Colier din paste pictate

DSC_0107

Când e acasă, ca acum, pe motive de vacanță și răceală (iar!), e musai să-i umplu timpul cu activități. Nu vă imaginați că-s mamă model și că le facem chiar în fiecare zi, sau că am mereu inspirație și chef. De cele mai multe ori vrea să-i citesc sau să ne jucăm în curte. Alteori pictează pietre și scoici, colorează, sau se joacă singura.

Ieri însă am avut treabă. Și-a pus colierul roz primit de la una dintre mătuși și apoi s-a supărat că n-am și eu unul. După o partida de plâns, menită să-i sublinieze părerea de rău că gâtul meu nu e la fel de împodobit ca al ei, am hotărât că e cazul să remediem problema și să facem împreună un colier din paste pictate.

DSC_0097

Nu-i deloc greu de făcut, materialele le are oricine acasă și e o ocazie bună de petrecut timp de calitate cu copilul. Am avut nevoie de:

  • Câteva  paste penne.
  • Acuarele.
  • Pensulă.
  • Un șiret.

    Cu mânuțele ei, a pictat pastele în culori diferite și a așteptat nerăbdătoare că acestea să se usuce. Apoi, împreună, le-am înșirat pe un șiret.

    Când a fost gata, Iris era așa încântată de rezultat încât n-a mai vrut să-mi dea mie colierul. Așa că gâtul meu tot neîmpodobit a ramas. 🙂

    DSC_0113

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

8 thoughts on “Colier din paste pictate

  1. Pingback: #65 Inspirația săptămânii (28 octombrie - 3 noiembrie 2017) | Cristina Oțel

Leave a Reply