Câteodată abia aștept să vină seara. S-o culc pe Iris și să nu mai fiu nevoită să fac nimic altceva. Să–mi pot întinde șalele, să mă uit la un film cu M,  poate să citesc singură, sau doar să dorm. Sunt unele zile de care-s sătulă deja înainte de prânz.

Însă din fericire, nu multe dintre zilele mele arată în felul ăsta. Altele sunt de-a dreptul faine și memorabile. Ca cea de azi, când ne-am trezit cu toții de dimineață, să-l ducem pe Ozzy la cabinetul veterinarului, pentru vaccin. Acolo am întâlnit și am stat de vorbă cu două doamne în vârstă, una dintre ele fiind fermecată de Ozzy.

Doamna ne-a zis că a avut și ea un ciobănesc german cândva, iar că acum avea în grijă un beagle, căruia ii place să fie mângâiat pe urechi. La despărțire ne-am zâmbit unii altora și ne-am făcut cu mâna. Deși sunt o antisocială cu renume, întâlnirea asta mi-a făcut bine și mi-a amintit că uneori discuțiile cu unii necunoscuți pot fi  chiar plăcute.

După ce Ozzy a rezistat eroic la vaccin și Iris a insistat fără  succes să eliberăm papagalul din cabinetul veterniarului, am hotărât să nu mergem direct acasă, ci să ne plimbam împreună pe plajă.

Când am pus piciorul pe nisip, soarele deja încălzea binișor, iar marea ne-a întâmpinat cu niște valuri impresionante, deși vântul abia adia. Malul era tot în spume, dimineața luminoasă, iar în fața mea se așternea o zi frumoasă, împreună cu ai mei.  M și Iris l-au alergat pe Ozzy, în timp ce eu am făcut poze și m-am bucurat de cât de frumoasă era marea.

Apoi, Ozzy s-a împrietenit cu o femelă Akita Inu și s-a jucat cu ea, în timp ce M a povestit puțin cu stăpânii ei, iar eu cu Iris am gătit pizza din nisip, cu o linguriță albastră găsită pe plajă.

Și pentru că gătind chiar ni se făcuse poftă, în drum spre casă am și comandat niște pizza. Ajunși acasă, am mâncat cu toții, nu civilizat în bucătărie, ci pe canapeaua din living, stând turcește cu cutiile în brațe.

De nimic în plus n-a fost nevoie ca ziua asta să fie foarte aproape de una ideală. Timp împreună cu ai mei, o zi cu vreme frumoasă, un câine pe care-l iubesc ca pe un copil, un alt copil care se coace încetișor în mine și-o pizza la prânz. Ce să mai, nimic altceva nu mi-am putut dori azi. Ceea ce vă doresc din suflet și vouă!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook