Bună dimineaţa!

sept6 (109)

Se mişcă în somn până când ajunge lângă mine. Îmi cuprinde gâtul cu braţul şi îşi pune genunchiul peste piciorul meu. Nasul mic îi e lipit de obrazul meu. Încet de tot, îi dau la o parte o şuviţă de păr care îi acoperă ochii. Mă uit la ea şi mă minunez iar cât de frumoasă este. Îi cunosc chipul pe de rost. Doamne, spun în gând, îţi mulţumesc că ne-ai dat-o nouă, că ne-ai ales pe noi s-o primim.

Deschide ochii şi mă întreabă:
– Mama, e dimineaţă?
– Da, e dimineaţă.
– Azi e sfâişit de săptămâna? Nu meig ia gădiniţă?
– Azi stăm acasă amândouă.

Zâmbetul îi sapă imediat gropiţe drăgălaşe în obraji. Îi ating fruntea. Pe timpul nopţii a avut febră. Acum e bine. Se lasă moale în braţele mele şi-mi spune:
– Mama, mă bucui să te cunosc.
Eu râd, râde şi ea. Îi aşez buclele cu clame mici şi o îmbrac încet, savurând momentul ăsta de apropiere, apoi o întreb:
– Ce vrei să mănânci?
– Cătite, zice pe nerăsuflate. Cu banane şi mieie.
– Îţi face mama cele mai bune clătite.
– Din iume?
– Din univers, nu din lume.

Amestecă ea aluatul şi îl întinde pe toată masa.
– Mama, te supei?
– Dacă ştergi după ce termini, nu, nu mă supăr.
Curăţă cu neîndemânare până când masa arată mai rău decât la început.
– Mama, e bine aşa? Am cuiăţat bine?
– E perfect, mie aproape că nu mi-ai mai lăsat nimic de făcut.

Curând, toată casa miroase a clătite şi vanilie. Cafeaua mea e pe foc. Întorc clătita groasă în tigaie, în timp ce doi ochi mici şi pofticioşi îmi urmăresc fiecare mişcare.
– Mama, e gata?
– Imediat, Irisule.
– O să tai cătiteie pătate?
– Dacă vrei ţi le dai în formă de pătrat, da.
– Viau.

Îi pun bucăţelele în castronel şi mă uit la ea cum înfulecă. Îmi torn cafeaua în cană şi adaug lapte. Acum casa miroase şi mai frumos. A cafea şi clătite. A mine şi a Iris. Ies din casă şi Ozzy mi se freacă de picioare până când aproape mă dărâma. Îl mângâi pe cap şi pe grumaz, apoi îi dau şi lui să mănânce, iar el îmi linge mâna cu recunoştinţă.

Bună dimineaţa, viaţa e frumoasă!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când stai în maşină, aşteptându-ţi familia

sept6 (83)

Ieri, după ce am luat-o de la grădiniţă, am dus-o pe Iris să se dea cu trotineta, apoi puţin în parc şi am încheiat seara cu o plimbare pe malul mării. La ultima parte au fost doar M şi Iris, iar eu am rămas sa-i aştept în maşină. Şi cum stăteam eu aşa, privind marea în depărtare şi mulţumind universului în gând pentru că Iris s-a simţit bine la grădiniţă, am văzut cum în dreapta mea parca o altă maşină.

La volan, un tânăr domn, iar în spate, tânăra lui soţie am presupus. El a coborât şi a scos din portbagaj un cadru de cărucior şi atunci am înţeles că soţia era în spate cu un bebeluş. Tăticul a atârnat de mânerul căruciorului o paporniţă mare, probabil plină cu şerveţele, biberoane, scutece şi altele trebuincioase unui bebe. Apoi, sub atenta supraveghere a mamei, de parcă ar fi ţinut ouă preţioase de dragon, a scos bebeluşul din maşină şi l-a pus uşor de tot în cărucior.

Înainte să văd bebeluşul, am ştiut sigur că e nou născut. Şi că e primul lor copil. A fost necesar doar să mă uit la cei doi părinţi. Încă erau emoţionaţi, încă nu ştiau ce-i lovise. Ea privea doar bebeluşul, dar el, oh el îşi muta ochii de la bebeluş la mama şi apoi iar la bebeluş. Aveau amândoi cearcăne lungi şi oboseala li se citea pe chipuri. Mama i-a acoperit bebeluşului urechile cu o căciulă minusculă, apoi i-a mângâiat căpuşorul. După care au plecat la plimbare, împiedicându-se unul de altul, neştiind care din ei să împingă căruciorul.

M-am uitat puţin după ei zâmbind şi m-am gândit că ai mei sunt jos pe plajă. Că probabil Iris iar îşi pune nisip în cap, şi iar o să fiu nevoită să-i spăl părul, în timp ce ea o să protesteze că-i intră şamponul în ochi. Iar eu o să-i spun că ea e Mica Sirenă şi că uite ce păr roşu frumos şi lung are. Iar ea o să mă întrebe “Chiar mama, e ioşu? E ioşu păiu meu?”

Oameni buni,faceţi copii, chiar dacă-i greu. Faceţi copii, pentru că ei nu vă aduc doar cearcăne. Faceţi copii, că tare fain e să fii părinte.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Draga mea Mirela

sept6 (67)
M-am gândit mult la tine zilele astea. Mi-am tot muşcat buzele uitându-mă la data din calendar, ştiind că ziua x se apropie. Închid ochii şi îmi imaginez cum o să zâmbeşti uşor jenată şi emoţionată, în timpul ceremoniei. Cum poate o să faci pe Gigi durul. Şi-apoi, cum deodată o să râzi în gura mare, aşa deschis, cum ştii tu. Tare mi-ar fi plăcut să te văd râzând aşa şi sper să ştii cât de rău îmi pare că nu voi fi acolo. Sper că înţelegi, deşi ştiu că nu ţi-am explicat prea multe!

Cred că tu eşti una dintre persoanele cele mai curajoase pe care le cunosc. Nu ştiu de ce naiba îmi tot amintesc cum într-o seară ne-am dus cu băieţii la sala de sport, iar tu ai insistat să joci fotbal cu ei. Te-au primit într-una dintre echipe şi eu mă uitam la tine cum alergai ca un titirez dintr-o parte în alta a terenului. Nu-ţi pasa nimeni mingea, iar tu ştiai că băieţii râdeau pe sub mustăţi de tine că ai vrut să joci, dar tot alergai. Erai atât de implicată în urmărirea mingii, în participare, şi în a face fix ce voiai atunci, încât te-am admirat foarte tare. Ştii, aşa te văd eu pe tine, din cauza asta eşti tu cea mai curajoasă persoană pe care o cunosc!

Nu ştiu cum se face că puţinii mei prieteni foarte dragi, sunt toţi plecaţi departe. Dar când ne întâlnim, e ca şi cum am fi locuit la două străzi distanţă tot timpul. Cu tine mai ales e aşa. Nu vreau să fiu cheesy şi probabil o să mă cerţi că am scris asta aşa, s-o vadă toată lumea, dar vreau să ştii că te iubesc foarte tare! Şi că-mi doresc să fii fericită şi să râzi în gura mare toată viaţa, aşa cum îmi imaginez eu c-o s-o faci duminică.

Cu drag,
Simi

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

#SeptembrieFărăZahăr, ziua cu numărul douăzeci

DSC_0023

Încă sunt pe baricade, sugar free, aşa cum am promis. N-am mai scris despre asta pentru că am fost prinsă cu grădiniţa lui Iris, sau cu altele. Însă de cuvânt m-am ţinut. Nici măcar alaltăseară, când M mânca o îngheţată de ciocolată ce mirosea aşa de bine a cacao şi a dulce, n-am cedat. Am mirosit puţin cutia goală după ce a terminat, e drept.

Aşa cum am mai zis, cea mai mare provocare nu e să nu mănânc dulciuri, ci să găsesc produse alimentare care să nu conţină zahăr sau îndulcitori. Produse care nu prea există. M zice că exagerez, că trebuia să mă limitez la a nu mânca dulciuri şi atât.

Însă mie provocarea asta îmi face bine, pentru că îmi pune limitele la încercare. Îmi activează si întreţine stăpânirea de sine. Ultima dată când am încercat ceva atât de greu, a fost atunci când m-am lăsat de fumat. Desigur că atunci a fost mult, mult mai greu. Însă nici acum nu e uşor. Mănânc legume şi fructe. Mâncare gătită cu mâinile mele. Pofta de dulce mi-o sting cu banane. De altceva nu mă ating.

De la începutul provocării am spus că de ziua lui Iris, care a fost pe 8 septembrie, voi mânca tort. Cu o zi înainte, am copt patru feluri de fursecuri. Cu lămâie, scorţişoară, cocos şi şofran cu stafide. Bucătăria noastră mirosea ca la Crăciun, dacă închideam ochii aproape că simţeam miros de iarnă. N-am gustat nici măcar un firicel de fursec, însă a fost al naibii de greu. Apoi a venit ziua cu pricina, i-am cântat “la mulţi ani” lui Iris, ea a suflat în lumânări şi i-am tăiat tortul.

La momentul acela trecuse o săptămâna fără zahăr, iar eu aşteptam bucata aia de tort ca un copil. Surpriza a venit din faptul că nu m-a satisfăcut foarte tare, nici măcar n-am putut să-mi termin felia, şi nu pentru că tortul n-ar fi fost gustos. Din cauza asta cred că m-aş descurca vreme îndelungată să nu mănânc dulciuri, sau aş putea foarte bine să mă limitez la un dulce pe săptămână.

Dar n-aş putea să scot zahărul din alimentaţie aşa drastic, cum o fac acum pentru #SeptembrieFărăZahăr. Pentru că sosul meu favorit îl conţine, pentru că brânza care îmi place îl conţine, şi tot aşa. E foarte greu să-l elimini cu totul din alimentaţie, însă nu atât de greu să limitezi consumul de dulciuri. Provocarea asta e un wake up call, căci eu chiar nu eram conştientă de prezenţa zahărului în viaţa noastră. Acum sunt mai atentă la ce cumpăr, citesc cu mai mult atenţie etichetele. Chestie pe care plănuiesc s-o fac şi după ce luna asta se va încheia.

În rest, numai de bine. #SeptembrieFărăZahăr continuă!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Ce să faci când te trezeşti devreme, iar mama încă doarme. Tips & tricks.

Jun3 (146)

E sâmbătă. Ceasul arată ora şase şi ceva, dar pentru tine nu contează, tu oricum nu ştii să-l citeşti. E lumină afară aşa că te ridici în fund. Azi nu trebuie să mergi la grădiniţă, îţi aminteşti că ţi-a explicat mama ceva despre sfârşitul de săptămână, dar cine ştie ce-o mai fi şi ăla. Uite-o, mama încă doarme. E linişte. Te întrebi ce-ai putea face. Păi uite, am câteva sugestii pentru tine:

– O dezveleşti pe mama.
– O prinzi cu mâinile tale mici şi  o scuturi bine.
– Îţi apropii buzele de urechea ei şi îi spui: “tezeşte-te mama, e dimineaţă”

– Dacă îşi trage pătura peste cap, dezveleşte-o din nou şi spune-i: “mama, ţi-e aşa de cald, vezi?”
– Sari în pat fix lângă capul mamei, suficient de aproape încât să-i calci părul.
– Dacă protestează, pup-o până tace.

– După ce tace, bagă-i degetele în nas sau în urechi.
– Dacă nici aşa nu se trezeşte, profită de ocazie ca s-o coafezi.
– După aşa un tratament regal, cânta-i un cântecel la ureche.

– Adu în pat jucăria aia cu maimuţa care bate la tobe şi apasă butonul “play” în mod repetat.
– Întreab-o pe mama dacă i-a plăcut.
– Când mama îţi zice: “Iris, e şase dimineaţa!”, tu poţi continua să numeri frumos. La urechea ei, desigur. Şase, şapte, opt, nouă, zece, unsprezece…

– O întrebi iar pe mama dacă sigur nu trebuie să mergi la grădiniţă.
– Când pare că a adormit iar, poţi s-o întrebi dacă doamnele educatoare merg la grădiniţă.
– După alte două minute, întreab-o dacă şi doamna îngrijitoare are zi liberă.

– Cere-i să-ţi explice iar de ce.
– Spune-i tot la ureche că azi o să porţi rochia aia de vrăjitoare.
– Gâdilă-i tălpile.

– Linge-o pe faţă.
– Urcă-te peste mama şi spune-i că ea e mai drăguţă decât Ozzy.
– Dacă nu se trezeşte nici aşa, spune-i că trebuie să faci pişu şi nu te mai poţi ţine. Iţi promit că o sa se trezească imediat!

Hai, bună dimineaţa şi vouă! 🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Dragă Iris, azi împlineşti trei ani

sept1 (24)

Ştii tu Irisule, în lumea asta a oamenilor mari, a mamelor şi a taţilor, se vorbeşte mult despre iubire necondiţionată. Ce ciudat sună, aşa-i? Tu crezi că există un singur fel de iubire, ştiu. Dar iubirea e în multe feluri, puiule.

Dar aşa cum spuneam, se zice că părinţii îşi iubesc copiii necondiţionat. Aşa o fi, Irisule, însă eu ştiu că iubirea asta necondiţionată, vine de fapt de la copii către părinţi, nu invers. Cum adică, mă întrebi? Ce e aia necondiţionată?

Păi, Irisule, iubirea asta e cea mai pură iubire din lume. E albă ca zăpada proaspăt ninsă. E curată şi limpede. Fără nici o urmă, fără nici o cerinţă, fără reproşuri şi fără aşteptări. Aşa, în felul ăsta, eu cred că doar voi copiii puteţi iubi.

Uite, iubirea pe care ne-o dăruieşti tu nouă în fiecare zi e necondiţionată. Tu ne-o dai pur şi simplu. Chiar dacă uneori n-avem chef să-ţi citim aceeaşi poveste, sau nu te ducem în parc câteva zile. Tu ne iubeşti chiar şi atunci.

Iubirea ta e ca un foc care pe mine mă încălzeşte într-una, un foc mititel, însă puternic şi care nu se stinge niciodată. Cum să-ţi explic eu ţie? E ca atunci când ţie ţi-e puţin frig la mâini, iar eu îţi suflu abur cald în palme, până ţi le încălzesc. Iar tu râzi arătându-mi dinţii mici şi albi. La fel râd şi eu, Irisule, pentru că iubirea ta îmi încălzeşte pieptul pe dinăuntru. Să fiu iubită în felul ăsta, e mai mult decât am sperat vreodată.

Sigur că pentru noi, tu eşti cel mai fain copil din lume. Eşti în continuare foarte veselă. Râdeai mult şi când aveai trei luni, râzi la fel de mult şi acum când ai trei ani. Încă ai gropiţe, câte una în fiecare obraz. Ochii tăi până nu demult albaştri, au împrumutat acum puţin din culoarea schimbătoare a mării, uneori sunt verzi, alteori albaştri verzui.

Eşti curioasă şi vrei să încerci tot. Alergi într-una, chiar dacă doar te deplasezi de la bucătărie în living. Jucăriile tale preferate sunt cărţile, iar eu sunt tare mândră pentru asta. Tată-tu te lasă să i te urci şi pe cap dacă vrei, iar tu vrei. Mereu. Încă semeni foarte tare cu el, iar uneori mie mi-e ciudă din cauza asta.

Ţi-e frică de zgomotul pe care-l fac avioanele şi maşinile vechi. Ai învăţat să fii grijulie cu copiii mai mici şi ne ceri o surioară. Nu un frate, o surioară pe care s-o îmbraci în roz. Galbenul e culoarea ta favorită de cele mai multe ori. Alteori rozul.

Îţi plac rochiile. Alea lungi. Poţi să plângi jumătate de zi dacă ţi se pare că rochia ta e prea scurtă. Nu mai rupi florile, pentru că ţi-am zis că undeva o zână îşi pierde aripile dacă o faci. Da, ştiu că te-am minţit, dar noi mamele mai facem şi din-astea.

Îţi faci pelerină din orice fular, cearceaf sau cârpă. Vorbeşti mult şi de cele mai multe ori o faci cu sens. Conversaţiile noastre sunt savuroase şi mi-aş dori să le pot ţine minte pe toate. Întrebi o mie de lucruri.

Eşti fetiţă mare şi adormi singură. Înainte de culcare îţi place să-ţi spun “vise plăcute, vise curcubeu, vise colorate, vise banane”. Ah, şi încă ceva. Eşti frumoasă, Irisule! Eşti foarte, foarte frumoasă!

Mulţumim, copilă! Mulţumim pentru iubirea asta fără pereche!
În curând e 16:10, minunea mea. În curând împlineşti trei ani.
La Mulţi Ani, Iris, zăpăcita mea!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Dacă mâine ai pierde pe cineva drag…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

…cât de rău ţi-ar părea că nu i-ai arătat mai des ce mult însemna pentru tine? Sau că poate nu i-ai spus asta niciodată? Că te-ai pierdut de multe ori în judecăţi şi reproşuri, însă ai oferit prea puţină apreciere?

Ziua de mâine mai poate veni sau nu. Momentul prezent e o certitudine, următorul însă nu mai este. Nu ştim când se termină totul. Pentru noi sau pentru cineva drag.
Capăt de drum. Final. Călătorie cu un singur sens. Dispariţie. Moarte. Putem să-i spunem în multe feluri, certitudinea rămâne însă că nu stim când vine. Durerea poate să te consume, suferinţa poate fi necruţătoare, însă regretele, ele sunt cele care te pot ţine suspendat în capcană pentru multă vreme, chiar şi după ce dorul se mai ostoieşte.

Regretul că n-ai rostit cuvinte mai calde, că nu ţi-ai cerut iertare, că ai purtat ranchiună sau că ai judecat. Regretul că nu ai îmbrăţişat mai des, că nu ai zâmbit mai mult, că nu ţi-ai oferit sprijinul. Că ai cerut fără să dai nimic în schimb. Că n-aţi mai băut încă o bere împreună. Că te-ai uitat la omul acela când a plecat, fără să ştii că va fi ultima dată când îl vezi. Că dac-ai fi ştiut ai fi urlat mai tare decât tunetul şi i-ai fi reproşat universului că nu e drept. Nu e drept să plece deja. Că încă nu e timpul.

Ai rămâne cu toate regretele astea. Că nu i-ai spus că-ţi încălzea sufletul. Că te făcea să râzi până la lacrimi. Că nu i-ai spus că vedeai şi ce nu voia să arate. Că ce nu arăta era frumos, deşi el nu credea asta.

Acum, azi e singura certitudine. Ia-i braţe pe ai tai, spune-le că-i iubeşti, cere-ţi iertare, ajută-i mai mult şi fii prezent. Azi e tot ce avem.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Şi mamele au voie

aug2 (34)

Suntem cu toţii de acord că atunci când eşti părinte, copilul e pe locul întâi. El e prioritatea ta. Să-l hrăneşti, să-l speli, să-i asiguri un acoperiş deasupra capului, să-i împlineşti nevoile emoţionale. Tot ce ţine de propria ta persoană ajunge să fie pe plan secund. Sau nici măcar secund. O să ai tu grijă de tine când mai creşte, poate când n-o să mai fie atâtea de făcut, când o să meargă la grădiniţă, cândva, altădată. Acum nu se poate.

Însă “altădată” se poate transforma foarte uşor în niciodată, dacă pui întotdeauna nevoile celorlalţi înaintea nevoilor tale. Pe nesimţite, poţi să nu mai apuci să ieşi niciodată la cafeaua aia, să nu mai citeşti niciodată cartea aia, să nu mai faci niciodată plimbarea aia singură, să nu-ţi mai cumperi niciodată rochia aia.

Pentru că poate, de fapt, nici n-ai nevoie de toate astea, începi să te gândeşti, aşa-i? În schimb copilul, el are nevoie să fii acolo, prezentă tot timpul, să ştie că-l iubeşti şi că poate veni la tine pentru o îmbrăţişare când cade şi se loveşte. Să ştergi tu fiecare lacrimă, chiar dacă simţi că te stingi încet. Să pupi tu fiecare geană înainte de culcare, chiar dacă atunci ai vrea să fii în altă parte.

Flash news! Ai voie să simţi că te stingi, ai voie să vrei să dispari o zi întreagă de lângă copil! Ai voie să îţi cumperi rochia aia şi să mergi să vezi filmul! Copilul o să supravieţuiască şi dacă nu eşti lângă el 24/24. E atât de important să nu te dai singură deoparte. E atât de important să ai grijă şi de tine! Atât de important să crezi că şi nevoile tale sunt importante.

aug4 (23)
Căci tu, ca mamă, tot dai, şi tot dai, fără să primeşti multe în schimb. Desigur că te uiţi la mutriţa copilului şi mai prinzi puţină putere, pentru încă o zi. Însă dacă ajungi să simţi că te pierzi de tine însuţi, atunci e timpul să te gândeşti şi la tine. Dacă n-o faci tu, e posibil să n-o facă nici alţii. Dacă nu ceri ajutor, e posibil să nu se ofere nimeni să te ajute.

Dacă doar umpli rezervoarele emoţionale ale altora, golindu-l constant pe al tău, până când indicatorul ajunge pe roşu, atunci vei fi nefericită! Şi nici un copil n-are nevoie de o mama nefericită. Dă-ţi voie şi ţie să vrei ceva! Dă-ţi voie să pleci undeva, întoarce-te spre tine şi oferă-ţi puţină înţelegere.

Aminteşte-ţi că eşti şi tu un individ. O persoană separată de copilul tău. Ai voie să gândeşti că nu sunteţi una şi aceeaşi persoană, asta nu te face o mamă rea şi nici nu înseamnă că nu-ţi pasă. Când simţi că aluneci, întinde mâna şi cere ajutor. Nu trebuie să le faci tu pe toate, nu trebuie să fie aşa!

Copilul e bine atunci când şi tu eşti. Îţi datorezi asta! Aşa că, du-te şi bea cafeaua aia, cumpără-ţi rochia şi plimbă-te. Fără vină! Da, ai voie!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Robinson, eu nu te-am uitat!

f (206)

M-am gândit des la tine în ultima vreme. Nu miră lucrul ăsta, ştiu de ce se întâmplă. Se apropie ziua x. De altfel, ştii gândesc la tine mereu. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Însă eşti mereu prezent acolo.

A trecut un an, la naiba, un an, auzi Robinson? întreb cât de tare ai râde de mine dacă ai ştii eu încă sper c-o apari de undeva. Cu mâinile în buzunare, cu zâmbetul ăla de ştrengar, sub care ghiceam mai multe decât voiai tu ne arăţi. Cât mişto ai face de mine dacă ai ştii ce mult am plâns în zilele alea, acum un an, sau încă mai dau apă la şoareci câteodată?

Sau dac-ai ştii în ultimele zile te-am văzut de câteva ori. Da, probabil tot pentru se apropie ziua x. Da, îmi aşteptam rândul la Selgros, iar în faţa mea era un tip care semăna cu tine. Avea aşa un nas borcănat, părul zburlit şi era puţin cam aiurit. Adică nici nu prea ştia dacă produsele de pe bandă sunt ale lui sau ale noastre. Spune şi tu, aşa-i semăna cu tine?

Îi vedeam doar profilul, dar nu-mi puteam lua ochii de la el. Şimi imaginam dacă ai fi fost tu, probabil ai fi făcut o glumă nesărată cu doamna de la casa de marcat care nu reuşea scaneze un produs. Şi eu ţi fi dat coate te potoleşti, dar fi râs în barbă. Până la urmă, tipul şi-a adunat cumpărăturile şi a plecat. Iar eu am rămas acolo, cu lacrimi în ochi, în faţa vânzătoarei.

Da, Robinson, te-am văzut şi într-un serial la care se uită M seara. Semeni puţin cu actorul principal, iar eu uit la el şi te văd pe tine. Tot pentru se apropie ziua x. Te văd peste tot.

Îţi aminteşti ai fost cu mine la medic înainte o nasc pe Iris? ai făcut ochii mari când te-am chemat în cabinet ca s-o vezi pe ecran, la ecografie? ştii atunci eu nu la ecran uitam, ci la tine. Şi iar am văzut în ochii tăi partea aia pe care mi s-a părut întotdeauna încercai s-o ascunzi de toată lumea.

Iris e fetiţă mare, împlineşte trei ani în curând. Mi-ar fi plăcut -i aduci irişi de ziua ei. alergi cu ea prin curte. La naiba, Robinson, uite cum reuşeşti tu mi storci lacrimi iar.

ştii Iris încă se joacă cu ursul ăla mare pe care i l-ai dăruit la primul ei Crăciun. Şi hanoracul ăla colorat pe care i l-ai ales tu, încă îi vine. Ti-ar fi plăcut de ea, e un copil nemaipomenit. Iar ei i-ar fi plăcut de tine şi mai tare.

Mi-e dor de tine, Robinson! Hai, mi o surpriză! O ne găseşti acasă dacă te hotărăşti vii.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

O lună fără zahăr. #SeptembrieFărăZahăr. Hai cu noi!

#SeptembrieFaraZahar

Am hotărât răspunddala provocarea lansată de Noi doi şi bebe, şi anume renunţ la produse care conţin zahăr sau îndulcitori, pentru o lună. Recunosc la prima vedere e o provocare ce nu mi se pare prea greu de respectat şi de dus la capăt.

Pe ce bazez când spun asta? Păi, eu nu mănânc dulciuri decât rar, cafeaua o beau doar cu lapte, iar pofte teribile după o gustare dulce nu prea am. Însă ştiu chiar şi aşa, în alimentaţia mea tot se regăsesc produse care conţin măcar îndulcitori. renunţ la produsele respective înseamnă în primul rând citesc cu atenţie toate etichetele înainte cumpăr şi mănânc. Sunt sigură voi fi surprinsă de câte produse au în compoziţie zahăr sau îndulcitori.

Provocarea asta o mi testeze puţin limitele, pentru om sunt, şi fix când n-am voie, atunci îmi trebuie. O mi lipsească îngheţata (care e cel mai bun desert din lume) pe care o mănânc de câteva ori pe săptămâna. N-o folosesc nici miere. O mi mai lipsească romul cu cola pe care îl beau seara, ocazional, după ce Iris adoarme (huooo, mamă beţivă!).  N-o să mai coc prăjitură cu fructe sau o sa învăt s-o fac fără zahăr.

Citesc ce-am scris şimi pare dau puţin mare, ia uite ce uşor o mi fie mie. Presimt o plătesc pentru asta 🙂

P.S. Luna asta voi face o singură excepţie. Voi mânca tort la ziua lui Iris. Iar dacă nu voi rezista tentaţiei şi voi păcătui, voi recunoaşte deschis aici.

Îţi propun şi ţie te alături campaniei #SeptembrieFără Zahăr şi încerci împreună cu noi nu consumi zahăr şi produse ce conţin îndulcitori, timp de o lună. Hai, cine se mai bagă?

Articolul prin care a fost lansată campania #SeptembrieFărăZahăr îl puteţi citi aici. Mulţumesc Flavia pentru provocare! Let‘s rock’n’roll! 😀

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook