– Hopa sus, gâzule. E timpul să te trezești, trebuie să mergi la grădiniță.

Zâmbește larg. O să mă minunez tot timpul de cum se poate trezi copilul ăsta zâmbind.  Cu ochii încă închiși, își trage plapuma până sub bărbie. Stă acolo ascunsă, cu zâmbetul încă desenat pe chip și mormăie încetișor:

• Mi-e somn, vreau să mai dorm.
• Bine, dar să știi că Zmeurică s-a trezit deja, te așteaptă acum și pe tine să te trezești.

Se ridică direct în fund.
– Zmeurică s-a trezit?
– Da, când a sunat alarma.

Îmi ridică tricoul și-mi pupă burtă.
– Bună dimineață, Zmeurică. Te-am visat azi noapte. Erai mic, așa mic, un frățior mic.
– Hopaaa, atunci crezi că o să fie băiețel?

Se freacă la ochi nedumerită, îmi privește iar burta și zice:
– Nu nu, m-am încurcat. Erai o surioară mică, o fetiță erai, bine? Bine? Fetiță, nu băiețel.  Și eu te țineam în brațe. Mama, o să mă lași să-l țin pe Zmeurică în brațe?
– Sigur că da.
– Și te țineam în brațe și ne-am dus la un restaurant de vârcolaci.
– Aaa, și erau acolo vârcolaci?
– Erau. Și beau niște cafea.
– Aha, înțeleg. Și tu cu Zmeurică ce făceați?
– Ne uitam la vârcolaci.
– Am înțeles. Tu îl țineai pe Zmeurică în brațe, erați într-un restaurant pentru vârcolaci, iar ei beau acolo niște cafea.
– Da.
– Bun, abia aștept să văd ce-o să visezi la noapte. Hai, acum hopa sus că trebuie să ne pregătim pentru grădiniță.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook