– Păi nu ziceai tu că ți-a fost foarte greu cu Iris când era mică? Ce te-a apucat să mai faci încă un copil? Dacă nu doarme nici ăsta?
– Pfoai, păi tu–ți dai seama ce te așteaptă? Adică, ești pregătită să o iei de la capăt? Colici, dinți, tantrumuri, febre, nesomn? Ești sigură sigură?
– Să crești doi copii îți trebuie bani, cu doi nu e cum e cu unul. Cheltui dublu pe mâncare, pe haine, scutece, cine știe, poate chiar lapte praf, ca să nu mai zic de educație. La toate astea te–ai gândit?

– Tu nici măcar n-ai ajutor, nu-ți amintești cum era când nu puteai merge nicăieri, niciodată, fără copil? Părinții ți-s departe, cine te ajută? Sper că–ți dai seama că acum va fi și mai greu.
– Stai să vezi cât de geloasă va fi Iris. Poate chiar o să lovească bebelușul. Eheee, nu-i așa simplu cum visezi, ai să vezi tu.
– Nu ți-e frică de depresia post-natală?

După ce naști primul copil, lumea începe să te întrebe când îl faci și pe-al doilea. Apoi, când dai de vestea că, iaca, ești însărcinată cu numero dos, apar clătinatul din cap și sfaturile nesolicitate. Toată lumea știe mai bine decât tine cum va fi, cât de greu, cât de teribil, văleu, ce-o să te faci.

Nu cunosc nici o viitoare mama care să nu se fi îngrijorat măcar puțin de tot, măcar cât un bob de mazăre înainte de naștere. Indiferent că e la prima, a doua sau la a treia sarcina. Adică, na, să aduci un copil pe lume presupune și nițel stress, nu toată sarcina e însoțită doar de stoluri de fluturi și baloane colorate.

Orice viitoare mamă se va îngrijora. Pentru sănătatea copilului, pentru viitorul lui, pentru naștere, pentru tot ce presupune creșterea lui. Chiar că nu-i nevoie să mai adauge nimeni nici un ingredient la cocktailul ăsta. Nimic, nici măcar un fir de nisip. Zero! Nu-i faceți capul mare cu presupuse chestii nasoale care se pot întâmpla, nu-i spuneți că va fi și mai greu cu doi sau cu trei copii, știe și ea singură, zău că știe!

Și încă ceva! Nu spuneți niciodată asta:
– Eheee, să vezi tu ce-o să-i cadă cornițele ăstuia mare, atunci când se naște ăla micu’.

Mai ales când “ăla mare” e de față și vă aude. De fapt, nu, mai bine nu spuneți asta niciodată, indiferent că vă aude sau nu. Vă promit că mama s-a gândit și la asta, mai mult, poate chiar suferă că nu-i va mai putea acorda aceeași atenție primului ei copil.

Sunt și alte lucruri care pot fi spuse. Unele drăguțe, care nu dor, care nu sperie și nu creează panică nimănui. De exemplu:

“Felicitări!”
“Mă bucur pentru voi!”
“Să fie într-un ceas bun!”

Știți voi, lucruri din–astea de bun simț.
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Iris se joacă în living, iar eu mănânc în bucătărie. Deodată, aud:
– Mamaaaaa?
– Da, Irisule?
– Mama, când a primit Ozzy vagin?

Mă înec cu piure și castraveți murați, apoi tușesc până-mi revin, și-mi dreg glasul. Deschid gura să zic ceva, însă nu-mi iese nici o silabă. În capul meu se repetă obsesiv întrebarea: “când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce?”

– Uhhmm, poftim?
– Când a primit Ozzy vagin și tu ai zis că a fost curajos?

Încerc să–mi aduc aminte ultima dată când Ozzy a “primit” ce zice fiică–mea, însă știu sigur că tăntălăul a stat cu femela în față și nici n-a știut ce să facă cu ea. Însă, n-are cum să se refere la asta Iris, pentru că era prea mică și habar n-avea atunci de ce mai era încă un câine  în curtea noastră.

– Nu știu, Irisule, încerci să îmi amintești tu?
Vine în bucătărie, și gesticulând haios, îmi explică:
– Atunci când am mers cu el cu mașina și era în portbagaj și plângea. Tu l-ai mângâiat și i-ai spus că vaginul nici n-o să-l doară.

Mă mai inec o dată, dau farfuria la o parte, în speranța că voi supraviețui totuși acestui dialog.

– Așa i-am spus eu lui Ozzy?
– Da. Dar el tot plângea așa ca un bebeluș și tu tot l-ai mângâiat. Și mi-ai dat mie un baton cu fructe, dup-aia am cerut apă, și l-ai mai mângâiat pe Ozzy pe urechi până am ajuns.
– Aha. Și unde am ajuns noi?
– La doctor pentru vagin.
– Hai mai Irisule, la veterinar pentru vaccin???
– Da, așa-i că Ozzy a fost curajos când l-a primit de la doctor?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook