Dacă ar fi s-o întrebi pe Iris care-i mâncarea ei preferată, ce crezi c-ar răspunde? Cartofi prăjiți, omletă sau altceva de genul asta, așa-i? Ei bine, ai fi destul de departe de adevăr, pentru că ea ar răspunde dintr-o răsuflare, fără să se gândească prea mult:

– Curry, mâncarea mea preferată e curry.
Și-apoi ar întreba direct:
– Mama, când faci curry? Azi? În seara asta? Spune, mama, azi?

Iar eu probabil m-aș uita în cămară să văd dacă s-ar fi rătăcit pe-acolo o cutie cu lapte de cocos și apoi aș răspunde:
– Fac, puiule, cum să nu.

Aș tăia niște  cubulețe mici din piept de pui, cât să încapă într-o guriță de copil și le-aș trage nițel prin tigaie cu usturoi și ghimbir. Bucătăria s-ar umple de arome imediat, iar Iris ar  începe să țopăie de nerăbdare. Peste carne aș pune o cutie de roșii tocate și puțină apă. Apoi aș adăuga destulă pudră curry cât să coloreze totul într-o nuanță frumoasă de galben și aș amesteca în cratiță, așa, fără grabă. Eu folosesc pudra curry de la Kotany.

Las toate să bolborosească împreună o vreme, nu prea multă, căci pieptul de pui se gătește repede, apoi torn și laptele de cocos. Ei bine, laptele ăsta îi dă sosului o textură fină, cremoasă și un gust bestial. Mai las totul să fiarbă puțin, adaug sare după gust și aia e, iau cratița de pe foc. Servim mereu nebunia asta cu orez alb. Iris îmi cere mereu să îi amestec orezul cu sosul în așa fel încât nici o boabă să nu rămână albă.

Apoi mănâncă. Și cu mâinile și cu picioarele. Iar când verișoara e în vizită, am în bucătărie doi copii care se ling pe boticuri după o porție de curry.

Încercați și voi 🙂 Poftă bună!
“Dosar de Mama” e si pe Facebook

Vacanța asta neașteptată ne-a dat puțin de furcă pentru că n-am putut ieși prea mult pe-afară,  din motive de cod portocaliu. Când e musai să stăm în casă, ca acum, e nevoie de activități diverse, ca să nu ne facem creierul terci în fața televizorului. Nu suntem familia care nu lasă deloc copila la desene, însă nici nu are voie să se uite cât ar vrea ea.

Așa că ne-am gândit să ne umplem timpul cu confecționatul mărțișoarelor. Nu vă gândiți la cine știe ce chestii complicate. În primul rând că eu nu-s cea mai îndemânatică făptură, apoi că n-aveam prea multe materiale de lucru prin casă. Dar tot am încropit ceva cu Iris.

Am folosit cartoane tăiate cam 3×3 cm, lipici, sclipici ,niște inimioare și floricele de plastic pe care le-am găsit într-un sertar și niște ochi mobili. Nimic complicat, ceva care să-i iasă chiar și unui copil de trei ani jumate, asta dacă aveți curaj să-l lăsați cu un tub de sclipici în mână 😀

Rezultatul final, chiar dacă nu spectaculos, a încântat-o tare pe Iris. Fugea din bucătărie în living la tată–su, cu fiecare mărțișor în parte.

– Vezi, tată, vezi ce-am făcut? Mâțișor, vezi?

Încă nu-i târziu să faceți și voi. Multe școli și grădinițe încă-s închise, așa că mai aveți timp până luni 🙂

Spor la treabă și distracție plăcută! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook