Da, mi s-a spus asta după ce am devenit mamă și a durut al naibii de tare să aud așa ceva, mai ales că venea de la o persoană apropiată. Iar dacă ți s-a spus și ție, probabil știi cum durerea provocată de cuvintele astea se îmbină cu vina, într-o horă care te secătuiește psihic.
O femeie poate naște (sau nici măcar n-ar trebui numită naștere după părerea unora) prin operație cezariană programată sau de urgență, din diverse motive:
– placenta praevia, situație în care placenta se dezvoltă în partea inferioară a uterului, acoperind parțial sau total deschiderea colului uterin, făcând astfel nașterea vaginală imposibilă.
– ruptură uterină
– copilul se află în poziție pelviană
– miopie mare a mamei, din cauza pericolului de dezlipire a retinei
– stresul fetal
– afecțiuni preexistente ale mamei (ex. diabet, probleme cardiace sau de coagulare)
– uneori în cazul unei sarcini multiple
– de cele mai multe ori dacă mama a născut anterior tot cu ajutorul operației cezariene
– preeclampsia
Probabil că mai există și alte motive medicale pentru care medicul recomandă sau decide că operația cezariană este necesară, eu nu pretind să le cunosc pe toate. Însă mai este și situația în care, șoc și groază, mama decide singură să nască prin operație cezariană. Pfoai, cum își permite ea să decidă în ce fel aduce un copil pe lume, păi ce, e corpul ei să facă ce vrea cu el? Cum îndrăznește, cine se crede? Egoism în cea mai pură formă!
Doar știe toată lumea că nu există decât un singur mod real de a da naștere. Ăla natural. Operația cezariană e un moft, o figură, e pentru muierile slabe de înger, alea care vor să fugă de durere. E un mod de a trișa natura, de a scapă cum e mai ușor. Viitoarea mamă nu simte deloc durere, nu trebuie să împingă, nu scoate ditamai pepenașul dintre picioare. Ar putea foarte bine să–și facă manichiura în timp ce medicii o operează. Mare brânză, se întinde acolo pe masa aia, stă nițel cu ochii în tavan și gata, cică a născut.
Să naști cu cezariană nu e deloc onest, ca mamă îi datorezi niște durere copilului pe care-l aduci pe lume. Copilului și lumii întregi, de altfel. Dacă mama naște fără durere, atunci nici nu se poate numi că a născut de-adevăratelea. Cezariana e ca un strănut, hapciu și gata, a ieșit copilul. Că doar se știe, nu doare deloc, dar deloc-deloc.
Unde mai pui că orice altceva va face mama pentru copilul ei după naștere, nu va fi niciodată suficient, nu va compensa incidentul cu operația. Nici alinarea colicilor, nici plimbatul în brațe ore întregi, nimic, toate-s degeba dacă nu l-a născut pe cale naturală. În zadar, avea un singur lucru de făcut și nici pe ăla n-a fost în stare să-l facă. Plus că nu se mai creează legătura aceea specială între ea și nou-născut, niciodată nu vor avea o relație la fel de intensă ca cea dintre un prunc născut pe cale vaginală și mama lui.
Dacă nu v-ați enervat foarte tare citind până aici, atunci probabil că mi–ați sesizat tonul sarcastic. Totuși, din păcate, mulți judecă în felul acesta femeile care au născut cu cezariană. E incorect și nedrept, așa că haideți să ne oprim!
Experiența nașterii e la fel de validă pentru ambele mame, și pentru cea care a fost operată, dar și pentru cea care a împins un copil din ea. Nici una din ele nu devine vreo eroină în funcție de câtă durere a simțit înainte, în timpul sau după naștere. Căci zău, aici nici nu e loc de competiție. A sugera cuiva că nu a născut, doar pentru că a trecut printr-o operație aducând copilul pe lume, e ridicol. Ca să nu mai spun insensibil.
Așa că, haideți să ne vedem fiecare de treaba ei, și să ne batem mai degrabă capul cu propriile probleme decât cu ale altcuiva. Și cel mai important, să fim recunoscătoare când naștem copii sănătoși, indiferent în ce fel i-am adus pe lume!
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com
