Când te ia gura pe dinainte

DSC_0666

Iris vorbește mult. Întotdeauna a fost vocală. M zice seamănă cu mine, dar zău eu nu percep  ca fiind vreo vorbăreață. rog, poate din afară lucrurile s-or vedea altfel și eu chiar oi trancani mai mult decât îmi dau seama.

E drăguț  poți conversa cu copilul tău mic, te înfoi de mândrie articulează idei și face glume de capul lui, și exprimă punctul de vedere așa de clar. Iar el, copilul, spune tot ce-i trece prin cap, mai ales dacă-l încurajezi vorbească liber.

Însă tot mic se numește e și încă nu știe ce-i aia diplomație, oricât ai încerca tu -i explici oamenii-s fragili, iar sentimentele lor așișderea. Copilul spune ce vede, numește lucrurile și situațiile așa cum i se aștern în fața ochilor.

Iar tu ca părinte, o ai de multe ori obrajii îmbujorați când copilul tău deschide gurița. De exemplu, când în parc, fiicăta se în leagăn cu ochii ațintiți la chipul acneic al unui adolescent, și-l întreabă insistent de ce are bubițe, dacă-l doare, dacă mama lui îl dă cu cremă și îl sfătuiește nu se scarpine. Apoi îl consolează o -i treacă până la urmă, uite și mama ei a avut varicelă și încă i se mai văd bubele pe burtică și în alte locuri, dar nu așa tare, iar tu, timorată, îi zâmbești adolescentului cât poți de dulce.

Sau când la cumpărături, un domn în vârstă îi zâmbește, iar ea, strigă s-o audă până și casiera din celălalt capăt: “Mama, ai văzut un moș acolo?  Vezi cât de moș e? Moșule!”

Sau când o doamnă intră în vorbă cu copila, iar fiicăta, cu sinceritatea lumii în glasul subțire, o ceartă nu s-a spălat pe dinți. “Vezi ai dinții negri și stricați, mama ta nu te pune te speli pe dinți? Și scuipi pasta? eu am una cu gust de portocale și e gustoasă, dar mama nu lasă s-o înghit. îți cumperi și tu periuță cu crocodil și te speli mereu, n-ai făcut o treabă prea bună.” Obrajii tăi iau foc în doi timpi și trei mișcări, zâmbești iar stânjenită și îți ceri scuze cu vocea sugrumată.

Îi explici iar despre diplomație și sentimentele celorlați, despre ce e acceptabil spui în public și ce nu, despre cum anumite lucruri îi rănesc pe ceilalți chiar dacă sunt adevărate, însă ea se uită la tine cu inocența celor trei ani jumate și încearcă înțeleagă. Dar încă nu reușește.

Așa respiri adânc și ieși în lume cu obrajii mereu pregătiți se coloreze în diferite nuanțe. De la roz până la purpuriu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Leave a Reply