Un bărbat pe nume Ove – cel mai înduioșător ursuz pe care l-ai întâlnit vreodată

DSC_0930

Ove este un bărbat morocănos de 59 de ani. E inflexibil și își trăiește viața după principii solide, de la care nu se abate niciodată. Crede cu tărie regulile sunt făcute cu un scop, le respectă întotdeauna și se așteaptă ca toți ceilalți facă la fel. Iar când asta nu se întâmplă, se înfurie teribil. Ove nu e cea mai veselă persoană din lume. Însă e cel mai înduioșător ursuz pe care l-ai întâlnit vreodată. Iar mașina lui preferată e Saab-ul. Pare nepoliticos, chiar neprietenos și deseori se poartă de parcă toată lumea ar fi împotriva lui.

Însă Ove nu e întocmai așa. El se aseamănă mai degrabă cu o ceapă, îi ajungi la miez doar dacă ai răbdare -i cureți foaie după foaie. Ove a rămas singur, e văduv de șase luni, iar Sonja, soția lui, a fost cea mai luminoasă persoană pe care el a cunoscut-o vreodată. Îi plăcea citească și zâmbea mereu, iar lui îi plăcea meșterească ceva tot timpul.

Nici Ove, nici ceilalți n-au înțeles vreodată cum de Sonjia îl alesese fix pe el. “Oamenii ziceau mereu Ove și nevastăsa sunt diferiți ca ziua de noapte. Ove înțelegea, firește, voiau spună el e noaptea. Dar nu-i păsa. Pe nevasta- o distra întotdeauna când auzea asta și, chicotind, spunea lumea zicea așa doar pentru Ove era prea zgârcit aprindă soarele.”

Ove e forțat de șefii lui se pensioneze și  acum chiar nu mai are pentru ce trăiască. Își dorește moară și nimic nu-l poate opri se sinucidă. A pregătit totul până la cel mai mic detaliu, a lăsat instrucțiuni clare în scris celor care-l vor găsi, a cumpărat chiar și frânghia cu care se spânzure. Ăsta e Ove. Pentru el, ori e albă, ori e neagră.

Știa prea bine unii îl considerau un moș căpos care nu avea încredere în nimeni. Dar asta era pentru nimeni nu-i dăduse vreodată un motiv vadă lucrurile altfel. Căci vine un moment în viața omului, când fiecare hotărăște ce fel de om vrea fie. Unul care-i lasă pe alții -l calce în picioare sau dimpotrivă. Și, dacă nu știi ce s-a petrecut în acel moment, nu poți cunoaște omul cu adevărat.”

Ai putea crede e o carte depresivă sau enervantă, însă te asigur e exact contrariul. “Un bărbat pe nume Ove” este de fapt o carte plină de umor. Firul narativ alternează între trecut și prezent, pentru a ți-l prezența pe Ove într-un mod cât mai complex, iar personajele care-l vor însoți pe parcursul paginilor vor face din lecturarea acestei cărți o adevărată plăcere.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

17 Shares

Sunt o babă comunistă – o carte pentru toate generațiile

DSC_1015

Se apropie alegerile, iar Mica, își amintește cu nostalgie despre cât de bine îi mergea ei în perioada comunistă. Regretă sincer timpurile trecute, când comuniștii i-au dat șansa traiască la oraș, i-au dat casă și un loc bun de muncă la fabrica de construcții metalice. Nimic nu-i lipsea pe atunci, avea butelie de la partid și uneori găsea chiar și portocale aromate, pe sub mână.

Pe Mica, nici măcar fiica ei, care acum locuiește în Canada, n-o poate convinge nu-i mai voteze pe urmașii comuniștilor. Nici vecina, nici sora sau prietena ei. Și astfel, se trezește cumva singură în nostalgia ei comunistă, fără poată înțelege de ce oamenii insistă atunci nu era bine.

” – Hai mamă, eu vorbesc serios…
– Dar ce, eu glumesc? Pentru mine, lucrurile sunt simple: înainte de revoluție o duceam muuult mai bine decât acum. Tu cu cine ai vota în locul meu?
– Cred exagerezi cu ‘muuult mai bine’, mama. Îți amintești ce cozi erau la carne? Făceau înconjorul blocului…
– E drept, erau cozi pe-atunci, dar acum intri în magazin, admiri cotletele, înghiți în sec și ieși frumușel afară, nu ai cu ce le cumpăra. Eventual te uiți la un proaspăt îmbogățit cum ia două kile de mușchi.
Nu știu, zău, când era mai bine… Acum am văzut la televizor oameni care mor de foame, familii cu copii care dorm în stradă… Pe vremea comunismului nu se întâmplă asta.
– O se regleze și asteadeocamdată suntem în tranziție… dar eu sunt optimistă.
– Cum nu, e ușor fii optimist când trăiești în Canada, în Franța sau în AmericaMai greu este fii aici și o trăiești vezi atunci optimism! Cu bigudiuri!”

Pentru Mica, trecerea de la comunism la democrație e foarte dificilă, ea nefiind capabilă se adapteze. Nu reușește nici privească dincolo de propria ei experiență cu comunismul și înțeleagă dramele și lipsurile pe care le trăiau atunci alți români. Nu înțelege doar o mică parte din populație avea un trai bun, pe când majoritatea trăia teribil de greu.

Pe măsură ce citeam cartea, mi se făcea milă de Mică. Pentru înțeleg cât de dificil a fost pentru generația ei facă trecerea de la un tip de viață la altul. Apoi, enervam de îngustimea minții ei, de insistența cu care se agăța de amintirile ei comuniste.

Sunt o babă comunistă” e o carte pe care trebuie s-o citești. Mai ales în timpurile astea tulburi pe care suntem nevoiți le trăim. E ca un fel de eye opener.

“Azi dimineață m-am trezit bătrână.
Mâine? Da, mâine sunt alegerile…
Cred o stau frumușel acasă și o … o găsesc eu ceva de făcut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares

Regele tuturor sălbăticiunilor – o poveste specială pentru părinți și copii

DSC_0875

La prima vedere ai putea crede “Regele tuturor sălbăticiunilor” e poate o carte cam nepotrivită pentru un copil. Dacă ai crede asta, eu zice te înșeli și trebui priveși dincolo de aparențe.

De ce ai putea gândi nu e potrivită pentru copii? Păi, pentru , după ce face tot soiul de năzbâtii “de un fel sau altul”, mama îl numește pe Max “salbăticiune”, iar el îi spune ei “o te mănânc“. Așa e trimis la culcare fără primească cina.
DSC_0876

Înțelegem, așadar, mama n-are răbdare fix atunci, nu sește empatie și e cam sătulă de năzbâtiile copilului. ( Lucruri care ni se întâmplă tuturor, din când în când).

Trimis în camera lui, supărat nevoie mare, Max observă cum aceasta se transformă într-o pădure, peste tot crescând liane și copaci, iar “pereții au devenit lumea din jur”. Max însuși devine o sălbaticiune, adică  fix eticheta pusă de mama lui.
DSC_0877

Un ocean aduce o barcă la țărm, iar băiatul plutește de-a lungul zilei și nopții, pe un ocean, vreme îndelungată, “aproape peste un an, până acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Iar acestea se poarta cu Max fix așa cum teai aștepta de la niște sălbăticiuni, adică  răcnesc înspăimântător, și îarată colții, apoi ghearele înspăimântătoare. Dar băiatul le-a îmblânzit, privindu-le în ochi fără frică și spunându-le un hotărâtstați cuminți!”
DSC_0878

(Ia ne gândim puțin, de obicei cine face așa? Noi, mamele, zice, chiar dacă nu-i tocmai comod recunoaștem asta.)

Sălbăticiunile s-au speriat atunci și l-au numit pe Max “cea mai mare sălbăticiune dintre toate și l-au făcut regele tuturor sălbăticiunilor“. Iar împreună, au făcut un vacarm sălbatic și asurzitor. Un tărăboi adevărat. Cam ca cel făcut de Max acasă la el, adăuga eu. Ilustrațiile care umplu următoarele șase pagini, sunt incredibil de frumoase.
DSC_0879

Dar Max, regele sălbăticiunilor a zis “acum gatași le-a trimis pe toate celelelalte sălbăticiuni la culcare fără le dea cina. ( amintiți cine mai făcuse asta?) Apoi deodată, băiatul s-a simțit singur și trist și a”dorit fie acolo unde el era cea mai iubita ființă dintre toate”. (Adică acasă, la mama).
DSC_0880

Iar atunci, din depărtare, copilului i-au ajuns pe la nas mirosuri delicioase și a renunțat mai fie rege acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Însă sălbăticiunile i-au spus: “O, te rugăm, nu pleca – o te mâncămașa de mult te iubim!” (Mai țineți minte cum Max i-a zis mamei lui c-o s-o mănânce? Remarcați fina subtilitate, așa-i?).
DSC_0881

Băiatul face cale întoarsă, plutește în barcă iarăși zile și săptămâni, peste un an, până ajunge din nou acasă, în noaptea din camera lui. Unde ce credeți sește? Cina, care încă era caldă.
DSC_0882
Regele tuturor sălbăticiunilor e o carte specială, cu totul. Textul e scurt și simplu, chiar rudimentar. Însă, autorul reușește cu atât de puține cuvinte, trezească emoții foarte mari. Iar ilustrațiile, oh, ilustrațiile o fascineze orice copil. E o carte subtilă, care ori îți place foarte tare, ori nu-ți place deloc.

E despre emoțiile noastre ca părinți, despre greșelile pe care cu toții le facem uneori. E despre emoțiile care-l încearcă pe copil atunci când noi greșim. Dar cel mai mult e despre iubire. Despre dorul care i se face lui Max. Despre dragostea și iertarea aflată în farfuria cu mâncare caldă, ce-l așteaptă acasă.
DSC_0883

Citiți, citiți, citiți! 🙂
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares

Citim cărți de la Editura Frontiera

june 3rd (31)

Zilele trecute, Iris a primit de la Editura Frontiera câteva cărți despre care vreau musai povestesc. Pentru -s foarte faine, pentru n-o satur niciodată promovez cărțile pentru copii și pentru o vă încurajez mereu le citiți celor mici 🙂

Eu sunt cel mai puternic
coperta-site600x600

Lupul se plimbă țanțoș prin pădure, mândru nevoie mare, încordându-și plin de sine mușchii. Nimeni nu mai e atât de puternic ca el, nu are nicio îndoială în privința asta. Și pentru propria-i părere despre sine nu-i este suficientă, se gândește -i întrebe și pe ceilalți locuitori ai pădurii, cine e cel mai puternic.

Doar se întâlnește numai cu personaje care oricum erau deja înspăimântate de el, toate mult mai mici: iepurașul, cei trei purceluși, Scufița Roșie, cei șapte pitici. Toți îl asigură pe Lup el e cel mai fioros, cel mai înspăimântător și cel mai puternic din pădure.

Și cum se plimba lupul foarte mândru de respectul pe care i-l purtau viețuitoarele pădurii, se întâlnește cu un “brotac” mic, pe care-l întreabă arogant, cine e cel mai puternic. Doar răspunsul “brotacului” nu e cel pe care Lupul îl așteaptă.

Iris a râs în hohote la vederea “brotacului” și la surpriza de pe ultima pagină. Nu nu, nu zic despre ce e vorba, asta va trebui descoperiți singuri. Însă vă asigur c-o vă placă cine e de fapt cel mai puternic din pădure. 🙂

Mamaaa
coperta-site-600x600

Va sună cunoscut strigătul ăsta, așa-i? 🙂
Un băiețel trece prin toate încăperile casei, strigându-și mama în gura mare. O caută în baie, în bucătărie, în sufragerie, hol, bibliotecă, trece prin fiecare cameră ignorând toate animalele bizare care se află acolo, deoarece vrea musai -i spună mamei s-a speriat de un… păianjen. 🙂

E o carte numai bună de învățat cifrele și exersat număratul. Pe fiecare pagină copiii pot numără lei, zebre, hipopotami, maimuțe și încă multe alte animale, și tot în fiecare pagină sunt provocați găsească cifraascunsă“.
Iris s-a distrat cel mai tare când dădeam pagină nouă și de fiecare dată strigam amândouă în gura mare: mamaaaaaaaa. Și nu ziceți nimănui, dar ea a găsit mereu înaintea mea cifrele pitite pe-acolo. 🙂

A dispărut tortul
coperta-WEB-1-600x600

De departe cartea aceasta a fost preferata lui Iris. Mărturisesc și a mea. E o carte specială, întradevăr. Pe paginile ei nu se găsește nici măcar un singur cuvânt. Chiar așa, nici unul. Tocmai de aceea e o carte care poate ficitităși de copiii mai mici, care încă nu au învățat literele.

Cartea are în paginile ei o poveste descrisă cu ajutorul unor ilustrații fabuloase. Fiecare pagină nouă e ilustrată în continuarea celei anterioare, povestea menținânduși firul pe măsură ce cartea e parcursă de copil.

Ilustrațiile trebuiesc privite cu atenție, căci pe fiecare pagină se întâmplă o grămadă de chestii și credeți, n-o vreți pierdeți acțiunea. “A dispărut tortul” e o carte pe care cu greu o lași din mână. E o carte care dezvoltă atenția, imaginația și capacitatea de a urmări firul unei acțiuni de la început până la sfârșit.
june 3rd (15)

Cartea oferă  timp special și de calitate împreună cu copilul. Pentru noi e o plăcere stăm lipite una de alta și urmărim cu degetul personajele din carte. Iris trece printr-o multitutide de stări până la final. E curioasă, veselă, îngrijorată și nerăbdătoare vadă ce se întâmplă mai departe.

Aproape de fiecare dată când luăm cartea în mâini, găsim lucruri noi, care ne-au scăpat dățile trecute. Iris privește îndelung personajele șimi explică ce se întâmplă cu fiecare în parte. Iar mie-mi vine s-o bag în buzunar de dragă ce-mi e. 🙂

recomand cartea asta cu toată încrederea. O s-o iubiți, promit. Ah, și am văzut pe site-ul celor de la Editura Frontiera e și o continuare, “Picnic cu tort”, pe care noi sigur sigur o s-o cumpărăm.

Voi ce-ați mai citit în ultima vreme?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

40 Shares

Vânătorii de zmeie – O carte despre prietenie și remușcări

DSC_0742

Am văzut filmul demult, atunci când a apărut și țin minte m-a emoționat teribil. Însă cartea n-am mai avut chef s-o citesc, imaginândumi , nah, dacă tot știu ce se întâmplă, ce rost mai are? Boy, was I wrong!

Am văzut cartea zilele trecute la bibliotecă și am împrumutat-o imediat. Mai ales pentru au trecut ani de zile de când am văzut filmul și nu mai țineam minte decât eroii principali erau doi băieți afgani. În plus, gândul la film îmi stârnea încă niște emoții vagi, fără mi amintesc neapărat detalii din el.

Amir și Hassan sunt cei mai buni prieteni, deși trăiesc într-o societate care nu încurajează prietenia între stăpân și servitor. Cei doi băieți copilăresc unul lângă celălalt și fac totul împreună, de la citit cărți, cățărat în copaci și până la înălțat zmeie. Hassan este servitorul și implicit cel considerat a-i fi inferior lui Amir. El nu merge la școală, așadar nu știe citească, în schimb îl ajută pe Ali, tatăl său, -i servească pe Amir și tatăl acestuia, Baba.

Băieții nutresc o afecțiune specială unul pentru celălalt, Amir ii citește tot timpul povești lui Hassan, și se joacă cu el, însă în același timp, autorul subliniază egoismul și cruzimea cu care stăpânul îl tratează uneori pe servitor. Din motive pe care nu le poate clar identifica, Amir tinde fie adeseori răutăcios cu prietenul lui, mai ales atunci când observă afecțiunea pe care Baba i-o poartă acestuia.

Amir încearcă din greu câștige iubirea, atenția și admirația tatălui sau, însă i se pare nu reușește niciodată. Băiatul simte  în schimb, tatăl lui îl îndrăgește mai mult pe servitor, acest aspect împingându-l comită un act egoist, careulterior îl va urmări pentru tot restul vieții.

Baba și Amir fug din Afganistan în America, iar viața lor se schimbă semnificativ. Trec anii, Amir devine bărbat și se însoară, Baba se îmbolnăvește, viața își continuă firul, însă cei doi îl au tot timpul în gând pe Hassan. Unul cu o puternică remușcare, celălat cu afecțiune profundă.

Nu vreau îți dezvălui mai mult de atât, căci ar fi păcat, dacă încă nu ai citit cartea. Lectura te va plimba prin diferite stări sufletești. La început îl vei urî pe Amir, și-l vei iubi pe Hassan, îl vei admira pe Baba și vei încerca înțelegi de ce fiecare dintre ei acționează așa cum o face. Mai apoi îl vei îndrăgi și pe Amir, poate vei încerca chiar -l ierți și te vei îngrozi când vei citi despre Afganistanul acelor vremuri.

Dacă se termina cu bine, asta voiau toți știe. Dacă cineva m-ar întreba cum se termină povestea lui Hassan, a lui Sohrab și a mea – cu bine sau nu – nu ști ce -i spun.”

Cum, cine e Sohrab? Ăăă, păi cred dacă vrei afli, atunci n-ai de ales, trebuie citești și tu cartea 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

52 Shares