Baticele

DSC_0773

Pe cel alb l-ai purtat la ziua lui M. Când am fost cu toții -l vedem zburând în avionul ăla mic. Atunci când ai împărțit cu Iris o înghețată. Când ne-am uitat împreună la Cenușăreasa și ai adormit cu capul pe umărul lui bunicu. Când am fost în vizită și ai făcut borș de pește. Când la plecare ne-ai condus și te-ai așezat în mașină, lângă Iris, pentru încă un pupic, tare greu îți era te desparți de ea. Baticul alb cu flori îl purtai atunci. Nu trebuie mi închid ochii -mi amintesc.

Te văd aievea, râzând. Și-mi amintesc mereu mi-ai spus odată: “ nu duceți la culcare supărați niciodată. nu vă spuneți vorbe grele înainte dormiți“. Îți stătea foarte bine cu baticul ăsta alb cu flori. Acum îmi pare rău nu ți-am zis. Probabil ai fi râs cu poftă  și apoi ți l-ai fi aranjat puțin pe cap.

Cu cel roșu te-am văzut de multe ori. Îi plăcea foarte tare și lui Iris. Bunica cu batic, așa spunea și încă mai zice așa când vorbește despre tine. Parcă știe și ea ai așteptat-o ani de zile și atunci cand a venit, ai iubit-o cu toată inima.

Baticul verde l-ai purtat la botezul lui Iris. Când o țineai în brațe și te uitai la ea ca la o icoană. Când ai adus cu tine plapuma pe care ai folosit-o cu M, când era si el bebeluș. O  voi păstra și eu, așa cum ai păstrat-o și tu. Și o voi da și eu mai departe, când o veni vremea.

Baticul maro l-ai purtat când adunai roșii cu Iris în grădină, când o luai pe sus dacă se speria de găini și rațe. Iar pe cel vernil îl purtai ultima dată când te-ai jucat cu ea, ultima dată când v-ați plimbat ținându de mână.

Acum, baticul cel alb și baticul cel roșu sunt ale mele. Le-am vrut pentru mine. Le-am ales din toate baticele pe care le-ai purtat de-a lungul vremii. Tot timpul ăsta în care m-ai iubit ca pe al cincilea tău copil. Am scos baticele din rucsac și le-am lăsat la vedere, încă nu le-am pus în dulap. O le port la iarnă, la gât, în loc de eșarfă. O le port când o bată aprig vântul, iar ele o încălzească. Și cel alb, dar și cel roșu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

97 Shares

Când ai musafiri nepoftiți

iun4 (11)

De ceva vreme, am observat sub acoperiș, undeva într-un colț, e o găurică în peretele exterior al casei. Asta n-ar fi o tragedie, lucrurile se repară, însă găurica respectivă e mânjită cu găinaț și niște vrăbiuțe gălăgioase își cam fac veacul pe-acolo. Ia uit eu cu ceva mai multă atenție, parcă ceva nu-i bine acolo, mi-am zis. Și m-am tot holbat la găurica aia, până am văzut o vrăbiuță intrând acolo. Șoc și groază, avem chiriași care nu plătesc chirie. Cum naiba or fi intrat acolo? Și cel mai important, cum le scoatem?

I-am spus lui M, m-am plâns, m-am tânguit, uite ce găurică e acolo, intră și ies vrăbiile fără le pese eu perpelesc aici, uite și peretele casei cum e tot murdar cu răhățel de vrăbiuță. Hai, măi M, hai băiatule, ceva și alungă zburătoarele alea de-acolo. Imagineza-ți ce mizerie o fi în găurica aia, cine știe ce ciugulesc ele acolo, cade casa peste noi, aoleu și vai de mine, ceva!

M a pus mâna streașină la ochi, s-a uitat și n-a zis nimic. Nimic, nici un sunet. Nici rezolvă, dar nici nu. Și pe principiul ăla, cum pe bărbat nu trebuie -l stresezi toată ziua spunându-i ce are de făcut, mi-am mușcat limba și n-am mai insistat.

Până când s-a umplut cu găinaț alb-verzui și trotuarul de sub găurică. Așa că ieri iar am început jelesc: Repară, repară, repară, repară, repară odată! M iar a pus mâinile streașină la ochi și iar s-a uitat în sus la găurică. Vrăbiuța intra și ieșea, fără se sinchisească de faptul o muiere se agită tare, acolo jos. S-a uitat M la vrăbiuțe și apoi la mine, a coborât mâna de la ochi și-a zis calm:
– Au pui acolo. Din cauza asta nu am reparat. Dacă repar gaura, puii mor. Ai răbdare învețe zboare și rezolv, bine?

Am pus și eu mâna streașină la ochi și iar m-am uitat la dunga cu răhățel de pe perete. Vrăbiuța ciripea și zbura nestingherită de colo-colo. Am oftat, m-am uitat la M și-am zis:
– Bine.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

33 Shares

Bum – bum

DSC_0807

Se întoarce morocănoasă de pe-o parte pe alta. Nasul îi e ca un borcanaș. E înfundat și o deranjează. Un acces de tuse îi scutură tot corpul și o face se ridice în fund. Scâncește cu ochii închiși și întinde brațele, căutându. O iau și o mângâi pe spate.

Mama e aici. Sunt aici. Liniștește-te.

Plânge zgomotos, împinge și apoi se freacă furioasă la nas. Încă n-a deschis ochii, îi e foarte somn, dar răceala asta nenorocită n-o lasă se odihnească. Îi ridic perna și o așez cu capul cât mai sus, ca poată respira mai ușor.

Tușește și se îneacă, plânge și-i curge nasul, se agață de umărul meu și strigă cu glas răgușit. O iau pe sus și o plimb așa prin cameră, până simt milioane de ace în brațe. Îi cânt la ureche un cântecel inventat de mine când ea încă era bebeluș.

Te iubește mama
Te iubește tata
Te iubesc bunicii…

Ascultă cum îi șoptesc cuvintele în ureche și simt cum corpul i se înmoaie în mâinile mele. O întind în pat și cuibăresc lângă ea, cântând mai departe. Te iubește mama….

Tușește din nou și plânge înfundat. întind pe spate și o îndrum și așeze capul pe pieptul meu. Urechea ei e lipită acum exact de locul în caremi bate inima. Se relaxează imediat și închide ochii. Adoarme in sfârșit, cuibărită la pieptul meu, cu inima mea cântându-i în ureche cel mai vechi și plin de iubire cântec de leagăn: bum-bum, bum-bum, bum-bum.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

59 Shares

Facebook nu e doctor

drtrustsomeecards

Pe Facebook sunt o grămadă de grupuri pentru mămici. Sunt și eu în multe din ele. Din unul am învățat cum mi port copilul corect, din altul m-am inspirat cu rețete la diversificare, din altul am luat recomandări de medici pediatri. Sunt foarte multe grupuri unde mamele discuta despre diverse. Mucii copiilor, vânătăile lor din genunchi, bubițe, tuse, crize de furie, dezvoltare, probleme cu soacra, și încă mai câte. E fain există grupurile astea pentru ca  nu toate mamele au prietene cu copii, poate nici contact prea mult cu alți adulți, iar în cadrul grupurilor pot comunica cu alte femei ce au aceleași preocupări.

Însă de multe ori, mamele confundă grupurile cu cabinete medicale virtuale, în care  cer sfaturi care n-ar trebui date decât de specialist. Zilele trecute, o mamă postase o poză cu mâna opărită a copilului ei mic. Își trăsese peste el cafeaua fierbinte a mamei. Arsura nu arăta bine deloc, avea bășicute albe pe margine, probabil copilul avea dureri teribile. Mămică era îngrijorată și cerea sfaturi, întrebând ce ar putea pune pe rană ca se vindece mai repede. Iar sfaturile nu au întârziat apară. Pune miere, pune untură, pune albuș de ou, pune usturoi pisat, pune cenușă. Da, nu glumesc.

Dragi mame, Facebook nu e pentru sfaturi medicale! Grupurile de mămici sunt pentru comunicare, pentru împărtășirea experiențelor noastre de mame, pentru o bârfă mică, pentru păreri despre triciclete, magazine cu haine ieftine, pentru ce  altceva mai vreți voi. Dar niciodată pentru diagnostice. Niciodată pentru păreri medicale. Niciodată pentru recomandări de medicamente. Astea le emite doar medicul. Fix acolo trebuie ajungeți cu copilul. La medic!

De asemenea, rog nu mai dați sfaturi cu leacuri băbești altor mame. Ar putea fi atât de panicate încât chiar le încerce. Ar putea aibă judecata atât de întunecată încât realmente pună cenușă pe arsura de gradul 3 a unui bebeluș. Putem încerca un ceai de plante la răceală, nimic rău în asta, dar dacă ăla micu’ tușește cu spume de câteva zile, e clar trebuie dus la medic. Facebook nu e doctor!

Nici brusturele, nici florile de mușețel, cartoful crud ras sau crema de gălbenele nu fac miracole într-o afecțiune serioasă. Nu vă jucați cu sănătatea copiilor și nu pierdeți timp pe Facebook atunci când se impune o vizită la medic.

fim cu toții sănătoși!
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

26 Shares

Vă mulțumesc, doamnelor educatoare!

may29 (27)

Înainte
înceapă Iris grădinița, am avut emoții. Şi frici. Multe emoții și  multe frici. Mi-a fost teamă n-o se adapteze, o plângă foarte mult și o se îmbolnăvească des. Fusesem lipite una de cealaltă timp de trei ani, zi după zi, noapte după noapte. Nu fusesem separate  pentru mai mult de câteva ore, 
niciodată  atât de multe câte trebuia stea acum la grădiniță.

Și acum, deodată, urma o duc într-un loc nou și s-o las în grija unor necunoscute. Asta! Asta a fost cea mai mare îngrijorare a mea. Aveam tone de gânduri în cap, alimentate de știrile îngrozitoare de la tv, unde vedeam educatoare inumane, care răneau fizic și emoțional copiii unor mame ca mine și ca tine. perpeleam la gândul ăsta. durea stomacul de grijă.

Dacă nimerește vreo educatoare nebună, întrebam? Dacă își pierde careva răbdarea cu Iris și-o bruschează? Dacă or țipe la ea? Sau mai rău, dacă or s-o lovească și o -i spună lucruri nepotrivite? Dacă? Dacă?

Atunci când am aflat numele celor care urmau -i fie educatoare lui Iris, le-am căutat pe google și pe facebook, încercând aflu cât mai multe despre ele, apoi am tot pus întrebări în stânga și-n dreapta, mamelor care avuseseră copiii la aceeași grădiniță. transformasem într-un adevărat detectiv, iar M făcea deja mișto de mine din cauza asta. Va spun toate astea ca sa intelegeti cam cat de ingrijorata eram. 🙂

Acum îmi dau seama exageram și aveam probabil anxietate de separare incontrolabilă, însă atunci îngrijorarea mea era reală și apăsătoare.

Iris merge la o grădiniță de stat, fără fonfleuri, fără milioane de jucării și cursuri opționale. Însă nici măcar o clipă nu m-au interesat aspectele astea. Nici dacă mănâncă tot din farfurie nu interesează, nici dacă a dormit două ore sau nu. Tot ce mi-am dorit de la grădiniță a fost ca Iris  aibă șansa socializeze, se joace cât mai mult cu copii de vârsta ei, și găsească locul în grup, lege prietenii și aibă  noroc de educatoare drăguțe și empatice.

Acesta nu este un articol în care plâng. Nu, din contră, acesta este un articol în care vreau îmi exprim recunoștința Iris chiar a avut noroc de două educatoare drăguțe și empatice.

În învățământ nu se câștigă prea mult, știm cu toții asta. Condițiile lasă de dorit, iar ministerul nu asigură nici măcar rechizitele necesare. Responsabilitatea în schimb este enormă. La grădiniță vin mame care își lasă copiii în mâinile educatoarelor. Cu teamă și cu inima îndoită la început. Copiii plâng cu lacrimi limpezi ca roua de dimineață și se agață disperați de gâturile mamelor, în primele săptămâni sau chiar luni de zile.

Nu e ușor ți lași copilul, când  urlă cu fața contorsionată. Când strigă după tine cu un glas pe care nu l-ai mai auzit niciodată până atunci. Dar ești nevoită s-o faci și pleci de-acolo cu inima plină de remușcări și vină.

E greu pentru mame, e foarte greu și pentru copii. Dar sunt destul de sigură nu e deloc ușor nici pentru educatoare. Ele rămân acolo cu toți copiii care plâng. Câte douăzeci de copii, uneori chiar mai mulți. Îi iau în brațe și îi liniștesc pe toți. Sunt nevoite se adapteze la personalitatea fiecăruia, iar asta trebuie recunoașteți nu e lucru mic.

Am încercat de multe ori înțeleg cum e și pentru ele. Nu ușor, cu siguranță.

Dar eu cred au una din cele mai importante slujbe din lume. Sunt primii oameni pe mâna cărora ne dăm copiii. Educatoarele sunt persoanele către care copiii fac transferul afecțiunii lor, atunci când noi nu suntem acolo. Ele au în mâini șansade a educa, a se juca și a iubi generații întregi de copii. Unii veseli, alții isteți, unii frumoși, alții morocănoși, unii pupăcioși, alții mofturosi, zeci și sute de copii diferiți.

Iar eu vreau le mulțumesc! Pentru au dat dovadă de răbdare și prin felul în care au ales se poarte cu Iris și deopotrivă cu ceilalți copii, mi-au calmat anxietatea și mi-au redat încrederea, poate în sistemul românesc nu e chiar totul pierdut. încă mai sunt educatoare care nu uită lucrează cu oameni, chiar dacă-s doar în miniatură, ei merită fie tratați cu exact același respect pe care-l oferim și celor mari.

mulțumesc, doamnelor,  ați luat-o în brațe pe Iris de fiecare dată când a plâns la plecarea mea!
mulțumesc v-ați așezat la nivelul ei, când a fost nevoie -i explicați ceva!
mulțumesc ne ajutați pe noi părinții ne creștem copiii!
mulțumesc v-ați jucat cu Iris și i-ați citit povești!
mulțumesc nu ați certat-o când a făcut pipi pe ea, ci ați ales reacționați  cu naturalețe!
mulțumesc pentru zilele în care găsesc așezate pe covor lângă copii, pierduți cu toții în jocuri sau cântecele!
mulțumesc va pasă de ei, chiar și atunci când lor nu le pasă deloc!
mulțumesc nu țipați!
mulțumesc i-ați ajutat și îndrumat pe copii atunci când au avut conflicte!
mulțumesc i-ați lăsat pe ei țipe și chiuie, deși îmi imaginez câte aspirine ați luat de-a lungul vremii!
mulțumesc îi pupați!
mulțumesc în gând de fiecare dacă când Iris spune acasă : “doamnele mele sunt foarte drăguțe“!
mulțumesc ați depus efortul de a-mi cunoaște copilul!

mulțumesc pentru fiecare mângâiere și zâmbet adresate copilei mele!

Primul an de grădiniță e aproape de final, grupa mică aproape s-a dus, dar dumneavoastră veți rămâne primele ei educatoare. Va mulțumim pentru  anul ăsta frumos în care și noi am învățat lucruri noi despre copilul nostru. Va mulțumim pentru ați pus suflet în fiecare zi!

Iar pe voi, dragile mele cititoare, îndemn va uitați cu drag la oamenii buni din viața copiilor voștri, fie ei educatori, învățători sau profesori și mulțumiți-le fără rușine. Oamenii buni merită știe sunt apreciați. sunt văzuți. Atâta timp cât încă mai sunt oameni buni în învățământ, spuneți-le și voi împreună cu mine: Mulțumesc!

Dosar de Mamă e și pe Facebook

6K Shares