În ce moduri seamănă Iris cu mine

july (301)

Iris nu seamănă cu mine din multe puncte de vedere. Ea se atașează de obiecte, pe când eu arunca jumate din casă, dacă ar fi doar după mine. Ea adoră rochiile și prințesele, pe când eu am fugit mereu de partea asta roz a vieții. Rupând pământul am fugit. Nici la chip nu-mi seamănă, ba e în continuare bucățică ruptă din M.

Daaar, căci se strecoară și un dar pe-aici, sunt și câteva chestii pe care cred le are de la mine.

First is first, înclinația ei către dramă. Asta-i sigur de la mine, tatăsau nu-i așa dramatic ca noi. Tot ce simte Iris e la intensitate maximă. Fie supărare sau bucurie, ea le simte cu fiecare por și le exprimă așișderea, fără rezerve. M e mai domol, pe când eu sunt ca o furtună de vară. Tot așa și Iris.

Are chipul lui M, e drept, însă fruntea înaltă o are de la mine. Iar eu de la tata. Fruntea asta nu avantajează prea tare, pentru n-am păr bun de breton  s-o acopăr măcar parțial, însă consolez cu ideea e semn de deșteptăciune :))
Pe Iris însă, fruntea asta înaltă, o prinde de minune.

Încăpățânarea. Nu-i o calitate cu care te mândrești, mai ales când o folosești doar ca demostrezi (uneori absolut eronat) numai tu ai dreptate mereu. Sper însă Iris și folosească  partea ei de încăpățânare în mod inteligent, ca și atingă țelurile și o ducă departe, către îndeplinirea viselor.

Pasiunea pentru înghețată. Eu cred nu există desert mai bun pe lume. La fel pare creadă și Iris. Înghețata ni se pare perfectă. O găsești oriunde, are orice aromă îți poți imagina, e răcoritoare și dulce. O poți mânca împreună cu cineva drag, mai ales când cumpărați arome diferite. Iris gustă din înghețatele noastre, și de curând ne da și nouă din a ei.

Iris iubește cu patimă. Fix ca mine. Nu știe cu jumătăți de măsură. Așa iubește pe mine, așa își iubea bunica (pe care încă o amintește adesea), pe una dintre educatoare în mod deosebit, și pe verișoara ei. Își exprimă vocal afecțiunea, prin declarații siropoase și fizic, cu pupături apăsate și îmbrățișări strânse.

Spune ce-i trece prin cap. Fără filtru. Fără menajamente. S-ar putea ca treaba asta se datoreze încă  vârstei, însă s-ar putea ca totuși nu. Cert e eu încă  nu m-am făcut bine, mie nu mi-a trecut 🙂

Așa o fi semănând ea foarte tare cu M, însă iote am scos la iveală și lucruri pe care le are de la mine. Fata lu’ mama, cum ar veni! 😀

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

44 Shares

D-ale copiilor

july (146)

Am și eu o dilemă. lămurească cineva, rog, de ce unghiile copiilor sunt în permanență negre? Hmm, sau numai unghiile copilului meu arată mereu așa? Adică, oricât de scurt și des i le- tăia, deși teoretic nu există spațiu în care mai intre murdăria, unghiile ei au mereu măcar nițel de negru acolo. E drept și scurmă cât e ziua de lungă, ca găinile, prin pământ, prin nisip, mai zgârie și scoarța copacilor când i se oferă ocazia. Sau când se joacă cu plastilină. Ați observat ce unghii au copiii dup-aia? Indiferent cât de scurt le-ați tăiat? Unde mai intră plastilina aia? Cum? Ei bine, presupun   pentru mine, acesta va rămâne un mister nerezolvat.

Copiii au tot soiul de obiceiuri bizare. De exemplu, Iris a avut la un moment dat o faza (ce părea interminabilă), în care îi făcea deosebită plăcere și curețe scamele dintre degetele de la picioare. Oricând și oriunde. În căruciorul de cumpărături, în sala de așteptare la medic, în fața musafirilor. Sau același explorat după scame, însă de data asta în buric. Ce-o crede sește ascuns acolo?

Alt obicei pe care-l are, e se mute dintr-un capăt în altul al patului, pe măsură ce locul pe care-și are așezat capul, se încălzește. Ah, e cald sub cap, trebuie mut tocmai în partea cealaltă. Doar ca peste cinci minute se încălzească și acolo. Și tot așa, până adoarme.

Sau pâinea prăjită cu unt, care  nu se poate mesteca și înghiți decât dacă este tăiată cubulețe. Nu dreptunghiuri, Doamne păzește!

Toate-s bune, vin  și trec, unele mai haioase, altele mai puțin, dar unghiile, dom’le, care-i treaba cu unghiile?

“Dosar de Mama” e și pe Facebook

46 Shares

Eu nu simt neputință

jun (64)

Descurajare. Revoltă. Furie. Lacrimi. Scârbă. Toate-mi umflă pieptul și ochii, zilele astea, când drepturile de liberă exprimare sunt gazate și inundate deopotrivă. dezgustă pentru un loc de muncă respectabil, trebuie prezint un cazier fără pată, în timp ce la cârma țării stau fără rușine penali. Simt multe. Însă refuz simt neputință. Refuz descotorosesc de țara mea.

Nu-s declarații siropoase astea pe care le fac eu aici. Pur și simplu, în România mea nu există doar penali, hoți, curve, maneliști și scandalagii. Sunt mulți dinăștia, dar nu doar din ei e formată țara mea. Mă dor urechile și sufletul când aud tineri  care declara nu vor mai aibă nimic de-a face cu țara asta. Eu cred lucrurile se pot schimba, chiar cred asta. Însă e nevoie ca noi, restul, ne implicăm. Puțin sau mult, fiecare cât și cum poate. Pentru schimbările încep cu lucrurile mici.

Cu mersul la vot.
Cu aruncatul mizeriei la gunoi, nu pe stradă.
Cu “bună ziua“, “mulțumesc“, “te rog”, “cu plăcere“.
Cu respect pentru semenii tăi.
Cu respectarea legii.
Atunci când nu dai și nu primești șpagă.
Atunci când nu doar te plângi, ci încerci schimbi ceva.
Atunci când dai zăpada din fața casei sau a blocului.
Cu respectarea opiniei celui de lângă tine, chiar dacă nu ești de acord cu ea.
Când îți respecți bătrânii.
Când donezi sânge.
Când treci strada doar pe trecerea de pietoni.
Când reciclezi.
Când nu intri cu mașina pe plajă.
Când nu rupi florile.
Când faci muncă voluntară.
Când ajuți, fără aștepți ceva în schimb.
Când în autobuz, cedezi locul tău unei gravide.
Când nu parchezi în locul persoanelor cu dizabilități.
Când nu te bagi în față, la orice coadă ai aștepta.
Când nu-ți bați copilul.
Când donezi.
Când ești civilizat în trafic.
Când nu dai muzică la maxim în toiul nopții, pentru ți pasă de vecini.
Când fumezi doar în locurile în care fumatul e permis.
Când nu scuipi coji de semințe pe unde-apuci.
Când la serviciu îți faci treaba pentru care ai fost angajat.
Când îți plătești impozitele.
Când din scaunul tău de funcționar public, nu-l umilești pe cetățean.
Când nu faci grătar în loc interzis.
Când nu construiești fără autorizație.
Când în trafic respecți motociclistii și bicicliștii.
Când nu faci petrecere de nuntă între blocuri.

Iar lista asta e deschisă la completări, dacă vreți, pentru -s mult mai multe lucruri mici pe care le putem noi face, întru schimbare. Sunt conștientă e un proces lung, de durata, însă al naibii fiu dacă o zic sau o cred vreodată nu se poate. Eu nu simt neputință. Nu cred România e o cauză pierdută, pentru aici încă sunt atât de mulți oameni faini. Și nu-s doar în bula mea, îi văd peste tot. La un moment dat, oamenii ăștia care schimbă lucruri mici în bulele lor, vor deveni majoritatea. Nu știu când, nu știu nici dacă eu o mai trăiesc atunci, însă cred cu tărie în asta. În schimbare, în pus umărul ca ea se întâmple.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

 

75 Shares

Cea mai iubită verișoară

jul (16)

Cea
mai iubită verișoară e blondă și are ochi de căprioară.
E frumoasă.
Cea mai iubita verișoară devine sfioasă când i se spune e frumoasă.
E caldă și generoasă.
Se poartă cu tine ca o soră mai mare.
Cea mai iubita verișoară te ține strâns de mână pe trotuar.

 

Îți așează pălăria pe cap atunci când ți-a alunecat.
Împarte desertul cu tine.
Cea mai iubită verișoară te împinge în leagăn.
Râde cu tine în hohote.
Îți citește cartea favorită.
Cea mai iubita verișoară știe atunci când te lovești, te oprești din țipat imediat ce
ți se pune un plasture.

Are răbdare cu tine.
Înțelege uneori plângi și țipi pentru ești mai mică.
Știe care e înghețata ta preferată.
Te îmbrățișează și te pupă.

Își petrece toată vacanța cu tine.
Vrea te vadă în fiecare zi.
Cea mai iubita verișoara e deșteaptă și știe o grămadă de jocuri.
Te liniștește când ești speriată.
Face liniște când tu trebuie dormi la prânz.
Îți păstrează și tie mereu ceva bun.

Iar tu, vrei faci totul ca ea, spui tot ce spune ea, mergi unde merge ea, auzi tot ce aude ea. O iubești și ai sta agățată de gâtul ei toată ziua. Te uiți la ea ca la soare. Cea mai iubită verișoară e partenerul tău favorit de joacă.

Stephanie, îți mulțumesc și te iubesc!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

23 Shares

Dimineți

july 2018 (31)

În fiecare dimineață, bunica așteaptă răbdătoare se trezească Iris. Nici nu-i greu și dea seama nepoatăsa s-a trezit, pentru aceasta începe trăncăne încă din-ainte deschidă ochii.

Își bagă nasul mic în moliciunea gâtului meu și stă acolo doar puțin, atât cât topească pe mine de drag. Apoi vorbește. Despre prințese, sirene, rochii, verișoare, bestii, despre parcuri și jucării. Vorbește mult și tare. Eu stau întinsă lângă ea și mai mormăi câte un “aha“, sau câte un “îhî“, căci nu simt încă suficient de trează pentru conversație.

La ușa dormitorului se aude un ciocănit. Iris zâmbește larg șimi șoptește complice:
Vine bunica. dormim repede.
Ne băgăm împreună repede sub plapumă și închidem ochii. Bunica intră tiptil în cameră și se minunează cu voce tare:

– Vaaaai, ce frumos dorm fetele astea. Am auzit-o pe Iris vorbind, dar cred doar mi s-a părut. Ia uite, zâmbește în somn. Ca un îngeraș. Ba scoate și limba. Și-mi arată toți dinții. Tare interesant doarme fata asta.

Iris nu se mai poate abține, începe râdă și deschide ochii. Iar bunica, și ea cu gura până la urechi, începe s-o gâdile și-i spune:
Te-am prins. Iar te-am prins.

Uite-așa arată diminețile noastre. Cu trei generații râzând împreună, într-o camera mică, la parter.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

62 Shares