Nostalgii

iul7 (74)

Impingeam căruciorul cu cumpărături spre casă, când am văzut urzici în coșul unei doamne. Woaaaa, au exclamat toate papilele mele gustative în cor. Urzici, tulai Doamne! Așa am făcut cale întoarsă la raionul de legume și am zvârlit elegant două pungi în cărucior.

Și ce dacă sunt singura din familie căreia îi plac, sugerează cineva n- fi în stare halesc o oală întreagă singură? Hmm, you just watch me. Le-am gătit a doua zi, m-am așezat singură la masă și după prima îmbucătură, m-am transportat direct în propria-mi copilărie.

Uităte la noi, suntem cu toții la masă, mama a gătit urzicile pe care le-am cules împreună de la marginea pădurii aflate lângă oraș. Avem și câte un ou prăjit în farfurii. Înmoi miez de pâine în gălbenușul cleios și-apoi în mâncarea de urzici. E bun, tare bun.

Am crescut cu pădurea la marginea orașului. Ajungeam acolo în zece minute de mers pe jos. Vara, familia și prietenii se adunau acolo la grătar, cu copii, cu zarvă mare și bătut mingea în poieniță. Tot acolo mergeam cu tata în drumeție sau la strâns de ciuperci. Sau de fragi. Sau de zmeură. Sau de conuri de brad numai bune pentru sirop de tuse. Tata cunoștea toată pădurea.

Își alegea un băț în care se sprijine, apoi căuta unul și pentru mine. Și o luam împreună la pas, el înaintea mea, însă privind tot timpul în spate după mine. Înaintam cu el către miezul pădurii fără frică. Tata găsea ciupercile ușor, dar eu trebuia îmi mijesc bine ochii până abia găseam una amărâta. Tata le știe pe toate,  toată copilăria mea am mâncat ciuperci de pădure adunate de el.

Acasă, mama le fierbea într-o oală mareși-apoi le gătea, sau le congela. Când ne întorceam cu zmeură, mama ne făcea spumă dulce sau gem.

Mi se întâmplă tot mai des ca o farfurie cu mâncare transporte direct în trecut, în copilăria mea. Nu știu de ce. Ce știu însă, e că asta nu-mi displace deloc.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

27 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.