Câinii sunt animalele mele favorite. Pentru că îţi caută privirea şi ştiu dacă eşti fericit sau trist. Pentru iubirea necondiţionată pe care o oferă. Pentru că sunt capabili de entuziasm nelimitat. Pentru că te pot înveseli chiar dacă ai cea mai proastă zi.
În acelaşi timp, când ies la plimbare, câinii se transformă în cei mai mari duşmani ai mei.

V-am mai povestit că locuim într-un oraş mic. Nu atât de mic încât să ne cunoaştem cu toţii unii pe ceilalţi, însă suficient de mic încât destui locuitori să creadă că nu e necesar să se supună aceloraşi reguli, aplicate într-un oraş mai mare.
Aici, toată lumea are câine în curte. E foarte fain să ai câine, e adevărat, însă blănosul vine cu diverse cheltuieli şi responsabilităţi. Vaccinări, cip, deparazitări interne şi externe, dresaj. Şi timp. Da, un câine îţi cere şi el timp. Are nevoie să interacţioneze cu tine, să îţi simtă afecţiunea, trebuie să-l perii şi musai să-l plimbi. Să-ţi iei frumos lesa şi să-l scoţi la plimbare.

Aparent, în oraşul nostru, stăpânii câinilor nu sunt dispuşi să le ofere timp. Nu e mereu la îndemână să scoţi câinele la plimbare, e adevărat. Poate afară e frig, plouă, poate e soare şi prea cald, poate stăpânul pur şi simplu n-are chef. Dar stăpânul e inventiv şi îi pasă de animal. Doar n-o să lase puţină vreme rea, un soare prea arzător sau lipsa lui de chef, să stea în calea sănătăţii câinelui care trebuie scos, nu-i aşa?

Soluţia e la îndemna stăpânului în oraşul nostru, acesta deschide poarta, îi urează câinelui plimbare plăcută şi-l lasă să plece singur. Şi stăpânul din faţă, şi ăla din dreapta, şi ăla care stă la colţ, păi ce, el de ce nu şi-ar lasa câinele liber pe stradă, când toată lumea o face?

Şi ce dacă în septembrie 2013 un copil a murit mâncat de maidanezi în Bucureşti?

Şi ce dacă s-ar putea întâmpla din nou, de data asta chiar într-un orăşel ca ăsta al meu, unde
nu numai că avem foarte mulţi maidanezi pe străzi, dar mai contribuie şi stăpânii iresponsabili la formarea de haite în mijlocul drumului?

Şi ce dacă atunci când ies cu copilul meu de un an jumătate la plimbare, o iau pe străzi lăturalnice unde sunt liberi doar pechinezi (pentru că nu există nicio singură stradă fără măcar un câine liber, nici măcar una).

Şi ce dacă ies din casă doar dacă am cu mine dispozitivul ce emite ultrasunete?

Şi ce dacă uneori, un copil care vine de la şcoală, aşteaptă în mijlocul drumului până apare un adult care să-l treacă de câini?

Şi ce dacă cei mici nu se pot plimba cu bicicletele pe stradă?

Şi ce dacă nu-mi pot duce copilul în parc fără să-l păzesc de câinii comunitari flămânzi şi neprietenoşi?

Şi ce dacă l-am rugat pe bătrânul care locuieşte pe bulevard să-şi ţină câinii închişi, ca să nu mai sară la căruciorul în care e aşezată Iris? Şi ce dacă mi-a promis că-i ţine în curte, dar nu se ţine de cuvânt?

Şi ce dacă doamna de la primărie îmi spune că degeaba depun plângere când nici măcar nu-s câini comunitari, că nimeni nu va lua atitudine, doar dacă, poate, depunem plângere mai multe persoane?

Şi ce dacă sunt animalele mele favorite, când mie mi-e frică să ies din casă dacă s-a inserat?

Şi ce dacă?

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/
Sursă foto: http://www.petful.com