Când te-am văzut prima dată, mi-a fost clar că nu cu mine semeni. Aveai ochii şi unghiile lui. Doar urechile tale semănau cu ale mele. Ascuţite, ca de elf. Dar n-au rămas aşa, cu timpul s-au rotunjit, pe când ale mele tot ca a unui elf sunt şi azi. Poate doar zâmbetul ţi-e ca al meu. Larg, îţi dezvăluie toţi dinţii. În rest, eşti bucăţică ruptă din tată-tu. Da, draga mamei, bucăţică ruptă. Mai ales când:

– Trebuie să te strig de cel puţin cinci ori ca să mă bagi în seamă.
– Ai putea să mănânci doar carne la micul dejun, prânz, cină şi gustări.
– Iubeşti cărţile.
– Te foieşti trei sferturi din noapte.
– Pepenele e fructul tău preferat.
– Nu-ţi place dacă îţi intră nisip în sandale.
– Durează cel puţin o oră până adormi.
– Ai cei mai frumoşi ochi din lume.
– Ţi se încreţeşte uşor nasul când nu-ţi convine ceva.
– Nu-ţi plac regulile.
– Nu-ţi place să împarţi mâncarea.
– Îţi place să mă ţii pe mine în braţe.  🙂
– Ai un deosebit simț al umorului.
– Dacă îţi murdăreşti degetele în timp ce mănânci, te uiţi la ele cu oarece dispreţ.
– Eşti încăpăţânată.
– Dormi dezvelită.
– Aduni toate nimicurile.
– Observi detalii care mie de cele mai multe ori îmi scapă.
– Ai o memorie incredibilă.

Las lista asta aici, Irisule, să ştii şi tu de ce ţi-oi zice vreodată “eşti fix că taică-tu”.  🙂
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

– Auzi, trebuie să aprindem candela, că n-o să-ţi vină niciodată să crezi ce mi-a cerut noră-ta! îi zice soacră-mea lui socru-meu.
– Aoleu, dar ce-a cerut? întreabă el amuzat
– Răsad de flori. Să-şi planteze şi ea în curte. Noră-mea, răsad de flori, auzi!
Soacră-mea râde de-a binelea acum. Mustăceşte şi socrul meu. Îmi vine şi mie să râd.

N-am fost niciodată iubitoare de flori. Nu m-am bucurat vreodată la un buchet de flori primit, cine mă cunoaşte nu-mi aduce flori la ziua de naştere, nici cu altă ocazie specială. Mi se pare că să cumperi flori e ca şi cum ai arunca bani pe geam. Nu-mi place să le pun în vază, să le schimb apa, nu am momente de tandreţe cu ele.

Îmi amintesc că atunci când am născut, colega mea de salon avea pe noptieră un buchet imens de trandafiri roşii primit de la proaspătul tată. Când m-au vizitat ai mei la spital, mama mea a văzut buchetul şi imediat s-a simţit rău că nu am şi eu unul. A încercat să mă convingă să accept să-mi aducă a doua zi flori. În zadar însă, mie nu-mi trebuiau şi pace.

Mamei mele îi plac florile. Şi lui tata îi plac. În apartamentul lor mic e plin de ghivece, pe pervaze, pe mobile şi pe balcon. Le udă amândoi, le şterg frunzele, le mângâie petalele şi vorbesc cu florile.Eu şi sora mea însă, uităm că au nevoie de apă ca să trăiască şi nu ne emoţionăm în general la vederea petalelor colorate, nu ştiu cum s-a nimerit aşa.

Soacră-mea are şi ea curtea plină de flori. Miroase frumos la ea acolo. Are şi narcise, şi lalele, are liliac şi bujori, crini şi trandafiri, toată primăvăra şi vara curtea îi e plină şi parfumată cu flori.

Abia târziu am avut şi eu pe pervaz un ghiveci cu o floare. O orhidee pe care am primit-o cadou de la una din cumnate. De data asta am avut grijă de ea, cumva pentru mine floarea avea legătură cu naşterea copilei, aceasta fiind ocazia cu care îmi fusese adusă. Apoi de la bunici am adus două ghivece cu aloe vera, să fie balsam pentru răni şi eventual eritem fesier al bebeluşei. Mai tarziu, de la aceeaşi cumnată am mai primit încă o orhidee. Uite-mă aşadar cu patru ghivece în casă. Eu, udând plantele şi ştergându-le frunzele de praf. Eu!

În curte, Marian plantase irişi, lalele, garofiţe şi un trandafir agăţător. Şi trebuie să recunosc că devenise plăcut să le privesc. Culorile, delicateţea lor. Poate că movul irişilor a plăcut ochilor mei, poate de-acolo a pornit, pentru că florile astea vor fi veşnic legate de fiică-mea, poate pentru că un om drag mie şi plecat dintre noi acum, mi le-a adus când afară încă era aproape iarnă şi irişi nu se găseau nicăieri.

Soacră-mea îmi spunea că nici ei nu i-au plăcut florile în tinereţe. Dar că mai apoi, înaintând în vârstă, a descoperit că sunt frumoase şi că-i face plăcere să le îngrijească. Îi dă un sentiment de satisfacţie să le vadă, îi bucură ochii şi sufletul. Eu nu-s acolo încă. Poate o să fie şi la mine la fel, nu ştiu.

Ştiu doar că în vara asta, împreună cu Iris, am plantat flori pentru prima dată în viaţă. Când ne-am întors din vacanţa de la bunici, erau acolo înflorite, un rând întreg de flori, plantate cu mâinile mele. Şi că m-am bucurat tare când le-am văzut. Rup buruienile din jurul lor şi le ud. Poate îmbătrânesc, la naiba. Sau poate că doar au început să-mi placă florile.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

N-am plănuit niciodată să mă tatuez. Mi-au plăcut tatuajele mereu, însă doar să le admir pe pielea altora. Părea că în rebeliunea mea adolescentină şi apoi chiar după vârsta de douăzeci de ani, când mai toată lumea din cercurile în care mă învârteam era tatuată, tentaţia asta pe mine mă ocolea.

Nici măcar atunci când, după ce s-a născut Iris,  M a hotărât să-şi tatueze floarea cu acelaşi nume pe antebraţ, n-am fost tentată. Nici când i-am mângâiat culorile frumoase mai apoi, nu mi-am dorit şi eu unul. Nu credeam că ceva, sau cineva, poate fi atât de semnificativ încât să-l port simbolic pe piele, toată viaţa. Nu apreciam că merită să-ţi marchezi pielea pentru ceva.

Apoi, brusc, s-a întâmplat. L-am vrut. Am văzut desenul ăla şi l-am vrut pe piele. Am luat decizia rapid şi tatuajul a fost gata în mai puţin de o oră. E o decizie pe care sunt sigură că n-o s-o regret niciodată. Deşi au trecut câteva luni de când îl am, încă îmi mai trec degetele peste conturul florii mele de iris, încă zâmbesc de fiecare dată când o văd reflectată în oglindă. Când Iris m-a întrebat de ce  mi-am făcut tatuajul, i-am spus că floarea de pe piele va fi tot timpul cu mine, chiar şi atunci când ea, fetiţa, inevitabil se va desprinde uşor. În felul ăsta, o voi avea mereu cu mine.

Cred că tatuajul trebuie să fie ceva ce te reprezintă, ceva important pentru tine. Mai cred şi că graba poate strica treaba. Că e bine să nu te tatuezi în urma unui pariu, sau ca să arăţi tu că eşti badass, când eşti sub influenţa alcoolului, sau ca să impresionezi pe cineva. Îl faci pentru toată viaţa şi e important să iei decizia cu capul pe umeri.

Foarte important e pe cine alegi să îţi facă tatuajul. Fă-ţi temele bine, omul ăla o să-ţi deseneze pe piele. Asigură-te că respectă normele de igienă, că ştie foarte bine ce face şi înţelege exact ce vrei de la el. Am văzut tatuaje cu lupi care arătau mai degrabă a vulpi şi portrete de copii care semănau cu nişte creaturi înfricoşătoare, din cauza asta cred că e esenţial ca persoana care te tatuează să înţeleagă exact unde vrei tatuajul, ce mărime să aibă şi să ştie ce detalii sunt importante pentru tine.

Dacă sunteţi din Constanţa, sau aveţi nevoie de un tattoo artist, vă recomand cu încredere Florin Zaharia Tatto. E un tip care te face să te simţi bine imediat ce intri pe uşa studioului mic, este atent la detalii, creativ şi are o personalitate plăcută. L-am ales pentru că tot el a făcut şi tatuajul lui M, datorită recomandărilor excelente pe care le are şi pentru toate celelalte tatuaje pe care le-am admirat de-a lungul timpului pe pagina lui de Facebook. Intuiesc că n-o să mă opresc la un singur tatuaj, nu ştiu când şi nici ce o să aleg pentru următorul, însă ştiu sigur că tot la Florin voi merge. Vi-l recomand cu drag!

Tatuajele vostre ce poveşti au?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Vacanţa noastră la bunici a luat sfârşit. De fiecare dată când plec din oraşul copilăriei mele, simt că las o parte din mine aici. Pentru mine, nicăieri pe lume nu e ca aici.

Nicăieri în lume nu cunosc aşa bine fiecare străduţă, nicăieri nu e mai verde bradul decât aici. Nicăieri în altă parte nu merg cu famila mea la pădure. Cu mătuşi, unchi şi verişori. Cu zmeură roz şi aromată, adunată direct din tufă. Cu tata ieşind din pădure cu braţul plin de ciuperci. Cu Iris dormind pe iarbă şi flori de câmp, în timp ce brazi înalţi până la cer stau strajă la capul ei.

Îmi iubesc familia cu patimă. Pe măsură ce trec anii, mă străduiesc să petrec tot mai mult timp cu ea şi mi-aş dori să pot mai mult decât pot acum. Partea bună rămâne totuşi că azi vin şi bunicii cu noi.

Mă duc acasă. Mă duc să-l văd pe Ozzy. Mă duc la curtea mea mică şi dragă. Iris se întoarce la jucăriile şi cărţile ei. La revedere Miercurea-Ciuc, până data viitoare, rămâi cu bine!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook