La prima vedere ai putea crede că “Regele tuturor sălbăticiunilor” e poate o carte cam nepotrivită pentru un copil. Dacă ai crede asta, eu aș zice că te înșeli și că trebui să priveși dincolo de aparențe.
De ce ai putea gândi că nu e potrivită pentru copii? Păi, pentru că, după ce face tot soiul de năzbâtii “de un fel sau altul”, mama îl numește pe Max “salbăticiune”, iar el îi spune ei “o să te mănânc“. Așa că e trimis la culcare fără să primească cina.
Înțelegem, așadar, că mama n-are răbdare fix atunci, nu găsește empatie și e cam sătulă de năzbâtiile copilului. ( Lucruri care ni se întâmplă tuturor, din când în când).
Trimis în camera lui, supărat nevoie mare, Max observă cum aceasta se transformă într-o pădure, peste tot crescând liane și copaci, iar “pereții au devenit lumea din jur”. Max însuși devine o sălbaticiune, adică fix eticheta pusă de mama lui.
Un ocean aduce o barcă la țărm, iar băiatul plutește de-a lungul zilei și nopții, pe un ocean, vreme îndelungată, “aproape peste un an, până acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Iar acestea se poarta cu Max fix așa cum te–ai aștepta de la niște sălbăticiuni, adică răcnesc înspăimântător, și îi arată colții, apoi ghearele înspăimântătoare. Dar băiatul le-a îmblânzit, privindu-le în ochi fără frică și spunându-le un hotărât “stați cuminți!”
(Ia să ne gândim puțin, de obicei cine face așa? Noi, mamele, aș zice, chiar dacă nu-i tocmai comod să recunoaștem asta.)
Sălbăticiunile s-au speriat atunci și l-au numit pe Max “cea mai mare sălbăticiune dintre toate și l-au făcut regele tuturor sălbăticiunilor“. Iar împreună, au făcut un vacarm sălbatic și asurzitor. Un tărăboi adevărat. Cam ca cel făcut de Max acasă la el, aș adăuga eu. Ilustrațiile care umplu următoarele șase pagini, sunt incredibil de frumoase.
Dar Max, regele sălbăticiunilor a zis “acum gata” și le-a trimis pe toate celelelalte sălbăticiuni la culcare fără să le dea cina. (Vă amintiți cine mai făcuse asta?) Apoi deodată, băiatul s-a simțit singur și trist și a”dorit să fie acolo unde el era cea mai iubita ființă dintre toate”. (Adică acasă, la mama).
Iar atunci, din depărtare, copilului i-au ajuns pe la nas mirosuri delicioase și a renunțat “să mai fie rege acolo unde este locul sălbăticiunilor“. Însă sălbăticiunile i-au spus: “O, te rugăm, nu pleca – o să te mâncăm – așa de mult te iubim!” (Mai țineți minte cum Max i-a zis mamei lui c-o s-o mănânce? Remarcați fina subtilitate, așa-i?).
Băiatul face cale întoarsă, plutește în barcă iarăși zile și săptămâni, peste un an, până ajunge din nou acasă, în noaptea din camera lui. Unde ce credeți că găsește? Cina, care încă era caldă.
Regele tuturor sălbăticiunilor e o carte specială, cu totul. Textul e scurt și simplu, chiar rudimentar. Însă, autorul reușește cu atât de puține cuvinte, să trezească emoții foarte mari. Iar ilustrațiile, oh, ilustrațiile o să fascineze orice copil. E o carte subtilă, care ori îți place foarte tare, ori nu-ți place deloc.
E despre emoțiile noastre ca părinți, despre greșelile pe care cu toții le facem uneori. E despre emoțiile care-l încearcă pe copil atunci când noi greșim. Dar cel mai mult e despre iubire. Despre dorul care i se face lui Max. Despre dragostea și iertarea aflată în farfuria cu mâncare caldă, ce-l așteaptă acasă.
Citiți, citiți, citiți! 🙂
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
