Sunt o babă comunistă – o carte pentru toate generațiile

DSC_1015

Se apropie alegerile, iar Mica, își amintește cu nostalgie despre cât de bine îi mergea ei în perioada comunistă. Regretă sincer timpurile trecute, când comuniștii i-au dat șansa traiască la oraș, i-au dat casă și un loc bun de muncă la fabrica de construcții metalice. Nimic nu-i lipsea pe atunci, avea butelie de la partid și uneori găsea chiar și portocale aromate, pe sub mână.

Pe Mica, nici măcar fiica ei, care acum locuiește în Canada, n-o poate convinge nu-i mai voteze pe urmașii comuniștilor. Nici vecina, nici sora sau prietena ei. Și astfel, se trezește cumva singură în nostalgia ei comunistă, fără poată înțelege de ce oamenii insistă atunci nu era bine.

” – Hai mamă, eu vorbesc serios…
– Dar ce, eu glumesc? Pentru mine, lucrurile sunt simple: înainte de revoluție o duceam muuult mai bine decât acum. Tu cu cine ai vota în locul meu?
– Cred exagerezi cu ‘muuult mai bine’, mama. Îți amintești ce cozi erau la carne? Făceau înconjorul blocului…
– E drept, erau cozi pe-atunci, dar acum intri în magazin, admiri cotletele, înghiți în sec și ieși frumușel afară, nu ai cu ce le cumpăra. Eventual te uiți la un proaspăt îmbogățit cum ia două kile de mușchi.
Nu știu, zău, când era mai bine… Acum am văzut la televizor oameni care mor de foame, familii cu copii care dorm în stradă… Pe vremea comunismului nu se întâmplă asta.
– O se regleze și asteadeocamdată suntem în tranziție… dar eu sunt optimistă.
– Cum nu, e ușor fii optimist când trăiești în Canada, în Franța sau în AmericaMai greu este fii aici și o trăiești vezi atunci optimism! Cu bigudiuri!”

Pentru Mica, trecerea de la comunism la democrație e foarte dificilă, ea nefiind capabilă se adapteze. Nu reușește nici privească dincolo de propria ei experiență cu comunismul și înțeleagă dramele și lipsurile pe care le trăiau atunci alți români. Nu înțelege doar o mică parte din populație avea un trai bun, pe când majoritatea trăia teribil de greu.

Pe măsură ce citeam cartea, mi se făcea milă de Mică. Pentru înțeleg cât de dificil a fost pentru generația ei facă trecerea de la un tip de viață la altul. Apoi, enervam de îngustimea minții ei, de insistența cu care se agăța de amintirile ei comuniste.

Sunt o babă comunistă” e o carte pe care trebuie s-o citești. Mai ales în timpurile astea tulburi pe care suntem nevoiți le trăim. E ca un fel de eye opener.

“Azi dimineață m-am trezit bătrână.
Mâine? Da, mâine sunt alegerile…
Cred o stau frumușel acasă și o … o găsesc eu ceva de făcut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares

Regele tuturor sălbăticiunilor – o poveste specială pentru părinți și copii

DSC_0875

La prima vedere ai putea crede “Regele tuturor sălbăticiunilor” e poate o carte cam nepotrivită pentru un copil. Dacă ai crede asta, eu zice te înșeli și trebui priveși dincolo de aparențe.

De ce ai putea gândi nu e potrivită pentru copii? Păi, pentru , după ce face tot soiul de năzbâtii “de un fel sau altul”, mama îl numește pe Max “salbăticiune”, iar el îi spune ei “o te mănânc“. Așa e trimis la culcare fără primească cina.
DSC_0876

Înțelegem, așadar, mama n-are răbdare fix atunci, nu sește empatie și e cam sătulă de năzbâtiile copilului. ( Lucruri care ni se întâmplă tuturor, din când în când).

Trimis în camera lui, supărat nevoie mare, Max observă cum aceasta se transformă într-o pădure, peste tot crescând liane și copaci, iar “pereții au devenit lumea din jur”. Max însuși devine o sălbaticiune, adică  fix eticheta pusă de mama lui.
DSC_0877

Un ocean aduce o barcă la țărm, iar băiatul plutește de-a lungul zilei și nopții, pe un ocean, vreme îndelungată, “aproape peste un an, până acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Iar acestea se poarta cu Max fix așa cum teai aștepta de la niște sălbăticiuni, adică  răcnesc înspăimântător, și îarată colții, apoi ghearele înspăimântătoare. Dar băiatul le-a îmblânzit, privindu-le în ochi fără frică și spunându-le un hotărâtstați cuminți!”
DSC_0878

(Ia ne gândim puțin, de obicei cine face așa? Noi, mamele, zice, chiar dacă nu-i tocmai comod recunoaștem asta.)

Sălbăticiunile s-au speriat atunci și l-au numit pe Max “cea mai mare sălbăticiune dintre toate și l-au făcut regele tuturor sălbăticiunilor“. Iar împreună, au făcut un vacarm sălbatic și asurzitor. Un tărăboi adevărat. Cam ca cel făcut de Max acasă la el, adăuga eu. Ilustrațiile care umplu următoarele șase pagini, sunt incredibil de frumoase.
DSC_0879

Dar Max, regele sălbăticiunilor a zis “acum gatași le-a trimis pe toate celelelalte sălbăticiuni la culcare fără le dea cina. ( amintiți cine mai făcuse asta?) Apoi deodată, băiatul s-a simțit singur și trist și a”dorit fie acolo unde el era cea mai iubita ființă dintre toate”. (Adică acasă, la mama).
DSC_0880

Iar atunci, din depărtare, copilului i-au ajuns pe la nas mirosuri delicioase și a renunțat mai fie rege acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Însă sălbăticiunile i-au spus: “O, te rugăm, nu pleca – o te mâncămașa de mult te iubim!” (Mai țineți minte cum Max i-a zis mamei lui c-o s-o mănânce? Remarcați fina subtilitate, așa-i?).
DSC_0881

Băiatul face cale întoarsă, plutește în barcă iarăși zile și săptămâni, peste un an, până ajunge din nou acasă, în noaptea din camera lui. Unde ce credeți sește? Cina, care încă era caldă.
DSC_0882
Regele tuturor sălbăticiunilor e o carte specială, cu totul. Textul e scurt și simplu, chiar rudimentar. Însă, autorul reușește cu atât de puține cuvinte, trezească emoții foarte mari. Iar ilustrațiile, oh, ilustrațiile o fascineze orice copil. E o carte subtilă, care ori îți place foarte tare, ori nu-ți place deloc.

E despre emoțiile noastre ca părinți, despre greșelile pe care cu toții le facem uneori. E despre emoțiile care-l încearcă pe copil atunci când noi greșim. Dar cel mai mult e despre iubire. Despre dorul care i se face lui Max. Despre dragostea și iertarea aflată în farfuria cu mâncare caldă, ce-l așteaptă acasă.
DSC_0883

Citiți, citiți, citiți! 🙂
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

23 Shares

Citim cărți de la Editura Frontiera

june 3rd (31)

Zilele trecute, Iris a primit de la Editura Frontiera câteva cărți despre care vreau musai povestesc. Pentru -s foarte faine, pentru n-o satur niciodată promovez cărțile pentru copii și pentru o vă încurajez mereu le citiți celor mici 🙂

Eu sunt cel mai puternic
coperta-site600x600

Lupul se plimbă țanțoș prin pădure, mândru nevoie mare, încordându-și plin de sine mușchii. Nimeni nu mai e atât de puternic ca el, nu are nicio îndoială în privința asta. Și pentru propria-i părere despre sine nu-i este suficientă, se gândește -i întrebe și pe ceilalți locuitori ai pădurii, cine e cel mai puternic.

Doar se întâlnește numai cu personaje care oricum erau deja înspăimântate de el, toate mult mai mici: iepurașul, cei trei purceluși, Scufița Roșie, cei șapte pitici. Toți îl asigură pe Lup el e cel mai fioros, cel mai înspăimântător și cel mai puternic din pădure.

Și cum se plimba lupul foarte mândru de respectul pe care i-l purtau viețuitoarele pădurii, se întâlnește cu un “brotac” mic, pe care-l întreabă arogant, cine e cel mai puternic. Doar răspunsul “brotacului” nu e cel pe care Lupul îl așteaptă.

Iris a râs în hohote la vederea “brotacului” și la surpriza de pe ultima pagină. Nu nu, nu zic despre ce e vorba, asta va trebui descoperiți singuri. Însă vă asigur c-o vă placă cine e de fapt cel mai puternic din pădure. 🙂

Mamaaa
coperta-site-600x600

Va sună cunoscut strigătul ăsta, așa-i? 🙂
Un băiețel trece prin toate încăperile casei, strigându-și mama în gura mare. O caută în baie, în bucătărie, în sufragerie, hol, bibliotecă, trece prin fiecare cameră ignorând toate animalele bizare care se află acolo, deoarece vrea musai -i spună mamei s-a speriat de un… păianjen. 🙂

E o carte numai bună de învățat cifrele și exersat număratul. Pe fiecare pagină copiii pot numără lei, zebre, hipopotami, maimuțe și încă multe alte animale, și tot în fiecare pagină sunt provocați găsească cifraascunsă“.
Iris s-a distrat cel mai tare când dădeam pagină nouă și de fiecare dată strigam amândouă în gura mare: mamaaaaaaaa. Și nu ziceți nimănui, dar ea a găsit mereu înaintea mea cifrele pitite pe-acolo. 🙂

A dispărut tortul
coperta-WEB-1-600x600

De departe cartea aceasta a fost preferata lui Iris. Mărturisesc și a mea. E o carte specială, întradevăr. Pe paginile ei nu se găsește nici măcar un singur cuvânt. Chiar așa, nici unul. Tocmai de aceea e o carte care poate ficitităși de copiii mai mici, care încă nu au învățat literele.

Cartea are în paginile ei o poveste descrisă cu ajutorul unor ilustrații fabuloase. Fiecare pagină nouă e ilustrată în continuarea celei anterioare, povestea menținânduși firul pe măsură ce cartea e parcursă de copil.

Ilustrațiile trebuiesc privite cu atenție, căci pe fiecare pagină se întâmplă o grămadă de chestii și credeți, n-o vreți pierdeți acțiunea. “A dispărut tortul” e o carte pe care cu greu o lași din mână. E o carte care dezvoltă atenția, imaginația și capacitatea de a urmări firul unei acțiuni de la început până la sfârșit.
june 3rd (15)

Cartea oferă  timp special și de calitate împreună cu copilul. Pentru noi e o plăcere stăm lipite una de alta și urmărim cu degetul personajele din carte. Iris trece printr-o multitutide de stări până la final. E curioasă, veselă, îngrijorată și nerăbdătoare vadă ce se întâmplă mai departe.

Aproape de fiecare dată când luăm cartea în mâini, găsim lucruri noi, care ne-au scăpat dățile trecute. Iris privește îndelung personajele șimi explică ce se întâmplă cu fiecare în parte. Iar mie-mi vine s-o bag în buzunar de dragă ce-mi e. 🙂

recomand cartea asta cu toată încrederea. O s-o iubiți, promit. Ah, și am văzut pe site-ul celor de la Editura Frontiera e și o continuare, “Picnic cu tort”, pe care noi sigur sigur o s-o cumpărăm.

Voi ce-ați mai citit în ultima vreme?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

40 Shares

Vânătorii de zmeie – O carte despre prietenie și remușcări

DSC_0742

Am văzut filmul demult, atunci când a apărut și țin minte m-a emoționat teribil. Însă cartea n-am mai avut chef s-o citesc, imaginândumi , nah, dacă tot știu ce se întâmplă, ce rost mai are? Boy, was I wrong!

Am văzut cartea zilele trecute la bibliotecă și am împrumutat-o imediat. Mai ales pentru au trecut ani de zile de când am văzut filmul și nu mai țineam minte decât eroii principali erau doi băieți afgani. În plus, gândul la film îmi stârnea încă niște emoții vagi, fără mi amintesc neapărat detalii din el.

Amir și Hassan sunt cei mai buni prieteni, deși trăiesc într-o societate care nu încurajează prietenia între stăpân și servitor. Cei doi băieți copilăresc unul lângă celălalt și fac totul împreună, de la citit cărți, cățărat în copaci și până la înălțat zmeie. Hassan este servitorul și implicit cel considerat a-i fi inferior lui Amir. El nu merge la școală, așadar nu știe citească, în schimb îl ajută pe Ali, tatăl său, -i servească pe Amir și tatăl acestuia, Baba.

Băieții nutresc o afecțiune specială unul pentru celălalt, Amir ii citește tot timpul povești lui Hassan, și se joacă cu el, însă în același timp, autorul subliniază egoismul și cruzimea cu care stăpânul îl tratează uneori pe servitor. Din motive pe care nu le poate clar identifica, Amir tinde fie adeseori răutăcios cu prietenul lui, mai ales atunci când observă afecțiunea pe care Baba i-o poartă acestuia.

Amir încearcă din greu câștige iubirea, atenția și admirația tatălui sau, însă i se pare nu reușește niciodată. Băiatul simte  în schimb, tatăl lui îl îndrăgește mai mult pe servitor, acest aspect împingându-l comită un act egoist, careulterior îl va urmări pentru tot restul vieții.

Baba și Amir fug din Afganistan în America, iar viața lor se schimbă semnificativ. Trec anii, Amir devine bărbat și se însoară, Baba se îmbolnăvește, viața își continuă firul, însă cei doi îl au tot timpul în gând pe Hassan. Unul cu o puternică remușcare, celălat cu afecțiune profundă.

Nu vreau îți dezvălui mai mult de atât, căci ar fi păcat, dacă încă nu ai citit cartea. Lectura te va plimba prin diferite stări sufletești. La început îl vei urî pe Amir, și-l vei iubi pe Hassan, îl vei admira pe Baba și vei încerca înțelegi de ce fiecare dintre ei acționează așa cum o face. Mai apoi îl vei îndrăgi și pe Amir, poate vei încerca chiar -l ierți și te vei îngrozi când vei citi despre Afganistanul acelor vremuri.

Dacă se termina cu bine, asta voiau toți știe. Dacă cineva m-ar întreba cum se termină povestea lui Hassan, a lui Sohrab și a mea – cu bine sau nu – nu ști ce -i spun.”

Cum, cine e Sohrab? Ăăă, păi cred dacă vrei afli, atunci n-ai de ales, trebuie citești și tu cartea 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

 

52 Shares

Tatăl celuilalt copil – o carte pentru toți părinții

DSC_0796

Shahab e un băiețel de patru ani care încă nu vorbește, drept pentru care toată familia crede e doar un prostănac. Mai puțin mama lui, care îi ia apărarea necondiționat, ca o leoaică, de fiecare dată când situația o impune. Deoarece incapacitatea lui Shahab de a se exprima în cuvinte e luată drept deficiență mintală de cei din jur, copilul dezvoltă frustrări multiple, care îl împing la răzbunări împotriva celor care nu-l înțeleg.
Frustrările îi sunt alimentate și de mândria pe care tatăl lui și-o afişează fățiș, vizavi de rezultatele școlare ale lui Arash, fratele mai mare al lui Shahab. Muțenia autoimpusă a copilului, îi atrage acestuia o multitudine de neplăceri: toți râd de el, e târât la medici și specialiști pentru un diagnostic și e tratat tot timpul ca o persoană inferioară.
Însă cel mai dureros aspect este incapacitatea tatălui de a-l iubi pentru ce este el. Neputința lui de a-l accepta așa diferit cum este și faptul se simte mereu rușinat cu el, sunt circumstanțe ce duc la o ruptură iremediabilă între tată și copil.
Cartea se citește ușor, eu am dat-o gata în două seri, citind-o înainte de culcare, în timp ce Iris sforăia deja. Nu știu însă dacă ar putea prezenta interes și pentru citititorii care nu sunt părinți, deoarece pare mai degrabă o carte de parenting, decât una de ficțiune.
Citind cartea în calitatea mea de mamă, mi-am tras mai multe semnale de alarmă. Nimic din ce nu știam deja, însă un reminder așa de dramatic nu strică niciodată.

Nu primim întotdeauna copiii la care visăm, fiecare persoană care se naște e unică și irepetabilă. Rolul nostru e le dăruim toată iubirea și atenția de care suntem capabili, fără ca făcând toate astea, simțim ne sacificăm. Iubirea necondiționată și atenția pe care o oferim copiilor pe care îi aducem pe lume, e esențială pentru o dezvoltare armonioasă. Familia în care îi creștem, felul în care interacționăm unii cu alții în cadrul ei, toate își pun amprenta pe personalitatea copilului.

Tatăl își relua apoi munca nesfârșită. Discuțiile din casă erau reci și nu îndemnau vorbesc. întrebam de ce tatăl lui Arash și familia lui nu învățaseră cuvinte frumoase și afectuoase. Dacă el ar fi vorbit așa cu mama, dacă nouă ne-ar fi spus “dragul meu” sau “sufletul meu” sau alte vorbe de alint, mama n-ar fi fost tristă și retrasă. Și poate fi putut vorbi și eu”.

E o carte pe care o recomand părinților, lecturarea ei fiind un reminder continuu al faptului all we need is love.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

92 Shares