Dilema cu țâțele

– Mama, toată lumea are țâțe?
– Uhm, da.
– Și tata?
– Da. Doar că ale lui și ale celorlalți bărbați nu cresc.
– Nuuu?
– Nu.
– Tata, ridică-ți tricoul!

M se conformează, și-l ridică și ea pe-al ei. Își plimbă privirile de la propriul piept la pieptul lui tată-su. Concluzionează:
– Sunt mici.
– Păi da. Însă ale tale vor crește când vei fi adolescentă,
așa cum ți-am mai explicat și altădată. Dar ale lui tata rămân așa întotdeauna. Poate cresc doar dacă se mai îngrașă, fac eu o glumă mică.
Judecă, apoi grăiește:
– Păi tata e deja gras și tot n-are țâțe.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

Leave a Reply