– Mama, te mai doare spatele?
– Puțin.
– Și nu stai bine așa?
Mă foiesc puțin pe canapea demonstrativ:
– Nu prea.
– Aha. Și te-ar ajuta perna mea cu Elsa și Ana?
– Păi, da. Că uite, mi–aș pune-o aici la spate și atunci aș sta mai comod.
– Că e mare burta aia și din cauza asta nu stai comod acum?
– Exact, e mai greu să–mi găsesc o poziție în care să mă simt bine.
– Dar e perna mea.
– Știu.
– Și aș vrea să–mi pun eu capul pe ea.
– Pune-ți-l.
– Dar pe tine te doare spatele.
– Mă cam doare, da. Dar dacă îți e greu să mi-o dai mie și vrei s-o folosești tu, e în regulă, o să găsesc altceva.
– Dar eu nici n-o prea folosesc.
– Păi?
– Ești mama mea și nu vreau să te doară spatele.
– Irisule, dar nu mă doare chiar atât de rău. În plus, să știi că mă durea și când te aveam pe tine în burtă, nu doar acum că-l am pe Zmeu. Și atunci aveam nevoie de pernă.
– Ah, da?
– Păi da.
– Știi ce? Cât timp ești tu însărcinată, perna cu Elsa și Ana o să fie a ta. Ți-o dau ție, n-o să mai fie a mea. Dar numai cât ai bebeluș în burtă. Și o să ți-o pui la spate și n-o să te mai doară deloc. O să stai mai comod, așa-i?
Nu știu dacă există pe lume declarație de dragoste mai mare de la un copil căruia nu-i place să împartă nimic, cu nimeni. Și las conversația asta aici, ca să n-o uit. Acum mă duc să pup copila până o tocesc.
Dosar de Mamă 