Aseară, Iris s-a uitat la “Prințesa și Broscoiul”. Ei bine, toate bune și frumoase, până când un anumit licurici a murit, călcat de talpa îngrozitorului om al umbrelor. Buza de jos  a lui Iris a început să tremure, ca atunci când era bebeluș, prevestind furtuna ce urma să vină. I s-au umezit ochii și apoi a început să plângă cu lacrimi și sughițuri.

Am îmbrățișat-o și consolat-o până a scos toată supărarea, iar la sfârșit am dansat ținându-ne strâns de mâini. Înainte de culcare, a mai vărsat două lacrimi, amintindu-și de sfârșitul tragic și nedrept al licuriciului, ca mai apoi să–mi adoarmă în brațe.

De dimineață, în timp ce-și mânjea jumătate de față cu gem de mure, dovadă că n-a uitat de nefericita întâmplare, m-a întrebat:
– Mama, ce s-a întâmplat cu “licuricu” după ce a murit?
– S-a dus în cer și s-a transformat într-o stea strălucitoare.
– Și de-acolo avea grijă de prietenii lui?
– Păi da.
– Așa cum bunica are grijă de noi?
– Exact la fel.

Mușcă din felia unsă cu gem și mă întreabă cu gura plină:
– Toți oamenii se fac stele după ce mor?
– Nu toți, doar cei buni.
– Aaaaa, doar cei care sunt buni?
– Da, cei răi nu pot străluci pe cer.

Mestecă și judecă. Apoi hotărăște:
– Atunci Dragnea nu,  așa-i?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook