Când te poți baza pe ai tăi

dad-1716160_960_720

Salutare! Miss Bubiță is back in business 🙂
Adică, mișc, simt mult mai bine, mulțumesc de întrebare! Tot n-am voie ies din casă și tot tare buboasă sunt. Așa de buboasă, încât m-am gândit serios dacă n-ar fi o idee bună acopăr toate oglinzile din casă, până-mi trece varicela.

Când am început simt rău și am fost sigură de diagnostic, m-am speriat puțin n-o descurc cu Iris. M lucrează, iar ajutor din altă parte, ioc. Însă cât am zăcut la pat, Iris a fost un înger. A priceput fără -i explic prea mult doare, simt foarte rău și e musai stau întinsă în pat. A fost ceva mai greu înțeleagă de ce nu se putea urca pe mine, sau de ce nu putea îmbrățișa, dar când i-am arătat bubele de pe corp, a dat înțelegătoare din cap.

M-am ridicat în poziție verticală fix doar cât îi pun mâncare în farfurie, cu restul s-a descurcat singură. Când a terminat, a pus vesela în chiuvetă, a fost la baie singură, mi-a adus tot ce i-am cerut și nu s-a smiorcăit deloc. Apoi s-a cuibărit lângă mine cu grijă nu lovească și ne-am uitat împreună la Cenușăreasa. M-a întrebat dacă doare tare, m-a mângâiat pe par (“că acolo nu ai bube”) și m-a asigurat o -mi treacă dacă odihnesc. Mi-a gătit la bucătăria ei varză cu zmeură și cartofi cu brioșe, delicioase toate, m-am lins pe degete, nu alta.

M a aprovizionat casa cu tot ce a fost nevoie, a scos copilul la aer, chiar l-a plimbat nițel cu sania, căci da, a nins fix când eu, mare iubitoare de zăpadă, sunt încuiată în casă. În restul timpului s-a jucat cu Iris. S-au tăvălit și gâdilat, au citit, au făcut puzzle, s-au jucat cu căsuța, s-au plimbat pe covor cu triciclete invizibile, s-au învârtit, ba s-au jucat și de-a prințesele. În timpul ăsta eu am tot zăcut.

Dar partea asta a trecut cu bine, de-acum stau și aștept mi pot arăta iar fața în lume. Însă asta n-o se întâmple curând, deocamdată arat ca un căpcăun și stau ascunsă la adăpost.

Una peste alta, voiam spun -s realmente norocoasă -i am pe ăștia doi și pot baza pe ei când sunt căzută. nu-s singură pe lume. Și pentru asta sunt fericită!

Sursa foto: pixabay.com
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Azi mi-a murit o prietenă

dolores-o-riordan-94734-ncul

“Something has left my life and I don’t know where it went to…”

Stau în bucătărie și plâng. Lacrimile îmi curg, dar nu le pot opri, chiar dacă știu fața mi-e plină de bube de la varicelă și n-ar trebui umezite. Simt o tristețe teribilă. A murit Dolores O’Riordan. Dolores a fost prietena mea, chiar dacă ea nu știa asta.

Ne-am cunoscut când The Cranberries a scos Zombie și nu ne-am mai despărțit niciodată de-atunci.

În adolescență închideam ochii și-i ascultam vocea. Puteam sta așa, întinsă pe covor, ore întregi. Știam toate versurile, îi cunoșteam fiecare inflexiune a vocii. Când gravă, când lină ca apa unui lac la răsărit, când turbată ca o furtună, când sensibilă ca o aripă de fluture.

Mi-a stat alături când eram rănită în dragoste  sau când îi ascultam pe-ai mei certânduse în sufragerie, când simțeam singură pe lume,când aveam probleme la școală sau când îmi era frică ies afară din casă. Dolores a fost o prietenă foarte bună. Vocea ei îmi spunea mereu exact ce aveam nevoie aud; iar eu o ascultam cu ochii închiși, întinsă pe covor și era ca și cum Dolores ar fi fost acolo, lângă mine, cu mâna pe umărul meu sau mângâindu-mi părul.

Stau în bucătărie, îmbrăcată cu tricoul larg al lui M și plâng. Plâng pentru Dolores nu mai e. Plâng pentru nici eu cea de atunci nu mai sunt. Plâng pentru copila care eram cândva si pentru femeia asta care am devenit între timp. Plâng pentru azi mi-a murit prietena. Azi a murit Dolores.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto aici

D-ale varicelei

Chicken-pox-1024x576-1506964974

Când părinți ai copiilor de la grădiniță au anunțat cei mici au varicelă, am controlat-o pe Iris și i-am găsit o bubiță. Una singură, pe burtă. Fiind vineri și urmând sfârșitul de an, ne-am dus cu ea la medic doar cu bubița aia, de teamă apoi se vor închide toate cabinetele câteva zile. Doctorița s-a uitat la ea și ne-a zis: “Poate fie varicelă, la fel cum foarte bine poate nu fie, dar având în vedere e epidemie și au și colegii de la grădiniță, probabil este.”

Am plecat din cabinet destul de confuzi, fără fim siguri are varicelă. M-am pregătit totuși psihic pentru ce urma și am așteptat bubele. Însă ele n-au venit. rog, cel puțin nu așa cum zice la carte, sau cum auzi apar la varicelă. Lui Iris i-au apărut maxim douăzeci de bubițe și a avut stare subfebrilă câteva nopți, în schimb a fost extrem de agitată. Ușor isterică, zice. A fost foarte norocoasă, a avut o formă foarte ușoară, parcă nu ne venea credem asta fusese tot. Iar noi, ca berbecii, din cauza scăpase așa de ieftin, ne îndoiam în continuare  chiar avusese  varicelă.

Știam totuși dacă asta fusese,  atunci eu urma fiu confirmarea diagnosticului lui Iris, pentru nu făcusem varicelă în copilărie. Așa am așteptat, iar așteptarea mi-a fost răsplătită. Joi m-a durut capul destul de rău. Seara a început doară și spatele într-un fel cam neplăcut. Vineri dimineață aveam deja câteva bubițe, iar starea de rău ajunsese la apogeu.

Citisem despre cât de urâtă poate fi varicelă la vârstă adultă, însă nu așteptăm o doară tot corpul, întruna. M-am întins în pat și nu m-am mai putut ridica de acolo nici măcar ca mi iau un pahar cu apă. În cursul aceleiași zile câteva bubițe s-au mai alăturat distracției. dureau îngrozitor spatele, ceafa și mijlocul, într-un așa fel încât nu puteam stau confortabil în nici o poziție. Tâmplele îmi zvâcneau și durea în gât. Noaptea am avut febră cu frisoane și am stat chircită sub o plapumă și o pătură, în timp ce Iris dormea în tricou și picioarele goale. M-am zvarcolit toată noaptea și m-am trezit la fiecare jumătate de ora cu senzație de vomă, fără vărs realmente.

Sâmbătă dimineață am rămas mută când m-am văzut în oglindă și când m-am dezbrăcat. Aveam bube peste tot. Cine a avut formă agresivă știe ce înseamnă peste tot. Adică și în părțile corpului pe care soarele nu le vede de obicei. Fața mi-e inflamată și roșie, plină de bășici și pete roșii. Trunchiul e plin, am la subraț, pe pleoape, în gură, pe pielea capului, în nas, pe tălpi, în palme, pe gât,în urechi și în spatele urechilor. Sunt așa, un soi de Miss Bubiță.

Sâmbătă dupăamiază am reușit ridic din pat și mișc puțin prin casă. Ba am pus chiar și de o tocană de vită la slow cooker. Seară moleșisem iarăși și bubele începuseră mănânce. Rău de tot. Când sunt atât de multe, e înfiorător pentru nu te mai ajută nici mama mixturii mentolate. Am dormit doar o oră în cursul nopții din cauza mâncărimii, am stat ba în pat, ba pe jos, ba am plâns în pumni de ciudă, ba am râs isteric. Am avut o stare de om ușor dus cu pluta, însă acum sunt ceva mai bine, deși sunt foarte obosită. În cursul nopții au mai ieșit alte bube, deși nu înțeleg cât de mult se mai pot înmulți. Iar asta e abia a treia zi.

Așa pot confirm, varicela la vârstă adultă e ca o durere în fund. La propriu, putea spune. Aveți grijă de voi și cei din jurul vostru! Sănătate multă!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto aici

Când nu știi cum să primești un compliment

concediu2 (7)

Acum câteva săptămâni, o cunoștință m-a oprit pe stradă și m-a felicitat pentru blog. E o persoană cu care mai schimb politețuri dacă ne întâlnim întâmplător pe stradă, fără fim chiar prietene sau măcar avem una numărul celeilalte de telefon. Mi-a spus cu un zâmbet mare pe chip mi-a descoperit blogul din întâmplare, însă cu mare plăcere, ce surpriză, ce emoție, felicitări, ce minunat, nu știam scrii, îmi place foarte tare, l-am citit din scoarță-n scoarță și altele de genul asta.

Am simțit imediat cum mi se înroșesc obrajii și amețesc ușor. M-am fâstâcit și am schimbat rapid subiectul. Nu pentru nu m- fi bucurat de ce-mi spusese tipa respectivă, ci pentru nu am știut cum comport în situația dată. Am preferat par ușor nepoliticoasă, decât zâmbesc frumos și spun un simplu “mulțumesc!”.

Am ajuns acasă și m-am simțit în continuare inconfortabil, mai ales când îmi aminteam cum reacționasem. Îmi venea mi dau palme. Eram încântată de complimentul primit, însă îmi dădeam seama de fapt niciodată n-am știut port natural când cineva aprecia. Pentru n-am fost apreciată prea des.

Am crescut în epoca în care cei mai mulți părinți nu-și lăudau copiii. Nici ai mei n-o făceau. Probabil se temeau o ne-o luăm în cap. Așa “bravo”, “ai făcut foarte bine”, “te-ai descurcat excelent”, “felicitări“, au fost cuvinte și expresii care au lipsit din copilăria mea. Bineînțeles ele au fost și mai absente din copilăria părinților mei, așadar foarte greu pentru ei facă lucrurile diferit. Eu și sora mea suntem probabil prima generație din familia noastră, care-și vocalizează aprecierea către copii.

Încrederea în sine vine și de acolo. Din certitudinea ai tăi, grupul în care te simți confortabil, te vede și te prețuiește. Copiii au nevoie audă cuvintele astea. Și adulții au de altfel nevoie fie lăudați.

Acum, ca adult, uneori încă mai aștept ca mama laude, deși de-a lungul timpului am învățat pentru ea e foarte incomod și deloc natural facă asta. Dar acum  măcar știu e mândră de mine și doar se exprimă altfel decât în cuvinte. Dar când eram copil nu știam asta și sufeream.  Cred ăsta-i motivul pentru care m-am purtat ca o bezmetică atunci când, tipa de care ziceam, m-a complimentat.

Și pentru atunci nu am putut și nu am știut cum, îi spun acum, aici:  Iti mulțumesc!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Mama, copiii sunt răi?

nov1 (33)

Mănâncă iaurt cu cereale. Nu-i place le amestece, așa i le pregătesc în castroane separate. Caută cu degetele până sește un fruct uscat, îl ridică la nivelul ochilor și îl studiază cu răbdare și atenție. Până la urmă, e drept nu se grăbește, are tot timpul din lume. Atinge fructul puțin cu limba și iar îl mai privește nițel.  Apoi îl înmoaie în iaurt și în sfârșit îl bagă în gură.

Mama, mie țe mi-a adus Moș Clăciun?
Ți-a adus ce i-ai cerut, parcă.
Da. Și a mâncat tulta dulce și a băut laptele.
Păi da, a mâncat și a băut ce i-ai lăsat tu și a prins puteri noi ca ajungă și la ceilalți copii.
le ducă și lol cadouli?
Da.
Ba nu.
– Cum nu, Irisule?
– X de la glădiniță nu e cuminte, la el nu a fost Moșu.
Ba sunt sigură a ajuns și la el. Moșu nu ratează nici un copil.
Ba nu. X e lău și Moșu nu melge la copiii lăi.

Inspir adânc. Încerc mi dau seama cum a ajuns ea la concluzia asta și deduc probabil cineva i-a zis Moșu nu vine decât la copiii cuminți. Nu-mi place asta. Are trei ani și deja cataloghează copiii ca fiind cuminți sau răi. Cadourile de la Moș vin condiționat. Adică, ești cuminte, pac primești ce ai cerut. Ești rău, puneți pofta-n cui. Nu-mi place deloc.

– Irisule, sunt foarte sigură Moșu a venit la X.
Ba nu. El e lău. Împinge copiii.
Și tu crezi dacă îi împinge pe alți copii, înseamnă că e rău?
Da.
– Eu nu cred X e rău, știi de ce?
– De țe?
Păi, îți aminteșți când în parc tu ai împins-o pe Y? nu voia te lase în leagăn?

Are ochii mari și se uită fix la mine.
Îți amintești?
Da. Am împins-o puțin.
Tu crezi ai fost rea pentru ai împins-o?
– Nu.
– Nici eu nu cred ai fost rea, ci nerăbdătoare și cam nepoliticoasă. În loc ți aștepți rândul la leagăn, sau s-o rogi pe Y te lase și pe tine, ai împins-o.
Și s-a supălat pe mine. Și a plâns tale.
Da. Dar apoi, altădată n-ai mai împins, chiar dacă leagănul era ocupat. Ai țipat poate sau ai dat din picioare supărată, dar n-ai mai împins. Asta înseamnă ai învățat ceva important.
Țe impontant?
dacă lovești sau împingi, celălalt copil o sufere. Și poate chiar o plângă. e important ne folosim cuvintele când vrem ceva. cerem și așteptăm.
– Nu vleau aștept.
– Nici mie nu-mi place mereu aștept. Și mie-mi vine câteodată împing când sunt nerăbdătoare. Dar n-o fac, pentru am învățat controlez.

– Eu n-am învățat?
Ba ai învățat, dar uneori încă ți-e greu. La fel îi e și lui X de la grădiniță. Câteodată își pierde răbdarea și în loc își folosească cuvintele, împinge. Dar asta nu înseamnă e rău. Nici tu n-ai fost rea când ai împins-o pe Y.
– Eu nu sunt lea.
– De acord nu ești. Dar nici X nu e rău. La fel ca tine, și el încă învață cum se poarte. Unii copii învață mai repede, alții au nevoie de mai mult timp.
Judecă îndelung. Mi se așează in brațe.

Așadar, sunt sigură Moșu a venit și la el, pentru merge la toți copiii. Pentru toți copiii sunt buni, Irisule. Toți!
Și X e bun, mama?
– Sigur da, Irisule. Și X e bun.

E așa de ușor catalogăm copiii. Răi, buni, cuminți sau nu, pentru noi adulții astea sunt doar cuvinte. Însă copiii cred tot ce le spunem. Pentru în lumea lor, noi știm totul. Dacă noi le spunem X e rău, copiii ne vor crede. avem grijă ce le zicem, așadar! Să fim mai atenți cu ce ne iese pe gură!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook