Zilele trecute, Iris a primit de la Editura Frontiera câteva cărți despre care vreau musai să vă povestesc. Pentru că-s foarte faine, pentru că n-o să mă satur niciodată să promovez cărțile pentru copii și pentru că o să vă încurajez mereu să le citiți celor mici 🙂
Eu sunt cel mai puternic
Lupul se plimbă țanțoș prin pădure, mândru nevoie mare, încordându-și plin de sine mușchii. Nimeni nu mai e atât de puternic ca el, nu are nicio îndoială în privința asta. Și pentru că propria-i părere despre sine nu-i este suficientă, se gândește să-i întrebe și pe ceilalți locuitori ai pădurii, cine e cel mai puternic.
Doar că se întâlnește numai cu personaje care oricum erau deja înspăimântate de el, toate mult mai mici: iepurașul, cei trei purceluși, Scufița Roșie, cei șapte pitici. Toți îl asigură pe Lup că el e cel mai fioros, cel mai înspăimântător și cel mai puternic din pădure.
Și cum se plimba lupul foarte mândru de respectul pe care i-l purtau viețuitoarele pădurii, se întâlnește cu un “brotac” mic, pe care-l întreabă arogant, cine e cel mai puternic. Doar că răspunsul “brotacului” nu e cel pe care Lupul îl așteaptă.
Iris a râs în hohote la vederea “brotacului” și la surpriza de pe ultima pagină. Nu nu, nu vă zic despre ce e vorba, asta va trebui să descoperiți singuri. Însă vă asigur c-o să vă placă cine e de fapt cel mai puternic din pădure. 🙂
Mamaaa
Va sună cunoscut strigătul ăsta, așa-i? 🙂
Un băiețel trece prin toate încăperile casei, strigându-și mama în gura mare. O caută în baie, în bucătărie, în sufragerie, hol, bibliotecă, trece prin fiecare cameră ignorând toate animalele bizare care se află acolo, deoarece vrea musai să-i spună mamei că s-a speriat de un… păianjen. 🙂
E o carte numai bună de învățat cifrele și exersat număratul. Pe fiecare pagină copiii pot numără lei, zebre, hipopotami, maimuțe și încă multe alte animale, și tot în fiecare pagină sunt provocați să găsească cifra “ascunsă“.
Iris s-a distrat cel mai tare când dădeam pagină nouă și de fiecare dată strigam amândouă în gura mare: mamaaaaaaaa. Și să nu ziceți nimănui, dar ea a găsit mereu înaintea mea cifrele pitite pe-acolo. 🙂
A dispărut tortul
De departe cartea aceasta a fost preferata lui Iris. Mărturisesc că și a mea. E o carte specială, într–adevăr. Pe paginile ei nu se găsește nici măcar un singur cuvânt. Chiar așa, nici unul. Tocmai de aceea e o carte care poate fi “citită” și de copiii mai mici, care încă nu au învățat literele.
Cartea are în paginile ei o poveste descrisă cu ajutorul unor ilustrații fabuloase. Fiecare pagină nouă e ilustrată în continuarea celei anterioare, povestea menținându–și firul pe măsură ce cartea e parcursă de copil.
Ilustrațiile trebuiesc privite cu atenție, căci pe fiecare pagină se întâmplă o grămadă de chestii și credeți–mă, n-o să vreți să pierdeți acțiunea. “A dispărut tortul” e o carte pe care cu greu o lași din mână. E o carte care dezvoltă atenția, imaginația și capacitatea de a urmări firul unei acțiuni de la început până la sfârșit.
Cartea vă oferă timp special și de calitate împreună cu copilul. Pentru noi e o plăcere să stăm lipite una de alta și să urmărim cu degetul personajele din carte. Iris trece printr-o multitutide de stări până la final. E curioasă, veselă, îngrijorată și nerăbdătoare să vadă ce se întâmplă mai departe.
Aproape de fiecare dată când luăm cartea în mâini, găsim lucruri noi, care ne-au scăpat dățile trecute. Iris privește îndelung personajele și–mi explică ce se întâmplă cu fiecare în parte. Iar mie-mi vine s-o bag în buzunar de dragă ce-mi e. 🙂
Vă recomand cartea asta cu toată încrederea. O s-o iubiți, vă promit. Ah, și am văzut pe site-ul celor de la Editura Frontiera că e și o continuare, “Picnic cu tort”, pe care noi sigur sigur o s-o cumpărăm.
Voi ce-ați mai citit în ultima vreme?
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
