Îi auzi pe mama și pe tata cum șoptesc. Nu înțelegi mare lucru din ce zic, dar par speriați, atâta lucru pricepi și tu, chiar dacă ești mic. Mama aruncă la repezeală câteva haine în geamantanul cu care ați fost ultima dată în vacanță, doar că acum îndeasă acolo haine groase, nu costume de baie și pălării de plajă. Oare plecăm la sky, te întrebi.

Mama îți zice să-ți alegi o jucărie și să te grăbești, iar tu nu știi pe care s-o iei cu tine. Excavatorul? Mașina de curse? Și cum adică să-ți iei doar o jucărie? Oare plănuiesc să-ți cumpere altele noi, acolo unde mergeți? Mama nu arată ca atunci când ați fost la mare. Atunci dansa în timp ce împacheta, acum e încruntată. O fi supărată pe tine?

Afară se aud iar sunetele alea care se auzeau și ieri. Ciudat, se aude ca la Revelion, când ai ținut și tu în mână artificii din care curgeau steluțe. Doar că acum nu e nici o petrecere, nici șampanie, și cu siguranță nici Revelion nu e. Totuși, ceva bubuie. De ce plângi, mama, întrebi. Dar ea îți îndeasă căciula pe cap, în tăcere. Se uită în ochii tăi serioasă și îți spune să nu-i dai drumul la mână, orice s-ar întâmpla. Orice s-ar întâmpla, ai înțeles, repetă ea. Sigur că ai înțeles, nu știu de ce e așa nervoasă și serioasă. Tata te strânge în brațe până te doare spatele și îți zice să fii cuminte, s-o asculți pe mama. Te pupă pe obraji și pe ochi, iar mama plânge. De ce tot plânge?

Mergeți demult și te dor picioarele. Mai avem mult, o întrebi pe mama, iar ea zice că nu, o să ajungeți imediat. Dar nu mai vrei să mergeți la sky sau la plimbare, nici nu știi unde mergeți și de ce nu e tata cu voi. Hai acasă mai bine, mama, mă dor picioarele și mi-e frig, spui. Dar nu vă întoarceți acasă, mama te ia în brațe și te duce așa mai departe. Mergem înainte zice ea, doar înainte, puiule.

Îți pare rău că nu ai luat și elefantul de pluș cu tine, cum de l-ai uitat? Cu ce o să dormi tu acum? N-o mai întrebi pe mama nimic, oricum iarăși plânge. Am ajuns, zice, am scăpat, puiule. Și plânge mama într-una, plângi și tu cu ea, deși nu știi de ce ești trist. Sunt oameni mulți aici, dar niciunul nu are schiuri. Probabil că sunteți totuși în vacanță pentru că oamenii ăștia vorbesc o limbă pe care tu n-o înțelegi. Și mai sunt încă o grămadă de copii, ce bine. Dar mama plânge și nu se mai oprește. Ți-e frică. Cineva îți dă un biscuite cu cremă, altcineva o sticlă cu apă.

Unde mergeți, o întreabă cineva pe mama, încotro va îndreptați? Iar mama te strânge în brațe și zice: nu știu unde, dar mergem înainte. Doar înainte. Dar tu nu vrei decât să te întorci acasă. Acolo unde te așteaptă tata și elefantul tău de pluș.

“Dosar de Mama”e și pe Facebook