O sarcină nu-i ca alta

Prima mea sarcina, cea cu Iris, a fost perfectă. Am savurat fiecare zi în care burta mea se rotunjea tot mai frumos și toate loviturile chiriașei, ce mai, mi-a plăcut foarte tare să fiu însărcinată. N-am experimentat neplăceri,în afara  gleznelor care mi se umflaseră întocmai ca niște caltaboși.

Îmi place și acum să fiu însărcinată. Zău că aș naște treizeci de copii, dacă aș fi milionară în euro și nițel mai tânăra. Să port un copil în pântece e un privilegiu pentru mine, e un cadou pe care mi-l face Universul, să am capacitatea să aduc pe lume un om nou-nouț e o experiență care nu se poate compara cu alta pe lume.

Practic, eu îmi văd de ale mele, de muncă, de casă, de mers la cumpărături, la un film, de vizite, de ieșiri, iar în timpul ăsta, corpul meu, prin nu știu ce miracol, formează de la zero o persoană nouă. Cu unghii, cu buze, cu genunchi,sprâncene, călcâie, o persoană completă de la a la z. E de-a dreptul magic.

Totuși, sarcina aceasta nu seamănă deloc cu prima. A debutat cu dureri îngrozitoare de spate. Câteva zile am stat întinsă în pat, cu plosca cu apă fierbinte lipită de spate. Era singura modalitate prin care durerea devenea suportabilă. Din fericire, povestea asta a durat cam o săptămâna, după care nu m-a mai durut decât sporadic și niciodată la fel de rău.

Apoi, fix la început, am avut o poftă incredibilă de mâncare. Eu n-am fost niciodată vreo mare mâncăcioasă, așadar partea asta m-a luat prin surprindere.Deja mă și vedeam ditamai gravida la finalul celor nouă luni. N-a ținut mult,pentru că și-au făcut rapid apariția grețurile. Cât am fost însărcinată cu Iris, n-am experimentat niciodată grețuri și n-am vomitat nici măcar o singură dată. De data asta însă, n-am mâncat decât foarte puțin până pe la 13 săptămâni. Nimic nu arăta apetisant, nu-mi era foame, totul mirosea dezgustător. Chiar și fără să mănânc ceva, reușeam să vomit. Am citit că sunt femei care duc sarcina până la capăt în felul ăsta. Doamnelor, aveți toată admirația și compasiunea mea! E îngrozitor să-ți fie rău de dimineață până seara, în acelasi timp să fi nevoită să gătești și totuși să mănânci ceva, căci în tine crește un copil.

Răul de mașină nu mi-a dat niciodată de furcă. Până acum. La început a fost nasol tare, acum s-a mai ameliorat, însă n-a trecut de tot. Curbele și frânele bruște îmi fac rău. Sper ca după naștere să treacă, pentru că aș vrea să mai văd Transfăgărășanul și altădată, în viața asta.

Oboseala a fost mult mai pronunțată de data asta. Probabil faptul că acum am deja un copil în grijă (care la patru ani încă tot nu doarme buștean) a accentuat-o. În primul trimestru îmi picau efectiv ochii în gură. Abia așteptam să se facă ora de somn ca să mă pot băga în pat. Îmi era somn deja de la trezire. Încă sunt obosită, însă nu mai am starea aia permanentă de leșin. Obosesc când urc scări, îmi simt pulpele grele, îmi simt răsuflarea grea până ajung sus și mă simt greoaie. Asta nu s-a întâmplat la prima sarcina decât pe la final.

La sarcina cu Iris am pus în total 12 kg. La începutul sarcinii aveam 53 de kg, iar la finalul ei  65 kg. Acum, am început-o cu 56 kg și până acum, la 21 de săptămâni, am pus 6 kg. Așadar e posibil ca măcar în privința asta lucrurile să nu fie diferite de data trecuta. Cel puțin așa sper.

Arsurile. Oh wow, astea chiar au fost o surpriză. N-am avut așa ceva niciodată până acum. Când nu-s însărcinată tolerez bine orice aliment, mănânc macarea de la picantă până la foarte picantă, în orice fel de cantitate și sunt mereu dispusă să încerc ceva nou. Ei bine, acum altfel stă treaba. În special după cină, deși nu mănânc nici mult, nici la ore târzii, simt că-mi ia foc esofagul.E foarte neplăcut și nu am soluții pentru asta.

În schimb, acum sunt mai relaxată comparativ cu data trecută. În mod normal nu ar trebui să  fiu, pentru că acum sunt freelancer și situația mea financiară nu e niciodată stabilă, așadar nu există neapărat siguranța zilei de mâine. Totuși, nu-mi mai fac o tonă de griji, așa cum îmi făceam în timpul celeilalte sarcini. Nu știu dacă asta se numește inconștiență sau nu și zău că nici nu mă intersează.

Așa că, vara nu-i ca iarna și sarcina asta nu e ca cealaltă. La voi cum a fost?
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook


400 Shares

Civilizație și aliniere

– Mama, pot să văd dacă mi-ai aranjat căsuța de păpuși?
– De ce ți-aș fi aranjat-o eu? E căsuța ta, așadar responsabilitatea ta să o aranjezi.
– Nu vreau.
– Atunci prințesele și păpușile or să stea în continuare unele peste altele, înghesuite acolo împreună cu mobila.
– Nu-mi place să stea așa.
– Atunci fă ordine. Pune mobila la locul ei, cada în baie, patul în dormitor, aragazul la bucătărie, aliniază frumos prințesele.
– De ce?
– Pentru că așa arată o casă civilizată. Noi avem mobila aruncată prin casă?
– Nu, e la locul ei.
– Păi vezi?
– Mobila e la locul ei, mama, dar noi nu stăm aliniați prin casă, nu-i așa?

Patru ani are. Ce mă fac eu mai încolo?
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

99 Shares

Azi stăm acasă

DSC_0807

Se mișcă în somn și mă caută cu mânuțele. Îmi ia fața între palme și înțeleg imediat că are febră. Se ridică și îmi cere apă. Bea cu înghițituri scurte, apoi fornăie pe nas și se chinuie să respire. E clar, răceala o să ne dea iar de furcă. Cobor încet din pat și deschid puțin geamul, ca să răcoresc camera. Iris se lipește de mine. În momentele astea eu sunt cel mai bun medicament. Scâncește. N-am mai auzit sunetul ăsta demult. Acum nu-l mai face decât când e bolnavă.

Se foiește până găsește o poziție comodă, cu capul pe burta mea. Îi mângâi fruntea caldă. Nu frige deocamdată, e doar caldă, așa că încă nu fug după termometru.
Stau întinsă pe spate, cu un copil sprjinit de burta care-l găzduiește pe celălalt. Zmeurică începe imediat să lovească. E soră-sa acolo, fix deasupra lui, îi desparte doar niște piele și carne.
Stau întinsă și privesc la stelele, semiluna și racheta proiectate pe tavan de lampa de veghe. Sunt norocoasă. Pot avea grijă de Iris când are nevoie de mine. Pot sta noaptea cu ochii în tavan, mângâind-o și șoptindu-i o poveste sau un cântecel la ureche.

Oftează adânc.
– Puiule, dimineață poți dormi cât vrei. Mâine rămâi acasă cu mama.
Mângâie burta în care țopăie frate-său.
– Ce bine, mama. Ce mă bucur.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

83 Shares

Frici vechi și frici noi

20614729_1362138120549343_1650474702_n

Îmi amintesc și acum, mometul în care, însărcinată fiind cu Iris, mi-am dat seama eu port în burtă un copil adevărat, pe care va trebui -l nasc și -l cresc, fie eram pregătită, fie nu. nu-i vreo glumă sau joacă la mijloc. Nu acuzați de inconștiență, pentru a fost o sarcina dorită și planificată, însă creierul funcționează după căi misterioase uneori.

Momentul exact în care am înțeles pe de-a-ntregul măreția evenimentului ce urma ne schimbe viețile pentru totdeauna, a fost când mama mi-a zis veselă:
Peste patru luni îți vei ține copilul în brațe.

Îmi aduc aminte exact părinții mei erau în vizită la noi, era Paștele și îi dusesem la slujba de Înviere, la biserica catolică. Ajunsesem fix când se terminase totul, pentru plecasem prea târziu de acasă. Ne-am urcat înapoi în mașină și mama a zis propoziția de mai sus.

Cumva, deși deja rotunjisem nițel, deși deja Fasolică lovise (da, și Iris a avut nume de mâncare în burtică), eu nu cuprinsesem până atunci cu toată mintea, urma devin mamă. Mda, putea spune m-am prins de-a dreptul, abia când eram însărcinată în luna a cincea.

Îmi amintesc exact sentimentul de panică pe care l-am trăit atunci. Nu sunt pregătită, nu, nu sunt deloc pregătită, asta îmi trecea prin cap. Îmi amintesc mi-au dat lacrimile, inima îmi bubuia în piept și tâmplele îmi pulsau ritmic. Peste patru luni urma dau naștere unui copil nou-nouț.

Îmi aduc aminte și chipul mamei, pe care se zugravise o surprindere firească. Nu înțelegea de ce reacționez așa. Nici eu nu înțelegeam prea bine de ce simțeam așa. Abia așteptasem rămân însărcinată și îmi doream din tot sufletul copilul, iar acum trezeam deodată paralizată de frică. Nu știam ce urma, viitorul era o necunoscută la momentul respectiv, așa am dat vină pe asta. Am avut totuși nevoie de câteva zile ca liniștesc atunci, însă în  cele din urmă, a trecut.

Acum, la a doua sarcină, știu ce urmează se întâmple. Nu pot afirma mi-e teamă de rolul de mamă. De asta nu, pentru fac practică de patru ani, cu un copil care a fost  plin de energie din prima zi. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o din punctul asta de vedere, este nu trebuie am așteptări. e mai înțelept iau și accept totul așa cum vine.

Acum însă, trăiesc un alt soi de panică. Cea a operației cezariene. Acum știu cum decurge, îmi amintesc totul în detaliu. Sunt aproape de a cincea lună de sarcinăși din nou, parcă urmând un șablon, se instalează frica. Între burtă și momentul în care îl voi ține pe Zmeurică în brațe, stă nașterea. Operația cezariană. E inevitabilă și necesară. E un dat trebuie se întâmple.

Îmi amintesc fiecare detaliu. Sala de operație în care era foarte rece. Injecția. Faptul imediat după injecție, nu-mi mai simțeam picioarele și am avut nevoie de ajutor ca întind. Asistența care pregătea iodul. Paravanul verde din fața mea, care împiedica văd ce fac medicii. Medicul meu și încă unul pe care nu-l mai văzusem niciodată până atunci. Frigul. Frica. Gândurile care-mi fugeau de la ce mi se întâmpla atunci. Medicii care vorbeau de-ale lor. Frigul. Senzația teribilă se trag lucruri din mine. Ochii care mi se închideau. Asistenta care îmi zicea nu-mi mai mișc capul. Așteptarea. Sentimentul nimic nu va mai fi la fel. Frica.

Un copil plângând. Nedumerirea care a urmat. Asistenta care era la capul meu, pe partea stânga și ținea ceva în brațe. Ce? E copilul meu? Chiar am un copil? E al meu? Pe ăsta l-ați scos din mine? El plânge așa sau eu? Frigul. Doctorii vorbind. Cineva spunând cuiva “felicitări“. O fi ziua cuiva, gândeam. Nu, nu, mie îmi adresează felicitări. Bravo mie, adică. Am născut. Copilul meu e aici. E bine, întreb eu cât de tare pot? Nu e nici o asistentă lângă mine. E bine, întreb iar? Este, răspunde o voce care nu știu cui îi aparție. Nota zece. Abia s-a născut și deja primește note, gândeam. Nu-mi mai e frică. A trecut, e bine, am adus-o pe lume, am făcut treabă bună. Îmi vine plâng, simt singură. vrea fie cineva aici lângă mine. M, mama sau sora mea. țină cineva de mână.

Infirmierele care curăță, picioarele mele pe care le ridică în poziții ciudate. Sângele. Frigul. Expunerea. Goliciunea. Sentimentul de jenă când infirmierele se chinuie mute de pe masa de operație pe targă. Drumul spre salon, chipul îngrijorat al lui M.

Îmi amintesc totul de parcă a fost ieri. Acum știu ce urmează. Durerea. Cât de greu mi-a fost ridic în picioare, a doua zi. Balta de sânge care mi s-a format la picioare, imediat ce m-am ridicat. Asistenta care striga : așezați, așezați-vă acum, imediat. Cămașa de noapte galbenă, plină cu sânge. Durerea. Mersul cocoșat. Senzația se desface operația, la fiecare pas.

Zilele astea lupt cu amintirea operației. Știu asta urmează. Been there, done that. Și totuși, nu pot lăuda cu vreo izbucnire curajoasă. Probabil va trece și blocajul asta în câteva zile. Așa sper. Până atunci însă, o îmi dau voie fiu fricoasă. Azi mai mult decât ieri, mâine poate mai puțin decât azi.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

 

51 Shares

Cum îți poți ajuta soția însărcinată

art-3824668_960_720

Felicitări! Așadar vei deveni tătic. Poate pentru prima oară, sau poate ești deja tată și știi cu ce se mănâncă treaba asta.

Indiferent ești la primul, al doilea, sau chiar la al treilea copil, cu siguranță ești emoționat. Pe bună dreptate, căci un copil aduce cu el o sumedenie de emoții. Iar tu poți te trezești cu totul copleșit de noua ta situație. Un copil înseamnă bucurie, fericire și împlinire, însă și o responsabilitate uriașă, una pe care o s-o ai pentru tot restul vieții tale. Responsabilitate pe care acum, pe măsură ce burta soției tale se rotunjește, o resimți din plin, știu.
Îmi imaginez ești puțin speriat, chiar îngrijorat. Te întrebi dacă vei fi un tată bun, dacă vei putea susține financiar familia acum mărită, dacă vei avea răbdare și înțelepciune educi un copil. E în regulă, știi! Toți deopotrivă ne punem întrebările astea, și mamele, și tații.
Contribuția ta biologică la facerea acestui copil, s-a sfârșit, întradevăr, însă asta nu înseamnă nu mai ai nici un rol de îndeplinit pe perioada sarcinii. Din contră! Viitoarea mamă are foarte mare nevoie de tine acum. Nu lăsa teama și îngrijorarea te îndepărteze. Încearcă nu fugi! Burta nu mușcă, promit. Soția ta va fi însărcinată câteva luni, care, crede-, trec foarte repede. Nu vrei pierzi asta, zău!
Peste ani, o ți aduci aminte cu drag de loviturile mici din burtă, de rotunjimea perfectă a soției, de miracolul pe care natura îl desăvârșește acolo, în interiorul ei. E copilul tău, carne din carnea ta, sânge din sângele tău. Fii acolo, fii prezent când crește în burta mamei lui, stabilește legătura aceea specială între voi, încă înainte vină pe lume. Bucurăte de tot ce îți oferă universul acum și nu uita ești cel mai norocos bărbat din lume!
În perioada asta, îți poți ajuta soția foarte mult. Poate ea nu-ți cere asta, însă sigur va aprecia implicarea ta. Și ea se îngrijorează, și în mintea ei se perindă tot felul de gânduri. Stai lângă ea și asigur-o veți fi bine, liniștește-o, iubește-o!

Încearcă mergi cu ea la toate controalele. Ascultă ce spune doctorul și pune întrebări. Controalele pot fi o sursă de bucurie, pentru ai ocazia ți vezi bebelușul în timp real. Doctorul o va explice cum se dezvoltă, o -l măsoare, ba chiar o îi facă poze. Crede-, nu vrei ratezi toate astea!

Oferă-i soției tale ocazia se odihnească. Las-o doarmă mai mult diminețile sau în weekenduri. Sarcina aduce cu ea o cantitate considerabilă de oboseală, modificările apărute în organism pot fi greu de dus uneori de viitoarea mamă. Asigurăte doarme suficient. Dacă mai aveți și alți copii, oferă-te îi scoți singur afară, te joci cu ei. -i mamei timp și liniște.

Participă la treburile casnice. În mod ideal ar tebui faci asta chiar și atunci când soția ta nu e însărcinată, însă acum e musai. Îți ziceam mai sus sarcina vine cu oboseală, știi nu glumeam. Pune frumușel mâna și spală vasele câteodată, aspiră când vezi e nevoie, tește când ea nu poate. O omletă sau o salata poate face oricine, așa-i? Soția ta o aprecieze și se va simți iubită.

Masează-i tălpile și spatele. În sarcină, masajul e o binecuvântare. Relaxează mușchii și o fac pe mămică se simtă răsfățată. Da, iartă tot repet asta, însă rolul tău e o răsfeți acum, ai grijă de ea.

– Spune-i e frumoasă și n-o întreba te kilograme a mai pus pe ea. Unele femei iau mult în greutate, iar asta își pune amprenta asupra psihicului lor. Lucrurile astea nu stau întotdeauna în controlul ei. Asigurăte știe încă o găsești atrăgătoare. Nu glume despre cât de mare s-a făcut.

-i poze. E cam greu și facă singură. O vrea își amintească de perioada asta, iar tu o poți ajuta. Surprinde-o în diferite ipostaze și imortalizează momente din sarcină.

-o râdă mult. Nu petreceți perioada asta îngropați în îngrijorări. E în regulă gândiți și la ce va fi greu, însă nu va concentrați pe asta. Folosiți răstimpul acesta cu înțelepciune, umpleți-l cu bucurie și râsete.

Vorbește cu ea. Nu îngropa în tine griji și frici. Comunică. Altfel tăcerea ta o s-o sperie. Sunteți în călătoria asta împreună. Spune-i tot ce-ți trece prin cap, îți promit ea vrea știe. Povestește-i ce temeri sau speranțe ai. Incurajeaz-o și pe ea ți vorbească tie. Doar comunicând o va înțelegeți unul pe celălalt, doar astfel veți găsi soluții împreună.
În concluzie, îți spun din nou, fii prezent. Fii acolo trup și suflet! Și nu fii supărat pe mine dacă soția ta te-a pus citești articolul ăsta 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto : Pixabay.com

48 Shares