Vânătorii de zmeie – O carte despre prietenie și remușcări

DSC_0742

Am văzut filmul demult, atunci când a apărut și țin minte m-a emoționat teribil. Însă cartea n-am mai avut chef s-o citesc, imaginândumi , nah, dacă tot știu ce se întâmplă, ce rost mai are? Boy, was I wrong!

Am văzut cartea zilele trecute la bibliotecă și am împrumutat-o imediat. Mai ales pentru au trecut ani de zile de când am văzut filmul și nu mai țineam minte decât eroii principali erau doi băieți afgani. În plus, gândul la film îmi stârnea încă niște emoții vagi, fără mi amintesc neapărat detalii din el.

Amir și Hassan sunt cei mai buni prieteni, deși trăiesc într-o societate care nu încurajează prietenia între stăpân și servitor. Cei doi băieți copilăresc unul lângă celălalt și fac totul împreună, de la citit cărți, cățărat în copaci și până la înălțat zmeie. Hassan este servitorul și implicit cel considerat a-i fi inferior lui Amir. El nu merge la școală, așadar nu știe citească, în schimb îl ajută pe Ali, tatăl său, -i servească pe Amir și tatăl acestuia, Baba.

Băieții nutresc o afecțiune specială unul pentru celălalt, Amir ii citește tot timpul povești lui Hassan, și se joacă cu el, însă în același timp, autorul subliniază egoismul și cruzimea cu care stăpânul îl tratează uneori pe servitor. Din motive pe care nu le poate clar identifica, Amir tinde fie adeseori răutăcios cu prietenul lui, mai ales atunci când observă afecțiunea pe care Baba i-o poartă acestuia.

Amir încearcă din greu câștige iubirea, atenția și admirația tatălui sau, însă i se pare nu reușește niciodată. Băiatul simte  în schimb, tatăl lui îl îndrăgește mai mult pe servitor, acest aspect împingându-l comită un act egoist, careulterior îl va urmări pentru tot restul vieții.

Baba și Amir fug din Afganistan în America, iar viața lor se schimbă semnificativ. Trec anii, Amir devine bărbat și se însoară, Baba se îmbolnăvește, viața își continuă firul, însă cei doi îl au tot timpul în gând pe Hassan. Unul cu o puternică remușcare, celălat cu afecțiune profundă.

Nu vreau îți dezvălui mai mult de atât, căci ar fi păcat, dacă încă nu ai citit cartea. Lectura te va plimba prin diferite stări sufletești. La început îl vei urî pe Amir, și-l vei iubi pe Hassan, îl vei admira pe Baba și vei încerca înțelegi de ce fiecare dintre ei acționează așa cum o face. Mai apoi îl vei îndrăgi și pe Amir, poate vei încerca chiar -l ierți și te vei îngrozi când vei citi despre Afganistanul acelor vremuri.

Dacă se termina cu bine, asta voiau toți știe. Dacă cineva m-ar întreba cum se termină povestea lui Hassan, a lui Sohrab și a mea – cu bine sau nu – nu ști ce -i spun.”

Cum, cine e Sohrab? Ăăă, păi cred dacă vrei afli, atunci n-ai de ales, trebuie citești și tu cartea 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

48 Shares

Tatăl celuilalt copil – o carte pentru toți părinții

DSC_0796

Shahab e un băiețel de patru ani care încă nu vorbește, drept pentru care toată familia crede e doar un prostănac. Mai puțin mama lui, care îi ia apărarea necondiționat, ca o leoaică, de fiecare dată când situația o impune. Deoarece incapacitatea lui Shahab de a se exprima în cuvinte e luată drept deficiență mintală de cei din jur, copilul dezvoltă frustrări multiple, care îl împing la răzbunări împotriva celor care nu-l înțeleg.
Frustrările îi sunt alimentate și de mândria pe care tatăl lui și-o afişează fățiș, vizavi de rezultatele școlare ale lui Arash, fratele mai mare al lui Shahab. Muțenia autoimpusă a copilului, îi atrage acestuia o multitudine de neplăceri: toți râd de el, e târât la medici și specialiști pentru un diagnostic și e tratat tot timpul ca o persoană inferioară.
Însă cel mai dureros aspect este incapacitatea tatălui de a-l iubi pentru ce este el. Neputința lui de a-l accepta așa diferit cum este și faptul se simte mereu rușinat cu el, sunt circumstanțe ce duc la o ruptură iremediabilă între tată și copil.
Cartea se citește ușor, eu am dat-o gata în două seri, citind-o înainte de culcare, în timp ce Iris sforăia deja. Nu știu însă dacă ar putea prezenta interes și pentru citititorii care nu sunt părinți, deoarece pare mai degrabă o carte de parenting, decât una de ficțiune.
Citind cartea în calitatea mea de mamă, mi-am tras mai multe semnale de alarmă. Nimic din ce nu știam deja, însă un reminder așa de dramatic nu strică niciodată.

Nu primim întotdeauna copiii la care visăm, fiecare persoană care se naște e unică și irepetabilă. Rolul nostru e le dăruim toată iubirea și atenția de care suntem capabili, fără ca făcând toate astea, simțim ne sacificăm. Iubirea necondiționată și atenția pe care o oferim copiilor pe care îi aducem pe lume, e esențială pentru o dezvoltare armonioasă. Familia în care îi creștem, felul în care interacționăm unii cu alții în cadrul ei, toate își pun amprenta pe personalitatea copilului.

Tatăl își relua apoi munca nesfârșită. Discuțiile din casă erau reci și nu îndemnau vorbesc. întrebam de ce tatăl lui Arash și familia lui nu învățaseră cuvinte frumoase și afectuoase. Dacă el ar fi vorbit așa cu mama, dacă nouă ne-ar fi spus “dragul meu” sau “sufletul meu” sau alte vorbe de alint, mama n-ar fi fost tristă și retrasă. Și poate fi putut vorbi și eu”.

E o carte pe care o recomand părinților, lecturarea ei fiind un reminder continuu al faptului all we need is love.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

89 Shares

Colecția “Prietena mea Conni” de la Editura Casa

DSC_0681

V-am povestit în multe rânduri ce rol important au cărțile în viața noastră. Am scris în mod repetat și despre cât de necesar este le citim copiilor. Unul dintre avantajele pe care le aduce în general cartea, este le descrie copiilor diverse situații cu care s-au întâlnit deja, sau cu care urmează se întâlnească în viitor. Cum ar fi mersul la grădiniță, sau vizita la o fermă cu multe animale. Sau chiar temuta trecere de la scutec la oliță. Lecturarea împreună cu copilul, îl ajută pe acesta facă mai ușor tranziția spre o nouă etapă din viațalui.

În acest sens, Editura Casa, a lansat de curând colecțiaPrietena mea Conni”, cu trei titluri:

Conni merge la grădiniță
Conni merge la fermă
Conni și olița.

Dacă aveți copii care urmează meargă în toamnă la grădiniță sau care vor încerce olița, cărticelele acestea pot da o mână de ajutor.

Conni merge la grădiniță
DSC_0683
E ziua ei astăzi, Conni împlinește trei ani și primește cadou tot ce îi trebuie pentru grădiniță. Însă înainte meargă la grădi, Conni trebuie facă o vizită la pediatru pentru examenul medical. Fetița are o sumedenie de griji cu privire la ce se va întâmpla la grădiniță. Se întreabă dacă educatoarea va fi drăguță, dacă îi va da cineva mâncare și apă sau dacă ceilalți copii se vor juca cu ea. În prima zi de grădiniță, pe Conni o așteaptă o grămadă de surprize; construiește cu colegii o peșteră din pături, își alege un cârlig în care și agațe rucsăcelul, își mănâncă pachețelul împreună cu ceilalți copii, colorează, se joacă la groapa cu nisip și ajunge o îndrăgească pe doamna educatoare.
Cartea ilustrează foarte drăguț toate etapele pe care le parcurge micuța Conni în prima ei zi în colectivitate. Cred e o cărticică ce poate fi de ajutor atunci când le explicați copiilor cum stă treaba cu grădinița.

Conni și olița
DSC_0685
Oh, minunatul moment când se face trecerea de la scutec la oliță. Câte griji și câte mirosuri plutesc în aer atunci. Dar nu-i nimic, nu-i ușor pentru nimeni. Nici măcar pentru Conni, care decide deodată ea nu mai vrea poarte scutec. Așa împreună cu mama, cumpără o oliță colorată, în care reușește facă primul ei pipi. O adevărată victorie, desigur. Doar victoria nu e chiar completă, pentru fetița mai și pierde câteva bătălii pe parcurs, nereușind ajungă la oliță mereu la timp. Însă mama n-o ceartă, ci o încurajează cu blândețe, chiar și când udă noaptea patul. Nu v-am zis eu pentru nimeni nu e ușor? Dacă aveți copii care sunt fix în faza asta, va recomand cu încredere carticita această. E ilustrată minunat, e pozitivă și cred va plăcea tare copiilor.

Conni merge la fermă
DSC_0686
E vacanță de vară și Conni primește o invitație petreacă o săptămâna la țară, la fermă. Acolo o cunoaște pe Anca, o fetiță de vârstă ei care știe tot despre animale. La fermă sunt câini și pisici, găini, un cocoș care vrea s-o ciupească, o scroafă cu purceluși, iepuri, un vițel, gâște și rațe, chiar oi și capre. Conni merge cu tractorul, vede cum se mulge o vacă și se tăvălește în fânul din șură. E cea mai frumoasă vacanță a fetiței.

Cărțile au coperți cartonate,  numără fiecare câte douazecișipatru de pagini și au dimensiunea perfectă pentru a fi ținute și răsfoite de mâini mici și dolofane.
Le siți la Editura Casa: aici

Și nu uitați: citiți, citiți, citiți! 🙂
DSC_0672

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

25 Shares

Minunata pălărie a lui Millie

30707966_10156181739414876_2574094541829177344_n

Cartea asta o avem de vreo doi ani. E un soi de evergreen la noi acasă, nu iese niciodată din preferințe, e un hit din toate punctele de vedere. O citim des și acum, iar în trecut o citeam chiar de câteva ori pe zi. Pentru Millie e nemaipomenită. Nu exagerez. Millie, deși încă e abia o fetiță, are puterea te umple de optimism.

Millie tânjește la o pălărie cu pene colorate pe care o vede în vitrina magazinului de pălării. Așa se hotărăște s-o cumpere. Însă când vânzătorul înțelege Millie n-are nici un ban, îi propune o pălărie imaginară, pe care se oferă chiar i-o împacheteze. Pălăria cu pricina e specială pentru poate lua orice formă sau mărime și poate avea orice culoare își dorește Millie. Iar cum fetița își dorea una cu multe pene, pălăria devine o pălărie păun. Incredibil, așa-i? Ei bine, știți e posibil.

30652932_10156181739274876_2054230149838143488_n
Nici măcar nu trebuie fii fetiță sau fii mică, lucrul ăsta e la îndemâna oricui. Important e doar ți lași imaginația zburde, ți lași mintea plămădească închipuiri fantastice, așa cum ne învață Millie.

30624169_10156181739024876_8258552889878773760_n

Fetița asta specială ne amintește ce unealtă importantă și puternică este imaginația. Ne încurajează fim buni cu alții și acceptăm ca alții fie la rândul lor, buni cu noi.

30704930_10156181739014876_5203226512576217088_nIlustrațiile sunt simple și colorate, o plăcere pentru ochi. Recomand cartea tuturor copiilor, mici sau mari, lectura acesteia fiind o încântare din toate punctele de vedere.
P.S. Și eu am o pălărie. E o pălărie înghețată 🙂
A ta cum e?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

O sută de rochii, o lectură minunată pentru copilul tău!

DSC_0548Wanda Petronski nu era ca celelalte fete din clasa ei. Ea ajungea în fiecare zi la școală cu încălțările pline de noroi uscat și nimeni n-o auzise vreodată râzând. Unde mai pui avea și numele ăsta ciudat și greu de pronunțat. Wanda era tot timpul singură, nu avea nici un prieten. Sosea la școală singură și pleca acasă  la fel. În fiecare zi, Wanda era îmbrăcată cu aceeași rochie albastră. Curată, dar rochia asta a ei arăta mereu de parcă n-ar fi fost călcată ca lumea.
DSC_0550
Peggy era cea mai populară fată din școală, iar Maddie era prietena ei. Împreună, în fiecare zi o așteptau pe Wanda ajungă la școală, ca o întrebe din nou despre rochiile ei. Jocul ăsta, începuse într-o zi în care Wanda, deși cu siguranță mințea, le-a spus ea are acasă, în dulap, o sută de rochii. Toate colorate, din mătase și catifea, cu dantelă sau fără. O sută de rochii. Frumos aranjate în dulapul ei.
DSC_0552

Deși fetele știau Wanda nu spunea adevărul, îi puneau diferite întrebări despre rochiile imaginare, ca și cum ele ar fi existat în realitate. Peggy era cea care îi adresa Wandei întrebările, șicanând-o și râzând de ea. Iar Wanda răspundea de fiecare dată cu aceeași seriozitate calmă. O sută de rochii. Toate frumos aranjate în dulapul ei.
DSC_0554

Scena aceasta se repeta în fiecare zi, iar acum, azi, când Wanda nu venise la școală, fetele se întrebau ce se întâmplase cu ea.
DSC_0559
Lui Maddie nu-i prea plăcea jocul ăsta pe care-l juca Peggy cu Wanda. Simțea felul în care Peggy o întreba mereu pe Wanda despre rochii era nepotrivit și îi era teamă tonul batjocoritor din vocea fetiței s-ar fi putut îndrepta spre ea, dacă i-ar fi cerut înceteze. Și-ar fi dorit totuși ca jocul se sfârșească și Peggy s-o lase în pace pe Wanda.

Totul culminează cu ziua în care, în lipsă, Wanda câștigă concursul de desen, cu cele o sută de rochii desenate și expuse în clasă. Acest moment este unul de cumpănă pentru Peggy și Maddie. Cele două înțeleg Wanda nu mințise. cele o sută de rochii existau. Maddie se simte rușinată și frustrată nu a avut curaj s-o oprească pe Peggy din a-i pune întrebări incomode Wandei.
DSC_0555

“Dumnezeule! Nu mai putea face nimic? Măcar dacă ar putea -i spună Wandei n-a vrut s-o rănească. S-a întors și s-a uitat pe furiș la Peggy, dar Peggy nu a ridicat privirea. Părea învață din greu.”

Cartea “O sută de rochii” a fost scrisă în 1944. Deși de atunci au trecut foarte mulți ani, mesajul ei rămâne unul puternic. Atât pentru copii, cât și pentru adulți. E o carte despre puterea de a ierta, despre înțelepciunea de a privi dincolo de aparențe, o carte care ne reamintește e vital fim buni unii cu ceilalți. Citindu-le copiilor “O sută de rochii” e un mod perfect de a le reaminti cum acțiunile și cuvintele noastre îi pot afecta pe alții. uneori nu îți mai poți cere scuze, realmente poate fi prea târziu.
DSC_0560
“O sută de rochii” e o carte pe care i-am cumpărat-o lui Iris, însă a fost și pentru mine o adevărată plăcere o citesc. Pe măsură ce înaintam cu textul, am simțit noduri în gât. Pentru am fost și eu în rochia Wandei cândva. Totuși, cred și o persoană care a fost la un moment dat în papucii lui Peggy, ar citi cartea tot cu noduri în gât. Pentru e o carte care te îndeamnă la reflecție. îndemn o citiți împreună cu copiii voștri, vor avea doar de câștigat de pe urma acestei lecturi minunate!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

22 Shares