Tatăl celuilalt copil – o carte pentru toți părinții

DSC_0796

Shahab e un băiețel de patru ani care încă nu vorbește, drept pentru care toată familia crede e doar un prostănac. Mai puțin mama lui, care îi ia apărarea necondiționat, ca o leoaică, de fiecare dată când situația o impune. Deoarece incapacitatea lui Shahab de a se exprima în cuvinte e luată drept deficiență mintală de cei din jur, copilul dezvoltă frustrări multiple, care îl împing la răzbunări împotriva celor care nu-l înțeleg.
Frustrările îi sunt alimentate și de mândria pe care tatăl lui și-o afişează fățiș, vizavi de rezultatele școlare ale lui Arash, fratele mai mare al lui Shahab. Muțenia autoimpusă a copilului, îi atrage acestuia o multitudine de neplăceri: toți râd de el, e târât la medici și specialiști pentru un diagnostic și e tratat tot timpul ca o persoană inferioară.
Însă cel mai dureros aspect este incapacitatea tatălui de a-l iubi pentru ce este el. Neputința lui de a-l accepta așa diferit cum este și faptul se simte mereu rușinat cu el, sunt circumstanțe ce duc la o ruptură iremediabilă între tată și copil.
Cartea se citește ușor, eu am dat-o gata în două seri, citind-o înainte de culcare, în timp ce Iris sforăia deja. Nu știu însă dacă ar putea prezenta interes și pentru citititorii care nu sunt părinți, deoarece pare mai degrabă o carte de parenting, decât una de ficțiune.
Citind cartea în calitatea mea de mamă, mi-am tras mai multe semnale de alarmă. Nimic din ce nu știam deja, însă un reminder așa de dramatic nu strică niciodată.

Nu primim întotdeauna copiii la care visăm, fiecare persoană care se naște e unică și irepetabilă. Rolul nostru e le dăruim toată iubirea și atenția de care suntem capabili, fără ca făcând toate astea, simțim ne sacificăm. Iubirea necondiționată și atenția pe care o oferim copiilor pe care îi aducem pe lume, e esențială pentru o dezvoltare armonioasă. Familia în care îi creștem, felul în care interacționăm unii cu alții în cadrul ei, toate își pun amprenta pe personalitatea copilului.

Tatăl își relua apoi munca nesfârșită. Discuțiile din casă erau reci și nu îndemnau vorbesc. întrebam de ce tatăl lui Arash și familia lui nu învățaseră cuvinte frumoase și afectuoase. Dacă el ar fi vorbit așa cu mama, dacă nouă ne-ar fi spus “dragul meu” sau “sufletul meu” sau alte vorbe de alint, mama n-ar fi fost tristă și retrasă. Și poate fi putut vorbi și eu”.

E o carte pe care o recomand părinților, lecturarea ei fiind un reminder continuu al faptului all we need is love.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

89 Shares

Leave a Reply