Îmi amintesc cum atunci când eram mică, mă uitam mult la mâinile tale. Întotdeauna ai avut mâini frumoase.  Mici, fără a fi micuțe însă, cu unghii scurte, uneori colorate cu roz pal, mâinile tale mi-au transmis mereu siguranță. Ai știut întotdeauna cum să apuci lucrurile cu ele, cum să le faci să pară mai ușoare decât erau poate în realitate. M-am uitat la mâinile tale cum tocau ceapă, sau ardei pentru ciorbă, cum ștergeau și spălau, le-am simțit pe frunte când mă imbolnaveam, mi-au arătat cum se scrie litera “h” când nu reușeam singură și m-au cărat când nu mai puteam de oboseală.

Când am aflat că voi deveni mamă, la tine m-am gândit imediat. Că n-o să pot aduce copilul ăla pe lume fără să te am atunci lângă mine. Și când stăteam pe patul de spital, gândul că tu erai în tren, în drum spre mine, că urma să vii, a fost cel mai bun calmant. Îmi amintesc perfect când tu și tata ați intrat în salon. Aveai cel mai mare zâmbet pe față când ai văzut-o pe Iris. Ți-am pus-o în brațe și te-ai minunat de frumusețea ei.

Iar când am venit acasă, tot la mâinile tale m-am uitat. Ai ținut-o pe Iris toată noaptea, ca să mă pot odihni, iar eu am dormit  fără griji sau vise, știind-o acolo, în mâinile tale. Ai stat o noapte întreagă în picioare, alinându-i durerile de burtică și legănând-o. Mă întreb la ce te gândeai în momentele alea. Când eu, încă slăbită, dormeam în pat, iar Iris, copil nou nouț, dormea în brațele tale. Nu știu ce gândeai tu, însă îmi amintesc ce-mi trecea mie prin cap. Că n-o să pot niciodată să fac ce ai făcut tu. Că n-o să pot, că n-o să știu cum. Îmi simțeam lacrimile calde pe la colțurile ochilor, pe măsură ce neputința și neîncrederea mă cuprindea.

Dar am putut, mamă. Am putut și am știut. Am devenit cel puțin o mamă bună pentru Iris. Se zice că bebelușul o învață pe femeie cum să fie mamă. E adevărat, și pe mine Iris m-a învățat, însă n-a fost singura. Și tu m-ai învățat, mamă. De la tine știu ce să fac acum cu mâinile. Cum să ridic cu ele chiar dacă e greu, cum să toc și cum să șterg, cum să repar, cum să alin și cum să mângâi, cum să iubesc cu ele. De la tine le-am învățat pe toate, mamă. De la tine  și de la mâinile tale frumoase!

Te iubesc, la mulți ani! <3

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

* Nu-ți fie rușine să ceri ajutor. Nu fii prea mândră ca să-l primești când cineva ți-l oferă.

* Nu trebuie să faci musai lucrurile așa cum scrie peste tot pe net, sau cum le fac alte mame. De exemplu dacă simți că bebelușul n-are nevoie de baie în fiecare seară, atunci fă-i tot a doua zi. Găsește varianta care vi se potrivește vouă.

* Chiar dacă tu crezi că X sau Y sunt mame mai bune decât tine, ține minte că nu există părinte perfect. Nici mamă, nici tată. Nu te compara cu alte mame, niciuna nu e mama copilului tău. Doar tu ești.

* Să nu ai așteptări. O să ai parte de multe surprize, așadar ia totul așa cum vine, pentru că chiar și nopțile astea care acum sunt nesfârșite se vor termina. Pe cuvânt.

* Ascultă–ți instictul. E magic, chiar e.

* Ignoră sfaturile nesolicitate.

*Bucură–te de fiecare moment, pentru că perioada asta trece atât de repede. Pe bune, clipești o dată și gata, copilul nu mai e bebeluș.

* Fă-i poze și video-uri multe. O să te întorci la ele mai des decât crezi.

* Încearcă să–ți faci în continuare timp și pentru hobby-urile tale.

* Nu cumpăra multe haine, biberoane și alte lucruri fără de care crezi că n-o să faci față. Multe din ele vor fi inutile.

* Împrietenește–te cu alte mame.

* Lasă-l pe tatăl copilului să se ocupe și el de bebeluș. Îți promit că n-o să-l scape și că nu-i nimic dacă-i pune scutecul invers. Când o să vezi bebelușul vostru în brațele lui, ți se vor înmuia genunchii.

*Oricât de mult te pregătești, lucrurile tot te vor lua prin surprindere. Dar nu-i nimic, la fel e pentru toate mamele. Ia fiecare zi așa cum vine, ușurel, una câte una.

* Miroase bebelușul cât de des ai ocazia. E cel mai dulce parfum care există și din păcate nu-l poți simți decât o perioada scurtă.

*Nu te supăra când nu-ți reușește ceva. Bucură-te în schimb de victoriile mici.

*Notează tot. Primul zâmbet, primul dinte, primul “mama” sau “tata” rostit, notează datele la care s-au întâmplat.

*O să faci și greșeli. Trebuie să știi că toate mamele fac și greșeli, nu e nimic în neregulă cu tine.

*Câteodată vei fi copleșită de 7527 de emoții în cinci minute. Uneori toate deodată.

*Dacă ai zi proastă nu înseamnă că ești un părinte prost.

*Șervețele. Să ai mereu șervețele. Umede și uscate. Niciodată nu poți avea prea multe.

*Nimeni n-a zis pe patul de moarte: “Mi–aș dori să fi petrecut mai mult timp la muncă decât cu copilul meu.” Petrece cât de mult timp poți cu el. Știu că ți-am mai zis, dar timpul chiar trece foarte repede. Mult prea repede.

* Pupă-i și îmbrățișează-i des.

* Ține–ți rudele de sex feminin aproape.

O să fie și greu, nu o să te mint. Câteodată o să fie chiar foarte greu. Atât de greu, încât o să vrei să fugi. Dar greul ăsta trece mereu, asta să nu uiți. Bucuria pe care ți-o va aduce maternitatea însă, îți va încălzi sufletul pentru totdeauna. Iubirea asta nouă pe care o s-o simți în curând, o să fie ca niciuna alta. Va fi  iubirea vieții tale! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Stăm în curtea spitalului și-l așteptăm pe M să iasă. Iris e cam plictisită și somnoroasă. Și-a ocupat timpul cum a putut mai bine, în condițiile date. A mers linie pe bordură, a stat cu fundul în iarbă, s-a cățărat pe platforma pentru cărucioare cu rotile, a adunat și niște păpădii, dar în cele din urmă răbdarea a început să i se termine.

O văd cum deodată zâmbește larg și că-i revine sclipirea în ochi, pe măsură ce de noi se apropie o doamnă cu patru copii. Când ajung lângă noi, observ că sunt țigani cu toții, iar copiii toți băieți. Cei mici se uită unii la ceilați, iar băieții își dau coate chicotind când Iris le face veselă cu mâna.

Piranda încearcă să-i bage pe ușa spitalului, însă doamna de la poartă îi zice că la vizită copiii n-au voie. Resemnată, se întoarce spre copii, le face răspicat instructajul în două propoziții și apoi intră în spital. Cei patru se uită unii la ceilalți, șușotesc puțin, apoi se îndreaptă către noi. Iris începe să țopăie.

– Bună. Știți cine sunt eu?
Băieții se uită la mine, iar mie mi se face rușine. Înțeleg că așteaptă tacit să vadă dacă o să-i alung sau nu. Le zâmbesc cât pot de încurajator și doi dintre ei îmi întorc zâmbetul. Iris insistă, dându-le roată:
– Știți cine sunt eu?
Băiatul cel mai mare zice:
– Nu. Eh, ești o fetiță.
– Eu sunt Iris. Vrei să fim cei mai buni prieteni?

Băieții încep să râdă. Râde și Iris, în timp ce încă țopăie.
– Hai să stăm aici pe bordură, zice ea.
Băieții fac întocmai. Iris stă în mijlocul lor, are doi puradei în stânga și încă doi la dreapta.
– Am mers mai devreme pe bordură fără să cad. Numa puțin m-am împiedicat, dar n-am căzut pentru că am fost un pic atentă. Sunteți drăguți, zicea ea ușor rușinată.
Copiii râd iarăși.
– Și tu ești drăguță, zice unul dintre ei.

– Știți cine e asta? întreabă Iris arătându-le jucăria pe care o cară cu ea de dimineață.
– Un cal.
– Nuuuu, e un ponei. E o prințesă ponei. Mi-a adus-o Iepurașul că am fost mai cuminte. Și mi-a adus și ouă în curte.
Băieții se uită admirativ la poneiul lui Iris. Ea continuă:
– Și o cheamă Celestia. Are cornul ăsta aici pentru că e un ponei special. Ceilalți ponei nu au corn din–ăsta. Are și luminițe, numa că acum se văd numai puțin că e lumină afară.
Apasă butonul care stârnește luminițele, iar băieții exclamă în cor:
– Oaaaaaaaa.

Se ridică și aleargă puțin cu toții. Sunt doar niște copii care s-au împrietenit rapid și acum se joacă veseli. Fără să le pese de prostiile noastre de oameni mari. Fără discriminare. Se joacă cu toții până când bunica celor patru iese din spital, îi caută cu privirea și vine spre noi. Îi dau “bună ziua“, îmi răspunde, apoi îi cheamă pe băieți. Iris zice:
– Sunt tristă că plecați.
Băieții râd iarăși . Piranda râde și ea. Pleacă cu toții, iar cei mici întorc capetele din timp în timp, și-i fac cu mâna lui Iris. Ea se întristează și mai tare. O ridic în brațe și plânge puțin acolo.
– Erau prietenii mei și acum au plecat.
Îi mângâi buclele și–mi înghit lacrimile, care nu știu de unde și de ce au apărut.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Te văd! Aşa răpusă de oboseală şi sfârşită de griji.
Te văd, aşa nepieptănată şi cu ochii înroşiți de nesomn.
Te văd cum legeni, cum mângâi şi adormi.
Te văd cum atingi frunți înfierbântate, apoi cum alungi boala doar cu brațele şi buzele tale.
Te văd cum plângi singură în baie.

Te văd, când ți se taie răsuflarea cărând copilul şi cumpărăturile cu doar două brațe.
Te văd, când ți-e teamă să spui cuiva ce simți.
Te văd cum aluneci.
Te văd cum te împiedici.
Te văd, când crezi că nu eşti o mamă bună.

Te văd, când vrei să fugi dar te opreşti.
Te văd când nu mănânci.
Te văd când te blamezi.
Te văd, când crezi că nimeni nu te vede.
Te văd, când nu mai ai curaj.

Te văd, când te uiți la tatăl copilului tău ca la un străin.
Te văd cu casa necurățată.
Te văd cu paturile nefăcute.
Te văd, când nu mai ştii în ce direcție s-o apuci.
Te văd când te frămânți.

Te văd, când te ascunzi de tot şi toate.
Te văd, când stai cu ochii în tavan.
Te văd pierdută.

Și vreau să–ți spun că nu ești singură. Cineva știe cum te simți. Multe mame știu.
Și mai vreau să–ți spun că n-o să fie mereu așa. O să treacă, chiar dacă acum nu pare. Va fi mai bine. Tot mai bine. Până atunci, să știi că te văd.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook