De ceva vreme, am observat că sub acoperiș, undeva într-un colț, e o găurică în peretele exterior al casei. Asta n-ar fi o tragedie, lucrurile se repară, însă găurica respectivă e mânjită cu găinaț și niște vrăbiuțe gălăgioase își cam fac veacul pe-acolo. Ia să mă uit eu cu ceva mai multă atenție, că parcă ceva nu-i bine acolo, mi-am zis. Și m-am tot holbat la găurica aia, până am văzut o vrăbiuță intrând acolo. Șoc și groază, avem chiriași care nu plătesc chirie. Cum naiba or fi intrat acolo? Și cel mai important, cum le scoatem?

I-am spus lui M, m-am plâns, m-am tânguit, uite ce găurică e acolo, intră și ies vrăbiile fără să le pese că eu mă perpelesc aici, uite și peretele casei cum e tot murdar cu răhățel de vrăbiuță. Hai, măi M, hai mă băiatule, fă ceva și alungă zburătoarele alea de-acolo. Imagineza-ți ce mizerie o fi în găurica aia, cine știe ce ciugulesc ele acolo, cade casa peste noi, aoleu și vai de mine, fă ceva!

M a pus mâna streașină la ochi, s-a uitat și n-a zis nimic. Nimic, nici un sunet. Nici că rezolvă, dar nici că nu. Și pe principiul ăla, cum că pe bărbat nu trebuie să-l stresezi toată ziua spunându-i ce are de făcut, mi-am mușcat limba și n-am mai insistat.

Până când s-a umplut cu găinaț alb-verzui și trotuarul de sub găurică. Așa că ieri iar am început să jelesc: Repară, repară, repară, repară, repară odată! M iar a pus mâinile streașină la ochi și iar s-a uitat în sus la găurică. Vrăbiuța intra și ieșea, fără să se sinchisească de faptul că o muiere se agită tare, acolo jos. S-a uitat M la vrăbiuțe și apoi la mine, a coborât mâna de la ochi și-a zis calm:
– Au pui acolo. Din cauza asta nu am reparat. Dacă repar gaura, puii mor. Ai răbdare să învețe să zboare și rezolv, bine?

Am pus și eu mâna streașină la ochi și iar m-am uitat la dunga cu răhățel de pe perete. Vrăbiuța ciripea și zbura nestingherită de colo-colo. Am oftat, m-am uitat la M și-am zis:
– Bine.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook