Prezență conștientă și recunoștință

Sunt zile când fii părinte e mai mult decât greu, zile în care nu mai ai răbdare până seara, bagi mai repede copiii în pat, stingi lumina în camera lor, și dacă ești norocos, închizi ușa în urma ta. se facă liniște odată, nu te mai tragă nimeni de bluză, nu mai vrea încă o poveste sau te mai joci cu încă o prințesă ori lego, nu te mai întrebe dacă nu e și altceva de mâncare, nu se mai smirocaie, se termine totul pe ziua respectivă. se ducă la somn și stea în pat până dimineață. Atunci când poate în sfârșit, tu te vei simți mai puțin secătuit, mai puțin obosit, când poate vei avea ceva mai multă răbdare.

Câteodată starea asta poate dura zile, altădată chiar săptămâni întregi. Eu trăiesc uneori asemenea stări. Sunt perioade în care simt totul e prea greu, nedrept și nimic nu se așează așa cum ar trebui, oricât efort depune eu. simt neîndreptățită, neînțeleasă, neapreciată, furată de timpul meu, ăla puțin în care ar trebui ocup doar de mine, dar pe care mai mereu ajung -l dau copilului. Atunci, în zilele respective, las dusă de val și pierd în vârtejul disperării și al neputinței, al temerii niciodată nu va mai fi altfel decât așa.

Ultima dată când am simțit alunec pe panta asta periculoasă, cea care duce doar la frustrare, am decis e de ajuns, nu fac decât bălăcesc în jelanie și doar eu pot extrage pe mine de acolo.

Bine, bine, dar cum? Și atunci am înțeles lamentandu-, nu fac decât deconectez de la tot ce sunt și de la tot ce am. singurul mod de a vedea partea plină a paharului e prin practicarea recunoștinței. Și nu voi avea cum fiu recunoscătoare decât prin prezență. Nu doar fizică, ci prin prezență conștientă.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se așează în drum, căci fiecare pas înainte înseamnă evoluție. pot fi recunoscătoare chiar și pentru greul care face parte din viață, înseamnă am mai urcat o treaptă.

Sunt
recunoscătoare în nopțile cu boală pot stă lângă copilul meu, el are o mamă care -l țină în brațe și -i aline suferința. Mulți alții nu au. mi pot permite medicamente și locuim la distanță rezonabilă de un cabinet medical.

Sunt recunoscătoare chiar și pentru ratele la banca, fără ele n-am fi avut un acoperiș deasupra capului, un cămin pentru noi și pentru copii.

Sunt recunoscătoare pentru certurile cu M. Pentru nu sunt singură și nu trebuie cert cu pereții. Iar după ceartă urmează mereu împăcarea.

Sunt recunoscătoare pentru toate nopțile fără somn. Fără ele n- fi fost mama copilului ăsta vesel, care face cele mai drăguțe gropițe în obraji atunci când râde.

Sunt recunoscătoare când copilul nu face ce îl rog, când ignoră și când e “obraznic”. E modul lui de a-și declara independența, de a se dezvolta, de a se desprinde puțin câte puțin.

E o viață minusculă, viața asta a mea, e trăită aproape într-o bulă, într-un mediu foarte restrâns. Purul adevăr este nici nu mi dori fie altfel. Iar asta e un alt lucru pentru care fiu recunoscătoare. Conștientizarea e pentru mine calea către a nu mai pierde atunci când e greu. Greul face parte și el din viață. Depinde doar cum aleg -l văd, de cum raportez la el. Iar eu aleg s-o fac cu recunostință.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.