Iar ești gravidă? Ești sigură că vrei să treci prin asta din nou?

pregnant-690735_960_720

Păi nu ziceai tu ți-a fost foarte greu cu Iris când era mică? Ce te-a apucat mai faci încă un copil? Dacă nu doarme nici ăsta?
– Pfoai, păi tuți dai seama ce te așteaptă? Adică, ești pregătită o iei de la capăt? Colici, dinți, tantrumuri, febre, nesomn? Ești sigură sigură?
crești doi copii îți trebuie bani, cu doi nu e cum e cu unul. Cheltui dublu pe mâncare, pe haine, scutece, cine știe, poate chiar lapte praf, ca nu mai zic de educație. La toate astea teai gândit?

Tu nici măcar n-ai ajutor, nu-ți amintești cum era când nu puteai merge nicăieri, niciodată, fără copil? Părinții ți-s departe, cine te ajută? Sper ți dai seama acum va fi și mai greu.
Stai vezi cât de geloasă va fi Iris. Poate chiar o lovească bebelușul. Eheee, nu-i așa simplu cum visezi, ai vezi tu.
– Nu ți-e frică de depresia post-natală?

După ce naști primul copil, lumea începe te întrebe când îl faci și pe-al doilea. Apoi, când dai de vestea , iaca, ești însărcinată cu numero dos, apar clătinatul din cap și sfaturile nesolicitate. Toată lumea știe mai bine decât tine cum va fi, cât de greu, cât de teribil, văleu, ce-o te faci.

Nu cunosc nici o viitoare mama care nu se fi îngrijorat măcar puțin de tot, măcar cât un bob de mazăre înainte de naștere. Indiferent e la prima, a doua sau la a treia sarcina. Adică, na, aduci un copil pe lume presupune și nițel stress, nu toată sarcina e însoțită doar de stoluri de fluturi și baloane colorate.

Orice viitoare mamă se va îngrijora. Pentru sănătatea copilului, pentru viitorul lui, pentru naștere, pentru tot ce presupune creșterea lui. Chiar nu-i nevoie mai adauge nimeni nici un ingredient la cocktailul ăsta. Nimic, nici măcar un fir de nisip. Zero! Nu-i faceți capul mare cu presupuse chestii nasoale care se pot întâmpla, nu-i spuneți va fi și mai greu cu doi sau cu trei copii, știe și ea singură, zău știe!

Și încă ceva! Nu spuneți niciodată asta:
– Eheee, vezi tu ce-o -i cadă cornițele ăstuia mare, atunci când se naște ăla micu’.

Mai ales cândăla mare” e de față și aude. De fapt, nu, mai bine nu spuneți asta niciodată, indiferent vă aude sau nu. promit mama s-a gândit și la asta, mai mult, poate chiar suferă nu-i va mai putea acorda aceeași atenție primului ei copil.

Sunt și alte lucruri care pot fi spuse. Unele drăguțe, care nu dor, care nu sperie și nu creează panică nimănui. De exemplu:

Felicitări!”
bucur pentru voi!”
fie într-un ceas bun!”

Știți voi, lucruri dinastea de bun simț.
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

 

387 Shares

Ozzy si vaginul

jul (146)
Iris
se joacă în living, iar eu mănânc în bucătărie. Deodată, aud:
– Mamaaaaa?
Da, Irisule?
Mama, când a primit Ozzy vagin?

Mă înec cu piure și castraveți murați, apoi tușesc până-mi revin, și-mi dreg glasul. Deschid gura zic ceva, însă nu-mi iese nici o silabă. În capul meu se repetă obsesiv întrebarea: “când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce?”

– Uhhmm, poftim?
– Când a primit Ozzy vagin și tu ai zis că a fost curajos?

Încerc mi aduc aminte ultima dată când Ozzy a “primit” ce zice fiicămea, însă știu sigur tăntălăul a stat cu femela în față și nici n-a știut ce facă cu ea. Însă, n-are cum se refere la asta Iris, pentru era prea mică și habar n-avea atunci de ce mai era încă un câine  în curtea noastră.

– Nu știu, Irisule, încerci îmi amintești tu?
Vine în bucătărie, și gesticulând haios, îmi explică:
– Atunci când am mers cu el cu mașina și era în portbagaj și plângea. Tu l-ai mângâiat și i-ai spus vaginul nici n-o -l doară.

mai inec o dată, dau farfuria la o parte, în speranța voi supraviețui totuși acestui dialog.

Așa i-am spus eu lui Ozzy?
Da. Dar el tot plângea așa ca un bebeluș și tu tot l-ai mângâiat. Și mi-ai dat mie un baton cu fructe, dup-aia am cerut apă, și l-ai mai mângâiat pe Ozzy pe urechi până am ajuns.
Aha. Și unde am ajuns noi?
La doctor pentru vagin.
Hai mai Irisule, la veterinar pentru vaccin???
Da, așa-i Ozzy a fost curajos când l-a primit de la doctor?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

139 Shares

Vârcolaci

DSC_0807
– Hopa sus, gâzule. E timpul te trezești, trebuie mergi la grădiniță.

Zâmbește larg. O minunez tot timpul de cum se poate trezi copilul ăsta zâmbind.  Cu ochii încă închiși, își trage plapuma până sub bărbie. Stă acolo ascunsă, cu zâmbetul încă desenat pe chip și mormăie încetișor:

Mi-e somn, vreau mai dorm.
– Bine, dar știi Zmeurică s-a trezit deja, te așteaptă acum și pe tine te trezești.

Se ridică direct în fund.
Zmeurică s-a trezit?
Da, când a sunat alarma.

Îmi ridică tricoul și-mi pupă burtă.
Bună dimineață, Zmeurică. Te-am visat azi noapte. Erai mic, așa mic, un frățior mic.
– Hopaaa, atunci crezi o fie băiețel?

Se freacă la ochi nedumerită, îmi privește iar burta și zice:
– Nu nu, m-am încurcat. Erai o surioară mică, o fetiță erai, bine? Bine? Fetiță, nu băiețelȘi eu te țineam în brațe. Mama, o lași -l țin pe Zmeurică în brațe?
– Sigur da.
Și te țineam în brațe și ne-am dus la un restaurant de vârcolaci.
Aaa, și erau acolo vârcolaci?
– Erau. Și beau niște cafea.
Aha, înțeleg. Și tu cu Zmeurică ce făceați?
– Ne uitam la vârcolaci.
– Am înțeles. Tu îl țineai pe Zmeurică în brațe, erați într-un restaurant pentru vârcolaci, iar ei beau acolo niște cafea.
Da.
– Bun, abia aștept văd ce-o visezi la noapte. Hai, acum hopa sus trebuie ne pregătim pentru grădiniță.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

39 Shares

Când m-am panicat degeaba

DSC_0863
Iris
merge la o grădiniță de stat, iar aici sunt doar două grupe. Din cauza asta, în funcție de vârstă, copiii sunt împărțiți pe grupe după cum urmează: grupa mică-mijlocie și grupa mijlocie-mare. Pentru Iris nu împlinise încă patru ani la 1 septembrie, a fost repartizată la grupa mică-mijlocie, aici fiind  copii cu vârste între doi ani jumătate și patru ani.

La aflarea veștii, m-am chircit și zburlit puțin. Urma fie o schimbare majoră pentru Iris, care aștepta foarte tare și revadă foștii colegi. Doar majoritatea trecuseră acum la grupa mijlocie-mare, în timp ce ea rămânea în cea mică-mijlocie.

Pe lângă aspectul ăsta, educatoarea ei preferată fusese înlocuită de una nouă. Având informația asta deja din august, am avut destulă vreme o pregătesc pe Iris referitor la plecarea celei pe care o îndrăgea atât de tare.

A început grădinița, iar Iris s-a adaptat imediat la noua educatoare, așadar aspectul ăsta s-a rezolvat de la sine, ca zic așa. Însă de noii colegi nu i-au plăcut deloc. Pentru sunt “prea mici și plâng mult“, pentru -i voia înapoi pe cei cunoscuți și pentru rutina creată anul trecut fusese acum deranjată. E de înțeles schimbarea nu i-a fost pe plac.

Însă am știut se va adapta, așa nu mi-am făcut probleme în sensul ăsta. Dar m-am îngrijorat din altă cauză. Acum erau copii mult mai mici decât ea în grupă, cum urma progreseze copilul meu? Urma facă iarăși ce făcuse și anul trecut? Colorat, pictat, lipit și modelat plastilină?

Dacă o rămână în urmă, gândeam? Poate totuși ar fi trebuit insist meargă la grupa mijlocie-mareȘi uite-așa m-am perpelit singură câteva zile, neștiind ce fac mai departe.

Acum când gândesc, îmi vine râd. Până la urmă asta am și făcut, când în sfârșit mi s-a ridicat ceața de pe ochi. M-am întrebat simplu, așa cum am făcut-o și anul trecut, la intrarea în colectivitate. Ce așteptări am eu de la grădiniță și ce vrea facă Iris acolo?

Iar răspunsurile au fost aceleași și acum, ca și atunci. Vreau fie în siguranță, fie tratată cu respect și răbdare, și mai ales vreau se joace. cunoscă copii diferiți, mici, mari, veseli, suparăcioși, certăreți sau blânzi. se joace cu toți. și caute persoanele favorite printre ei. se creeze simpatii și conexiuni. învețe fiecare reacționează diferit, mănânce  și doarmă la grămadă.

învețe cedeze jucării și se apere când are nevoie. experimenteze pe barba ei dreptatea și nedreptatea, facă alegeri fără mama în spatele ei. Pentru toate astea nu pot fi învățate acasă, oricât de bun părinte încerca eu fiu. Unele lucruri pot fi învățate doar acolo, printre copii. Asta-i tot ce vreau eu de la grădiniță.

Nu interesează învețe literele și scrie, are timp pentru astea la școală. Nu interesează nici vorbească încă două  limbi sau socotească la patru ani. Vreau se joace, aibă privilegiul de a fi copil și doar atât, pentru cât mai multă vreme. Iar cine crede un copil nu învață nimic prin joacă, se înșeală amarnic.

Acum râd de îngrijorările mele șimi dau seama cât de ușor e te lași prins în vârtejul ăsta aldacă al meu copil n-o știe la fel de multe ca x sau y?”.

Lăsați copiii se joace, lăsați copiii fie copii pentru cât mai multă vreme!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

54 Shares

Nu mai plânge că ești bărbat

DSC_1074

Am fost zilele trecute la un laborator, pentru analize. Lume pestriță acolo, tineri, pensionari, părinți cu copii de mânăAtenția mi-a fost atrasă fix de cei din urmă. Mama, tata și doi băieți. Părinții ii aduseseră pe cei mici  pentru analize de sânge și exudate, am înțeles din ce vorbeau. Băieții, unul cam de șase ani, celălat cam de opt, stăteau pe scaune și se jucau, chicotind și îmbrancindu-se. Mama, nemulțumită, s-a uitat în jur, apoi la băieți și i-a apostrofat răspicat:

– Ei, lasă -i spun eu doamnei va facă și te-o injecție. În limbă ca nu mai faceți atâta gălăgie.

M-am cutremurat nițel, imaginândumi cum ar fi -mi facă cineva o injecție în limbă. Apoi mi-am adus aminte -s adult și mama celor doi n-are cum sperie pe mine cu așa ceva. Doar băieții, fiind doar niște copii, au amuțit deodată, privinduse îngroziți unul pe celălalt. Mama a zâmbit către tată mulțumită și gata, liniștea mult dorită s-a instalat în cabinet.

Când mama i-a anunțat ei sunt următorii, cel mic a început plângă.

– Nu vreau merg, mi-e frică, eu nu duc, vreau mergem acasă acum, o doară, etc.
Mama, l-a pus la punct imediat:
Termină odată enervezi. Ce plângi așa ca un bebeluș? Lasă n-o te doară deloc.

Doar cel mic știa c-o -l doară și nu se lăsă așa ușor:
Ba nu, eu nu duc!
Iar mama, i-a închis gura cu o singură și scurtă propoziție:
Dacă nu termini, te pocnesc.

Tatăl a încuviințat și el dând din cap nemulțumit către copil, în timp ce și cel mare incpea se agite.

Când le-a venit rândul, au început evident urletele. Imagineazăți fii silit faci ceva de care ți-e groază, în timp ce fix oamenii care ar trebui te liniștească, te amenință:
Opreștete din plâns îți dau una, ai dup-aia de ce plânge. Taci odată, nu te omoară! faci de râs, încetează! Toată lumea se uită la tine! Ia uită-te la tine ce băiat plângăcios, mai mare rușinea! Nu mai plânge ești bărbat, nu fetiță! Sclifositule! Nu mai mișca mâna jar mănânci! Deschide gura ca lumea, nu mai boci ca o prințesă! Răule, deloc nu asculți!

Imagineazăți ești îngrozit, te simți un animal hăituit și mama sau tata nu îți zic nici o vorba de alinare, nu te iau în brațe, nu te alină, nu te mângâie,  nu te liniștesc și nu te cred te doare.

Am plecat de-acolo cu inima îndoită. Câteodata chiar cred ca nu ne mai facem bine.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

45 Shares