Mă plângeam (iarăși) de curând, cât de greu e să fii mamă de copil mic. Că ăștia mici sunt ca niște vampiri drăguți, dar sunt unii care îți sug toată energia și tot timpul. Că noi, mamele, trebuie să găsim permanent resurse ca să le facem față. Că uneori sunt mofturoși zile în șir, alteori urlă fără motiv, că ne scot fire albe și riduri nu prea fine. Tipa căreia mă plângeam e mamă și ea, însă are copii mai mari. M-a ascultat cu atenție, ba aș pune pariu că avea chiar și un zâmbet în colțul gurii, la un moment dat. A dat din cap aprobator la tot ce ziceam.

Așa e, părea să zică, puștii ăștia vin pe lume și dau totul peste cap. Maternitatea ne pune față în față cu adevăruri nu prea plăcute. Ne testează limitele și răbdarea. Ai dreptate, da, așa e. Părea să zică doar, în realitate n-a zis nimic. M-a lăsat doar pe mine să vorbesc. Și când am terminat, m-a luat de mână,s-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus:

– Nu clipi.
– Poftim?
– Atât durează totul, preț de un clipit din ochi. Apoi te trezești că ți-au crescut copiii. Dup-aia, deși ești mândră că cresc, sufletul îți sângerează că nu mai sunt mici. Atunci ajungi să–ți dorești iarăși mofturile și fandoselile. Chiar și țipetele absurde, toate le vrei înapoi. Îți zic, nu clipi. Știu că e greu, la naiba, îmi amintesc și eu. Dar ce n-aș da acum să vină fiică–mea și să mă pupe, să se cațere iar în poala mea. Acum cerșesc eu puțină atenție, așa cum făcea ea când era mică. Nu clipi! Absoarbe tot ce-ti oferă perioada asta. Cu bune și rele, ca mai apoi, peste ani, să te poți întoarce, măcar cu gândul, în trecut. Nu clipi, pentru că timpul trece. Bucură-te de vocea pițigăiată, de cuvintele stâlcite, pupă nasul ăla mic, joacă-te, râzi și nu clipi. Zău, nu clipi!

Și jur că ăsta e cel mai prețios sfat pe care l-am primit în ultima vreme.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook