O sarcină nu-i ca alta

Prima mea sarcina, cea cu Iris, a fost perfectă. Am savurat fiecare zi în care burta mea se rotunjea tot mai frumos și toate loviturile chiriașei, ce mai, mi-a plăcut foarte tare să fiu însărcinată. N-am experimentat neplăceri,în afara  gleznelor care mi se umflaseră întocmai ca niște caltaboși.

Îmi place și acum să fiu însărcinată. Zău că aș naște treizeci de copii, dacă aș fi milionară în euro și nițel mai tânăra. Să port un copil în pântece e un privilegiu pentru mine, e un cadou pe care mi-l face Universul, să am capacitatea să aduc pe lume un om nou-nouț e o experiență care nu se poate compara cu alta pe lume.

Practic, eu îmi văd de ale mele, de muncă, de casă, de mers la cumpărături, la un film, de vizite, de ieșiri, iar în timpul ăsta, corpul meu, prin nu știu ce miracol, formează de la zero o persoană nouă. Cu unghii, cu buze, cu genunchi,sprâncene, călcâie, o persoană completă de la a la z. E de-a dreptul magic.

Totuși, sarcina aceasta nu seamănă deloc cu prima. A debutat cu dureri îngrozitoare de spate. Câteva zile am stat întinsă în pat, cu plosca cu apă fierbinte lipită de spate. Era singura modalitate prin care durerea devenea suportabilă. Din fericire, povestea asta a durat cam o săptămâna, după care nu m-a mai durut decât sporadic și niciodată la fel de rău.

Apoi, fix la început, am avut o poftă incredibilă de mâncare. Eu n-am fost niciodată vreo mare mâncăcioasă, așadar partea asta m-a luat prin surprindere.Deja mă și vedeam ditamai gravida la finalul celor nouă luni. N-a ținut mult,pentru că și-au făcut rapid apariția grețurile. Cât am fost însărcinată cu Iris, n-am experimentat niciodată grețuri și n-am vomitat nici măcar o singură dată. De data asta însă, n-am mâncat decât foarte puțin până pe la 13 săptămâni. Nimic nu arăta apetisant, nu-mi era foame, totul mirosea dezgustător. Chiar și fără să mănânc ceva, reușeam să vomit. Am citit că sunt femei care duc sarcina până la capăt în felul ăsta. Doamnelor, aveți toată admirația și compasiunea mea! E îngrozitor să-ți fie rău de dimineață până seara, în acelasi timp să fi nevoită să gătești și totuși să mănânci ceva, căci în tine crește un copil.

Răul de mașină nu mi-a dat niciodată de furcă. Până acum. La început a fost nasol tare, acum s-a mai ameliorat, însă n-a trecut de tot. Curbele și frânele bruște îmi fac rău. Sper ca după naștere să treacă, pentru că aș vrea să mai văd Transfăgărășanul și altădată, în viața asta.

Oboseala a fost mult mai pronunțată de data asta. Probabil faptul că acum am deja un copil în grijă (care la patru ani încă tot nu doarme buștean) a accentuat-o. În primul trimestru îmi picau efectiv ochii în gură. Abia așteptam să se facă ora de somn ca să mă pot băga în pat. Îmi era somn deja de la trezire. Încă sunt obosită, însă nu mai am starea aia permanentă de leșin. Obosesc când urc scări, îmi simt pulpele grele, îmi simt răsuflarea grea până ajung sus și mă simt greoaie. Asta nu s-a întâmplat la prima sarcina decât pe la final.

La sarcina cu Iris am pus în total 12 kg. La începutul sarcinii aveam 53 de kg, iar la finalul ei  65 kg. Acum, am început-o cu 56 kg și până acum, la 21 de săptămâni, am pus 6 kg. Așadar e posibil ca măcar în privința asta lucrurile să nu fie diferite de data trecuta. Cel puțin așa sper.

Arsurile. Oh wow, astea chiar au fost o surpriză. N-am avut așa ceva niciodată până acum. Când nu-s însărcinată tolerez bine orice aliment, mănânc macarea de la picantă până la foarte picantă, în orice fel de cantitate și sunt mereu dispusă să încerc ceva nou. Ei bine, acum altfel stă treaba. În special după cină, deși nu mănânc nici mult, nici la ore târzii, simt că-mi ia foc esofagul.E foarte neplăcut și nu am soluții pentru asta.

În schimb, acum sunt mai relaxată comparativ cu data trecută. În mod normal nu ar trebui să  fiu, pentru că acum sunt freelancer și situația mea financiară nu e niciodată stabilă, așadar nu există neapărat siguranța zilei de mâine. Totuși, nu-mi mai fac o tonă de griji, așa cum îmi făceam în timpul celeilalte sarcini. Nu știu dacă asta se numește inconștiență sau nu și zău că nici nu mă intersează.

Așa că, vara nu-i ca iarna și sarcina asta nu e ca cealaltă. La voi cum a fost?
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook


400 Shares

Civilizație și aliniere

– Mama, pot să văd dacă mi-ai aranjat căsuța de păpuși?
– De ce ți-aș fi aranjat-o eu? E căsuța ta, așadar responsabilitatea ta să o aranjezi.
– Nu vreau.
– Atunci prințesele și păpușile or să stea în continuare unele peste altele, înghesuite acolo împreună cu mobila.
– Nu-mi place să stea așa.
– Atunci fă ordine. Pune mobila la locul ei, cada în baie, patul în dormitor, aragazul la bucătărie, aliniază frumos prințesele.
– De ce?
– Pentru că așa arată o casă civilizată. Noi avem mobila aruncată prin casă?
– Nu, e la locul ei.
– Păi vezi?
– Mobila e la locul ei, mama, dar noi nu stăm aliniați prin casă, nu-i așa?

Patru ani are. Ce mă fac eu mai încolo?
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

99 Shares

Azi stăm acasă

DSC_0807

Se mișcă în somn și mă caută cu mânuțele. Îmi ia fața între palme și înțeleg imediat că are febră. Se ridică și îmi cere apă. Bea cu înghițituri scurte, apoi fornăie pe nas și se chinuie să respire. E clar, răceala o să ne dea iar de furcă. Cobor încet din pat și deschid puțin geamul, ca să răcoresc camera. Iris se lipește de mine. În momentele astea eu sunt cel mai bun medicament. Scâncește. N-am mai auzit sunetul ăsta demult. Acum nu-l mai face decât când e bolnavă.

Se foiește până găsește o poziție comodă, cu capul pe burta mea. Îi mângâi fruntea caldă. Nu frige deocamdată, e doar caldă, așa că încă nu fug după termometru.
Stau întinsă pe spate, cu un copil sprjinit de burta care-l găzduiește pe celălalt. Zmeurică începe imediat să lovească. E soră-sa acolo, fix deasupra lui, îi desparte doar niște piele și carne.
Stau întinsă și privesc la stelele, semiluna și racheta proiectate pe tavan de lampa de veghe. Sunt norocoasă. Pot avea grijă de Iris când are nevoie de mine. Pot sta noaptea cu ochii în tavan, mângâind-o și șoptindu-i o poveste sau un cântecel la ureche.

Oftează adânc.
– Puiule, dimineață poți dormi cât vrei. Mâine rămâi acasă cu mama.
Mângâie burta în care țopăie frate-său.
– Ce bine, mama. Ce mă bucur.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

83 Shares

Cum îți poți ajuta soția însărcinată

art-3824668_960_720

Felicitări! Așadar vei deveni tătic. Poate pentru prima oară, sau poate ești deja tată și știi cu ce se mănâncă treaba asta.

Indiferent ești la primul, al doilea, sau chiar la al treilea copil, cu siguranță ești emoționat. Pe bună dreptate, căci un copil aduce cu el o sumedenie de emoții. Iar tu poți te trezești cu totul copleșit de noua ta situație. Un copil înseamnă bucurie, fericire și împlinire, însă și o responsabilitate uriașă, una pe care o s-o ai pentru tot restul vieții tale. Responsabilitate pe care acum, pe măsură ce burta soției tale se rotunjește, o resimți din plin, știu.
Îmi imaginez ești puțin speriat, chiar îngrijorat. Te întrebi dacă vei fi un tată bun, dacă vei putea susține financiar familia acum mărită, dacă vei avea răbdare și înțelepciune educi un copil. E în regulă, știi! Toți deopotrivă ne punem întrebările astea, și mamele, și tații.
Contribuția ta biologică la facerea acestui copil, s-a sfârșit, întradevăr, însă asta nu înseamnă nu mai ai nici un rol de îndeplinit pe perioada sarcinii. Din contră! Viitoarea mamă are foarte mare nevoie de tine acum. Nu lăsa teama și îngrijorarea te îndepărteze. Încearcă nu fugi! Burta nu mușcă, promit. Soția ta va fi însărcinată câteva luni, care, crede-, trec foarte repede. Nu vrei pierzi asta, zău!
Peste ani, o ți aduci aminte cu drag de loviturile mici din burtă, de rotunjimea perfectă a soției, de miracolul pe care natura îl desăvârșește acolo, în interiorul ei. E copilul tău, carne din carnea ta, sânge din sângele tău. Fii acolo, fii prezent când crește în burta mamei lui, stabilește legătura aceea specială între voi, încă înainte vină pe lume. Bucurăte de tot ce îți oferă universul acum și nu uita ești cel mai norocos bărbat din lume!
În perioada asta, îți poți ajuta soția foarte mult. Poate ea nu-ți cere asta, însă sigur va aprecia implicarea ta. Și ea se îngrijorează, și în mintea ei se perindă tot felul de gânduri. Stai lângă ea și asigur-o veți fi bine, liniștește-o, iubește-o!

Încearcă mergi cu ea la toate controalele. Ascultă ce spune doctorul și pune întrebări. Controalele pot fi o sursă de bucurie, pentru ai ocazia ți vezi bebelușul în timp real. Doctorul o va explice cum se dezvoltă, o -l măsoare, ba chiar o îi facă poze. Crede-, nu vrei ratezi toate astea!

Oferă-i soției tale ocazia se odihnească. Las-o doarmă mai mult diminețile sau în weekenduri. Sarcina aduce cu ea o cantitate considerabilă de oboseală, modificările apărute în organism pot fi greu de dus uneori de viitoarea mamă. Asigurăte doarme suficient. Dacă mai aveți și alți copii, oferă-te îi scoți singur afară, te joci cu ei. -i mamei timp și liniște.

Participă la treburile casnice. În mod ideal ar tebui faci asta chiar și atunci când soția ta nu e însărcinată, însă acum e musai. Îți ziceam mai sus sarcina vine cu oboseală, știi nu glumeam. Pune frumușel mâna și spală vasele câteodată, aspiră când vezi e nevoie, tește când ea nu poate. O omletă sau o salata poate face oricine, așa-i? Soția ta o aprecieze și se va simți iubită.

Masează-i tălpile și spatele. În sarcină, masajul e o binecuvântare. Relaxează mușchii și o fac pe mămică se simtă răsfățată. Da, iartă tot repet asta, însă rolul tău e o răsfeți acum, ai grijă de ea.

– Spune-i e frumoasă și n-o întreba te kilograme a mai pus pe ea. Unele femei iau mult în greutate, iar asta își pune amprenta asupra psihicului lor. Lucrurile astea nu stau întotdeauna în controlul ei. Asigurăte știe încă o găsești atrăgătoare. Nu glume despre cât de mare s-a făcut.

-i poze. E cam greu și facă singură. O vrea își amintească de perioada asta, iar tu o poți ajuta. Surprinde-o în diferite ipostaze și imortalizează momente din sarcină.

-o râdă mult. Nu petreceți perioada asta îngropați în îngrijorări. E în regulă gândiți și la ce va fi greu, însă nu va concentrați pe asta. Folosiți răstimpul acesta cu înțelepciune, umpleți-l cu bucurie și râsete.

Vorbește cu ea. Nu îngropa în tine griji și frici. Comunică. Altfel tăcerea ta o s-o sperie. Sunteți în călătoria asta împreună. Spune-i tot ce-ți trece prin cap, îți promit ea vrea știe. Povestește-i ce temeri sau speranțe ai. Incurajeaz-o și pe ea ți vorbească tie. Doar comunicând o va înțelegeți unul pe celălalt, doar astfel veți găsi soluții împreună.
În concluzie, îți spun din nou, fii prezent. Fii acolo trup și suflet! Și nu fii supărat pe mine dacă soția ta te-a pus citești articolul ăsta 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto : Pixabay.com

48 Shares

Când nu mai vrei să ai un frate

DSC_0983

Stă pe genunchii mei și îmi privește burta.
Mama?
– Hm?
– M-am răzgândit. Nu mai vreau am frate.
– Hopa. Păi de ce?
– Nu mai vreau eu. Nici frate, nici soră. Nu vreau am deloc. Vreau fiu numai eu singură. nu-l mai naști pe Zmeurică.
Îmi pare rău, Irisule, dar Zmeurică e pe drum, nu este cale ne răzgândim acum. Dar de ce nu mai vrei fii soră mai mare?
– Pentru nu cred c-o -l iubesc pe ăsta. Și arată sugestiv către burta mea bombată.
Păi eu nu prea cred n-o -l iubești.
Se bosumflă, privește pe sub sprâncene și zice:
Ba nu, n-o -l iubesc deloc.
– Nici când o te caute cu mânuțele alea mici, mici de tot?
Se străduiește nu zâmbească șimi răspunde bosumflată:
– Nu, nici atunci.
– Nici când cu ochișorii o te caute prin cameră?
– Nu nu, deloc n-o -l iubesc.
– Nici când o întindă brațele spre tine ca -l iei hopa sus?
Niciodată.
– Am înțeles.
– O stau departe de el mereu. O merg în altă cameră ca nu-l văd niciodată. Nici nu-l vreau.

încearcă, văd face asta intenționat, însă în spatele sclipirii din ochii ei pâlpâie și îngrijorarea. Nu știe ce-o așteaptă. Nu știe te va trebui împartă cu intrusul cel mic. Nu știe dacă va trebui dea de la ea ceva. Nu e dispusă facă asta. E tentant fie sora cuiva, însă deloc ispititor și împartă părinții, sau iubirea lor. O cred și o înțeleg. Are doar patru ani. Acum doar trei ani abia învăța meargă, acum doi ani jumătate abia învăța vorbească. Acum doi ani abia învăța folosească olița. Acum un an abia mergea pentru prima dată la grădiniță. Iar acum, uite, acum va avea un frate.

doare suferința ei. doare nedumerirea asta prin care trece. E o fetiță atât de bună, atât de iubitoare, atât de înțelegătoare. Știu va fi o soră bună, odată ce Zmeurică va fi cu noi. Pur și simplu știu asta instinctiv. Însă faptul -l va iubi, n-o va scuti de suferința de a nu mai avea pe mine doar pentru ea. Știu în teorie ce am de făcut și acum, dar și atunci când voi avea doi copii, sper însă știu și pun totul în aplicare, pentru a face tranziția cât mai ușoară.

– Irisule, știi nu-i nimic dacă n-o -l iubești.
– Nu?
– Nu. Plus nici nu trebuie ne grăbim cu asta. Cred mai bine așteptăm liniștiți până se naște Zmeurică. Apoi, mai vedem noi.
Și dacă tot n-o -l iubesc?
– O -l iubim noi, n-o rămână neiubit. O iubim pe amândoi. Iar Zmeurică n-o ia nici măcar o picătură din iubirea noastră pentru tine.  Noi avem suficientă dragoste pentru amândoi în inimile nostre.
– …
Știu ești îngrijorată, și eu sunt puțin. Nu e nimic în neregulă cu asta. Nu înseamnă suntem rele sau răutăcioase.

La culcare, își lasă capul ușor pe burta mea.
Îmi place adorm aici.
Știu.
– Dar tot nu vreau fie fratele meu.
Știu, miai spus. E în regulă. Te iubește mama până la stele și înapoi.
Și eu te iubesc. O așteptăm și o vedem cum o fie. Dacă o -l iubesc pe Zmeurică sau nu, bine mama?
– E perfect așa, puiule. E perfect.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

173 Shares