfel nu-mi explic de ce, de-o vreme încoace, face tot posibilul le înveselească puțin. le condimenteze cu nițel umor.  Așa ascunde fain frumos un liliac moale de plastic în parasolar, în așa fel încât atunci când acesta e coborât, zburătoarea de jucărie cadă fix în brațele celui care stă în dreapta. Adică în ale mele.

25555762_10155875344134876_627326130_n

mi intră soarele în ochi sau vreau doar uit o țâră în oglindă, mai cobor parasolarul uneori. Și jap, arătarea aia neagră cu ochi roșii îmi cade în poală. Și m-apuc țip. Țip așa lung șascuțit cum o fac mai toate femeile. Cu tot tacâmul, dus mâna la piept, cu inima bubuind, cu tâmplele zvâcnind și răsuflarea tăiată. Chiar dacă ar trebui știu deja liliacul ăla e pitit acolo intenționat de M, uit mereu.

Iar M râde de se de-a dura. Conduce și râde în hohote. Se uită la mine și nu se mai poate opri. gândesc arăt o toantă cu mâna pe inimă, albă la față și cu lighioana aia pe picioare. Își mută privirea de la drum la mine și râde. Nu se oprește minute bune. Așa molipsește și pe mine. Uneori și pe Iris. Și râdem așa de liliacul ăla, până ne dor burțile pe toți.

După ce ne oprim, nu pun niciodată liliacul în torpedou și nici nu-l arunc cât colo. Îl așez frumos înapoi, la locul lui, în parasolar. Ați zice nu pot speria sincer de fiecare dată știind e acolo, dar ați fi surprinși de cât de scurtă mi-e memoria în sensul ăsta. Și-apoi, râsul ăla împreună zău merită orice mini atac de cord.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Love and marriage

nov1 (12)

Cu coada ochiului, îl văd cum caută în cutia cu condimente. Ridic ușor ochii din laptop și uit pe sub sprâncene, sperând nu observe -l pândesc. Scoate cutia din dulap și o pune pe masă. Trece cu degetele printre punguțele de boia, busuioc și cimbru. Mormăie ceva nemulțumit. Zâmbesc.

– Ce cauți?
– Mărarul. Nu mai avem?
– Nu știu. Dacă nu-l găsești acolo, atunci probabil nu.
– Păi de ce nu mai avem?

It’s just one of those days. În momentul ăsta știu orice răspunde, o bombăne i-am consumat mărarul. Chiar dacă știe e probabil singura verdeață care mie îmi displace teribil. Nu-mi place gustul și nici mirosul ei. O folosesc în mâncare doar atunci când gătesc ceva special pentru el, căci lui îi place foarte tare. Așadar e imposibil ca acum lipsească pentru l-am consumat eu.

– Probabil l-am folosit pe tot ultima dată când am gătit cu mărar, zic eu, totuși.
– Nu știu cum se face dar eu mereu cumpăr și niciodată nu mai este când am nevoie, bombăne el, în timp ce așează cutia la loc în dulap.

Îmi mușc buzele. mai zice ceva, dar câteodată e bine lași de la tine, îmi spun. Câteodată e despre mărarul care lipsește din cutia cu codimente, sau despre cum pare niciodată n-apucăm mai stăm și singuri, sau doar despre șosetele care mai mereu rămân desperecheate după ce le spăl. Alteori e despre lucruri mai serioase.

De multe ori însă, e despre a ști când taci, pur și simplu. -l lași pe celalt bombăne și și arate nemulțumirea pe motive absolut nerezonabile. Chiar dacă la prima vedere pare copilăresc, de fapt aproape niciodată nu e. Și cu certitudine data viitoare vei fi tu în locul lui. Poate n-o fie vorba de mărar, dar sigur va fi ceva la fel de nesemnificativ. Însă toți avem nevoie sa fim tolerați chiar si atunci cand nu suntem rezonabili.

În seara asta, am deschis un alt dulap din bucătărie, când căutam pastele. Pitite bine, departe de cutia de cu condimente, departe de nevasta care fură mărarul, am găsit plicurile astea 😀
DSC_0091
Asa eu atât mai am de spus:
Love and marriage, love and marriage
They go together like a horse and carriage
This I tell you, brother
You can‘t have one without the other 😀

P.S. “Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Fetiţa din bec

oct4 (37)

Mama, viau sui pe mătuia aia, arată ea spre mătura din curte.
– Dar de ce?
– Viau sui pe ea şi zboi.
– Aoleu, cu mătura aia portocalie zbori?
Da. Până acoio sus sus sus. Până ia bec.
– E prea sus, nu ştiu dacă am curaj te las tocmai până acolo.
iaşi. Ca iocuiesc acoio.
– Unde acolo?
În bec.
– Cum locuieşti tu în bec?
Aşa. O fie acoio căsuţa mea.
– Hmmm. Păi şi acolo unde o ţi parchezi tu mătura?
Se uită gânditoare la bec.
– O ţi-o dau ţie.
– Logic, cum de nu m-am gândit tot la mine ajunge?
Da.
Şi eu cum o pot veni te vizitez?
– Cu mătuia.
– Dar eu nu ştiu zbor cu mătura.
Te învăţ eu imediat.
– Bine bine, dar voiam ştiu cum o încap eu la tine în bec, atunci când te voi vizita?
– Nu o încapi. Mai bine nu mai vii. Stai acasă la tine.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Nevestele

Jun2 (160)

– Mama, tu eşti nevastă?
– Sunt şi nevastă, da.
– Eşti nevasta mea?
– Nu, a lui tata.
– Nu, nu eşti nevasta iui tata. Tu eşti mama mea.
– Da, sunt mama ta şi nevasta lui tata. Pot fi ambele, să ştii.
– Ba nuuuu, nu poţi. Tu nu eşti nevasta iui tata.
– Şi-atunci a cui nevastă sunt?
– A iui bunicu.
– Nu, Irisule. Nevasta lui e bunica.
– A iui bunicu?
– Da.
– Şi tu nevasta cui eşti?
– A lui tata, ţi-am spus deja.
– Tata meu?
– Fix el.
– Nu.
– Ce nu?
– Nu ştiu.
– No bun, hai c-am lămurit-o şi pe asta, Irisule.
– Ţe am iămuit?
– Cu nevestele astea.
– Sunt şi eu nevastă, mama?
– Acum nu şi nici n-o să fii în curând.
– De ţe?
– Pentru că n-o să te lase tată-tu să te măriţi.
– Atunţi o să fiu nevasta iui tata.
– Păi şi atunci eu nevasta cui rămân?
– A iui bunicu.

Hai că acum mă simt fix ca într-o telenovelă.
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Iris şi pensionarele

22054523_10155652115689876_537783143_n

Activitatea noastră preferată după grădiniţă, e să ducem copila pe malul lacului şi să ne plimbăm împreună cu trotinetele. Nu suntem singurii care se relaxează acolo, oraşul nostru e o staţiune destul de cunoscută pentru pensionari, aşa că mai tot timpul pe-acolo se plimbă şi alţii.

După ce Iris s-a plictisit de trotinetă, şi mai apoi şi-a aruncat câţiva pumni de nisip în păr, a vrut să coboare cele câteva scări care duc fix pe malul lacului. M a rămas în capul scărilor numite, iar noi două ne-am dus sa aruncăm cu pietre în apa sărată.

În scurtă vreme, am ridicat privirea doar ca să-l găsesc pe bărbată-miu înconjurat de trei pensionare, care vorbeau cu accent moldovenesc despre preţuri şi vedete tv. Am zâmbit, amuzată le-am făcut o poză, şi am continuat să arunc cu Iris pietre în apă. Însă de îndată ce şi ea le-a văzut pe cele trei doamne, iar ele pe ea, a început socializarea.

– Vaaaaaai, sufleţelul lui bunica, dar ce frumoasă eşti tu.
– Da, sunt fumoasă, aprobă fiică-mea cu o încredere pe care mi-aş dori-o şi eu.

Altă doamnă o întreabă:
– Da’ de la cine ai tu ochişorii ăştia atât de albaştri şi de frumoşi?
– De la nimeni, sunt doai ai mei, clarifică donşoara dilema.
Pensionarele râd, eu rad, M care pare că face parte din gaşca lor, zâmbeşte stingher.

– Mama, o să duc doamneioi fioi mov, mă anunţă Iris.
Apoi rupe o floricică mică şi mov, urcă greoi scările care-s prea late şi înalte pentru ea, doar ca să i-o dea uneia dintre femei. Doamna bineînţeles că exclamă încântată şi cere o îmbrăţişare. Scena se repetă şi cu celelalte doamne, Iris coboară şi urcă scările cu floricele mov pe care le dăruieşte, iar eu mă uit la ea şi iar mă minunez câtă veselie poate cuprinde corpul ei mic.

Doamnele mai au puţin până să leşine de încântare, Iris se dă puţin în spectacol, dă din gene către ele, face piruete, e absolut încântată de toată atenţia pe care o primeşte. E ca peştele în apă.

Ne despărţim cu greu de pensionarele care acum nu mai vorbesc deloc despre vedete tv, ne urcăm pe trotinete şi plecăm spre casă. Ele rămân în capul scărilor, întoarse către noi, căci Iris se tot opreşte ca să le facă cu mâna:
– Ia ievedeie doamneioi. Ne mai vedem şi aitădatăăăă!
Iar ele, toate trei, flutură mâinile spre noi şi ne trimit bezele:
– La revedere, frumoaso, la revedereeee!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook