Despre cât de frumoasă ești – The Atlas of Beauty

DSC_0232
De proiectul “The Atlas of Beauty” am aflat pe Facebook. Mi-a plăcut imediat ce am văzut acolo, probabil și pentru mereu m-au fascinat chipurile oamenilor.  Apoi, am aflat cu bucurie fotografa acelor portrete caremi furau ochii, e româncă. Pe scurt, spun “The Atlas of Beauty”  este proiectul româncei Mihaela Noroc, care a pornit în 2013 prin lume, cu misiunea de a fotografia cât mai multe femei și le afle poveștile.
DSC_0239

Proiectul sărbătorește frumusețea feminină și diversitatea ei. În album găsim portetele a cincisute de femei, care trăiesc în peste cincizeci de țări. Răsfoindu-i paginile, înțelegi foarte ușor Mihaela încearcă și chiar reușește transmită frumusețea vine în pachete foarte diferite, ea nu este așa cum ne-o arată televizorul sau revistele glossy.
DSC_0231
Frumusețea nu stă neapărat în curbe și rotunjimi ale trupului sau în roșul de pe buze. Ea este în simplitate, în naturalețe și autenticitate, în curajul de a te arată lumii așa cum ești tu.
DSC_0229
Proiectul a devenit  rapid cunoscut în lume, iar de-a lungul timpului Mihaela a apărut în publicații și posturi tv foarte cunoscute, ca: CNN, BBC, The Guardian, TIME, Huffington Post, Business Insider, Forbes, Spiegel, Corriere della Sera.

DSC_0236
Cartea asta e pentru mine ca o sărbătoare. În ea nu există frică. E o carte plină de curaj. De curaj feminin. În cartea asta nu există nici vreo urmă de rușine. Femeia din acest album e tânără sau bătrână, albă sau neagră, ciocolatie sau galbenă, roșcată sau brunetă, are pistrui sau sprâncene stufoase, te privește  dintre file cu ochi serioși sau cu ochi zâmbitori. Femeia de aici are riduri sau pielea netedă, ea poartă bijuterii sau nu, are pe cap năframă sau părul lăsat liber în vânt.

DSC_0235
Femeia dintre pagini are un copil în brațe sau o poșetă pe braț, e singură sau însoțită. Are părul tuns chilug sau dimpotrivă, o pleată bogată. Unghiile frumos îngrijite sau degetele negre de muncă.

DSC_0240Fiecare femeie din carte e unică. În ochii fiecăreia dintre ele se oglindește o lume întreagă. Femei curajoase sau speriate, care lucrează în corporații sau duc caprele la păscut, femei din toate categoriile sociale, femei care trăiesc în metropole aglomerate sau în pustiul unui vârf de munte. Cartea asta e despre diverstate, despre frumusețea care se găsește în diversitate. E despre bucuria de a fi femeie. E o călătorie prin lumea largă.

DSC_0243Am cumpărat-o pentru mine, dar și pentru Iris, pentru ca ea știe femeile adevărate nu arată și nici nu trebuie arate cele din reviste. învete că a fi femeie e cu adevărat special. fiecare femeie e frumoasă în felul ei.

O răsfoiește uneori și observ cu bucurie cum se uită minute în șir la câte un portret anume, sau la câte o rochie înfloratăÎmi pare e o carte care își găsește foarte bine locul în biblioteca ei.

DSC_0242

Dacă dorești afli mai multe despre proiectul “The Atlas of Beauty”, pagina de Facebook e aici, iar cea de Instagram aici Iar în încheiere îți spun ce zice și Mihaela, anume ești frumoasă exact așa cum ești tu! 🙂

“Dosar de Mama” e și pe Facebook

Lupul cel Mare și Lupul cel Mic

DSC_0106

Lupul cel Mare trăiește singur sub un copac, în vârful unui deal. E tare mulțumit așa și crede că viața nu poate fi mai bună de-atât . Până când într-o zi, Lupul cel Mic vine sub același copac. La început, Lupul cel Mare nu știe ce să creadă despre vizita asta nedorită, însă știe sigur că n-ar vrea ca Lupul cel Mic să fie nici mai mare decât el și nici mai bun la cățărat.
DSC_0111
Lupul cel Mic nu pare să-și dorească să mai plece odată cu lăsarea serii, așa că cei doi dorm împreună sub același copac. Apoi dimineață, Lupul cel Mare își împarte fructele cu cel mic.
DSC_0113

Cand într-o zi Lupul cel Mare nu-l mai găsește pe Lupul cel Mic sub copac, se întristează teribil. Pe cât de tare s-a temut la început că va fi mai mare decât el, sau că va mânca prea mult, că va avea nevoie de o bucată mai mare de pătură să se acopere noaptea, pe atât de puțin îi mai pasă acum de toate astea.  Îi e dor de Lupul cel Mic și îl așteaptă privind în zare, în fiecare zi.
DSC_0103
DSC_0114

Dupa o așteptare lungă și dureroasă, Lupul cel Mic se întoarce, iar Lupului cel Mare îi tresaltă inima plină de fericire.
DSC_0115

E o carte nemaipomenită. Cred că e imposibil ca vreunui copil să nu-i placă. E scrisă atât de simplu, pe înțelesul celor mici, și totuși transmite atât de multă emoție. Cartea vorbește despre prietenie, despre temeri și despre cât de frumos e să împarți cu cineva. Ilustrațiile sunt foarte atrăgătoare și creative. V-o recomand din toată inima!

Împreuna cu Iris acordăm celor doi lupi nota zece și suntem sigure că  vom mai citi cartea de multe, multe ori de-acum încolo.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

“O viaţă măruntă” sau cartea care a dat cu mine de toţi pereţii

DSC_0005

Cititul a fost una din activităţile care mi-au lipsit foarte tare după ce am născut. Cine mă cunoaşte ştie că înainte aveam întotdeauna o carte în rucsac. Citeam în autobuz, uneori în pauze la serviciu, citeam acasă. Dar după ce am născut, cititul a devenit un lux. Pur şi simplu nu-mi rămânea niciodată timp şi pentru asta. Am continuat să merg la bibliotecă, însă mergeam doar ca să îmi menţin obiceiul, din inerţie, în realitate cărţile ajungeau abandonate pe podeaua de lângă canapea.

Le returnam, aduceam acasă altele şi nu le citeam niciodată nici pe acelea. Sau le lăsam citite doar pe jumătate, pentru că între o repriză de citit şi alta trecea multă vreme, iar eu uitam care era acţiunea cărţii. De ceva vreme (a se citi de când merge Iris la grădiniţă) am ceva mai mult timp liber. Aşa că mersul la bibliotecă e iarăşi productiv, cărţile nu mai rămân necitite sau nemirosite.

Cartea despre care vreau să va spun n-am luat-o totuşi de la bibliotecă, ci am cumpărat-o când comandam cărţi pentru Iris. Când a venit coletul şi am văzut când de groasă e, când am văzut că numără şaptesute de pagini, am fost uşor descumpănită. Am mai mult timp, e drept, dar parcă nu chiar atât de mult.

Numai că atunci încă nu ştiam că o dată deschisă, n-o s-o mai pot lăsa din mâini. “O viaţă măruntă” de Hanya Yanagihara a dat cu mine de toţi pereţii. M-a zguduit din temelii aşa cum nu multe cărţi au făcut-o până acum. Cu toate că dădeam pagină după pagină, îmi era foarte greu s-o citesc. Pentru că e o carte dureroasă.

Am pus-o jos de multe ori, fără să mai pot citi un rând. O ridicam apoi, temându-mă de ce urma să mai citesc. Nu, nu e o poveste de groază între paginile cărţii. Nu e menită să sperie pe nimeni, însă e dramatică. Atât de dramatică încât te întrebi până unde poate să mai meargă autoarea, prin ce o să-l mai pună pe personajul central să treacă, de ce nu-i e milă de el şi când o să se oprească odată.

Cartea vorbeşte despre abuzuri, traume şi autodistrugere, despre încercarea de a le depăşi, dar şi despre prietenie. Atunci când îmi mai rămăseseră doar cincizeci de pagini de citit, am lăsat cartea, am împins-o sub canapea şi am abandonat-o acolo. Pentru că nu mai puteam continua. Mă ardea pe dinăuntru.

Citisem cele şasesutecincizeci de pagini pe nerăsuflate, noaptea cu lampa de citit, sau oricând  aveam un moment liber. O devorasem. Acum însă nu mai puteam continua. Mă frigeau degetele de teamă şi mintea de curiozitate, de conştiinţa pregnantă a faptului că suntem atât de fragili.

Am lăsat cartea sub canapea câteva săptămâni. Aseară însă am terminat-o. După ce am închis-o, m-am simţit obosită şi bătrână. Aţi putea spune că nu aţi vrea niciodată să citiţi o carte care să vă aducă în starea asta. Nimic mai greşit.

Cartea e una care te consumă pe tine cititorul, într-adevăr, însă e scrisă cu o emoţie aparte şi vă promit că nu e una pe care s-o puteţi uita uşor.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Cine e rebelă şi vrea să citească nişte poveşti?

DSC_0112

Mi-am dorit tare cartea asta pentru Iris.  “Poveşti de seară pentru fete rebele”. Pentru că e altceva. Pentru că vorbeşte despre femei care au îndrăznit să-şi urmeze visele. Fără să aibă nevoie să fie prinţese şi fără să aştepte vreun cavaler pe cal alb să le salveze.

Pentru că nu cred că e o carte doar pentru fetiţe. E una pe care o poate citi oricine, fetiţă sau băieţel, femeie sau bărbat. Cartea conţine poveştile inspiraţionale a o suta de femei, scrise într-un limbaj simplu şi pe înţelesul copiilor. Poveştile sunt însoţite de ilustraţii realizate de 60 de femei din întreaga lume.


Autoarele Elena Favilli şi Francesca Cavallo au dorit să prezinte copiilor modele feminine demne de urmat. Să le stârnească curiozitatea şi să inspire fetiţele, arătându-le că şi ele pot schimba lumea dacă vor.

Că e important să creadă în ele, că nu trebuie să fie sau să se prezinte într-un fel anume, doar pentru că aşa le cere societatea.


Poveştile încep cam aşa:

“A fost odată o fată oarbă care a devenit o mare balerină. Se numea Alicia.”

“Cândva, o fată pe nume Amelia a economisit destui bani ca să cumpere un avion galben. L-a botezat Canarul.”

“A fost odată o tânără femeie pe nume Suu Kyi, născută într-o familie birmaneză bogată, care călătorise prin toată lumea.”

“A fost odată o regină căreia nu-i plăcea de soţul ei. Se numea Ecaterina, iar soţul ei, Petru, era împăratul Rusiei.”

“Pe o insula verde, sălbatică, trăia odată o fată cu păr lung roşcat, pe nume Grace.”

“În Polonia trăia odată o fetiţă pe nume Irena, care-şi iubea foarte mult tatăl.”

“La un metro optzeci şi opt, Julia Child era o fată neobişnuit de înaltă.”

“A fost o vreme când bărbaţii credeau că femeile existau numai să-i servească pe ei.”

“Într-o căsuţă dintr-un deşert din Peru trăia odată o matematiciană germană cu o fire aventuroasă , pe nume Maria Reiche.”

“A fost odată o fată căreia-i plăceau tatuajele. Se numea Maud şi era artistă de circ.”

“A fost odată o fetiţă care visa să cânte la tobă. Locuia pe o insula plină de muzică, de culori şi de papaya delicioase.”

“A fost odată o fată care a devenit agent secret.”

“Când bona ei a murit de cancer, Rita s-a hotărât să se facă medic.”

“A fost odată o fată care visa să devină un mare avocat.”

“Odată, o fetiţă care locuia la Londra a creat un ziar despre familia ei. Se numea Virginia.”

“Când Zaha a împlinit zece ani, a decis că vrea să se facă architect.”

“Într-un sat din Pennsylvania trăia o fată care se îmbracă întotdeauna în roz. O chema Nellie.”

“A fost odată, în Anglia, o fată pe nume Jane, căreia îi plăcea să se caţere în copaci şi să citească.”

DSC_0118
Sunt o sută de astfel de poveşti care încep în acelaşi spirit, în cartea asta. O sută de exemple de femei extraordinare, de la surorile Bronte, Ecaterina cea Mare sau Cleopatra, până la Margaret Tatcher, Julia Child sau Coco Chanel.

La sfârşitul cărţii, autoarele au lăsat două pagini goale, intitulate “Scrie povestea ta” şi “Desenează-ţi portretul” . Mi s-a părut foarte faină ideea. Adică, uite fetiţo, poţi şi tu să fii printre femeile astea nemaipomenite, eu cred în tine!

Închei articolul cu un citat din carte care mie mi-a plăcut teribil:
“Pentru numele lui Dumnezeu, vă închipuiţi că aliaţii m-au paraşutat în Franţa ca să le fac soldaţilor omletă?” (Nancy Wake) 😀

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Cărţile copilăriei noastre

V-am povestit aici despre cât de dragă mi-a fost Heidi şi despre cum uneori, cu M, povestim despre cărţile copilăriei noastre. Ei bine, M caută tot timpul pe la anticari cărţile astea. O parte din ele chiar le-a găsit. Altele le-am primit. Ieri le-am răsfoit puţin împreună. Câte flasback-uri, câte amintiri dragi! Aşa că am hotărât să va arătăm şi vouă colecţia cu cărţile copilăriei noastre . Fără cuvinte, doar în imagini. Sperăm să vă stârneasca şi vouă amintiri plăcute! 🙂

Haiavatha, căpetenia pieilor roşii

 

Cartea Junglei

 

Heidi, fetiţa munţilor

 

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

 

Robinson Crusoe

 

Pinocchio

 

Căluţul cocoşat

 

Pana lui Finist Şoimanul

 

Fram, ursul polar

 

Din marile legende ale lumii

 

Cuore

 

Noi şi puii animalelor

 

Lupul care a uitat proverbele

 

Tom Degeţel

 

Muzicanţii din Bremen

 

Nastratin Hogea

 

Basme

 

Balada unui greier mic

 

Povestiri

 

Trei grăsani

 

Sperăm să vă stârneasca şi vouă amintiri plăcute! 🙂 Şi poate ne spuneţi voi ce cărţi citeaţi în copilărie. 🙂
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook