Orbi (Petronela Rotar)
Pe Petronela Rotar o urmăresc pe facebook pentru că–mi plac naturalețea și sinceritatea ei, dar mai ales curajul de a se expune în felul în care o face. Să nu vă imaginați vreodată că-i ușor să–ți “speli rufele” în public. Ea totuși o face, inspirându-i și pe alții să vadă dincolo de aparențe, poate chiar reușește să împrumute cititorului puțin din curajul ei de a înfrunta lucrurile exact așa cum sunt.
“Orbi” e cartea despre care parcursesem mai multe recenzii pozitive, așa că mi-a stârnit imediat curiozitatea. Am fost ușor intrigată să găsesc în carte un alt tip de scriitură decât cel cu care eram obișnuită de pe blogul autoarei. O formulare diferită, dacă vreți, iar asta nu-i neapărat rău, capacitatea de a-ți suprinde cititorii e chiar o calitate.
Cartea explorează relația toxică dintre Alexa și Călin, una plină de abuz și traumele psihologice care decurg din aceasta. E o lectură necesară, cred, în societatea românească actuală, unde încă foarte multe femei sunt abuzate, unde se vorbește prea puțin despre hărțuire și violența în cuplu.
În spatele blocului (Mara Wagner)
Mi-a plăcut cartea asta, probabil pentru că am copilărit în condiții similare cu personajul principal și aproximativ în aceeași perioadă. “În spatele blocului” o urmărește timp de un an pe Maria, fetița care își trăiește firesc copilăria la sfârșitul epocii comuniste. E un roman nostalgic, o aducere aminte și cred că e mai degrabă apreciat de cei care și-au trăit la rândul lor anii copilăriei în acea perioada. Mara Wagner ne amintește de cozile interminabile, rațiile la alimente, joaca din spatele blocului, bucuria de a privi desenele animate sâmbăta și despre cum arăta viața într-o familie obișnuită.
Mi-ar plăcea ca aceast volum să ajungă și sub ochii adolescenților/ tinerilor, mai ales ai celor care nu au trăit în acea epoca. Trecutul e important, iar această carte le-ar putea stârni curiozitatea de a afla mai multe despre cum arăta viața atunci.
Vara în care mama a avut ochii verzi (Tatiana Țîbuleac)
Deși cartea are doar osutadouazeci de pagini, n-am reușit s-o citesc dintr-o răsuflare. Am găsit-o că fiind brutal de sinceră, greu de cuprins cu mintea că personajul principal poate nutri atâta ură față de propria mama. Începutul cărții mi-a creat un puternic disconfort și suficientă frustrare încât să n-o mai răsfoiesc câteva zile.
Mă bucur totuși că am reluat lectura, pentru că această carte s-a dovedit a fi una profundă, deși destul de incomodă, din cauza francheței cu care autoarea a abordeaza subiectul relației dintre mama bolnavă în stadiu terminal – fiul răzvrătit și depresiv, pe care ea l-a ignorat de-a lungul întregii lui copilării. “Vara în care mama a avut ochii verzi” e despre durerea de a pierde, despre incapacitatea de a trece peste această durere.
“Sunt mușcăturile tale, a zâmbit mama arătându–mi la sfârcuri, în timp ce eu o coboram în brațe pe scări ca pe un braț de vreascuri. Mă muscai ca un lup când te-am alăptat. Ar fi trebuit să nu-ți mai dau, dar tu sugeai și sugeai, nu mai voiai și altceva ca alți copii. Te-am iubit, Aleksy, te-am iubit cum am putut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook