Frici vechi și frici noi

20614729_1362138120549343_1650474702_n

Îmi amintesc și acum, mometul în care, însărcinată fiind cu Iris, mi-am dat seama eu port în burtă un copil adevărat, pe care va trebui -l nasc și -l cresc, fie eram pregătită, fie nu. nu-i vreo glumă sau joacă la mijloc. Nu acuzați de inconștiență, pentru a fost o sarcina dorită și planificată, însă creierul funcționează după căi misterioase uneori.

Momentul exact în care am înțeles pe de-a-ntregul măreția evenimentului ce urma ne schimbe viețile pentru totdeauna, a fost când mama mi-a zis veselă:
Peste patru luni îți vei ține copilul în brațe.

Îmi aduc aminte exact părinții mei erau în vizită la noi, era Paștele și îi dusesem la slujba de Înviere, la biserica catolică. Ajunsesem fix când se terminase totul, pentru plecasem prea târziu de acasă. Ne-am urcat înapoi în mașină și mama a zis propoziția de mai sus.

Cumva, deși deja rotunjisem nițel, deși deja Fasolică lovise (da, și Iris a avut nume de mâncare în burtică), eu nu cuprinsesem până atunci cu toată mintea, urma devin mamă. Mda, putea spune m-am prins de-a dreptul, abia când eram însărcinată în luna a cincea.

Îmi amintesc exact sentimentul de panică pe care l-am trăit atunci. Nu sunt pregătită, nu, nu sunt deloc pregătită, asta îmi trecea prin cap. Îmi amintesc mi-au dat lacrimile, inima îmi bubuia în piept și tâmplele îmi pulsau ritmic. Peste patru luni urma dau naștere unui copil nou-nouț.

Îmi aduc aminte și chipul mamei, pe care se zugravise o surprindere firească. Nu înțelegea de ce reacționez așa. Nici eu nu înțelegeam prea bine de ce simțeam așa. Abia așteptasem rămân însărcinată și îmi doream din tot sufletul copilul, iar acum trezeam deodată paralizată de frică. Nu știam ce urma, viitorul era o necunoscută la momentul respectiv, așa am dat vină pe asta. Am avut totuși nevoie de câteva zile ca liniștesc atunci, însă în  cele din urmă, a trecut.

Acum, la a doua sarcină, știu ce urmează se întâmple. Nu pot afirma mi-e teamă de rolul de mamă. De asta nu, pentru fac practică de patru ani, cu un copil care a fost  plin de energie din prima zi. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o din punctul asta de vedere, este nu trebuie am așteptări. e mai înțelept iau și accept totul așa cum vine.

Acum însă, trăiesc un alt soi de panică. Cea a operației cezariene. Acum știu cum decurge, îmi amintesc totul în detaliu. Sunt aproape de a cincea lună de sarcinăși din nou, parcă urmând un șablon, se instalează frica. Între burtă și momentul în care îl voi ține pe Zmeurică în brațe, stă nașterea. Operația cezariană. E inevitabilă și necesară. E un dat trebuie se întâmple.

Îmi amintesc fiecare detaliu. Sala de operație în care era foarte rece. Injecția. Faptul imediat după injecție, nu-mi mai simțeam picioarele și am avut nevoie de ajutor ca întind. Asistența care pregătea iodul. Paravanul verde din fața mea, care împiedica văd ce fac medicii. Medicul meu și încă unul pe care nu-l mai văzusem niciodată până atunci. Frigul. Frica. Gândurile care-mi fugeau de la ce mi se întâmpla atunci. Medicii care vorbeau de-ale lor. Frigul. Senzația teribilă se trag lucruri din mine. Ochii care mi se închideau. Asistenta care îmi zicea nu-mi mai mișc capul. Așteptarea. Sentimentul nimic nu va mai fi la fel. Frica.

Un copil plângând. Nedumerirea care a urmat. Asistenta care era la capul meu, pe partea stânga și ținea ceva în brațe. Ce? E copilul meu? Chiar am un copil? E al meu? Pe ăsta l-ați scos din mine? El plânge așa sau eu? Frigul. Doctorii vorbind. Cineva spunând cuiva “felicitări“. O fi ziua cuiva, gândeam. Nu, nu, mie îmi adresează felicitări. Bravo mie, adică. Am născut. Copilul meu e aici. E bine, întreb eu cât de tare pot? Nu e nici o asistentă lângă mine. E bine, întreb iar? Este, răspunde o voce care nu știu cui îi aparție. Nota zece. Abia s-a născut și deja primește note, gândeam. Nu-mi mai e frică. A trecut, e bine, am adus-o pe lume, am făcut treabă bună. Îmi vine plâng, simt singură. vrea fie cineva aici lângă mine. M, mama sau sora mea. țină cineva de mână.

Infirmierele care curăță, picioarele mele pe care le ridică în poziții ciudate. Sângele. Frigul. Expunerea. Goliciunea. Sentimentul de jenă când infirmierele se chinuie mute de pe masa de operație pe targă. Drumul spre salon, chipul îngrijorat al lui M.

Îmi amintesc totul de parcă a fost ieri. Acum știu ce urmează. Durerea. Cât de greu mi-a fost ridic în picioare, a doua zi. Balta de sânge care mi s-a format la picioare, imediat ce m-am ridicat. Asistenta care striga : așezați, așezați-vă acum, imediat. Cămașa de noapte galbenă, plină cu sânge. Durerea. Mersul cocoșat. Senzația se desface operația, la fiecare pas.

Zilele astea lupt cu amintirea operației. Știu asta urmează. Been there, done that. Și totuși, nu pot lăuda cu vreo izbucnire curajoasă. Probabil va trece și blocajul asta în câteva zile. Așa sper. Până atunci însă, o îmi dau voie fiu fricoasă. Azi mai mult decât ieri, mâine poate mai puțin decât azi.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

 

51 Shares

Cum îți poți ajuta soția însărcinată

art-3824668_960_720

Felicitări! Așadar vei deveni tătic. Poate pentru prima oară, sau poate ești deja tată și știi cu ce se mănâncă treaba asta.

Indiferent ești la primul, al doilea, sau chiar la al treilea copil, cu siguranță ești emoționat. Pe bună dreptate, căci un copil aduce cu el o sumedenie de emoții. Iar tu poți te trezești cu totul copleșit de noua ta situație. Un copil înseamnă bucurie, fericire și împlinire, însă și o responsabilitate uriașă, una pe care o s-o ai pentru tot restul vieții tale. Responsabilitate pe care acum, pe măsură ce burta soției tale se rotunjește, o resimți din plin, știu.
Îmi imaginez ești puțin speriat, chiar îngrijorat. Te întrebi dacă vei fi un tată bun, dacă vei putea susține financiar familia acum mărită, dacă vei avea răbdare și înțelepciune educi un copil. E în regulă, știi! Toți deopotrivă ne punem întrebările astea, și mamele, și tații.
Contribuția ta biologică la facerea acestui copil, s-a sfârșit, întradevăr, însă asta nu înseamnă nu mai ai nici un rol de îndeplinit pe perioada sarcinii. Din contră! Viitoarea mamă are foarte mare nevoie de tine acum. Nu lăsa teama și îngrijorarea te îndepărteze. Încearcă nu fugi! Burta nu mușcă, promit. Soția ta va fi însărcinată câteva luni, care, crede-, trec foarte repede. Nu vrei pierzi asta, zău!
Peste ani, o ți aduci aminte cu drag de loviturile mici din burtă, de rotunjimea perfectă a soției, de miracolul pe care natura îl desăvârșește acolo, în interiorul ei. E copilul tău, carne din carnea ta, sânge din sângele tău. Fii acolo, fii prezent când crește în burta mamei lui, stabilește legătura aceea specială între voi, încă înainte vină pe lume. Bucurăte de tot ce îți oferă universul acum și nu uita ești cel mai norocos bărbat din lume!
În perioada asta, îți poți ajuta soția foarte mult. Poate ea nu-ți cere asta, însă sigur va aprecia implicarea ta. Și ea se îngrijorează, și în mintea ei se perindă tot felul de gânduri. Stai lângă ea și asigur-o veți fi bine, liniștește-o, iubește-o!

Încearcă mergi cu ea la toate controalele. Ascultă ce spune doctorul și pune întrebări. Controalele pot fi o sursă de bucurie, pentru ai ocazia ți vezi bebelușul în timp real. Doctorul o va explice cum se dezvoltă, o -l măsoare, ba chiar o îi facă poze. Crede-, nu vrei ratezi toate astea!

Oferă-i soției tale ocazia se odihnească. Las-o doarmă mai mult diminețile sau în weekenduri. Sarcina aduce cu ea o cantitate considerabilă de oboseală, modificările apărute în organism pot fi greu de dus uneori de viitoarea mamă. Asigurăte doarme suficient. Dacă mai aveți și alți copii, oferă-te îi scoți singur afară, te joci cu ei. -i mamei timp și liniște.

Participă la treburile casnice. În mod ideal ar tebui faci asta chiar și atunci când soția ta nu e însărcinată, însă acum e musai. Îți ziceam mai sus sarcina vine cu oboseală, știi nu glumeam. Pune frumușel mâna și spală vasele câteodată, aspiră când vezi e nevoie, tește când ea nu poate. O omletă sau o salata poate face oricine, așa-i? Soția ta o aprecieze și se va simți iubită.

Masează-i tălpile și spatele. În sarcină, masajul e o binecuvântare. Relaxează mușchii și o fac pe mămică se simtă răsfățată. Da, iartă tot repet asta, însă rolul tău e o răsfeți acum, ai grijă de ea.

– Spune-i e frumoasă și n-o întreba te kilograme a mai pus pe ea. Unele femei iau mult în greutate, iar asta își pune amprenta asupra psihicului lor. Lucrurile astea nu stau întotdeauna în controlul ei. Asigurăte știe încă o găsești atrăgătoare. Nu glume despre cât de mare s-a făcut.

-i poze. E cam greu și facă singură. O vrea își amintească de perioada asta, iar tu o poți ajuta. Surprinde-o în diferite ipostaze și imortalizează momente din sarcină.

-o râdă mult. Nu petreceți perioada asta îngropați în îngrijorări. E în regulă gândiți și la ce va fi greu, însă nu va concentrați pe asta. Folosiți răstimpul acesta cu înțelepciune, umpleți-l cu bucurie și râsete.

Vorbește cu ea. Nu îngropa în tine griji și frici. Comunică. Altfel tăcerea ta o s-o sperie. Sunteți în călătoria asta împreună. Spune-i tot ce-ți trece prin cap, îți promit ea vrea știe. Povestește-i ce temeri sau speranțe ai. Incurajeaz-o și pe ea ți vorbească tie. Doar comunicând o va înțelegeți unul pe celălalt, doar astfel veți găsi soluții împreună.
În concluzie, îți spun din nou, fii prezent. Fii acolo trup și suflet! Și nu fii supărat pe mine dacă soția ta te-a pus citești articolul ăsta 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto : Pixabay.com

48 Shares

Când nu mai vrei să ai un frate

DSC_0983

Stă pe genunchii mei și îmi privește burta.
Mama?
– Hm?
– M-am răzgândit. Nu mai vreau am frate.
– Hopa. Păi de ce?
– Nu mai vreau eu. Nici frate, nici soră. Nu vreau am deloc. Vreau fiu numai eu singură. nu-l mai naști pe Zmeurică.
Îmi pare rău, Irisule, dar Zmeurică e pe drum, nu este cale ne răzgândim acum. Dar de ce nu mai vrei fii soră mai mare?
– Pentru nu cred c-o -l iubesc pe ăsta. Și arată sugestiv către burta mea bombată.
Păi eu nu prea cred n-o -l iubești.
Se bosumflă, privește pe sub sprâncene și zice:
Ba nu, n-o -l iubesc deloc.
– Nici când o te caute cu mânuțele alea mici, mici de tot?
Se străduiește nu zâmbească șimi răspunde bosumflată:
– Nu, nici atunci.
– Nici când cu ochișorii o te caute prin cameră?
– Nu nu, deloc n-o -l iubesc.
– Nici când o întindă brațele spre tine ca -l iei hopa sus?
Niciodată.
– Am înțeles.
– O stau departe de el mereu. O merg în altă cameră ca nu-l văd niciodată. Nici nu-l vreau.

încearcă, văd face asta intenționat, însă în spatele sclipirii din ochii ei pâlpâie și îngrijorarea. Nu știe ce-o așteaptă. Nu știe te va trebui împartă cu intrusul cel mic. Nu știe dacă va trebui dea de la ea ceva. Nu e dispusă facă asta. E tentant fie sora cuiva, însă deloc ispititor și împartă părinții, sau iubirea lor. O cred și o înțeleg. Are doar patru ani. Acum doar trei ani abia învăța meargă, acum doi ani jumătate abia învăța vorbească. Acum doi ani abia învăța folosească olița. Acum un an abia mergea pentru prima dată la grădiniță. Iar acum, uite, acum va avea un frate.

doare suferința ei. doare nedumerirea asta prin care trece. E o fetiță atât de bună, atât de iubitoare, atât de înțelegătoare. Știu va fi o soră bună, odată ce Zmeurică va fi cu noi. Pur și simplu știu asta instinctiv. Însă faptul -l va iubi, n-o va scuti de suferința de a nu mai avea pe mine doar pentru ea. Știu în teorie ce am de făcut și acum, dar și atunci când voi avea doi copii, sper însă știu și pun totul în aplicare, pentru a face tranziția cât mai ușoară.

– Irisule, știi nu-i nimic dacă n-o -l iubești.
– Nu?
– Nu. Plus nici nu trebuie ne grăbim cu asta. Cred mai bine așteptăm liniștiți până se naște Zmeurică. Apoi, mai vedem noi.
Și dacă tot n-o -l iubesc?
– O -l iubim noi, n-o rămână neiubit. O iubim pe amândoi. Iar Zmeurică n-o ia nici măcar o picătură din iubirea noastră pentru tine.  Noi avem suficientă dragoste pentru amândoi în inimile nostre.
– …
Știu ești îngrijorată, și eu sunt puțin. Nu e nimic în neregulă cu asta. Nu înseamnă suntem rele sau răutăcioase.

La culcare, își lasă capul ușor pe burta mea.
Îmi place adorm aici.
Știu.
– Dar tot nu vreau fie fratele meu.
Știu, miai spus. E în regulă. Te iubește mama până la stele și înapoi.
Și eu te iubesc. O așteptăm și o vedem cum o fie. Dacă o -l iubesc pe Zmeurică sau nu, bine mama?
– E perfect așa, puiule. E perfect.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

173 Shares

Neața!

DSC_1064

Dimineață. E o liniște perfectă în casă. Încă dorm amândoi. Am coborât ușor din pat, de teamă să n-o trezesc pe Iris, apoi am venit în bucătărie și am pus de cafea. E drept că-i decofenizată, dar nu-i bai, tot frumos miroase.

Afară e senin, soarele strălucește deja. Ies în curte, încă în pijamale și las răcoarea dimineții să-mi ciupească obrajii. Ozzy se gudură pe lângă mine, de parcă nu m-a mai văzut de săptămâni întregi. Îl mângâi între urechi și pe piept, ii masez spatele și-l întreb dacă a dormit bine. Mormăie sub mâinile mele și dă din coadă vesel. Îi aduc mâncarea și-i schimb apa. Dulăului ăsta îi datorez eu  primul zâmbet al zilei, in fiecare dimineață.

Intru înapoi în casă, unde miroase a cafea și a familie. Îmi torn licoarea fierbinte în cană și mă așez pe canapea. Aseară ne-au vizitat prietene vechi și dragi, venite de departe. Genul de prietene pe care le văd rar din cauza distanței mari, însă pe care le am în gând și suflet mereu.

Sorb din cafea și zâmbesc, gândindu-mă la seara trecută. E cald și liniște. Privesc pe geam și-l văd pe Ozzy mâncând, în curte. În curând se va trezi Iris și atunci nu va mai fi deloc liniște. Va fi doar cald și bine. În fond, la ce bună atâta liniște, mă gândesc.

Îmi ating burta și sorb din cafeaua caldă. E o zi nouă, iar eu sunt recunoscătoare pentru tot și toate. Bună dimineața!  🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

37 Shares

Dragul meu Zmeurică,

baby-18937_960_720

Șaptesprezece. Atâtea săptămâni au trecut de când m-ai ales pe mine drept căsuță. Tot atâtea, de când în mine bat iarăși două inimi și de când sunt mamă de doi. Mulți spun devii mama abia atunci când naști, însă eu cred de fapt ești deja, atunci când mai porți în tine încă un suflet.

Eu sunt tot ce știi tu acum. Prin mine respiri și te alimentezi, iar stările mele îți influențează dezvoltarea. Vom mai fi o vreme așa, amândoi, uniți în felul ăsta atât de special, apoi când va veni vremea, ne vom întâlni. Faptul tu crești acum în mine, eu cu corpul meu te protejez de tot și toate, ne va lega pentru totdeauna. Mamă și copil, asta vom fi unul pentru celălalt, până la sfârșitul lumii.

Azi ai lovit pentru prima dată. Poc. A fost așa, ca un salut. Bună mama, sunt aici, uite, acum destul de puternic încât simți. Apoi iar, poc. Bună, copilul meu, și eu sunt aici, pregătită pentru tot ce-o aduci cu tine. Te așteptăm aici cu toții, mama, tata și  Iris, sora ta. Știu pentru tine, ea va fi și luna și stelele, soarele și poate tot cerul, dar știi și ea e nerăbdătoare te întâlnească. Îți vorbește, pupă burtica și se întreabă dacă vei fi drăguț. Bineînțeles da, doar ești fratele ei, îi spun eu mereu.

Dragul meu Zmeurică, știi deși burta mea te va mai găzdui doar încă o vreme, eu te voi purta în mine pentru tot restul vieții.

Cu dragoste, semnat, mama.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay

135 Shares