Search Results for: septembrie

Când am lăsat-o prima dată la grădiniţă

21623934_10155614403169876_610113169_n

No hai c-am ajuns şi-n punctul ăsta. Azi dimineaţă mi-am lăsat copila cu două doamne pe care le-am văzut prima dată în viaţa mea şi cu o gaşcă de copii agitaţi, am strâns-o la piept, am pupat-o apăsat, i-am spus c-o iubesc cu cel mai mare zâmbet pe care mi l-am putut afişa pe faţă, şi-am plecat. Fără să mă uit în urmă.

Da, ştiu că multe mame aleg să rămână lângă copil, să stea în hol, să-i mai dea o îmbrăţişare, ştiu despre adaptarea blândă. Nu zic că nu e ok, spun doar că în acelaşi timp, îmi cunosc copilul şi ştiu cum e mai uşor pentru el. Eu ca mamă îmi asum o despărţire scurtă.

Iris e la grădiniţă. Eu sunt acasă. Tată-su e la serviciu. Adică eu sunt singură. În toată casa şi curtea, da! E şi Ozzy pe-aici, dar el doar îmi cere o mângâiere pe botul lung, apoi se tolăneşte leneş în iarbă.

Deci aşa se simt mamele când îşi lasă copilul în prima zi la grădiniţă. Pierdute. Vinovate. Libere. Nu ştiu voi, dar eu aşa mă simt. Vreţi să ştiţi ce am făcut când m-am întors de la grădiniţă?

21584830_10155614407119876_1407420976_n

Am muncit. Apoi, m-am învârtit puţin prin toate camerele. Am aranjat paturile. Am mâncat întinsă pe canapea, cu farfuria în poală, în faţa unui episod din “Suits”. N-am înţeles nimic din el pentru că mă întrebam dacă Iris plânge, dacă o ia cineva în braţe s-o consoleze în cazul în care urlă de tristeţe. M-am jucat puţin cu Ozzy. M-am plimbat iar prin casă. Am deschis frigiderul de câteva ori şi m-am uitat la bucata de tort rămasă de la ziua lui Iris, dar nu m-am putut consola cu ea pentru că #SeptembrieFărăZahăr.

M-am întrebat dacă avem oare ţigări ascunse prin casă. Nu cred c-aş fi fumat, dar oare avem? M, avem? Am vorbit cu alte mame pe Facebook despre cât de agitate eram. Unele fuseseră pe furiş la grădiniţă să spioneze copiii şi mi-au spus că Iris nu plânge. Am pus haine la spălat.

Am făcut un duş. Singură! Fără să-mi arunce nimeni jucării de plastic în cadă, fără să cânt “Răţuştele mele”. Mint, am cântat, dar doar în gând.
Am vrut să citesc, mai am 200 de pagini dintr-o carte absolut fantastică, însă n-am reuşit să urmăresc propoziţiile.

Imediat e ora trei. La patru mă duc să-mi iau copila. Hai că aproape a trecut. La voi cum fost?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Distracție în aer liber pe terasa Mega Mall!

Terasa Mega Mall

Mega Mall vine în întâmpinarea vizitatorilor săi cu cea mai cool terasă pentru verile călduroase de vară. Proiecții gratuite ale celor mai apreciate producții cinematografice din ultimii ani, concerte live, evenimente speciale și activități pentru copii, toate în compania unor fresh-uri răcoritoare, reprezintă rețeta perfectă a evadărilor după birou și în weekend.

În perioada verii, pe terasa Mega Mallde la nivelul 2B au loc proiecții de film oferite de DIGI FILM. Intrarea este liberă, iar printre filmele difuzate se numără Fast and Furious 7, The Words, Oblivionși The Adjustment Bureau. Proiecțiile au loc în zilele de miercuri, vineri și în weekend,începând cu ora 20:30, iar lista completă a filmelor este disponibilă pe www.megamallbucuresti.ro.

Cinefilii pot viziona filmele lor preferateîn compania unui cappuccino aromat la Cafeneaua Almetti, a unui suc răcoritor la Tutti Caffe sau a unei limonade delicioase la Two by TrickSHOT.

 Zilele de joi sunt dedicate evenimentelor muzicale, prin urmare, săptămânal au loc concerte live.Primul concertal lunii august va fi susținut pe 17 august de Colors in Stereo, care va da startul distracției pe terasa Mega Mall, începând cu ora 20:30. Cei doi vocaliști ai trupei au participat la Vocea României, unde au avut un parcurs spectaculos, recunoscut atât de juriu, cât și de telespectatori.

Un alt concert mult așteptat este cel susținut de interpreta Irina Sârbu în seara de joi, 31 august.Recunoscută pentru sensibilitate, stil și timbrulspecial, Irina este una dintre cele mai valoroase voci autohtone.

Sâmbătă, 19 august, începând cu ora 20:30 invitat pe terasa Mega Mall va fi Luca Valentin, multiplu campion național și internațional la Bartender Flairing și finalist Românii au Talent. Având numeroase trofee și premii în palmares, Valentin surprinde prin naturalețea cu care manevrează echipamentele din bar, îndemânarea și trucurile lui făcându-i pe spectatori să creadă că legile fizicii nu se aplică în cazul lui. Tot în cadrul acestui eveniment, adulții pot încerca băuturi preparate de Luca Valentin.

Pentru liniștea celor mari, dar mai mult pentru distracția celor mici, pe 19 august,terasa Mega Mall va găzdui Atelierul de dactilo pictură, unde copiii vor învăța, alături de profesori trăsniți, tehnici de realizare a baloanelor de săpun și vor picta cu ajutorul degetelor. Petrecerea continuă si sâmbăta viitoare, pe 26 august, când copiii sunt așteptați la Laboratorul de creat bijuterii. Invitații serii vor fiSportacus și Ștefania. Cei doi sunt protagoniștii serialului educativ Orășelul Leneș și adevărați ambasadori ai stilului de viață sănătos. Cu jocuri interactive și antrenamente distractive, cunoscutele personaje din serialul Orășelul Leneș îi vor învăța pe cei mici despre importanța mișcării și a alimentației sănătoase. Pe data de 2 septembrie va avea loc Laboratorul de Creație, unde cei mici vor putea desena și colora sub atenta supraveghere a râmei Oli. Personajul curajos și temerar le va povesti apoi copiilor aventurile din grădina magică. Toate evenimentele dedicate micutilor se vor desfășura în intervalul orar 18:00-20:00.

Fie că vrei să vezi un film bun, să asculți un concert la apus sau pur și simplu să îți petreci timpul liber alături de cei dragisavurând un cocktail răcoritor, terasa Mega Mall îți pune la dispoziție o mulțime de evenimente și activități interactive. Vino să încerci mix-ul de distracție și relaxare pe care îl pregătim în fiecare zi și nu lăsa vara să treacă fără amintiri frumoase!

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.

Despre Mega Mall

Mega Mall este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total 230.000 metri pătrați, fiind în prezent centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 72.000 de metri pătrați, dispuși pe 4 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de 3.000 de locuri dispuse pe 6 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. La inaugurarea sa, Mega Mall a adus o serie de premiere în retailul românesc, oferind bucureștenilor experiențe unice de shopping și divertisment. Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi-olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un nou concept de spații de distracții cu casino, deschis non-stop, un sports bar, unde pot fi urmărite transmisiuni sportive live, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele.

 Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Koton, Mango, Marks & Spencer, Peek & Cloppenburg, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Sephora, Stradivarius, Orsay, adidas, Nike, Lee Cooper, Douglas, NEXT, Hilfiger Denim, Musette, Hervis, Stefanel, ECCO, Intersport, MAC, Benvenuti sau Aldo. Tot la Mega Mall au fost inaugurate primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz, Marks & Spencer Food din România.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Şi ce dacă?

dog-bite-prevention

Câinii sunt animalele mele favorite. Pentru că îţi caută privirea şi ştiu dacă eşti fericit sau trist. Pentru iubirea necondiţionată pe care o oferă. Pentru că sunt capabili de entuziasm nelimitat. Pentru că te pot înveseli chiar dacă ai cea mai proastă zi.
În acelaşi timp, când ies la plimbare, câinii se transformă în cei mai mari duşmani ai mei.

V-am mai povestit că locuim într-un oraş mic. Nu atât de mic încât să ne cunoaştem cu toţii unii pe ceilalţi, însă suficient de mic încât destui locuitori să creadă că nu e necesar să se supună aceloraşi reguli, aplicate într-un oraş mai mare.
Aici, toată lumea are câine în curte. E foarte fain să ai câine, e adevărat, însă blănosul vine cu diverse cheltuieli şi responsabilităţi. Vaccinări, cip, deparazitări interne şi externe, dresaj. Şi timp. Da, un câine îţi cere şi el timp. Are nevoie să interacţioneze cu tine, să îţi simtă afecţiunea, trebuie să-l perii şi musai să-l plimbi. Să-ţi iei frumos lesa şi să-l scoţi la plimbare.

Aparent, în oraşul nostru, stăpânii câinilor nu sunt dispuşi să le ofere timp. Nu e mereu la îndemână să scoţi câinele la plimbare, e adevărat. Poate afară e frig, plouă, poate e soare şi prea cald, poate stăpânul pur şi simplu n-are chef. Dar stăpânul e inventiv şi îi pasă de animal. Doar n-o să lase puţină vreme rea, un soare prea arzător sau lipsa lui de chef, să stea în calea sănătăţii câinelui care trebuie scos, nu-i aşa?

Soluţia e la îndemna stăpânului în oraşul nostru, acesta deschide poarta, îi urează câinelui plimbare plăcută şi-l lasă să plece singur. Şi stăpânul din faţă, şi ăla din dreapta, şi ăla care stă la colţ, păi ce, el de ce nu şi-ar lasa câinele liber pe stradă, când toată lumea o face?

Şi ce dacă în septembrie 2013 un copil a murit mâncat de maidanezi în Bucureşti?

Şi ce dacă s-ar putea întâmpla din nou, de data asta chiar într-un orăşel ca ăsta al meu, unde
nu numai că avem foarte mulţi maidanezi pe străzi, dar mai contribuie şi stăpânii iresponsabili la formarea de haite în mijlocul drumului?

Şi ce dacă atunci când ies cu copilul meu de un an jumătate la plimbare, o iau pe străzi lăturalnice unde sunt liberi doar pechinezi (pentru că nu există nicio singură stradă fără măcar un câine liber, nici măcar una).

Şi ce dacă ies din casă doar dacă am cu mine dispozitivul ce emite ultrasunete?

Şi ce dacă uneori, un copil care vine de la şcoală, aşteaptă în mijlocul drumului până apare un adult care să-l treacă de câini?

Şi ce dacă cei mici nu se pot plimba cu bicicletele pe stradă?

Şi ce dacă nu-mi pot duce copilul în parc fără să-l păzesc de câinii comunitari flămânzi şi neprietenoşi?

Şi ce dacă l-am rugat pe bătrânul care locuieşte pe bulevard să-şi ţină câinii închişi, ca să nu mai sară la căruciorul în care e aşezată Iris? Şi ce dacă mi-a promis că-i ţine în curte, dar nu se ţine de cuvânt?

Şi ce dacă doamna de la primărie îmi spune că degeaba depun plângere când nici măcar nu-s câini comunitari, că nimeni nu va lua atitudine, doar dacă, poate, depunem plângere mai multe persoane?

Şi ce dacă sunt animalele mele favorite, când mie mi-e frică să ies din casă dacă s-a inserat?

Şi ce dacă?

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/
Sursă foto: http://www.petful.com

Am născut, dar acasă am câine. Ce mă fac?

toddler-naps-with-puppy-theo-and-beau-2-16

Dacă îl auziţi vreodată pe M vorbind despre copiii lui, unul alb şi altul negru, nu va grăbiţi să îl bănuiţi de vreo aventură extraconjugală. Şi ăla negru e tot al amândurora, un lup alsacian, are 2 ani jumate, spre 40 de kilograme, urechile ascuţite, o blană deasă şi răspunde la numele Ozzy.

Ozzy a fost primul nostru “copil”, prima fiinţă pentru creşterea căreia am fost responsabili împreună. L-am aşteptat să vină într-o zi de septembrie, tocmai de la Budapesta.
Avea nouă săptămâni, ochi ageri şi veseli, se uita la noi curios, uşor speriat şi arăta ca o vulpiţă. Ne-am îndrăgostit iremediabil de el, cu un soi de dragoste pe care o porţi unui membru al familiei, şi l-am tratat întotdeauna ca atare. În schimb, el ne-a îmbunătăţit şi înveselit viaţa considerabil. Cine are câine, ştie despre ce vorbesc.
Aşa că atunci când am rămas însărcinată şi uneori eram întrebaţi ce aveam de gând să facem cu câinele după ce venea bebeluşul, rămâneam surprinşi că cineva şi-ar putea imagina că am renunţa vreodată la Ozzy.

Înainte să se nască ea, l-am dus în dormitorul lui Iris să-i miroasă pătuţul şi hainele care erau deja pregătite. L-am lăsat să adulmece şi să se familiarizeze cu scoica şi căruciorul, scaunul de masă şi toate celelalte obiecte noi din casă.
Apoi când am adus-o pe Iris acasă de la spital, l-am lăsat să o vadă într-un mediu controlat. A reacţionat bine, nu s-a agitat, a mirosit-o puţin şi asta a fost tot. Acum, când Iris are 1 an şi 4 luni, interacţionează cu ea, o pofteşte la joacă şi o pupă, însă nu petrec fiecare moment al zilei împreună, dat fiind faptul că Ozzy stă afară, unde toată curtea e a lui. Iris stă în cărucior sau se plimbă pe jos, Ozzy e liber în curte, uneori nu o bagă în seamă deloc, altădată ea nu mai scapă de el.

Vă întrebaţi dacă mi-am făcut vreodată griji că s-ar putea întâmpla vreo nenorocire? Desigur!

Însă, dacă ascultăm câinele şi învăţăm copilul de mic să îl trateze cu consideraţie şi respect, putem evita accidentele. Situaţiile în care câinele îl muşcă pe cel mic asta sunt, accidente. De cele mai multe ori copiii sunt cei care provoacă animalul fără bună ştiinţă. Câinele nu muşcă niciodată fără motiv, şi întotdeauna dă semne înainte să atace. Datoria noastră a adulţilor e să învăţăm să citim limbajul câinelui pentru a înţelege ce ne transmite şi să impunem anumite limite atât copilului cât şi patrupedului.

Copilul nu are voie să:

  • deranjeze câinele când mănâncă, doarme sau stă retras în locul special amenajat pentru el.
  • rămână singur cu câinele, fără să fie supravegheat îndeaproape de un adult.
  • tragă câinele de urechi, de coadă sau să îl lovească.
  • călărească patrupedul
  • îl încolţească
  • îl îmbrăţişeze (contrar credinţei generale, câinilor nu le place acest gen de apropiere)

Desigur că vrem ca noi şi câinele să coexistăm în armonie, însă hai să nu avem aşteptări exagerate şi să ne imaginăm că un câine trebuie să se comporte ideal ca Lassie, sau că ar putea să se transforme în Cujo. Aşadar ar trebui să ne cunoaştem bine patrupedul şi să încercăm să înţelegem cât mai corect ce vrea să ne transmită. Câinele poate transmite multe semnale că nu e confortabil cu o anumită situaţie:

  • cască atunci când nu-i este somn
  • îşi linge botul fără să fie mâncare în preajma lui
  • îşi muşcă labele sau o altă parte a corpului
  • se scutură ca după baie fără să fie ud
  • are coada între picioare
  • urechile uşor pleoştite în părţi (pentru câinii care în mod normal au urechi drepte, ascuţite)
  • se ridică şi pleacă în alt loc
  • îşi întoarce capul de la o persoană/ situaţie
  • se retrage în timp ce latră
  • mârâie
  • îşi expune dantura

Atunci când câinele acţionează astfel, e important să privim atenţi contextul în care acesta se află, să vedem ce anume îl deranjează. Poate copilul a încercat să îl îmbrăţişeze sau i-a invadat spaţiul. De îndată ce bănuim că animalul ne avertizează că nu se simte în siguranţă sau e speriat, trebuie să acţionăm în consecinţă. Nu amânăm niciodată şi nu ne culcăm pe-o ureche zicandu-ne că iubeşte copilul şi nu i-ar face rău. Indepartam imediat câinele din situaţia respectivă sau oprim copilul dacă se impune.

Câinele nu vrea să facă rău, el ne “spune” de câteva ori că ce i se întâmplă nu e în regulă, sperând că o să eliminăm situaţiile care îi produc discomfort. Dacă nu îl înţelegem şi nu oprim copilul să îl necăjească (deşi el crede că doar se joacă), este foarte posibil să muşte. Nimeni nu vrea să se întâmple o asemenea nenorocire!

Aşa că atunci când hotărâm să avem un copil, având deja un câine, e important să înţelegem că noi suntem responsabili pentru siguranţă amândurora.
De asemenea e important că blănosul să fie plimbat în fiecare zi, vaccinat şi deparazitat atât intern cât şi extern conform programului impus de veterinar.

Beneficiile pe care un câine sau alt animal de companie le are asupra dezvoltării copilului sunt multiple:

  • stil de viaţă mai activ
  • o prietenie specială
  • învaţă responsabilitate ( pe termen lung )
  • se îmbolnăveşte mai rar
  • risc mai scăzut de alergii
  • iubire necondiţionată
  • copil mai empatic

Aşa că hai să nu ne mai speriem de faptul că vine ăla micu’ şi aoleu, o să-l mănânce căţelul. Stă în puterea noastră să supraveghem şi să educăm, hai s-o facem responsabil!
Hai să ne păstrăm promisiunea pe care o facem câinelui atunci când ajunge prima dată în casă noastră: “te voi iubi mereu şi nu te voi părăsi niciodată”.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

Credit foto:shockied.com

Nasterea lui Iris

stork Cu o noapte inainte, n-am dormit. Lesne de inteles de ce. A doua zi urma sa plec la spital cu burta sub tricou si sa ies din operatie, hopa, da, mama. Mama cuiva. Eu sa fiu mama unui copil. De cand am aflasem vestea ca vom avea un bebelus, si pana cand am nascut, am trait un sentiment puternic de incredibil ca in mine creste o fiinta adevarata, una cu maini, picioare, unghii, par si cu tot ce-i mai trebuie.

Trecusera deja doua luni de cand toata lumea imi ura nastere usoara, si de fiecare data ma pufnea rasul. Auzi acolo, pfff, nastere usoara, imi imaginam cumva sarcina ca pe o stare semi permanenta care se va sfarsi cand ma voi simti eu pregatita, nicidecum atunci cand va fi natural sa se intample, la finele celor patruzeci de saptamani.

Ziua operatiei o stabilisem impreuna cu medicul (aici v-am povestit de ce), sarcina era la termen, ajunsesem la 39 de saptamani si 4 zile. Iris nu dadea nici un semn ca doreste sa iasa din adapostul ei, si mi-am imaginat ca trebuie sa-i fie bine acolo si ca se simte tare confortabil.

Era cald, inceput de septembrie, ultimele doua luni din sarcina trecusera in canicula, nervii imi erau intinsi, apropierea zilei x imi dadea palpitatii serioase. In dimineata zilei respective nici M nu era in stare mai buna decat mine, il indemnasem sa manance ceva inainte sa plecam la spital si ma uitam cu jind in farfuria lui. Doctorul ma rugase sa nu mananc inainte de operatie, asa ca eram usor flamanda. Asadar e lesne de inteles ca ne-am ciondanit, cu doar patru ore inainte sa se nasca Iris, pe urmatoarea schema:

  • Ti-e pofta, vrei sa mananci si tu?
  • Stii bine ca n-am voie sa mananc inainte de operatie, de ce ma mai intrebi?
  • Pentru ca te uiti asa in farfuria mea.
  • Asa, si?
  • Si nu pot manca daca te holbezi in felul asta la mine.
  • Ce probleme mari ai tu, bietul de tine nu poate sa manance pentru ca se uita gravida la el. Eu nu pot sa mananc pentru ca ma duc sa nasc. Ma duc sa ma taie. Vai de mine, ma duc sa nasc! Si pe tine te deranjeaza ca ma uit in farfuria ta. Sau poate nu vrei sa-mi dai?
  • Cum sa nu-ti dau? Haide, nu vrei si tu putin? Sigur nu-i bai daca mananci doar un pic.
  • Nici macar n-asculti cand vorbesc, ti-am spus doar ca n-am voie. Tii minte de ce? Pentru ca merg sa nasc, da peste cateva ore o sa nasc si tu stai linistit si mananci si acolo o sa stai linistit pe hol, etc, etc, etc.

M este, slava cerului, o persoana calma, si a stiut sa lase gravida din mine sa se manifeste, in speranta ca asta ma va ajuta sa ma linistesc.

Din fericire, starea mea s-a schimbat de indata ce am plecat de acasa. Eram cu adevarat calma, ma gandeam doar la ea, la faptul ca in cateva ore va face cunostinta cu o noua lume, cu mine, cu tatal ei, ca trebuie sa o intampin linistita si ca totul depinde de felul in care gestionez emotional momentul.

Abia atunci , la finalul sarcinii, in drum spre spital, am acceptat cu toata responsabilitatea, faptul ca urma sa devin mama si ca in scurt timp o voi tine in brate pe fiica mea.

La spital, in timp ce bataile inimii ei erau monitorizate, imi mangaiam burta si o rugam in gand pe ea sa nu se sperie cand o vor scoate, sa nu se sperie de zgomot, de lumina si frig, sa nu se teama cand o vor desparti de mine. Sa nu creada nicio clipa ca am plecat sau ca m-a pierdut, sa stie ca ma gandesc la ea in fiecare secunda si ca mi-o vor aduce curand. Stiam ca vom fi bine amandoua, simteam ca nimic rau nu se va intampla, insa faptul ca venea pe lume prin operatie, imi aducea iar lacrimi in ochi.

Dupa ce mi-a fost administrata anestezia, mi-am ridicat un picior pe masa de operatie, pe-al doilea n-am mai reusit. Acum incepe, m-am gandit. Intinsa pe spate, asteptam, vorbeam cu ea in gand, ii sopteam acelasi lucru la nesfarsit: “nu-ti fie teama, sunt aici”. Ascultam, imi imaginam ca in curand va plange, voiam sa fiu sigura c-o aud, ca nu cedez somnului care-mi dadea tarcoale.

Si am auzit-o, tipa tare si clar, iar eu nu stiam daca e ea sau daca se mai nastea si alt copil pe-aproape, eram confuza si zambeam, aveam lacrimi in ochi si-mi era somn. “Nota 10” am auzit. “3,500 kilograme si 51 de centimetri” imi spunea medicul. “Felicitari”, aveti o fetita frumoasa si care tipa foarte tare”.  O asistenta mi-a adus-o in dreptul capului, am reusit sa vad doar un scutec de panza in care era ea invelita si dusa a fost.

In salonul post operator mi-am dus mana la burta, voiam parca sa ma conving ca am nascut-o. Burta era considerabil mai mica si-atunci am trait un adevarat sentiment de panica. Copilul nu era langa mine, burta disparuse, m-am simtit absolut pierduta pentru scurt timp.

Curand asistenta a venit cu trei bebelusi, unul din ei era Iris. Era singura care nu plangea si avea ochii deschisi. Cand am primit-o in brate, se uita fix in ochii mei, stiam ca nu ma vede, dar nimic nu ma putea convinge ca nu m-a recunoscut. Semana perfect cu M, si astazi tot fix ca el arata.

Eram pentru prima data mama si fiica, eu si ea, amandoua. Imi amintesc ziua in care am nascut-o de parca a fost ieri, cu aceeasi intensitate de fiecare data. Ziua in care eu am devenit mama.

Povestea ta cum suna?

Sursa foto: www. iconshut.com

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl