Despre mine și despre mama mea, cu aromă de scorțișoară

Gomboți, așa le zicem noi în Ardeal. Cel puțin pe-acolo de unde vin eu. Chiar și acum, când locuiesc în Dobrogea, tot gomboți le zic. Da, știu că termenul nu există în dex, totuși, la Miercurea-Ciuc ăștia sunt gomboți cu prune toată ziua, nicidecum găluște. Găluștele-s alea de le pui în supa de găină.

Nu sunt felul meu preferat de mâncare, dar nici nu prea cred că aș refuza vreodată o porție. Mi-s dragi gomboții, nu atât pentru gustul lor cât pentru amintirile care mă leagă de ei. Nu musai unele din copilărie, ci altele mai recente.

Abia venisem acasă de la spital cu Iris nou-născută și mă simțeam pierdută. Țineam copilul în brațe, înțelegând că în mod natural acolo era locul lui, însă fără să mai pot cuprinde cu mintea dacă mai era loc pe undeva și pentru mine în lumea asta nouă, cea în care de-acum devenisem mamă.

Eram speriată. Copilul plângea mult, aproape tot timpul, eram convinsă că făceam eu ceva profund greșit de nu tăcea niciodată. Nu dormea, nu părea satisfăcută niciodată, oricâte eforturi aș fi depus. Eram la capătul puterilor, n-aveam curaj să mă alimentez cum ar fi trebuit, de teamă ca apoi alăptând-o, să nu-i provoc dureri de burtică. Acum știu că așa ceva nu e posibil, dar atunci nu știam și nu acceptam să-mi spună cineva că n-aș avea dreptate.

Mama, care venise să ne ajute în prima lună, habar n-avea ce să-mi  mai gătească, astfel încât să nu refuz din nou mâncarea. Încerca să mă convingă că era important să mănânc consistent dacă voiam să alăptez. Că n-aveau colicii copilului nimic de-a face cu ce mâncam sau nu mâncam eu. Bineînțeles că avea dreptate, dar eu eram surdă atunci, eram ca într-o adevărată transă, nu exista altă cale decât cea pe care o știam eu, sau sacrificiu prea mare pentru mine, de dragul copilului.

Apoi, într-o zi m-am trezit cu gomboții ăștia în farfurie.
– Na, mi-a zis mama, ăștia nu conțin nimic din ce zici tu că i-ar putea provoca gaze lui Iris. Pune mâna și mănâncă.

Și pentru prima dată am fost ascultătoare și am mâncat. Vreo trei sau patru dintr-un foc. Apoi mi-am umezit buricul degetului și am adunat din farfurie zahărul amestecat cu scorțișoară. Mâncam și eram conștientă de vulnerabilitatea mea, de noul meu rol, de faptul că exageram, mâncam și mă bucuram că înghițeam ceva făcut de mâinile mamei mele, care atunci era mai îngrijorată pentru mine decât pentru copilul meu nou-născut. Iar eu aveam atâta nevoie ca cineva să se îngrijoreze și pentru mine.

Gomboți. Mi-a făcut din nou mama. Iar de data asta când i-am mâncat, n-am fost nici anxioasă, nici vulnerabilă. Doar recunoscătoare. Sărut mâna pentru masă, mamă! Pentru atunci și pentru acum.

Dosar de Mamă e și pe Facebook.

Plimbare cu mașina

Am profitat că bunicii sunt încă aici, l-am lăsat pe Carol cu ei și noi doi ne-am dus s-o luăm pe Iris de la judo. Când ne-a văzut acolo împreună, prima dată a întrebat unde e frate-său.
– A rămas acasă cu bunicii, i-am zis.

Îi sclipeau ochii când a concluzionat:
– Atunci suntem doar noi trei, așa cum eram înainte să se nască el.

Am urcat în mașină și ea a cerut să ne plimbăm.
– Să nu mergem încă acasă. Să mai dăm o tură numai noi, că îmi era dor să fiu doar eu cu voi.

Așa că ne-am învârtit pe străduțe, noi în față, ea în spate, turuind despre sensei și ponei, despre petrecerea ei, repetând însă din când în când:
– Ce dor mi-a fost să fim doar noi trei.

Iar eu am strâns din dinți pentru că și mie mi-e greu să nu pot fi doar a ei, măcar uneori, să am timp doar pentru ea, să-i pot da mai mult decât pot acum. E greu când ești primul copil, e complicat să îți împarți părinții și să accepți că nu mai sunt doar ai tăi.

Dar câteodată o plimbare scurtă doar cu mama și tata, poate restabili echilibrul, măcar pentru o perioadă. Poate umple rezervoarele tuturor.

Iar când am ajuns acasă, mulțumită că ne-a avut doar pentru ea, că am mers împreună să o luăm de la antrenament, a coborât din mașină și a întrebat:
– Unde e Carol?

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Șapte ani cu Iris

Culoarea ta preferată e tot rozul. L-ai descoperit de curând pe Michael Jackson și asculți într-una “Bad”. Incerci zilnic sa stai in cap. Cânți în gura mare. Ai emoții mari pentru clasa I-a. Citești foarte bine. Simți toate emoțiile cu intensitate maximă, tu nu ai jumătăți de măsură. Ai crescut mult, ești cu un cap mai înaltă decât copiii de vârsta ta. Nu mai faci karate, acum faci judo. Îți place înghețata și pepenele roșu. Ești foarte frumoasă.

Îl iubești pe fratele tău mai mic. Ai un simț al umorului special. Înțelegi lucruri și situații complicate. Preferi jucăriile mici. Faci lego zilnic. Ești bună cu cei mai puțin norocoși. Vorbești mult și tare. Îți stă bine cu codițe împletite. Culoarea ochilor tăi este cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată. Nu-ți plac deloc etichetele hainelor. Preferi să te joci cu alți copii decât cu jucării sau să te uiți la desene.

Cam așa ești tu la șapte ani, Irisule. Las aici scris, poate vei fi curioasă să știi cândva. Te iubesc mereu! La mulți ani!

Mamele

Mamele se trezesc în miez de noapte când copilul vomită. Îl întorc repede pe-o parte să nu se sufoce, îi vorbesc apoi cu voce șoptită, să nu-l sperie și mai tare pe mititel. E aici mama puiule, gata, e lângă tine mama, are ea grija de tine acum. Respiră, puiule, încet, așa mărunțelule, mama stă aici, nu pleacă nicăieri.

Mamele șterg vomă fără să se strâmbe, șterg cu îndemânare și muci, în timp ce țin la piept copilul bolnav. Iar el se uită la ele ca la icoană. Mama e cu el, va fi bine dacă mama e acolo. Copilul știe, oricât de mic sau mare e.

Mamele cu copii în brațe se uită la alte mame cu copiii lor în brațe, pe holuri de spital. Privesc unele în ochii celorlalte și recunosc acolo frica ce le bubuie și lor în gât. Sau în piept. Le arde și pe ele febra copilului, le mistuie neputința de a-i alina suferința.

Mamele îi țin pe copii în brațe, în timp ce ei își lasă capul moale pe umerii lor. Sunt aici, puiule, mama stă cu tine până trece, haide, închide ochii și dormi puțin.

Mamele imobilizează copiii când asistentele îi înțeapă. Le țin strâns picioarele și mâinile, în timp ce copiii urlă și le privesc cu reproș. Mamele fac ce trebuie făcut. Mamele nu dorm și veghează. O să doarmă când copilul va fi bine, acum nu pot. Nu le lasă nodul ăla din gât.

Copilul se uită la mamă ca la icoană, iar ea se uită la el la fel. Icoană ce privește la icoană. Sunt sfinți unul pentru celălalt.

Mamele au învățat bine ce gust are frica. Știu că le va fi parteneră de drum pentru tot restul vieții. Mamele trăiesc așa mereu, iubind și temându-se. Rostind rugăciuni în gând. Pesemne că și icoanele se roagă câteodată.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Promit, copile

Promit să te susțin în alegerile pe care o să le faci.

Promit că ușa mea va fi întotdeauna deschisă pentru tine.

Promit să te pun întotdeauna pe primul loc.

Promit să te respect și să fiu corectă cu tine mereu.

Promit să cred în tine.

Promit să-mi fac întotdeauna timp pentru tine.

Promit să îți spun întotdeauna adevărul.

Promit să învăț împreună cu tine.

Promit să nu uit niciodată că tu ești tu, nu extensia mea.

Promit să-ți suflu în aripi.

Dar mai presus de orice, promit să te iubesc mereu, mereu, până la sfârșit.

Dosar de Mamă e și pe Facebook