Ce cărți am mai citit

Orbi (Petronela Rotar)
Pe Petronela Rotar o urmăresc pe facebook pentru mi plac naturalețea și sinceritatea ei, dar mai ales curajul de a se expune în felul în care o face. nu imaginați vreodată -i ușor ți “speli rufele” în public. Ea totuși o face, inspirându-i și pe alții vadă dincolo de aparențe, poate chiar reușește împrumute cititorului puțin din curajul ei de a înfrunta lucrurile exact așa cum sunt.
“Orbi” e cartea despre care parcursesem mai multe recenzii pozitive, așa mi-a stârnit imediat curiozitatea. Am fost ușor intrigată găsesc în carte un alt tip de scriitură decât cel cu care eram obișnuită de pe blogul autoarei. O formulare diferită, dacă vreți, iar asta nu-i neapărat rău, capacitatea de a-ți suprinde cititorii e chiar o calitate.
Cartea explorează relația toxică dintre Alexa și Călin, una plină de abuz și traumele psihologice care decurg din aceasta. E o lectură necesară, cred, în societatea românească actuală, unde încă foarte multe femei sunt abuzate, unde se vorbește prea puțin despre hărțuire și violența în cuplu.
În spatele blocului (Mara Wagner)
Mi-a plăcut cartea asta, probabil pentru am copilărit în condiții similare cu personajul principal și aproximativ în aceeași perioadă. “În spatele blocului” o urmărește timp de un an pe Maria, fetița care își trăiește firesc copilăria la sfârșitul epocii comuniste. E un roman nostalgic, o aducere aminte și cred e mai degrabă apreciat de cei care și-au trăit la rândul lor anii copilăriei în acea perioada. Mara Wagner ne amintește de cozile interminabile, rațiile la alimente, joaca din spatele blocului, bucuria de a privi desenele animate sâmbăta și despre cum arăta viața într-o familie obișnuită.
Mi-ar plăcea ca aceast volum ajungă și sub ochii adolescenților/ tinerilor, mai ales ai celor care nu au trăit în acea epoca. Trecutul e important, iar această carte le-ar putea stârni curiozitatea de a afla mai multe despre cum arăta viața atunci.
Vara în care mama a avut ochii verzi (Tatiana Țîbuleac)
Deși cartea are doar osutadouazeci de pagini, n-am reușit s-o citesc dintr-o răsuflare. Am găsit-o fiind brutal de sinceră, greu de cuprins cu mintea personajul principal poate nutri atâta ură față de propria mama. Începutul cărții mi-a creat un puternic disconfort și suficientă frustrare încât n-o mai răsfoiesc câteva zile.
bucur totuși am reluat lectura, pentru această carte s-a dovedit a fi una profundă, deși destul de incomodă, din cauza francheței cu care autoarea a abordeaza subiectul relației dintre mama bolnavă în stadiu terminal – fiul răzvrătit și depresiv, pe care ea l-a ignorat de-a lungul întregii lui copilării. “Vara în care mama a avut ochii verzi” e despre durerea de a pierde, despre incapacitatea de a trece peste această durere.
Sunt mușcăturile tale, a zâmbit mama arătândumi la sfârcuri, în timp ce eu o coboram în brațe pe scări ca pe un braț de vreascuri. muscai ca un lup când te-am alăptat. Ar fi trebuit nu-ți mai dau, dar tu sugeai și sugeai, nu mai voiai și altceva ca alți copii. Te-am iubit, Aleksy, te-am iubit cum am putut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

20 Shares

Esterhazy, Prințul Iepure

Pun pariu că la fel ca mine, nici voi nu știați de existența unei nobilimi în rândul iepurilor. Ei bine, aflați vă rog, că ea chiar există. Dinastia Esterhazy s-a format acum mai bine de douasute de ani, fiind chiar cea mai mare de felul ei din Austria. Da, m-am mirat și eu să aflu asta.

Toate bune și frumoase, însă nobilii iepuri din această veche familie aveau o reală problemă. Din cauză că preferau să mănânce doar ștrudele, praline și torturi, în loc de clasicii morcovi și sănătoasele salate, descendenții neamului, deși deștepți foc, deveniseră de-a lungul vremii, tot mai mici. Carevasăzică nu mai creșteau, ajungând astfel de râsul tuturor.

Principele Esterhazy, îngrijorat peste măsură de așa năpastă, își adună toți nepoții și îi trimise pe care încotro, să-și caute fiecare câte o iepuroaică mare cu care să se înmulțească, căci nu-i așa, doar iepuroaicele mari pot naște pui la fel ca ele.

Cel mai tânăr Esterhazy, cel cu un nume imposibil de lung, a fost așadar trimis cu trenul tocmai la Berlin, cu scopul precis de a-și găsi o soție cât se poate de mare. Aici, tânărul Esterhazy o cunoaște pe Mimi, iepuroaica din vitrină, e vândut drept animal de companie și află cu stupoare că unele restaurante servesc friptură de iepure. Trece prin diverse experiențe și aventuri demne de un iepure de viță nobilă, până când o regăsește pe Mimi cu care se căsătorește.

Povestea lui Esterhazy e asociată cu căderea zidului Berlinului, eveniment care a dus la reunificarea Germaniei. Este o poveste delicată și amuzantă, care va încânta copiii dar și pe părinții lor. Traducerea este una reușită din punctul meu de vedere, astfel că lecturarea e o plăcere. Va invit și pe voi să descoperiți această bijuterie, dacă încă n-ați făcut-o.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

14 Shares

Un bărbat pe nume Ove – cel mai înduioșător ursuz pe care l-ai întâlnit vreodată

DSC_0930

Ove este un bărbat morocănos de 59 de ani. E inflexibil și își trăiește viața după principii solide, de la care nu se abate niciodată. Crede cu tărie regulile sunt făcute cu un scop, le respectă întotdeauna și se așteaptă ca toți ceilalți facă la fel. Iar când asta nu se întâmplă, se înfurie teribil. Ove nu e cea mai veselă persoană din lume. Însă e cel mai înduioșător ursuz pe care l-ai întâlnit vreodată. Iar mașina lui preferată e Saab-ul. Pare nepoliticos, chiar neprietenos și deseori se poartă de parcă toată lumea ar fi împotriva lui.

Însă Ove nu e întocmai așa. El se aseamănă mai degrabă cu o ceapă, îi ajungi la miez doar dacă ai răbdare -i cureți foaie după foaie. Ove a rămas singur, e văduv de șase luni, iar Sonja, soția lui, a fost cea mai luminoasă persoană pe care el a cunoscut-o vreodată. Îi plăcea citească și zâmbea mereu, iar lui îi plăcea meșterească ceva tot timpul.

Nici Ove, nici ceilalți n-au înțeles vreodată cum de Sonjia îl alesese fix pe el. “Oamenii ziceau mereu Ove și nevastăsa sunt diferiți ca ziua de noapte. Ove înțelegea, firește, voiau spună el e noaptea. Dar nu-i păsa. Pe nevasta- o distra întotdeauna când auzea asta și, chicotind, spunea lumea zicea așa doar pentru Ove era prea zgârcit aprindă soarele.”

Ove e forțat de șefii lui se pensioneze și  acum chiar nu mai are pentru ce trăiască. Își dorește moară și nimic nu-l poate opri se sinucidă. A pregătit totul până la cel mai mic detaliu, a lăsat instrucțiuni clare în scris celor care-l vor găsi, a cumpărat chiar și frânghia cu care se spânzure. Ăsta e Ove. Pentru el, ori e albă, ori e neagră.

Știa prea bine unii îl considerau un moș căpos care nu avea încredere în nimeni. Dar asta era pentru nimeni nu-i dăduse vreodată un motiv vadă lucrurile altfel. Căci vine un moment în viața omului, când fiecare hotărăște ce fel de om vrea fie. Unul care-i lasă pe alții -l calce în picioare sau dimpotrivă. Și, dacă nu știi ce s-a petrecut în acel moment, nu poți cunoaște omul cu adevărat.”

Ai putea crede e o carte depresivă sau enervantă, însă te asigur e exact contrariul. “Un bărbat pe nume Ove” este de fapt o carte plină de umor. Firul narativ alternează între trecut și prezent, pentru a ți-l prezența pe Ove într-un mod cât mai complex, iar personajele care-l vor însoți pe parcursul paginilor vor face din lecturarea acestei cărți o adevărată plăcere.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

17 Shares

Sunt o babă comunistă – o carte pentru toate generațiile

DSC_1015

Se apropie alegerile, iar Mica, își amintește cu nostalgie despre cât de bine îi mergea ei în perioada comunistă. Regretă sincer timpurile trecute, când comuniștii i-au dat șansa traiască la oraș, i-au dat casă și un loc bun de muncă la fabrica de construcții metalice. Nimic nu-i lipsea pe atunci, avea butelie de la partid și uneori găsea chiar și portocale aromate, pe sub mână.

Pe Mica, nici măcar fiica ei, care acum locuiește în Canada, n-o poate convinge nu-i mai voteze pe urmașii comuniștilor. Nici vecina, nici sora sau prietena ei. Și astfel, se trezește cumva singură în nostalgia ei comunistă, fără poată înțelege de ce oamenii insistă atunci nu era bine.

” – Hai mamă, eu vorbesc serios…
– Dar ce, eu glumesc? Pentru mine, lucrurile sunt simple: înainte de revoluție o duceam muuult mai bine decât acum. Tu cu cine ai vota în locul meu?
– Cred exagerezi cu ‘muuult mai bine’, mama. Îți amintești ce cozi erau la carne? Făceau înconjorul blocului…
– E drept, erau cozi pe-atunci, dar acum intri în magazin, admiri cotletele, înghiți în sec și ieși frumușel afară, nu ai cu ce le cumpăra. Eventual te uiți la un proaspăt îmbogățit cum ia două kile de mușchi.
Nu știu, zău, când era mai bine… Acum am văzut la televizor oameni care mor de foame, familii cu copii care dorm în stradă… Pe vremea comunismului nu se întâmplă asta.
– O se regleze și asteadeocamdată suntem în tranziție… dar eu sunt optimistă.
– Cum nu, e ușor fii optimist când trăiești în Canada, în Franța sau în AmericaMai greu este fii aici și o trăiești vezi atunci optimism! Cu bigudiuri!”

Pentru Mica, trecerea de la comunism la democrație e foarte dificilă, ea nefiind capabilă se adapteze. Nu reușește nici privească dincolo de propria ei experiență cu comunismul și înțeleagă dramele și lipsurile pe care le trăiau atunci alți români. Nu înțelege doar o mică parte din populație avea un trai bun, pe când majoritatea trăia teribil de greu.

Pe măsură ce citeam cartea, mi se făcea milă de Mică. Pentru înțeleg cât de dificil a fost pentru generația ei facă trecerea de la un tip de viață la altul. Apoi, enervam de îngustimea minții ei, de insistența cu care se agăța de amintirile ei comuniste.

Sunt o babă comunistă” e o carte pe care trebuie s-o citești. Mai ales în timpurile astea tulburi pe care suntem nevoiți le trăim. E ca un fel de eye opener.

“Azi dimineață m-am trezit bătrână.
Mâine? Da, mâine sunt alegerile…
Cred o stau frumușel acasă și o … o găsesc eu ceva de făcut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares

Regele tuturor sălbăticiunilor – o poveste specială pentru părinți și copii

DSC_0875

La prima vedere ai putea crede “Regele tuturor sălbăticiunilor” e poate o carte cam nepotrivită pentru un copil. Dacă ai crede asta, eu zice te înșeli și trebui priveși dincolo de aparențe.

De ce ai putea gândi nu e potrivită pentru copii? Păi, pentru , după ce face tot soiul de năzbâtii “de un fel sau altul”, mama îl numește pe Max “salbăticiune”, iar el îi spune ei “o te mănânc“. Așa e trimis la culcare fără primească cina.
DSC_0876

Înțelegem, așadar, mama n-are răbdare fix atunci, nu sește empatie și e cam sătulă de năzbâtiile copilului. ( Lucruri care ni se întâmplă tuturor, din când în când).

Trimis în camera lui, supărat nevoie mare, Max observă cum aceasta se transformă într-o pădure, peste tot crescând liane și copaci, iar “pereții au devenit lumea din jur”. Max însuși devine o sălbaticiune, adică  fix eticheta pusă de mama lui.
DSC_0877

Un ocean aduce o barcă la țărm, iar băiatul plutește de-a lungul zilei și nopții, pe un ocean, vreme îndelungată, “aproape peste un an, până acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Iar acestea se poarta cu Max fix așa cum teai aștepta de la niște sălbăticiuni, adică  răcnesc înspăimântător, și îarată colții, apoi ghearele înspăimântătoare. Dar băiatul le-a îmblânzit, privindu-le în ochi fără frică și spunându-le un hotărâtstați cuminți!”
DSC_0878

(Ia ne gândim puțin, de obicei cine face așa? Noi, mamele, zice, chiar dacă nu-i tocmai comod recunoaștem asta.)

Sălbăticiunile s-au speriat atunci și l-au numit pe Max “cea mai mare sălbăticiune dintre toate și l-au făcut regele tuturor sălbăticiunilor“. Iar împreună, au făcut un vacarm sălbatic și asurzitor. Un tărăboi adevărat. Cam ca cel făcut de Max acasă la el, adăuga eu. Ilustrațiile care umplu următoarele șase pagini, sunt incredibil de frumoase.
DSC_0879

Dar Max, regele sălbăticiunilor a zis “acum gatași le-a trimis pe toate celelelalte sălbăticiuni la culcare fără le dea cina. ( amintiți cine mai făcuse asta?) Apoi deodată, băiatul s-a simțit singur și trist și a”dorit fie acolo unde el era cea mai iubita ființă dintre toate”. (Adică acasă, la mama).
DSC_0880

Iar atunci, din depărtare, copilului i-au ajuns pe la nas mirosuri delicioase și a renunțat mai fie rege acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Însă sălbăticiunile i-au spus: “O, te rugăm, nu pleca – o te mâncămașa de mult te iubim!” (Mai țineți minte cum Max i-a zis mamei lui c-o s-o mănânce? Remarcați fina subtilitate, așa-i?).
DSC_0881

Băiatul face cale întoarsă, plutește în barcă iarăși zile și săptămâni, peste un an, până ajunge din nou acasă, în noaptea din camera lui. Unde ce credeți sește? Cina, care încă era caldă.
DSC_0882
Regele tuturor sălbăticiunilor e o carte specială, cu totul. Textul e scurt și simplu, chiar rudimentar. Însă, autorul reușește cu atât de puține cuvinte, trezească emoții foarte mari. Iar ilustrațiile, oh, ilustrațiile o fascineze orice copil. E o carte subtilă, care ori îți place foarte tare, ori nu-ți place deloc.

E despre emoțiile noastre ca părinți, despre greșelile pe care cu toții le facem uneori. E despre emoțiile care-l încearcă pe copil atunci când noi greșim. Dar cel mai mult e despre iubire. Despre dorul care i se face lui Max. Despre dragostea și iertarea aflată în farfuria cu mâncare caldă, ce-l așteaptă acasă.
DSC_0883

Citiți, citiți, citiți! 🙂
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares