Ladă de nisip home made

iun6 (44)
Lui Iris îi place foarte tare se joace în nisip. De fapt, cui nu-i place?  🙂
Pentru deja afară e tare cald şi nu mai putem merge în parc chiar la ce oră vrem, ne-am gândit -i facem o ladă de nisip în curte.


Am căutat iniţial cumpărăm una, însă apoi, am socotit dacă o facem noi (a se citi M) va fi mai ieftină, unde mai pui satisfacţia am făcut ceva fain pentru copilul nostru, e pe măsură.

Aşa M a cumpărat o scândură de cinci metri, două rigle de câte patru metri, jumătate de kg de cuie, spray-uri cu vopsea în diferite culori, nişte şmirghel şi s-a apucat de treabă. În mai puţin de două ore, lada de nisip a fost gata.

Fundul lăzii este din placă de osb, însă aceea o aveam deja, aşadar n-a mai fost nevoie o cumpărăm.

Dimensiunile lăzii de nisip sunt de 1 x 1,2 metri, iar înălţimea este de 15 cm.

Investiţia a fost mai mică de 100 ron, iar bucuria lui Iris de nepreţuit. spun şi de zâmbetul lui M, când a văzut-o jucânduse în lada făcută cu mâinile lui? 🙂

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Noapte

iun4 (201).JPG

A adormit cu capul pe mânerul canapelei. În întuneric văd că are gâtul suspendat şi se sprijină în umăr. N-are cum să doarmă comod în poziția asta nefirească, mă gândesc. Dar nu mă mişc din partea mea de canapea. Nu mă mişc, pentru că n-am curaj. Mi-e teamă că dacă mişc fie şi doar un deget, se trezeşte iar. Şi o să plângă, o să vrea iar în brațe ore în şir. Nu mă mişc. Stau aşa, cu capul sprijinit de pernuța asta galbenă, pe care i-a dat-o bunică-sa la ultima  vizită şi o privesc cum doarme.

De săptămâni întregi se trezeşte noaptea plângând, iar eu trăiesc neputința că nu reuşesc să înțeleg de ce, s-o consolez, sau s-o adorm la loc. Uneori o țin în brațe şi o legăn ca atunci când era bebeluş, alteori îmi vine să-mi astup urechile ca să n-o mai aud.

E unu noaptea şi ea abia a adormit din nou, de câteva minute. Uşa de la balcon e larg deschisă. Simt aerul rece pe tălpile goale. Se aud greierii. În depărtare fulgeră şi tună înfundat, iar eu mă întreb dacă o să plouă din nou. Mintea îmi fuge la filmul lui Almodovar pe care l-am văzut de curând, fără să înțeleg de ce.

Iris se mişcă puțin, dar nu îşi mută capul de pe mâner. Aud iar greierii. M mi-a zis în seara asta că mă plâng prea mult. M-am supărat şi i-am spus că nu înțelege nimic. Am vrut de fapt să mă plâng că nu înțelege, dar n-am mai făcut-o.

Începe să plouă încet. Mă bucur că uşa e deschisă, îmi place să aud cum curge ploaia prin burlane, cum bate în tabla de pe acoperiş. Mi-am făcut curaj să mă ridic, i-am prins capul lui Iris cu o mână, iar cu cealaltă am tras-o uşor, până s-a întins cu tot corpul pe canapea. Nu-mi vine să cred ca nu s-a trezit.

Se aude cucuveaua. În fiecare noapte se aude. Se aşează pe acoperişul casei vecine şi face gălăgie. Cineva, nu ştiu cine, mi-a zis că atunci când o auzi, trebuie să o înjuri. Desigur e o superstiție, însă de-atunci, în gând, mereu trimit cucuveaua în mă-sa. O fac şi acum. Du-te-n mă-ta de cucuvea!

Mă buşeşte râsul, n-aş recunoaşte cu voce tare că înjur păsări de noapte în gând. Hai că nu-i dracu aşa negru, uite, Iris doarme dusă, iar cu M mă împac mâine dimineață.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Fashion girl

Jun3 (117)

Azi e cea mai călduroasă zi de până acum. Căldură din-aia care te moleşeşte şi nu-ţi permite să ai un nivel de energie optim. Iris protestează că-i leg părul în codiţă, n-o interesează explicaţiile mele, conform cărora, în felul ăsta, ceafa n-o să-i mai transpire. Şi-a ales o rochiţă cu flori pentru azi. Lungă, cum altfel? E musai să-i acopere măcar genunchii. E cald şi în dormitorul ei, aerul e sufocant.

Se pregăteşte pentru somnul de prânz.
– Mama desfaţem codiţa.
– Nu puiule, o să ţi se lipească tot părul de gât, de faţă şi-o să te deranjeze rău.
Se lasă convinsă de argumentul ăsta.

Însă îmi cere:
– Doim cu iochiţa.
– În regulă, poţi să păstrezi rochiţa dacă aşa vrei.
– Iis pune şi şosete.
– Nu cred că ai nevoie de şosete, Irisule. E foarte cald.
– Punem şosetele aibe cu ioşu.
– Care, alea flauşate?
– Da.

Aşa doarme acum, la vreo 30 grade. Cu rochie şi şosete flauşate. Iar eu o iubesc de mor!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când uiţi să cumperi cafea

f (206)

Tastez cu spor. Am deadline, nu mă pot lungi până la ce oră aş vrea. Iris ronţăie la pâinea prăjită cu unt şi miere, eu sorb sporadic din ceaiul negru, care nu poate nicicum înlocui cafeaua pe care am uitat s-o cumpăr.

Încerc să mă concentrez pe ce am de făcut, însă aia e, am şi copil mai mic de trei ani, care are nevoie de atenţia mea. Se uita la rochia de pe ea.
– Mama, nu vau iochiţa asta. E scuită.
– Irisule, tu ai ales să porţi rochia asta azi, încă de aseară când te-ai culcat, îţi aminteşti?
– Nu.
– Ai zis “dimineaţă când mă trezesc, vreau rochia verde”.
– N-am zis.
– Şi eu ţi-am zis că e cu mâneci lungi, groasă şi o să-ţi fie cald.
– Şi eu ţ-am zis?
– Că totuşi o vrei.
– O viau.
– No, bun atunci.

Tastez mai departe. O văd cu coada ochiului că urcă scările. Sus aud trop-trop-trop, apoi coboară cu altă rochie în mână.
– Mama, o vau pe asta.
– Dar asta pe care o porţi deja, ce are?
– E scuită.
N-am de gând să lungesc discuţia, aşa că o ajut să se schimbe. Face piruete şi mă strigă s-o văd pe fiecare în parte. Încerc să exclam încântată de fiecare dată când rochia lungă i se învârte. Revin de câteva ori la propoziţiile pe care deja le-am citit, pentru că Iris îmi distrage atenţia şi nu reuşesc să mă concentrez. Mai tastez puţin.

– Mama, de ţe Degeţica aie iochie iungă şi e speiată?
– Poate că are şi ea o fetiţă care vrea să schimbe toată ziua rochiile şi de-aia e speriată.
– Nu, e speiată că vine căiăbuşu.
– Da, probabil.
– Mama, de ţe nu se măită Degeţica cu căiăbuşu?
– Pentru că nu-i place de el.

Tastez. E linişte. Pentru o secundă doar.
– Mama, de ţe ne bâzâie muşteie mâncaia? Să-mi spui povestea cum ne bâzâie muşteie mancaia.
– Dacă nu închizi plasa de la uşă, intră muştele şi ne bâzâie mâncarea. Şi nu vrem asta, pentru că muştele afară bâzâie şi gunoaiele. Dacă mâncăm mâncarea pe care ele o bâzâie, o să ne îmbolnăvim şi-o să ne doară burta foarte tare.
Judecă.
– Mama, de ce Ozzy e negu?

Las laptopul jos, cred că e timpul să fac o pauză. Dimineaţa asta e plină de vorbărie. Să mă învăţ minte şi să fac stocul la cafea altădată.
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când o fetiţă nu vrea să se descalţe

Jun2 (160)

Acum o săptămână, am participat la conferinţa Otiliei Mantelers de la Constanţa.

Îi citeam blogul de ceva vreme, însă n-o văzusem sau auzisem vorbind niciodată, aşa că am vrut musai să merg. S-au aliniat thank God planetele, în aşa fel încât lucrul acesta a fost posibil, aşa că sâmbătă dimineaţă m-am prezentat frumos la hotel Ibis, conştiincioasă, cu o agendă, un termos cu cafea şi un pix după mine, ca să nu-mi scape nimic. Si trebuie să recunosc că Otilia m-a cam vrăjit cu naturaleţea ei.

Îmi plac oamenii care atunci când vorbesc despre copii, o fac zâmbind. Iar Otilia zâmbeşte mult. Chiar şi atunci când vorbeşte despre limite. Mărturisesc că n-am folosit prea mult agenda şi pixul pentru notiţe, aşa cum plănuisem, pentru că n-a fost nevoie, până la urmă am preferat doar să-mi sprijin spatele de spătarul scaunului, să mă relaxez şi s-o ascult pe Otilia.

Ne-a vorbit despre cum putem pune limite cu blândeţe. N-o să vă fac sumarul conferinţei, ci o să povestesc ce demonstraţie  făcută de Otilia (ca să înţelegem mai bine conceptul de limită cu blândeţe)  mi-a placut mie tare. Căci limite toţi suntem nevoiţi să punem, nu-i aşa?
Numai că de multe ori, pentru că poate suntem obosiţi sau stresaţi (că doar şi noi părinţii tot oameni suntem, tot supuşi greşelii), ne grăbim, grăbim şi copilul, iar de la trasarea limitei ajungem mai degrabă la ţipete şi plânsete, decât la cooperare.

Otilia a invitat în faţă, una din mamele prezente la conferinţă şi a îndemnat-o să-şi imagineze că e o fetiţă de şase sau şapte ani, care se întoarce de la şcoală. Otilia urma să fie mama fetiţei, apoi împreună au pus în scenă cele mai frecvente moduri în care de obicei, părinţii traseaza limitele

  1. Fetiţa vine acasă de la şcoală. Mama, o întâmpină, însă de la o distanţă considerabilă:
    – Bună, dragă mea. Cum a fost la şcoală?
    – Bună, mami. A fost bine.
    – Nu intra aşa, te rog descalţă-te.
    – Nu, nu vreau să mă descalţ.
    – Hai, te rog.
    – Nu, vreau să stau încălţată.
    Mama îi cere fetiţei în continuare să se descalţe, rămânând însă, tot la distanţă, fără să se apropie de ea. Fetiţa refuză cu încăpăţânare, iar sfârşitul e previzibil. Ţipete şi plânsete.

2. Fetiţa vine acasă de la şcoală. De această dată, mama stă lângă ea.
– Bună puiule, cum a fost la şcoală?
– Bună, mami. A fost bine.
– Descalţă-te, te rog.
– Nu.
– Hai, te roagă mama frumos.
– Nu, nu. Nu vreau.
– Hai sufleţel, hai să dăm jos papuceii ăştia.
– Vreau să păstrez papucii. Nu mă descalţ. Îmi place cu ei.
Mama începe să se enerveze şi ridică tonul.
– Am zis să te descalţi. Cât crezi că o să mă rog de tine? Crezi că am toată ziua la dispoziţie?  Ţi-am spus să-i dai jos acum!
Mama ţipă fără să se mai poată controla. Final previzibil din nou, ţipete şi plânsete.

3. Fetiţa vine acasă de la şcoală.
– Bună, iubita mea. Cum a fost la şcoală?
– Bună, mami. A fost bine.
Mama e în picioare lângă fetiţă, scenariul se repetă, o roagă, însă cea mică refuză cu îndârjire să se descalţe. Până când mama se simte învinsă şi începe:
– Bine că eu toată ziua fac mâncare şi curăţenie, mă spetesc să fie toate în ordine şi uită-te la tine, nici măcar să te descalţi nu vrei când te rog. Nimănui nu-i pasă de mine în casa asta, nimeni nu vede cât muncesc eu pentru voi.
Din nou, final previzibil, plânsete şi ţipete.

Ne-am amuzat cu toţii, mulţi ne-am regăsit măcar într-una din situaţiile pune în scenă. Eu am fost până acum şi părintele distant şi cel vulcanic, însă şi părintele victimă. M-am amuzat, e drept, dar am şi căzut puţin pe gânduri. Totuşi, cum ar trebui să pun limita? Apoi, Otilia ne-a propus o metodă jucăuşă prin care să facem acest lucru. Cu blândeţe, cum altfel?

4. Fetiţa vine acasă de la şcoală.
– Bună, dragă mea. Cum a fost la şcoală?
Mama vine lângă fetiţă şi se lasă pe vine, la nivelul ei. O atinge pe umăr.
– Bună mama, a fost bine.
– Hai puiule să te descalţi şi apoi să intri.
– Nu.
– Nu vrei să te descalţi?
– Nu, nu vreau. Vreau să stau aşa încălţată.
Mama se uită atentă la încălţările fetiţei şi-i spune:
– Vaaaai, dar ce ai tu aici? Cred că ai călcat în ciocolată aşa-i?
– Daaa, zice fetiţă râzând.
– Dar aici ce ai? Tot în ciocolată ai călcat şi cu celălalt papuc?
– Da.
– Păi cred că ţi s-au udat picioarele cu ciocolată, aşa-i? Cred că-s leoarcă.
– Da. Zâmbetele fetiţei se înteţesc.
– Păi, ce zici tu dacă aduce mama un prosop moale că să-ţi învelească picioarele ude de ciocolată, după ce te descalţi?

See what she did there?  🙂 Eu, în locul fetiţei, aş fi intrat imediat în joc şi m-aş fi descălţat.
Are dreptate Otilia. De multe ori e mai simplu aşa, în joacă. Joaca e conectare. Fetiţa a dorit să coopereze cu mama, abia atunci când aceasta s-a conectat cu ea şi s-a lăsat pe vine la nivelul ei. Ochi în ochi. Nu spun că funcţionează mereu, dar vă provoc să încercaţi. In joacă, cu blândeţe. Şi dacă aveţi vreodată ocazia să mergeţi să o ascultaţi pe Otilia vorbind, vă invit s-o faceţi. Online, scrie aici.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când eşti nefericită, dar ai soluţia salvatoare

Jun3 (48)

Are o pereche de papuci de casă albaştri, cu căpățâni de iepuri, rămaşi de la una dintre verişoare. Papucii, nu căpățânile. Îi sunt mari, dar ea insistă totuşi să-i poarte. Până aici nici o problemă, însă Iris nu prea merge defel. Ea aleargă. Chiar dacă trebuie să se deplaseze doar un metru, ea în loc să meargă, preferă să alerge.

Şi ce dacă se împiedică, apoi cade fără să apuce să mai întindă mâinile în față, iar în cădere se loveşte cu gura de parchet, muşcându-şi destul de rău buza inferioară?

Plânsete, jelanie, “nu vau ia tata, doai mama să mă țină în bațe, mă doaie acoio, ia guiță, am căzuuuuut, de țe-am căzut?”
– Ai căzut, puiule, pentru că iar ai alergat încălțată cu papucii ăia.

– Da, papuții aibaşti cu iepui.
– Fix ăia, da. Când îți vine iar chef de alergat, descalță-te. Ca să nu mai cazi.
– M-am iovit.
– Ştiu, măi Irisule. Arată-mi unde, hai să mă uit la gura ta.
– Nuuu, nu vei. Iar jelanie şi supărare, observ chiar ca are sânge în gură.

Acum vreau musai să văd cât de tare s-a lovit, aşa că o momesc.
– Irisule, trebuie să punem ceva rece, rece acolo, să nu se umfle.
– Nu punem nimic iețe la guiă.
– Nici măcar dacă e ceva roşu şi cu gust de căpuşuni?
– Țe? mă întreabă curioasă, printre lacrimi.
– Cred că puțină înghețată te-ar face  mai fericită acum.
– Da, să fiu feițită cu căpşuni viau.

Vreo oră a avut gura umflată, ca un boxer în ring. După somul de prânz, m-a anunțat:
– Mama, sunt nefeițită.
– Aoleu, Irisule, cum aşa?
– Ched că tebe să punem țeva cu căpşuni sa tiacă.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Mega Mall te invită să pășești în lumea de poveste LEGO®

Sat-maramuresan-din-piese-LEGO

În Mega Mall, piesele LEGO®s-au unit pentru a crea lucrurimagice și nemaivăzute. Între 16 și 18 iunie, Mega Mall deschide porțile către lumea colorată a creațiilor din piese de joacă LEGO®.Fanii se vor putea bucura de o expoziție unică, dezvoltată de Asociația Brickenburg. Cu ajutorul unuia dintre cele mai populare jocuri din lume -LEGO®,  Asociația Brickenburg va da viață unor construcții originale,care au fost expuse în cadrul unor expoziții internaționale de profil.

Mai mult, cei mici, dar și cei mari vor putea descoperi un parc de distracție ca în povești, un sat maramureșan pitoresc și roboți compuși din piese LEGO®, care vor putea deveni partenerii de joacă perfecți. De asemenea, doritorii de toate vârstelevor putea participa la atelierele pregătite, unde vor învăța diferite moduri de combinare a pieselor. În acest fel, ei pot deveni arhitecți în lumea LEGO®.

Astfel, bucureștenii sunt invitați, între 16-18 iunie, la Nivelul-1, să descopere tărâmul fermecatal construcțiilor din LEGO®.Intrarea în expoziție este liberă.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.

Despre Mega Mall

Mega Mall este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total 230.000 metri pătrați, fiind în prezent centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 72.000 de metri pătrați, dispuși pe 4 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de 3.000 de locuri dispuse pe 6 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. La inaugurarea sa, Mega Mall a adus o serie de premiere în retailul românesc, oferind bucureștenilor experiențe unice de shopping și divertisment. Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi-olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un nou concept de spații de distracții cu casino, deschis non-stop, un sports bar, unde pot fi urmărite transmisiuni sportive live, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele.

Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Koton, Mango, Marks & Spencer, Peek & Cloppenburg, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Sephora, Stradivarius, Orsay, adidas, Nike, Lee Cooper, Douglas, NEXT, Hilfiger Denim, Musette, Hervis, Stefanel, ECCO, Intersport, MAC, Benvenuti sau Aldo. Tot la Mega Mall au fost inaugurate primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz, Marks & Spencer Food din România.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Toţi suntem diferiţi

jun1 (55)

În parcul în care mergem, uneori vine şi o mamă cu fiul ei. Băiatul, diferit de ceilalţi, e un copil special. Mama, o femeie simplă, atentă doar la fiul ei, pare de cele mai multe ori să nu observe că mai sunt şi alţi oameni în stânga sau în dreapta ei. Nu zâmbeşte niciodată, gravitează doar în jurul puiului, parcă încercând să-l protejeze de pericole iminente.

Priveşte cu suspiciune la copiii care se apropie de băiatul ei, nesigură de modul în care aceştia vor interacţiona cu el. Trăieşte într-o lume pe care doar ea o cunoaşte, cu frici pe care noi ceilalţi nu le putem înţelege şi cu poveri sufleteşti greu de dus.

O văd şi de fiecare dată mi se strânge inima. Vederea ei mi-a adus aminte recent de o întâmplare din liceu, din clasa a IX-a, când aveam o colegă ce era diferită de noi ceilalţi. Să spunem că o chema Irina.

Nu ştiu dacă Irina ar fi trebuit să meargă la o şcoală specială sau nu, pentru că nimeni nu ne-a explicat nouă celorlalţi, în ce fel era diferită de noi. Însă ştiam cu toţii că se comporta diferit, că în extemporale scria mai degrabă despre căţelul ei de acasă decât despre tema dată. Uneori Irina lipsea perioade lungi de la şcoală, iar la întoarcere arăta vădit slăbită şi intra într-o stare de muţenie, care se lungea de-a lungul multor săptămâni. Altădată vorbea fără sens în timp ce profesorii îşi predau materia şi devenea uşor agresivă.

Nu avea nici un prieten în clasă şi nu părăsea niciodată încăperea la pauză. De ziua ei de naştere, ne-a invitat pe toţi acasă la ea. Mulţi au luat-o la mişto, însă unii au zis că vor merge. Îmi amintesc că era într-o zi de duminică. Şi că punctul de întâlnire cu Irina era în faţa prefecturii.

Am văzut-o de departe, aşteptând. Avea blugi de culoare bordo şi o geacă de blugi. Am mai aşteptat împreună încă vreo zece minute, deşi eu înţelegeam destul de bine că nu mai vine nimeni. Irina însă nu părea deranjată. M-a condus acasă la ea, unde mama ei ne-a întâmpinat cu un zâmbet până la urechi de larg.

Era atât de zâmbitoare şi veselă încât mă uimea. Mă întrebam cum poate să fie atât de bucuroasă, când la ziua de naştere a Irinei venisem doar eu. Ne-a servit cu tort şi suc, în camera decorată cu baloane.

Abia mai târziu am priceput că era atât de fericită pentru că totuşi, o persoană venise
la ziua fiicei sale. Chiar dacă doar una singură, cineva totuşi venise. Copilul ei nu era ignorat de toată lumea. Cineva îşi amintise să-i cumpere un cadou şi alesese să petreacă o după-amiază de duminică, acasă la ea. Când am înţeles asta, a durut. Femeia aia blondă cu ochelari, deşi zâmbea, purta în ochi toate tristeţile din lume.

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Irina, n-am mai văzut-o de ani de zile, nici pe ea, nici pe mama ei, însă acum văd alte mame, cu alţi copii. Sunt în jurul nostru, trebuie doar să deschidem ochii. Să le zâmbim şi să le întindem o mână. Să le vorbim copiilor noştri despre cei diferiţi, să-i încurajăm să se joace împreună. Diferit nu înseamnă mai rău sau mai bun, mai urat sau mai frumos, mai înalt sau mai scund, mai creţ sau cu păr drept. Înseamnă doar că e altfel decât tine.

Toţi suntem diferiţi. Tu de mine, eu de tine, de el sau de ea. Toţi putem fi altfel pentru o persoană sau pentru alta. Însă un aspect ne uneşte. Nicunul dintre noi nu vrea să fie singur, nicunul nu vrea să fie dat la o parte. Să fim împreună. Doar să fim. Diferiţi sau nu.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

 

Când copilul tău muşcă un alt copil

f (118)

Da, s-a întâmplat şi asta. Şi vă mărturisesc că pentru mine, mamă a copilului muşcător, a fost ca un pumn în faţă. Dar bineînţeles că nu ce simţeam eu atunci e important. Însă n-am putut să scriu imediat despre incident, pentru că m-am trezit de-a dreptul dată peste cap de surpriza faptului că fiică-mea, a muşcat un alt copil. Şi nu orice copil. A muşcat de mână un bebeluş ce încă nu a împlinit cinci luni, verişorul ei, cel mai cuminte bebeluş din lume, dacă mă întrebaţi pe mine.

Eram adunaţi în familie, bebeluşul în scoică, iar Iris mişuna pe lângă el, foarte încântată să-l vadă şi să-l atingă. În timp ce dădea roată scoicii, mă anunţa că uite, bebeluşul e ba foarte drăguţ, ba foarte frumos, ba foarte mic şi foarte drăgălaş. Ştia de câteva zile că urma să îl vedem şi era absolut încântată să-l întâlnească.

I-a atins picioarele, pe care le-a apreciat ca fiind mici, apoi i-a inspectat degetele de la o mână. Eu cu camera după mine, îi fotografiam. Ulterior i-a pupat mânuţa o dată, apoi i-a mozolit-o bine în mod repetat. Am întrebat-o pe mama bebeluşului dacă e în regulă, pentru că aş fi putut lejer înţelege reticenţa ei, în cazul în care ar fi avut-o. Ea mi-a răspuns că nu e nicio problemă. Şi am rămas amândouă privind zâmbitoare la copii.

Până când bebeluşul a început să plângă. Eu am văzut scena prin obiectivul camerei, fără să înţeleg la început ce se întâmpla, însă M a fost mai rapid şi a ajuns imediat lângă cei mici. Pe mânuţa bebeluşului, Iris lăsase două urme. Îl muşcase.

Mi s-a oprit respiraţia. Cel mic plângea, adulţii începuseră îngrijoraţi să se agite pe lângă el, căutând ceva rece cu care să-i acopere mânuţa. Pentru că fiică-mea îl muşcase. Da, pe bebeluşul de nici cinci luni. Îl muşcase de mână. Am luat-o pe Iris şi am dus-o de lângă bebeluş. Am întrebat-o de ce l-a muşcat. Nu părea să înţeleagă ce se întâmplase. Se uita când la faţa mea, când peste umărul meu, la bebeluş şi adulţii din jurul lui.

Eram furioasă că-l muşcase. Copilul meu bun, muşcase un alt copil, un bebeluş care nici măcar nu se putea apăra. Mă simţeam trădată de Iris şi incompetentă în slujba mea de mamă. Îmi imaginam durerea bebeluşului şi ce simţeau părinţii lui în mometul ăla, în timp ce el plângea şi când îi vedeau urmele de dinţi pe mânuţă.

Nu mi-am putut controla tonul şi am ţipat la Iris. Îi ceream să-mi explice de ce făcuse asta, deşi expresia chipului ei sugera că nu înţelegea ce se întâmplă şi ştiam că nu are cum să-mi spună de ce muşcase. A început să plângă tare şi cu sughiţuri. Îmi venea şi mie să plâng. De frustrare şi de neputinţă. Am luat-o în braţe şi am lăsat-o să se descarce, apoi am întrebat-o din nou de ce l-a muşcat. “Nu ştiu să spun” a fost răspunsul ei.

Câteva zile m-am gândit doar la întâmplarea asta, de fiecare dată cu sufletul chircit. Mă întrebam cum aş fi reacţionat eu în locul părinţilor bebeluşului, cât de tare l-o fi durut pe bietul bobocel şi mai ales de ce, de ce făcuse Iris asta? Înseamnă că e agresivă? Ce făcusem eu greşit? Era vina mea? Mă întrebasem în trecut cum m-aş simţi dacă într-o zi în parc, un alt copil ar muşca-o sau lovi-o pe Iris, însă niciodată nu luasem în considerare că ar putea să se întâmple şi invers.

Abia după câteva zile am înţeles că nu a fost agresivitate. Şi da, parţial a fost vina mea. Pentru că uneori, mă joc cu ea “te iubesc aşa de tare că-mi vine să te mănânc”. Şi-atunci când “o mănânc”, o muşc absolut nedureros, iar ea râde până o doare burta. Niciodată nu m-am gândit că ar putea să mă imite la un moment dat. Cu atât mai puţin că ar putea-o face pe pielea altui copil. Dar s-a întâmplat.

Altă palmă peste ochi, altă lecţie învăţată, îmi pare doar teribil de rău că am învăţat-o dintr-o asemenea întâmplare. Îmi pare rău bebeluşule, îmi pare rău mamă şi tată de bebeluş. Îmi pare tare rău!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Balul Britanic își anunță vedetele

SP-55

Am întrebat-o zilele trecute pe verişoara mea care e în Anglia, dacă englezii pun şi zahăr în ceai, sau dacă îi adaugă doar lapte. Aparent, se lipsesc de zahăr, pregătesc ceai negru, cu lapte gras şi îl servesc cu biscuiţi. Aşa că mi-am făcut şi eu într-o după-amiază. Recunosc că i-am pus un dram de zahăr, iar lângă, am ronţăit fursecurile cu cocos pe care le pregătisem pentru Iris.

La ora cinci fix, am sorbit ceaiul negru, uitându-mă afară, la o după-amiază cu nori şi picături de ploaie pe geam. Vă zic şi că pe fundal se auzea Pink Floyd, ca să fiu în ton englezesc până la capăt. N-a fost rău deloc, să ştiţi, o să repet experienţa.

Îmi place limba engleză foarte tare şi chiar o vorbesc destul de bine. Îmi doresc ca şi Iris s-o îndrăgească, în scopul asta îi citesc şi cărţi în engleză. Astfel a învăţat să numere până la zece, ştie culorile şi să numească unele animale în engleză. Fără presiune, fără să insist, doar pentru că m-a întrebat şi a vrut să ştie. Şi pentru că veni vorba de copii şi limbi străine, va amintesc că mâine, 9 iunie, va avea loc Balul Britanic.

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. Evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză ridicată pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy. Evenimentul se bucură în fiecare an de prezența Excelenței Sale Ambasadorul Marii Britanii la București, dl. Paul Brummell.

Balul Britanic este un eveniment educațional și cultural deosebit, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză, cursanți English Kids Academy, primesc premii educaționale și toți invitații au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.În premieră, anul acesta, unele dintre cele mai frumoase momente din spectacolele Operei Comice pentru copii vor fi aduse pe scena Balului Britanic. O serie de momente artistice vor asigura buna dispozitie pe toata durata serii: Cvartetul Anima, trupa de dansatori Be Unique coordonata de Alex Nistor, Andra Gogan si trupa Amicii, iar în final, mult apreciata Jo.

„Suntem nerăbdători să primim cu brațele deschise părinți și copii deopotrivă, interesați de cultură și de procesul de învățare, concept care găzduiește practic, ediția din acest an. Mai mult decât atât, suntem dornici să le recompensăm rezultatele spectaculoase, precum și eforturile depuse. Suntem parte dintr-un moment important pentru ei, iar asta ne onorează”, a declarat Mihai Gânj,Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.

Întrucât evenimentul are și o miză caritabilă, intrarea se va face numai pe baza unei donații de 35 lei pentru fiecare participant. Suma stransă, precum si donatiile de la fața locului, vor fi integral direcționate pentru a susține proiectului “Tabăra Steluțelor”, proiect educațional pentru copiii bolnavi și defavorizați aflați în grija Asociației M.A.M.E.. Înscrierea la Balul Britanic se face în ordinea achitării acestei donații conform principiului „primul venit-primul servit”.

image007

Despre Balul Britanic

Evenimentul adună an de an aproximativ 700 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

Balul Britanic se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii primesc premii educaționale și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Printre premiile acordate copiilor se numără:  tabere cu profesori britanici în România, produse educaționale, cărți, rechizite, vouchere cu premii, multe surprize culinare și momente artistice dedicate lor.

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleză din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londraa pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.