Unde e tata?

V-aș putea scrie despre multe lucruri acum. Aș putea așterne rând după rând, aș putea să aberez despre chestii diverse, ca și cum totul ar fi în regulă. În realitate, nu este. Adevărul este că ne străduim să ne ridicăm din paturi în fiecare dimineață. Adevărul e că eu ar trebui să fiu mai puternică decât sunt, că umărul meu ar trebui să fie drept pentru M, care are atât de multă nevoie de suport. Însă umărul mi-e slab și cocoșat, fără vlagă.

Ieri, la cumpărături, în timp ce M căuta ceva în altă parte a magazinului, Iris m-a întrebat îngrijorată:
– Unde e tata? A murit?

Inima mi-a luat-o la galop, mi-o simțeam bubuind bezmetică în piept și m-am apucat bine cu mâinile de cărucior, căci genunchii nu mă mai țineau. Aș fi vrut să mă pot ascunde printre rafturi și să plâng în hohote. Să plâng râuri și fluvii și oceane. În schimb, m-am uitat la ea și i-am spus:
– Nu puiule, tata e acolo, se întoarce într-o clipă.

Așa că n-o să scriu deocamdată despre alte lucruri, n-o să vă povestesc despre nimicuri și chestii diverse, n-o să mă prefac. O să las durerea asta să–și facă treaba și gata. N-o să mă mai împotrivesc.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Share33

33 Shares

Cereale și gustări sănătoase de la BEAR (P)

Dimineața, Iris primește micul dejun la grădiniță. Însă nu cred că-l mănâncă de fiecare dată. Uneori în meniu e șuncă, iar ea nu mănâncă mezeluri deloc. Cel puțin acasă, niciodată. Așadar, mă asigur că înainte de plecare îi dau o gustare rapidă, să stau eu liniștită că totuși a mâncat ceva. De cele mai multe ori doar niște fructe, un pumn de afine sau un măr, câteodată un mango. Poate chiar o felie prăjită de pâine cu unt sau miere. Toate curățate și tăiate cubulețe, că deh, altfel nu pot fi mâncate 🙂

Între timp trebuie să-i prind părul în codițe, să-i umplu sticlele cu apă, să mă asigur că jucăria cu care doarme e în rucsac și să mă îmbrac, spăl pe dinți, etc. Mamele știu despre ce vorbesc. Dimineața e cu multă grabă. Așa că uneori mi-ar fi mult mai ușor doar să-i pun niște cereale într-un castron, să torn niște lapte peste ele și gata. Însă cele mai multe cereale din comerț sunt pline de crocobauri. Pline de zahăr, zaharuri rafinate sau alți aditivi.

Cele mai multe, da, însă nu toate. Multicerealele BEAR Alfabet sunt litere delicioase și crocante pentru micul dejun, făcute din 5 cereale sănătoase, pline de vitamine și nutrienți, reprezentând micul dejun ideal pentru cei mici.

Acestea sunt, de asemenea, un produs natural, fără zaharuri rafinate – în loc de zahăr se folosește nectar din suc de cocos, care conține de 2 ori mai mult calciu decât laptele și are, în stare naturală, și un indice glicemic scăzut. Astfel, o porție e 30 de grame de cereal (fără lapte) conține 25% din doză zilnică recomandată de calciu.

Altă mâncare de…cereale, am putea zice, așa-i? Iris le mănâncă cu lapte, dar le ronțăie și simple, pe post de gustare. Pot să zic că l-am prins chiar și pe M cu mâna în castronul ei.

Și dacă tot veni vorba de gustare, trebuie să vă zic musai de tălpițele de urs de la BEAR. Acestea sunt snack-uri din fructe, care conțin doar fructe deshidratate 100%. Fără nimic mai mult. Tălpițele BEAR pot fi consumate după vârsta de 12 luni și se găsesc în 4 sortimente, care satisfac și cele mai „pretențioase” gusturi: Arctic (cu zmeură & afine), Dino (cu căpșuni și mere), Jungle (cu mere și coacăze negre) și Safari (cu mango și căpșuni).

De ce să le dăm copiilor jeleuri nesănătoase, când am putea în schimb să le oferim gustări naturale, făcute doar din fructe? Pachețelele sunt mici, numai bune de ținut cu mânuțe mici și dolofane. Formele de tălpițe sunt foarte atractive, copiii le vor accepta imediat, ba va trebui să le ascundeți și de soți, ascultați la mine. 🙂

Produsele BEAR se pot achiziționa din magazinele MEGA IMAGE, Carrefour, Cărturești, Naturalia Bio, Bebe Tei, Diverta, magazinele de tip Plafar, precum și online, de pe AlimenteSpeciale.ro și Unicorn-Naturals.ro.

Din nou, vă asigur că nu aș recomandăa niciodată produse pe care să nu le fi încercat personal și de a căror calitate să nu fiu convinsă. La final, vă reamintesc și cât de important e ca alimentația celor mici să fie cât mai diversificată și echilibrată, să includă proteină animală, legume, fructe, lactate și cât mai puțin zahăr. Să fim cu toții sănătoși! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Share33

33 Shares

Aș vrea o noapte lungă

Zilele astea tot ce e în jur doare. Doar zilele. Nopțile, din fericire, vin cu somnul mult râvnit, fără nici măcar o frântură de vis. Din cauza asta aș vrea să le pot lungi cât mai mult. Să pot trage nopțile o vreme peste noi, ca pe-o plapumă călduroasă. Să ne ghemuim unii într-altii, până când zilele n-or să mai doară.

Până când n-o să mai călcăm prin casă pe vârfuri, până când ochii ni se vor dezumfla și vom ști din nou ce cuvinte să ne rostim unii altora. Fără să mai lăsăm propoziții neterminate între noi și fără să mai trăim cu frica asta în sân. Pentru că moartea nu vine niciodată doar să ia pe cineva și-apoi se face nevăzută. Nu. E mai parșivă de atât. Stă după colț și te pândește. Te privește direct în ochi până îți îngheață oasele de frică.

Până te gândești îngrozit la toți cei dragi care-s rămăși aici pe pământ. Până ajungi să rostești în gând într–una : nu mai lua pe nimeni, nu mai lua pe nimeni, nu mai lua pe nimeni, te rog nu mai lua pe nimeni. Până îți simți inima prinsă într-o menghină.

Să trag plapuma asta peste noi până când Iris n-o să mă mai întrebe nimic despre bunica. Până când o să mă pot uita din nou la poze. Până când M n-o să mai arate și n-o să se mai miște ca o stafie. Până când zilele nu vor mai durea.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook

Share110

110 Shares

Vânătorii de zmeie – O carte despre prietenie și remușcări

Am văzut filmul demult, atunci când a apărut și țin minte că m-a emoționat teribil. Însă cartea n-am mai avut chef s-o citesc, imaginându–mi că, nah, dacă tot știu ce se întâmplă, ce rost mai are? Boy, was I wrong!

Am văzut cartea zilele trecute la bibliotecă și am împrumutat-o imediat. Mai ales pentru că au trecut ani de zile de când am văzut filmul și nu mai țineam minte decât că eroii principali erau doi băieți afgani. În plus, gândul la film îmi stârnea încă niște emoții vagi, fără să–mi amintesc neapărat detalii din el.

Amir și Hassan sunt cei mai buni prieteni, deși trăiesc într-o societate care nu încurajează prietenia între stăpân și servitor. Cei doi băieți copilăresc unul lângă celălalt și fac totul împreună, de la citit cărți, cățărat în copaci și până la înălțat zmeie. Hassan este servitorul și implicit cel considerat a-i fi inferior lui Amir. El nu merge la școală, așadar nu știe să citească, în schimb îl ajută pe Ali, tatăl său, să-i servească pe Amir și tatăl acestuia, Baba.

Băieții nutresc o afecțiune specială unul pentru celălalt, Amir ii citește tot timpul povești lui Hassan, și se joacă cu el, însă în același timp, autorul subliniază egoismul și cruzimea cu care stăpânul îl tratează uneori pe servitor. Din motive pe care nu le poate clar identifica, Amir tinde să fie adeseori răutăcios cu prietenul lui, mai ales atunci când observă afecțiunea pe care Baba i-o poartă acestuia.

Amir încearcă din greu să câștige iubirea, atenția și admirația tatălui sau, însă i se pare că nu reușește niciodată. Băiatul simte în schimb, că tatăl lui îl îndrăgește mai mult pe servitor, acest aspect împingându-l să comită un act egoist, careulterior îl va urmări pentru tot restul vieții.

Baba și Amir fug din Afganistan în America, iar viața lor se schimbă semnificativ. Trec anii, Amir devine bărbat și se însoară, Baba se îmbolnăvește, viața își continuă firul, însă cei doi îl au tot timpul în gând pe Hassan. Unul cu o puternică remușcare, celălat cu afecțiune profundă.

Nu vreau să îți dezvălui mai mult de atât, căci ar fi păcat, dacă încă nu ai citit cartea. Lectura te va plimba prin diferite stări sufletești. La început îl vei urî pe Amir, și-l vei iubi pe Hassan, îl vei admira pe Baba și vei încerca să înțelegi de ce fiecare dintre ei acționează așa cum o face. Mai apoi îl vei îndrăgi și pe Amir, poate vei încerca chiar să-l ierți și te vei îngrozi când vei citi despre Afganistanul acelor vremuri.

“Dacă se termina cu bine, asta voiau toți să știe. Dacă cineva m-ar întreba cum se termină povestea lui Hassan, a lui Sohrab și a mea – cu bine sau nu – nu aș ști ce să-i spun.”

Cum, cine e Sohrab? Ăăă, păi cred că dacă vrei să afli, atunci n-ai de ales, trebuie să citești și tu cartea 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Share48

48 Shares

Înger

Tund iarba. Iris stă mai încolo, pe trotuar, cu degetele în urechi, nu-i place zgomotul făcut de masină. Văd că i se mişcă buzele, dar n-aud ce zice. Simt usturimea în gât şi ochi, îmi dau seama că o să izbucnesc în curând, în timp ce mirosul de iarbă proaspăt tăiată umple curtea.

Maşina de tuns se poticneşte, încerc să o împing dar nu mă mai ascultă. O smucesc cu nervii întinşi la maxim, dar ea tot se încăpățânează să nu mai înainteze. Simt cum se ridică furia în mine şi opresc maşina de tuns. Cu forță îi dau două şuturi şi apoi înjur în gura mare. O văd pe Iris cum mă priveşte fix, cu degetele încă băgate în urechi şi toată furia mea se risipeşte. Îmi pun mâinile în cap și încep să suspin fără lacrimi. Mi-e teamă că Iris o să se sperie de mine.

Usturimea din gât e de-acum insuportabilă. Iris mă ia de mână şi mă duce spre bancă. Lacrimile încep să-mi curgă pe obraji, fără să le mai pot controla. Furia mea s-a transformat deodată în neputință şi toată durerea mi se adună udă sub bărbie.

– Mama, de ce eşti tristă?
Mă uit la ea fără să pot deschide gura.
– Mama, eşti tristă pentru că bunica s-a făcut înger?

Îmi amorțesc brațele şi lacrimile tot curg, ochii nu mă ascultă când vreau să le opresc năvala.
– Da, puiule. Din cauza asta sunt tristă.

– Şi tata tot din cauza asta e trist?
– Da, Irisule.
– Mama, şi eu sunt tristă. Aş vrea să se transforme înapoi din înger, mie-mi place de ea aşa, fără să fie înger.
– Nu se poate, puiule. Acum ai acolo sus un înger, care are grijă de tine tot timpul.
– Pot să merg în vizită la ea? La bunica? Că mie-mi place să mă joc cu ea.
– Nu poți, gâzule, îmi pare rău.
– Numai dacă mă fac şi eu înger?
– Numai atunci. Însă tu n-o să te faci înger decât peste foarte, foarte, foarte mulți ani.
– Când o să fiu bătrână?
– Da, abia atunci.
– Atunci o să fiu şi eu bătrână şi bunica şi îngeri amândouă?

– Nu m-am gândit la asta, Irisule. Probabil că da.

Plâng liniștit, plâng până simt că deocamdată durerea a amorțit.

– Mama, dacă bunica e înger, înseamnă că n-o s-o mai putem vedea?
Înghit în sec.

– Da, asta înseamnă.
– Nu-i nimic, mama. Știi de ce?
– De ce, puiule?

– Pentru că putem s-o vedem în poze, mama. Acolo încă putem s-o vedem mereu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Share110

110 Shares