Se apropie alegerile, iar Mica, își amintește cu nostalgie despre cât de bine îi mergea ei în perioada comunistă. Regretă sincer timpurile trecute, când comuniștii i-au dat șansa să traiască la oraș, i-au dat casă și un loc bun de muncă la fabrica de construcții metalice. Nimic nu-i lipsea pe atunci, avea butelie de la partid și uneori găsea chiar și portocale aromate, pe sub mână.

Pe Mica, nici măcar fiica ei, care acum locuiește în Canada, n-o poate convinge să nu-i mai voteze pe urmașii comuniștilor. Nici vecina, nici sora sau prietena ei. Și astfel, se trezește cumva singură în nostalgia ei comunistă, fără să poată înțelege de ce oamenii insistă că atunci nu era bine.

” – Hai mamă, eu vorbesc serios…
– Dar ce, eu glumesc? Pentru mine, lucrurile sunt simple: înainte de revoluție o duceam muuult mai bine decât acum. Tu cu cine ai vota în locul meu?
– Cred că exagerezi cu ‘muuult mai bine’, mama. Îți amintești ce cozi erau la carne? Făceau înconjorul blocului…
– E drept, erau cozi pe-atunci, dar acum intri în magazin, admiri cotletele, înghiți în sec și ieși frumușel afară, că nu ai cu ce le cumpăra. Eventual te uiți la un proaspăt îmbogățit cum ia două kile de mușchi.
Nu știu, zău, când era mai bine… Acum am văzut la televizor oameni care mor de foame, familii cu copii care dorm în stradă… Pe vremea comunismului nu se întâmplă asta.
– O să se regleze și astea… deocamdată suntem în tranziție… dar eu sunt optimistă.
– Cum nu, e ușor să fii optimist când trăiești în Canada, în Franța sau în America… Mai greu este să fii aici și să o trăiești… să vezi atunci optimism! Cu bigudiuri!”

Pentru Mica, trecerea de la comunism la democrație e foarte dificilă, ea nefiind capabilă să se adapteze. Nu reușește nici să privească dincolo de propria ei experiență cu comunismul și să înțeleagă dramele și lipsurile pe care le trăiau atunci alți români. Nu înțelege că doar o mică parte din populație avea un trai bun, pe când majoritatea trăia teribil de greu.

Pe măsură ce citeam cartea, mi se făcea milă de Mică. Pentru că înțeleg cât de dificil a fost pentru generația ei să facă trecerea de la un tip de viață la altul. Apoi, mă enervam de îngustimea minții ei, de insistența cu care se agăța de amintirile ei comuniste.

“Sunt o babă comunistă” e o carte pe care trebuie s-o citești. Mai ales în timpurile astea tulburi pe care suntem nevoiți să le trăim. E ca un fel de eye opener.

“Azi dimineață m-am trezit bătrână.
Mâine? Da, mâine sunt alegerile…
Cred că o să stau frumușel acasă și o să… o să găsesc eu ceva de făcut.”

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook