În ce moduri seamănă Iris cu mine

july (301)

Iris nu seamănă cu mine din multe puncte de vedere. Ea se atașează de obiecte, pe când eu arunca jumate din casă, dacă ar fi doar după mine. Ea adoră rochiile și prințesele, pe când eu am fugit mereu de partea asta roz a vieții. Rupând pământul am fugit. Nici la chip nu-mi seamănă, ba e în continuare bucățică ruptă din M.

Daaar, căci se strecoară și un dar pe-aici, sunt și câteva chestii pe care cred le are de la mine.

First is first, înclinația ei către dramă. Asta-i sigur de la mine, tatăsau nu-i așa dramatic ca noi. Tot ce simte Iris e la intensitate maximă. Fie supărare sau bucurie, ea le simte cu fiecare por și le exprimă așișderea, fără rezerve. M e mai domol, pe când eu sunt ca o furtună de vară. Tot așa și Iris.

Are chipul lui M, e drept, însă fruntea înaltă o are de la mine. Iar eu de la tata. Fruntea asta nu avantajează prea tare, pentru n-am păr bun de breton  s-o acopăr măcar parțial, însă consolez cu ideea e semn de deșteptăciune :))
Pe Iris însă, fruntea asta înaltă, o prinde de minune.

Încăpățânarea. Nu-i o calitate cu care te mândrești, mai ales când o folosești doar ca demostrezi (uneori absolut eronat) numai tu ai dreptate mereu. Sper însă Iris și folosească  partea ei de încăpățânare în mod inteligent, ca și atingă țelurile și o ducă departe, către îndeplinirea viselor.

Pasiunea pentru înghețată. Eu cred nu există desert mai bun pe lume. La fel pare creadă și Iris. Înghețata ni se pare perfectă. O găsești oriunde, are orice aromă îți poți imagina, e răcoritoare și dulce. O poți mânca împreună cu cineva drag, mai ales când cumpărați arome diferite. Iris gustă din înghețatele noastre, și de curând ne da și nouă din a ei.

Iris iubește cu patimă. Fix ca mine. Nu știe cu jumătăți de măsură. Așa iubește pe mine, așa își iubea bunica (pe care încă o amintește adesea), pe una dintre educatoare în mod deosebit, și pe verișoara ei. Își exprimă vocal afecțiunea, prin declarații siropoase și fizic, cu pupături apăsate și îmbrățișări strânse.

Spune ce-i trece prin cap. Fără filtru. Fără menajamente. S-ar putea ca treaba asta se datoreze încă  vârstei, însă s-ar putea ca totuși nu. Cert e eu încă  nu m-am făcut bine, mie nu mi-a trecut 🙂

Așa o fi semănând ea foarte tare cu M, însă iote am scos la iveală și lucruri pe care le are de la mine. Fata lu’ mama, cum ar veni! 😀

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

44 Shares

D-ale copiilor

july (146)

Am și eu o dilemă. lămurească cineva, rog, de ce unghiile copiilor sunt în permanență negre? Hmm, sau numai unghiile copilului meu arată mereu așa? Adică, oricât de scurt și des i le- tăia, deși teoretic nu există spațiu în care mai intre murdăria, unghiile ei au mereu măcar nițel de negru acolo. E drept și scurmă cât e ziua de lungă, ca găinile, prin pământ, prin nisip, mai zgârie și scoarța copacilor când i se oferă ocazia. Sau când se joacă cu plastilină. Ați observat ce unghii au copiii dup-aia? Indiferent cât de scurt le-ați tăiat? Unde mai intră plastilina aia? Cum? Ei bine, presupun   pentru mine, acesta va rămâne un mister nerezolvat.

Copiii au tot soiul de obiceiuri bizare. De exemplu, Iris a avut la un moment dat o faza (ce părea interminabilă), în care îi făcea deosebită plăcere și curețe scamele dintre degetele de la picioare. Oricând și oriunde. În căruciorul de cumpărături, în sala de așteptare la medic, în fața musafirilor. Sau același explorat după scame, însă de data asta în buric. Ce-o crede sește ascuns acolo?

Alt obicei pe care-l are, e se mute dintr-un capăt în altul al patului, pe măsură ce locul pe care-și are așezat capul, se încălzește. Ah, e cald sub cap, trebuie mut tocmai în partea cealaltă. Doar ca peste cinci minute se încălzească și acolo. Și tot așa, până adoarme.

Sau pâinea prăjită cu unt, care  nu se poate mesteca și înghiți decât dacă este tăiată cubulețe. Nu dreptunghiuri, Doamne păzește!

Toate-s bune, vin  și trec, unele mai haioase, altele mai puțin, dar unghiile, dom’le, care-i treaba cu unghiile?

“Dosar de Mama” e și pe Facebook

46 Shares

Cea mai iubită verișoară

jul (16)

Cea
mai iubită verișoară e blondă și are ochi de căprioară.
E frumoasă.
Cea mai iubita verișoară devine sfioasă când i se spune e frumoasă.
E caldă și generoasă.
Se poartă cu tine ca o soră mai mare.
Cea mai iubita verișoară te ține strâns de mână pe trotuar.

 

Îți așează pălăria pe cap atunci când ți-a alunecat.
Împarte desertul cu tine.
Cea mai iubită verișoară te împinge în leagăn.
Râde cu tine în hohote.
Îți citește cartea favorită.
Cea mai iubita verișoară știe atunci când te lovești, te oprești din țipat imediat ce
ți se pune un plasture.

Are răbdare cu tine.
Înțelege uneori plângi și țipi pentru ești mai mică.
Știe care e înghețata ta preferată.
Te îmbrățișează și te pupă.

Își petrece toată vacanța cu tine.
Vrea te vadă în fiecare zi.
Cea mai iubita verișoara e deșteaptă și știe o grămadă de jocuri.
Te liniștește când ești speriată.
Face liniște când tu trebuie dormi la prânz.
Îți păstrează și tie mereu ceva bun.

Iar tu, vrei faci totul ca ea, spui tot ce spune ea, mergi unde merge ea, auzi tot ce aude ea. O iubești și ai sta agățată de gâtul ei toată ziua. Te uiți la ea ca la soare. Cea mai iubită verișoară e partenerul tău favorit de joacă.

Stephanie, îți mulțumesc și te iubesc!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

23 Shares

Când bully e cine nu te-aștepți

1 (54)

Terminam clasa a opta și voiam aleg profilul de limbi străine pentru liceu. Simțeam ăla mi se potrivea. Îmi plăcea engleza și descurcam chiar binișor. Însă într-o zi, ea  m-a abordat în curtea școlii, umbrind lumina soarelui cu silueta ei masivă, spunându-mi fără jenă:
Dacă nu te duci la istorie (profil care era considerat a fi cel mai prost în liceul nostru, locul în care se duceau incapabilii în viziunea tuturor), nu te las treci clasa. Te las la matematică și n-o poți da examenul. Ce, tu te crezi de limbi străine? Hai fim serioși…n-ai ce căuta tu acolo.

Și a plecat pufnind disprețuitor în direcția mea, lăsând iar lumina soarelui încălzească. Eram înspăimântată. Îmi era frică de femeia aia până în măduva oaselor. Scăpasem de ea, din toamna urmă merg la liceu și am alt profesor de matematică, iar pentru asta eram profund recunoscătoare. M-  fi dus la captul lumii, fi mers la școală cu eschimoșii, doar n-o mai văd vreodată.

înspaimantase teribil în ultimii doi ani, o făcea cu bună știință și chiar cu plăcere, însă faptul acum amenința fățiș era surprinzător chiar și pentru mine. Știam nu are voie facă așa ceva, știam nu e legal, însă la fel de bine știam nu voi spune nimănui nimic. Pentru nimeni n-ar fi făcut nimic ca apere. Ne obișnuisem cu asta, eu și încă alți elevi pe care profa îi teroriza.

Atunci nu reușeam -i înțeleg comportamentul, oricât fi încercat. Însă acum știu era un veritabil bully. Bully în papuci frumoși de profesoară. Îi teroriza doar copiii din familii modeste, pe cei fără apărare. Probabil îi dădea un sentiment de putere, de autoritate, mi-e greu înțeleg chiar și acum. Cert e amenințarea ei m-a speriat și mai tare, dacă asta era posibil. Și am renunțat la dorința mea de a merge la limbi străine.  In schimb, am mers fix unde a vrut ea, am lăsat-o intimideze, amenințe și hotărască in locul meu.

Nu știu în ce mod a fost ea satisfăcută cu victoria asta murdară, n-o aflu niciodată, probabil ea nici nu mai ține minte. Însă eu n-am uitat-o. Și sunt sigură nici alți elevi. Chiar și acum, după atâția ani, mi se strânge sufletul de teamă când gândesc la ea. Doamna profesoară, un bully în adevăratul sens al cuvântului.

nu va imaginați bully  sunt doar printre copii, uneori ei se găsesc chiar printre profesori. Printre oamenii care ar trebui educe. Și în timp ce copiii poate nu-și dau seama cât rău fac, mi-e imposibil cred profesorii nu știu.

Bullying-ul afectează pe termen lung și lasă cicatrici adânci. Uitațiva în jur cu atenție și nu ignorați nici măcar cele mai mici semne! Și câștigați încrederea copiilor voștri, ca ei vină la voi, ca va ceară îi apărați atunci când au nevoie!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

67 Shares

Acasă la mama

jun (104)

Am deschis de dimineață  ochii în apartamentul în care am crescut. Iris se foia deja lângă mine, aproape trezită și ea. Pe față mi s-a lăbărțat imediat  un zâmbet maaaare de mulțumire. Sunt acasă, mi-am amintit. Acasă la ai mei, unde totul îmi e atât de cunoscut.

Apartamentul ăsta mic e locul în care eu am învățat merg și vorbesc. Aici mi-am făcut temele când am început merg la școală, aici m-am jucat, și tot aici citeam noaptea la pervazul geamului, cu lumina de la felinarul din fața blocului drept lampă de citit. Totul aici mi-e familiar.

Masa  de trei persoane de la bucătărie, unde mereu cumva încap mai multi oameni. Oala albastră cu flori albe și arsă pe fund. Etajera pentru căni, făcută de tata. Cănile în formă de halbe. Cana cu flori, primită de la vecina de vizavi. Dulapul din balcon în care ne țineam încălțămintea. Scaunele de la masa din sufragerie. Ghivecele cu flori ale lui tata. Paharele din vitrina mamei. Vaza câștigată de sorămea la ceva concurs de scrimă. O decorațiune japoneză. Tabloul cu lebede. Caloriferele de fontă. Rozariul lui mama.

Miroase a sarmale, iar mama frământă la o plăcintă cu brânză. Iris e cu bunicul pe balcon, citesc împreună Scufița Roșie. I’m home, people! And I love it! 😀

“Dosar de Mama e si pe Facebook

 

 

 

 

123 Shares