Eu nu simt neputință

jun (64)

Descurajare. Revoltă. Furie. Lacrimi. Scârbă. Toate-mi umflă pieptul și ochii, zilele astea, când drepturile de liberă exprimare sunt gazate și inundate deopotrivă. dezgustă pentru un loc de muncă respectabil, trebuie prezint un cazier fără pată, în timp ce la cârma țării stau fără rușine penali. Simt multe. Însă refuz simt neputință. Refuz descotorosesc de țara mea.

Nu-s declarații siropoase astea pe care le fac eu aici. Pur și simplu, în România mea nu există doar penali, hoți, curve, maneliști și scandalagii. Sunt mulți dinăștia, dar nu doar din ei e formată țara mea. Mă dor urechile și sufletul când aud tineri  care declara nu vor mai aibă nimic de-a face cu țara asta. Eu cred lucrurile se pot schimba, chiar cred asta. Însă e nevoie ca noi, restul, ne implicăm. Puțin sau mult, fiecare cât și cum poate. Pentru schimbările încep cu lucrurile mici.

Cu mersul la vot.
Cu aruncatul mizeriei la gunoi, nu pe stradă.
Cu “bună ziua“, “mulțumesc“, “te rog”, “cu plăcere“.
Cu respect pentru semenii tăi.
Cu respectarea legii.
Atunci când nu dai și nu primești șpagă.
Atunci când nu doar te plângi, ci încerci schimbi ceva.
Atunci când dai zăpada din fața casei sau a blocului.
Cu respectarea opiniei celui de lângă tine, chiar dacă nu ești de acord cu ea.
Când îți respecți bătrânii.
Când donezi sânge.
Când treci strada doar pe trecerea de pietoni.
Când reciclezi.
Când nu intri cu mașina pe plajă.
Când nu rupi florile.
Când faci muncă voluntară.
Când ajuți, fără aștepți ceva în schimb.
Când în autobuz, cedezi locul tău unei gravide.
Când nu parchezi în locul persoanelor cu dizabilități.
Când nu te bagi în față, la orice coadă ai aștepta.
Când nu-ți bați copilul.
Când donezi.
Când ești civilizat în trafic.
Când nu dai muzică la maxim în toiul nopții, pentru ți pasă de vecini.
Când fumezi doar în locurile în care fumatul e permis.
Când nu scuipi coji de semințe pe unde-apuci.
Când la serviciu îți faci treaba pentru care ai fost angajat.
Când îți plătești impozitele.
Când din scaunul tău de funcționar public, nu-l umilești pe cetățean.
Când nu faci grătar în loc interzis.
Când nu construiești fără autorizație.
Când în trafic respecți motociclistii și bicicliștii.
Când nu faci petrecere de nuntă între blocuri.

Iar lista asta e deschisă la completări, dacă vreți, pentru -s mult mai multe lucruri mici pe care le putem noi face, întru schimbare. Sunt conștientă e un proces lung, de durata, însă al naibii fiu dacă o zic sau o cred vreodată nu se poate. Eu nu simt neputință. Nu cred România e o cauză pierdută, pentru aici încă sunt atât de mulți oameni faini. Și nu-s doar în bula mea, îi văd peste tot. La un moment dat, oamenii ăștia care schimbă lucruri mici în bulele lor, vor deveni majoritatea. Nu știu când, nu știu nici dacă eu o mai trăiesc atunci, însă cred cu tărie în asta. În schimbare, în pus umărul ca ea se întâmple.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

 

75 Shares

Cea mai iubită verișoară

jul (16)

Cea
mai iubită verișoară e blondă și are ochi de căprioară.
E frumoasă.
Cea mai iubita verișoară devine sfioasă când i se spune e frumoasă.
E caldă și generoasă.
Se poartă cu tine ca o soră mai mare.
Cea mai iubita verișoară te ține strâns de mână pe trotuar.

 

Îți așează pălăria pe cap atunci când ți-a alunecat.
Împarte desertul cu tine.
Cea mai iubită verișoară te împinge în leagăn.
Râde cu tine în hohote.
Îți citește cartea favorită.
Cea mai iubita verișoară știe atunci când te lovești, te oprești din țipat imediat ce
ți se pune un plasture.

Are răbdare cu tine.
Înțelege uneori plângi și țipi pentru ești mai mică.
Știe care e înghețata ta preferată.
Te îmbrățișează și te pupă.

Își petrece toată vacanța cu tine.
Vrea te vadă în fiecare zi.
Cea mai iubita verișoara e deșteaptă și știe o grămadă de jocuri.
Te liniștește când ești speriată.
Face liniște când tu trebuie dormi la prânz.
Îți păstrează și tie mereu ceva bun.

Iar tu, vrei faci totul ca ea, spui tot ce spune ea, mergi unde merge ea, auzi tot ce aude ea. O iubești și ai sta agățată de gâtul ei toată ziua. Te uiți la ea ca la soare. Cea mai iubită verișoară e partenerul tău favorit de joacă.

Stephanie, îți mulțumesc și te iubesc!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

23 Shares

Dimineți

july 2018 (31)

În fiecare dimineață, bunica așteaptă răbdătoare se trezească Iris. Nici nu-i greu și dea seama nepoatăsa s-a trezit, pentru aceasta începe trăncăne încă din-ainte deschidă ochii.

Își bagă nasul mic în moliciunea gâtului meu și stă acolo doar puțin, atât cât topească pe mine de drag. Apoi vorbește. Despre prințese, sirene, rochii, verișoare, bestii, despre parcuri și jucării. Vorbește mult și tare. Eu stau întinsă lângă ea și mai mormăi câte un “aha“, sau câte un “îhî“, căci nu simt încă suficient de trează pentru conversație.

La ușa dormitorului se aude un ciocănit. Iris zâmbește larg șimi șoptește complice:
Vine bunica. dormim repede.
Ne băgăm împreună repede sub plapumă și închidem ochii. Bunica intră tiptil în cameră și se minunează cu voce tare:

– Vaaaai, ce frumos dorm fetele astea. Am auzit-o pe Iris vorbind, dar cred doar mi s-a părut. Ia uite, zâmbește în somn. Ca un îngeraș. Ba scoate și limba. Și-mi arată toți dinții. Tare interesant doarme fata asta.

Iris nu se mai poate abține, începe râdă și deschide ochii. Iar bunica, și ea cu gura până la urechi, începe s-o gâdile și-i spune:
Te-am prins. Iar te-am prins.

Uite-așa arată diminețile noastre. Cu trei generații râzând împreună, într-o camera mică, la parter.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

62 Shares

Când am lăsat copilul să adormă cu altcineva

july (195)

Trebuie spun treaba asta cu avut bunicii aproape, îmi place tot mai tare. Da, încă suntem la Ciuc, la ai mei  și probabil vom sta aici mai toată luna august. Nu ne vedem de multe ori pe an, având în vedere distanța care se așterne între noi, însă atunci când o facem, stăm împreună cât de mult timp putem. Pentru mine nimic nu e mai prețios decât timpul ăsta.

Iris are întotdeauna nevoie cel puțin de câteva zile ca reînoade relația cu bunicii ei, dar după ce legătura se restabilește, e kind of magic. Se joacă cu ei, se plimbă împreună, bunicul îi repară jucăriile și îi spune povești,  iar bunicăsa îi cântă la muzicuță și o promovează ajutor în bucătărie. Nu speriați, nu m-apucă iar smirocăiala pe blog, promit. 🙂

Însă trebuia împărtășesc cu voi în vizita asta, pentru prima dată de când sunt mamă, am descoperit un nou soi de libertate. Aham, libertatea aia pe care ți-o dau bunicii. Da, exact aia. Când lași copilul cu ei și  apoi pleci pur și simplu. Unde vrei tu poți te duci. La cumpărături, treci din magazin în magazin,  ți petreci astfel ore întregi. Nici măcar nu trebuie să cumperi ceva, poți doar te plimbi nestingherită. Fără ți ceară nimeni balonul ăla cu Elsa, ba nuuuuuu, ăla cu albinaaaa, fără vrea altcineva urce și coboare scările din magazin de nșpe ori, fără nici măcar o singură picătură de dramă.

Sau poți bei o cafea. Da, s-o bei de-a dreptul, de la prima sorbitură până la ultima, cât încă e caldă. Cu o prietenă, cu mai multe, sau chiar singură.
Sau poți stai pe bancă în parc și te uiți la oameni sau la copaci. Sau  stai acolo cu ochii închiși. ne înțelegem, într-un parc adevărat zic, nu într-unul pentru copii.

Sau poți petreci o seară cu sora ta la un concert. Sau chiar două seri, parol.

Mda, ci fix asta am făcut eu. Pentru prima dată în viața ei, Iris n-a adormit cu mamăsa. Și are mintenaș patru ani, așadar îndrăzni afirm am lălăit-o destul.

Până acum, orice încercare de a o lăsa adoarmă cu altcineva, a fost întâmpinată de Iris cu proteste foarte vehemente. Iar pe mine nu m-a lăsat niciodată inima s-o văd așa plânsă și tristă (mda, I’m easy to fool, I’ll admit that). Am încercat, însă am simțit am abandonat-o și m-a cocoșat vinovăția, așa am renunțat. Până acum.

Concertele pe care voiam le văd erau programate târziu, urmau fie zgomotoase și pe lângă asta, voiam neapărat merg fără Iris. Pentru om sunt și eu. Voiam pur și simplu nu-mi împart timpul între privit la scenă și supravegheat copilul. Așa am anunțat-o pe Iris în următoarele două seri va adormi cu bunica. La rândul ei, simpatica blonduță m-a înștiințat o plângă.

– Foarte tare o plâng.
Știu, Irisule. Însă apoi o te liniștești și te vei opri din plâns.
Ba nu, o plâng toată viața mea dacă pleci și lași adorm cu bunica.
Îmi pare rău, însă așa cum tu ai nevoie mergi în parc, la fel am și eu nevoie uneori ies.
– Merg și eu cu tine.
– Unde merg eu nu e un loc potrivit pentru copii, așa îmi pare rău (not!) dar nu te pot lua cu mine.
– O fiu tristă și n-o adorm. O stau cu ochii deschiși toată noaptea.
– Hmmm, în regulă, dacă tu crezi n-or te usture ochii dimineață, n-ai decât.
– O foiesc și o s-o deranjez pe bunica.
Sunt destul de sigură bunica n-o se lase deranjată de atâta lucru. Bunica abia așteaptă ocazia asta.
– De ce?
– Pentru e foarte special doarmă cu tine.
– De ce?
– Pentru te iubește foarte tare.
Și eu o iubesc, dar nu vreau adorm cu ea.
– Of, și eu care credeam pot baza pe tine s-o adormi pe bunica.
Ea nu poate singură?
– Ei, asta-i bună. Sigur nu poate.
Și dacă îi spun o poveste o poată?
Da, o -i fie mai ușor. Și dacă-i dai și un pupic de noapte bună, atunci o doarmă dusă toată noaptea.
– O s-o adorm și eu o stau cu ochii deschiși toată noaptea.
În regulă, atunci am stabilit, tu ești responsabilă cu adormitul bunicii în seara asta. pot baza pe tine, da?
Da.

Uite-așa am plecat eu  și am lăsat copilul adoarmă cu altcineva, pentru prima dată în viața mea de mamă. Și noutatea nu stă doar în asta, ci și în faptul nu m-am simțit deloc vinovată. Din contră, am apreciat fiecare minut în care am fost iar “eu”, aia care cântă și sare în sus la concerte. Am văzut Robin and the Backstabbers și Cargo în prima seară, iar în cea de-a doua am fost la un festival de ritm. Și ghiciți ce? În a doua seară Iris m-a condus personal la ușă, n-a plâns nici măcar o lacrimă și a adormit în 15 minute.

Cu ocazia mai sus amintită, și eu, dar și Iris am învățat chestii noi. nu-i chiar capăt de țară dacă adorme cu altcineva și Simonaaia” e încă acolo, în mine. Credeam c-am pierdut-o undeva pe drum, însă ea e tot la locul ei, așteaptă răbdătoare, ba îmi mai face și cu ochiul câteodată. Well, hello there, it‘s nice to see you again! 😀

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

 

 

121 Shares

Spovedanie

july18 (238)

Mărturisesc treaba asta cu parințeala unui copil de aproape patru ani, devine din ce în ce mai dificilă. Pentru Iris e în faza de testat limite la maxim, în perioada lui “nu vreau” (un deliciu, zic), și în perioada în care insistă și impună voința ei și doar a ei. In perioada asta, Iris  funcționează cumva după principiul: dacă văd un obiect care-mi place, pun mâna pe el și înseamnă e al meu; iar dacă vrea cineva mi-l ia, țip și fac exact ca trenul (tot un deliciu, credeți).

Eu nu sunt cea mai răbdătoare sau indulgentă persoană și nici nu am cea mai lăudabilă capacitate de a-mi păstra calmul. Plus tot mai des găsesc în situații pe care nu mai știu cum le gestionez. Iar dacă citiți blogul ăsta gândindu eu știu ce fac în orice situație, va pot da anumite soluții, atunci nu vă aflați unde trebuie. Adevărul e de multe ori orbecăi. Cam cum fac zilele astea.

Din cauza perioadei ăsteia (care sper fie doar o fază) simt sunt o bombă cu ceas. supăr, țip, îmi vine dau cu pumnii și picioarele în pereți (n-o fac, dar taremi vine). Nu-s deloc mândră de mine, pentru , după ce supăr, îmi reamintesc imediat Iris are încă mai puțin de patru ani, nu-și poate gestiona emoțiile, e greu și le exprime în cuvinte și -i vine mai la îndemână urle pur și simplu. -i datorez răbdare și trebuie doar aștept mai crească, anumite abilități se dezvoltă doar cu timpul. Știu foarte bine teoria, o mănânc pe pâine, atât de mult am citit despre asta. Însă asta nu însemna practica îmi vine mănușă.

Și uite-așa ajung de multe ori trăiesc cu vină în spinare și simt cea mai rea mamă din lume.  Ajung în punctul în care nu-mi mai place deloc de mine. Când simt Iris ar merita o mamă mai bună, mai răbdătoare, mai calmă și mai eficientă în a găsi soluții la situații complicate. Iar eu nu știu cum fiu mama aia. Și îmi dau seama sentimentele astea încearcă de multă vreme. undeva pe drum mi-am pierdut încrederea în mine. trăiesc într-o îngrijorare permanentă, care macină încet dar sigur. îngrijorez pentru tot ce e în jur, chiar și pentru lucruri fără importantă, ipotetice chiar.

Iar pentru toate astea, în mod chiar ironic, tot eu port vina. Pentru am pus o presiune fantastică pe mine. fiu o mamă bună, fiu o mamă prezentă, o hrănesc pe Iris doar cu mâncare gătită cu mâinile mele, o feresc de boli, joc mult cu ea, -i citesc, -i adun amintiri, , …. fac eu tot, mereu.

E o presiune uriașă fii mama în zilele astea. E foarte ușor simți nu ții pasul cu celelalte mame, crezi toată lumea face mai bine decât tine, te gândești ti-ai “stricat” copilul, te simți incapabilă.

Dacă ai intrat în cercul asta vicios și tu, dacă crezi nimic din ce faci tu nu contează, te sfătuiesc ieși imediat din el. Pentru e al naibii de periculos stai acolo.

Mi-e teamă parte din presiunea pe care o pun eu singură pe mine, vine din faptul în societate e acceptabil te prezinți doar cu un copil cuminte și ascultător. Dacă prezint în lume cu un astfel de copil, societatea o mi confirme faptul sunt o mamă bună. I did good. Iar faptul societatea ar aproba modul în care mi-am educat eu copilul, m-ar face și pe mine simt o mamă mai bună.

Copilul meu nu e unul cuminte, în sensul tradițional al cuvântului. Nu cuminte în felul în care societatea se așteaptă ca el fie. Copilul meu e gălăgios și expansiv, aleargă și țopăie, nu e empatic fix când mi-ar conveni mie, țipă și se exprimă în cel mai autentic mod posibil. Iar eu am înțeles de multe ori lucrurile astea deranjează doar pentru pun pe mine într-o lumina proastă. Faptul el nu e cuminte, reflects bad on me. Îmi știrbește din imaginea de mamă bună. E o tâmpenie, știu. Și e atât de nedrept față de Iris, dar și față de mine.

Așa zic: fuck all this! La naiba cu toată presiunea asta! Cea pe care mi-o aplic singură și cea venită din exterior. Vreau las și fiu lăsată greșesc! Doar așa o -mi pot lăsa și copilul greșească, fără simt am eșuat ca mamă.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

137 Shares