Diverse – Page 24 – Dosar de Mamă

Cereale și gustări sănătoase de la BEAR (P)

May 18, 2018May 18, 2018Posted in DiverseLeave a comment

Dimineața, Iris primește micul dejun la grădiniță. Însă nu cred că-l mănâncă de fiecare dată. Uneori în meniu e șuncă, iar ea nu mănâncă mezeluri deloc. Cel puțin acasă, niciodată. Așadar, mă asigur că înainte de plecare îi dau o gustare rapidă, să stau eu liniștită că totuși a mâncat ceva. De cele mai multe ori doar niște fructe, un pumn de afine sau un măr, câteodată un mango. Poate chiar o felie prăjită de pâine cu unt sau miere. Toate curățate și tăiate cubulețe, că deh, altfel nu pot fi mâncate 🙂

Între timp trebuie să-i prind părul în codițe, să-i umplu sticlele cu apă, să mă asigur că jucăria cu care doarme e în rucsac și să mă îmbrac, spăl pe dinți, etc. Mamele știu despre ce vorbesc. Dimineața e cu multă grabă. Așa că uneori mi-ar fi mult mai ușor doar să-i pun niște cereale într-un castron, să torn niște lapte peste ele și gata. Însă cele mai multe cereale din comerț sunt pline de crocobauri. Pline de zahăr, zaharuri rafinate sau alți aditivi.

Cele mai multe, da, însă nu toate. Multicerealele BEAR Alfabet sunt litere delicioase și crocante pentru micul dejun, făcute din 5 cereale sănătoase, pline de vitamine și nutrienți, reprezentând micul dejun ideal pentru cei mici.

Acestea sunt, de asemenea, un produs natural, fără zaharuri rafinate – în loc de zahăr se folosește nectar din suc de cocos, care conține de 2 ori mai mult calciu decât laptele și are, în stare naturală, și un indice glicemic scăzut. Astfel, o porție e 30 de grame de cereal (fără lapte) conține 25% din doză zilnică recomandată de calciu.

Altă mâncare de…cereale, am putea zice, așa-i? Iris le mănâncă cu lapte, dar le ronțăie și simple, pe post de gustare. Pot să zic că l-am prins chiar și pe M cu mâna în castronul ei.

Și dacă tot veni vorba de gustare, trebuie să vă zic musai de tălpițele de urs de la BEAR. Acestea sunt snack-uri din fructe, care conțin doar fructe deshidratate 100%. Fără nimic mai mult. Tălpițele BEAR pot fi consumate după vârsta de 12 luni și se găsesc în 4 sortimente, care satisfac și cele mai „pretențioase” gusturi: Arctic (cu zmeură & afine), Dino (cu căpșuni și mere), Jungle (cu mere și coacăze negre) și Safari (cu mango și căpșuni).

De ce să le dăm copiilor jeleuri nesănătoase, când am putea în schimb să le oferim gustări naturale, făcute doar din fructe? Pachețelele sunt mici, numai bune de ținut cu mânuțe mici și dolofane. Formele de tălpițe sunt foarte atractive, copiii le vor accepta imediat, ba va trebui să le ascundeți și de soți, ascultați la mine. 🙂

Produsele BEAR se pot achiziționa din magazinele MEGA IMAGE, Carrefour, Cărturești, Naturalia Bio, Bebe Tei, Diverta, magazinele de tip Plafar, precum și online, de pe AlimenteSpeciale.ro și Unicorn-Naturals.ro.

Din nou, vă asigur că nu aș recomandăa niciodată produse pe care să nu le fi încercat personal și de a căror calitate să nu fiu convinsă. La final, vă reamintesc și cât de important e ca alimentația celor mici să fie cât mai diversificată și echilibrată, să includă proteină animală, legume, fructe, lactate și cât mai puțin zahăr. Să fim cu toții sănătoși! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Aș vrea o noapte lungă

May 16, 2018May 17, 2018Posted in Diverse3 Comments

Zilele astea tot ce e în jur doare. Doar zilele. Nopțile, din fericire, vin cu somnul mult râvnit, fără nici măcar o frântură de vis. Din cauza asta aș vrea să le pot lungi cât mai mult. Să pot trage nopțile o vreme peste noi, ca pe-o plapumă călduroasă. Să ne ghemuim unii într-altii, până când zilele n-or să mai doară.

Până când n-o să mai călcăm prin casă pe vârfuri, până când ochii ni se vor dezumfla și vom ști din nou ce cuvinte să ne rostim unii altora. Fără să mai lăsăm propoziții neterminate între noi și fără să mai trăim cu frica asta în sân. Pentru că moartea nu vine niciodată doar să ia pe cineva și-apoi se face nevăzută. Nu. E mai parșivă de atât. Stă după colț și te pândește. Te privește direct în ochi până îți îngheață oasele de frică.

Până te gândești îngrozit la toți cei dragi care-s rămăși aici pe pământ. Până ajungi să rostești în gând într–una : nu mai lua pe nimeni, nu mai lua pe nimeni, nu mai lua pe nimeni, te rog nu mai lua pe nimeni. Până îți simți inima prinsă într-o menghină.

Să trag plapuma asta peste noi până când Iris n-o să mă mai întrebe nimic despre bunica. Până când o să mă pot uita din nou la poze. Până când M n-o să mai arate și n-o să se mai miște ca o stafie. Până când zilele nu vor mai durea.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook

Înger

May 12, 2018May 12, 2018Posted in Diverse3 Comments

Tund iarba. Iris stă mai încolo, pe trotuar, cu degetele în urechi, nu-i place zgomotul făcut de masină. Văd că i se mişcă buzele, dar n-aud ce zice. Simt usturimea în gât şi ochi, îmi dau seama că o să izbucnesc în curând, în timp ce mirosul de iarbă proaspăt tăiată umple curtea.

Maşina de tuns se poticneşte, încerc să o împing dar nu mă mai ascultă. O smucesc cu nervii întinşi la maxim, dar ea tot se încăpățânează să nu mai înainteze. Simt cum se ridică furia în mine şi opresc maşina de tuns. Cu forță îi dau două şuturi şi apoi înjur în gura mare. O văd pe Iris cum mă priveşte fix, cu degetele încă băgate în urechi şi toată furia mea se risipeşte. Îmi pun mâinile în cap și încep să suspin fără lacrimi. Mi-e teamă că Iris o să se sperie de mine.

Usturimea din gât e de-acum insuportabilă. Iris mă ia de mână şi mă duce spre bancă. Lacrimile încep să-mi curgă pe obraji, fără să le mai pot controla. Furia mea s-a transformat deodată în neputință şi toată durerea mi se adună udă sub bărbie.

– Mama, de ce eşti tristă?
Mă uit la ea fără să pot deschide gura.
– Mama, eşti tristă pentru că bunica s-a făcut înger?

Îmi amorțesc brațele şi lacrimile tot curg, ochii nu mă ascultă când vreau să le opresc năvala.
– Da, puiule. Din cauza asta sunt tristă.

– Şi tata tot din cauza asta e trist?
– Da, Irisule.
– Mama, şi eu sunt tristă. Aş vrea să se transforme înapoi din înger, mie-mi place de ea aşa, fără să fie înger.
– Nu se poate, puiule. Acum ai acolo sus un înger, care are grijă de tine tot timpul.
– Pot să merg în vizită la ea? La bunica? Că mie-mi place să mă joc cu ea.
– Nu poți, gâzule, îmi pare rău.
– Numai dacă mă fac şi eu înger?
– Numai atunci. Însă tu n-o să te faci înger decât peste foarte, foarte, foarte mulți ani.
– Când o să fiu bătrână?
– Da, abia atunci.
– Atunci o să fiu şi eu bătrână şi bunica şi îngeri amândouă?

– Nu m-am gândit la asta, Irisule. Probabil că da.

Plâng liniștit, plâng până simt că deocamdată durerea a amorțit.

– Mama, dacă bunica e înger, înseamnă că n-o s-o mai putem vedea?
Înghit în sec.

– Da, asta înseamnă.
– Nu-i nimic, mama. Știi de ce?
– De ce, puiule?

– Pentru că putem s-o vedem în poze, mama. Acolo încă putem s-o vedem mereu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Ce-o să spună lumea?

May 9, 2018May 17, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Ce-o să spună lumea dacă fiică–mea nu împarte?
Ce-o să spună lumea dacă urlă și se tăvălește pe jos?
Ce-o să spună lumea dacă poartă aceeși pereche de colanți de trei zile, pentru că refuză să-i mai dezbrace?

Ce-o să zică lumea când o să vadă că n-o pot potoli într-un loc public?
Ce-o zică lumea când îi deranjează pe alții?
Ce-o să zică lumea dacă îmi cresc copilul singură?
Ce-o să spună dacă am divorțat?

Ce-o să spună dacă vreau să mă întorc la muncă mai devreme?
Ce-o să zică lumea dacă nu-mi alăptez copilul?
Ce-o să zică lumea dacă încă îl alaptez și la doi ani?
Ce-o să zică lumea dacă mă sfidează copilul în public?

Ce-o să spună lumea că am făcut copil așa tânăra?
Ce-o să zică lumea că fac copil aproape la 40 de ani?

Ce-o să zică lumea că nu vreau să nasc la clinică privată?

Ce-o să zică lumea că încă mai dorm cu copilul?

Ce-o să zică lumea dacă nu vreau să mă mai întorc la serviciu?
Ce-o să zică lumea dacă nu mai vreau alți copii?

Ce-o să zică lumea dacă la trei ani încă poartă scutec?

Ce-o să zică lumea dacă încă nu știe să numere până la zece?

Ce-o să zică lumea dacă încă nu vorbește?
Ce-o să creadă lumea dacă cu fac 437855 de activități cu copilul?

Lista asta poate continua până umplu nșpe pagini, dar cred că I made my point destul de clar. Să ne înțelegem, treaba asta cu “ce-o să creadă/ spună/ bârfească lumea” e toxică în general, nu face bine nimănui. Nici celui care e judecat, dar nici celui care judecă. E posibil ca atunci când ești mamă, mai ales în primele luni, să vrei să faci totul perfect. Ca la carte, cum s-ar zice. Lasă–mă să te scutesc de o durere mare în fund și să–ți spun de pe-acum că n-o să poți face niciodată totul perfect! Punct.

Întotdeauna vor fi mame care vor face lucrurile altfel decât le faci tu, mame pentru care prioritățile vor fi altele decât ale tale, mame care își vor crește copiii așa cum vor crede ele că e mai bine. Avem personalități diferite, trecuturi diferite, vieți diferite, e firesc să ne creștem și copiii în moduri diferite. Mamele au resurse diferite, capacități, conjuncturi și temperamente diferite, fiecare ia decizii în baza a diferiți factori.

Când îți bați capul prea tare cu ce gândesc ceilalți despre cum îți crești tu copilul, poți ajunge să te simți izolată. Iar izolarea asta nu aduce niciodată nimic bun.

Copilului n-o să-i pese niciodată dacă poartă scutece textile sau nu, dacă îi dai doar mâncare bio sau nu, dacă îl împingi în cărucior sau îl porți în sling. Nevoile lui sunt mult mai simple de atât. Copilul tău are nevoie să fie iubit. Copilul tău are nevoie de atenție. Copilul tău are nevoie să fie ținut în brațe. Copilul tău are nevoie să fie mângâiat. Copilul tău are nevoie să-i vorbești.

Nu-ți mai complica singură viața, întrebându–te ce-o să zică lumea, căci partea asta cu crescut copii oricum e grea și fără grija asta. Iar gura lumii oricum nu tace niciodată, indiferent ce fel de mama ești, indiferent cum îți crești copilul.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Vă mulțumesc!

May 7, 2018May 17, 2018Posted in DiverseLeave a comment

Nu știu ce o să-i pot eu lăsa lui Iris pe lumea asta, când mi-o suna ceasul. Case n-am, mașini ioc, pământ deloc, bijuterii nici de-alea. Așa că, dragu’ lu’ mama, nu te văd prea bine din punctul ăsta de vedere.

Totuși, ceva tot adun pentru ea. Ceva ce va fi de neprețuit, ceva care n-o să se poate măsura cu alte averi lumești. O să-i adun povești din copilăria ei, multe povești despre ea și cu ea. Dar și despre mine și despre tată–su. Povești cu miros de copilărie fericită și veselă, cu mult râs, o droaie de pupături și multă apropiere, cu mult timp petrecut împreună. Asta o să-i adun zăpăcitei.

O parte din copilăria ei, scrisă cu mâinile și inima mea. Cuvinte puse laolată, pe care să le citească atunci când o vrea, sau când o să aibă nevoie de ele. Asta-i cam tot ce știu sigur că-i pot lăsa. Dar știu și că nu e puțin lucru.

De când m-am apucat să adun amintiri pe blogul asta, nu puține au fost momentele în care am vrut să mă opresc. Din varii motive. Uneori când recitesc ce am scris în trecut și mi se face jenă. Altădată când câte o cititoare e răutăcioasă cu mine. Câteodată când scriu impulsiv, public, și-apoi îmi pare rău că parcă prea mult am dat din casă. Sau când scriu prost. Oricare ar fi motivul, impulsul de a mă opri din scris rămâne acolo, în umbră, tot timpul.

Dar, aproape de fiecare dată când nu mai găsesc nici un rost în a publica pe blog tot ce-mi trece prin cap, una dintre voi îmi scrie. Și-mi înmoaie genunchii. Când cineva îți spune că ce ai scris tu a făcut diferența într-un moment greu, că a ajutat, că ai așezat cuvintele în așa fel încât ele au stârnit lacrimi sau zâmbete, că au dat putere când era mai greu, că au liniștit și au dat încredere, e incredibil. In-cre-di–bil!

Nu pot decât să vă mulțumesc că–mi țineți blogul viu, căci fără feedback-ul de la voi, probabil aș scrie doar într-un jurnal rătăcit în vreun sertar. Sunt recunoscătoare și va mulțumesc că mă ajutați să-i las lui Iris toate poveștile astea!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Tu cum te porți cu mama ta? De când nu i-ai mai spus că o iubești?

May 5, 2018May 5, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Una dintre cele mai importante persoane din viața oricui, e mama. Atunci când suntem mici, dar și mai apoi când devenim adulți, mama e ființa aceea pe care o purtăm în suflet tot timpul, care rămâne permanent cu noi, indiferent ce distanță e între noi sau cât timp a trecut de când nu ne-am mai văzut.

Mama e prima persoană care te alină pe lumea asta. E ființa care stă cu tine ore, zile, nopți și ani întregi. Îți știe fiecare trăsătură, știe unde obrazul tău se încrețește când zâmbești, te-a privit dormind de sute de ori. Te-a învățat să mergi, să vorbești și să colorezi. A tremurat de frică la fiecare febră și a vindecat cu pupături fiecare vânătaie. Te-a dus de mână la grădiniță în fiecare zi, ți-a citit povești și uneori ți-a făcut clătite cu dulceață parfumată, sau poate griș cu lapte.

Te-a privit ca pe-o icoană ani la rând și fiecare rugăciune pe care a ridicat-o la cer, a fost pentru sănătatea și fericirea ta. Te-a purtat în brațe sau poate pe umeri, ți-a făcut baloane de săpun și ți-a pieptănat părul în codițe, sau poate cu cărare pe-o parte. Te-a certat când n-ai ascultat sau când ai fost nepoliticos, ți-a explicat ce e bine și ce nu, ți-a așternut o lume întreagă la picioare.

Te-a ajutat la teme și te-a alinat când te-ai certat cu cea mai bună prietenă. Mai târziu, a strâns din dinți când trânteai ușile și îi spuneai că e o mamă rea. Îi sângera sufletul când strigai că o urăști, dar tot te iubea. Așa sunt mamele, te iartă și te iubesc mereu, chiar și atunci când le rănești. Probabil că sunt singurele ființe capabile să facă asta.

A fost dezamăgită când ți-a găsit țigările în rucsac și ți-a explicat iar și iar de ce nu-s bune pentru tine, chiar dacă tu–ți dădeai ochii peste cap. Și-a frământat mâinile îngrijorată când ai plecat la prima ta întâlnire. A suferit cu tine când un băiat sau o fată ți-au frânt inima. A fost acolo când ai vrut-o, sau a stat în umbră când ai alungat-o. Totuși, te-a iubit mereu.

Îți poartă și acum o dragoste cum nu e alta pe lume, chiar dacă ești mare, chiar dacă te–ai transformat și tu în adult. E cu tine mereu și acum, chiar și atunci când nu stă fix lângă tine. O parte din ea e a ta pentru totdeauna. Și-a rupt o bucată din suflet și ți-a pus-o ție în buzunar, ca să știi mereu că ești iubită.

Acum ești mare. Și te întreb, tu ce-i dai înapoi mamei tale? În buzunarul ei este măcar o firmitură din sufletul tău? Ea știe la rândul ei că e iubită? I-ai mulțumit vreodată pentru toată dragostea ei? Pentru toate grijile și rugăciunile ridicate la ceruri? Pentru că ți-a oferit viață și ți-a așternut lumea la picioare?
De când nu ți-ai mai pus capul pe genunchii ei? Și câtă vreme a trecut de când nu i-ai mai sărutat mâinile? Când i-ai arătat ultima dată bunătate și recunoștință? Sau când ai scos-o ultima dată la o prăjitură?

Suntem așa de obișnuiți să ne învinovățim părinții, în special mamele, pentru toate relele care ni se întâmplă.
Aș fi fost acum altfel dacă mama ar fi…
N-aș fi fost acum așa dacă mama n-ar fi…
Mi-ar fi plăcut ca mama să…
Păcat că mama nu a…

Mă doare sufletul când văd și aud toate astea. Pentru că mamă sunt și eu acum. Și la rândul meu am învinovățit-o pe a mea, când era prea greu să–mi asum propriile greșeli. Era mai ușor să-i pun ei în cârcă neputința și nereușita mea. Ea era singura care putea duce greutatea asta. Că așa fac mamele, duc totul în spinare.

Dar vine și pentru noi o vreme când nu mai avem scuze, când e inacceptabil să mai facem asta. Când trecem de adolescență și prima tinerețe, când poate devenim și noi părinți și înțelegem cât e de greu. Și cât e de nedrept să îți acuzi părinții de greșeli pe care nu le-au comis. Sau pe care poate le-au făcut fără intenții mârșave.

Vine o vreme când trebuie să ne asumăm propriile fapte. Vine o vreme când nu mai avem dreptul să le punem mamelor noastre nimic în cârcă, când ascunsul după deget devine lașitate. Să te porți urât cu mama ta, cred că e unul dintre cele mai mari păcate pe care le poți face. De aceea, n-o face! Niciodată!

Iubiți–vă mamele și arătați-le asta. Spuneți-le și ridicați la rândul vostru rugăciuni la ceruri pentru ele. Treziți-vă și înțelegeți că nimic pe lume nu e veșnic. Nici măcar mamele!

Credit foto: goodhousekeeping.com
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Griji de copil mic. Și un ursuleț de pluș.

May 2, 2018May 2, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Faptul că bunica ei este bolnavă, i-a adus lui Iris o sumedenie de grji și temeri noi, cu care nu s-a mai întâlnit până acum. Din păcate nu există cale să o protejăm de ele și personal cred că nici nu trebuie să-i ascundem realitatea.

Oamenii se îmbolnăvesc, corpurile îmbătrânesc, lucrurile sunt în permanentă schimbare din punctul ăsta de vedere și în același timp, toate fac parte din viață. Noi, adulții, înțelegem aspectele astea, deși nici nouă nu ne e deloc ușor să le acceptăm, însă copiilor îmi imaginez că le e teribil de greu să le priceapă.

Când Iris m-a întrebat de ce bunica e bolnavă, i-am prezentat lucrurile exact așa cum sunt. Fără înflorituri sau povești cu miracole și zâne. Nu i-am putut face o promisiune pe care știu că nu i-aș putea-o mai apoi livra. I-am explicat că uneori nu stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile, oricât de tare ne-am dori să facem asta, dar că putem ajuta persoana aflată în suferință, cu multă iubire.

A primit toate explicațiile cu naturalețe și apoi o vreme n-a mai vorbit despre asta. După ce a cugetat, mi-a pus întrebări, unele dintre ele neașteptate:
“- Acum o să se îmbolnăvească și ceilalți bunici?”
“- O să vă îmbolnăviți și voi?”
“- O să vă faceți îngeri?”
“- Și eu o să mă fac înger?”
“- Pe bunica o doare?”
“- De ce nu mai zâmbește bunica?”

La toate i-am răspuns, de data asta însă cu noduri în gât. Pentru că eu știu că suntem cu toții în voia sorții, nu știm ce ni se poate întâmplă azi sau mâine. Am asigurat-o totuși, că eu și M nu ne vom îmbolnăvi, că nu ne facem îngeri în curând și că o să fim întotdeauna lângă ea, i-am promis că niciodată n-o să fie singură. Și intenționez ca asta să fie o promisiune pe care să i-o livrez.

Părea că grijile ei s-au domolit puțin momentan, însă zilele trecute, când M a plecat să se plimbe cu motocicleta, Iris i-a dat un ursuleț de pluș pe care să-l ia cu el:
– Ce să fac cu ăsta? a întrebat-o M
– Ți-l dau, ca să mi-l aduci înapoi când te întorci.

N-a știut mititica să explice mai bine de atât, dar noi am înțeles foarte bine ce voia să spună. Și iar ne-a surprins cu puterea ei de a înțelege lucrurile, cu drăgălășenia și inocența ei, cu frumusețea sufletului ei de copil.
Iar M, a plecat la plimbare cu vântul în plete și ursulețul de pluș în buzunar. S-au întors mai târziu, chiar înainte să adormă Iris. Amândoi, și el, dar și ursulețul.

“Dosar de Mama” e și pe Facebook

Cocoșul sau cum evităm noi drama de dimineață

May 1, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Pe măsură ce înaintăm, lovește cu piciorul pietricelele de pe drum, ridicând în jur nori mici de praf. E încă somnoroasă și puțin cam supărată.
– Mama, nu vreau să merg la grădiniță. Mai bine să stau cu tine acasă.
– Nu se poate, Irisule. Trebuie să mergi la grădiniță.

Înaintează cu bărbia înfiptă în piept, evitând să se uite la mine. Știu totuși că o să se înveselească de îndată ce o să trecem pe lângă curtea lui nea Vasile. Acolo locuiește un cocoș special. În fiecare dimineață, de îndată ce ne observă, cocoșul cu pricina se grăbește nevoie mare la gard. Nu știu dacă face așa cu toată lumea, nici dacă alți cocoși fac la fel, însă ăsta ne zărește de departe și o ia la goana spre gard de fiecare dată, fără excepție. În urma lui, vin și găinile, cotcodăcind și chemându-se unele pe celelalte.

Când ajungem noi în dreptul gardului, acolo se află deja un adevărat comitet de primire, cu cocoșul în frunte. E mândru nevoie mare, traversează spațiul îngust cu creasta în vânt, uitându-se la noi cu capul plecat pe-o parte și scurmând răzleț pământul.

Iris e încă botoasă, dar o văd cum, cu coada ochiului, privește orătăniile. Zic:
– Bună dimineața, domnule cocoș!
Iris nu mai rezistă și zâmbește larg, apoi continuă:
– Bună dimineața, doamnelor găini! Cum vă mai simțiți în dimineața asta? Mă bucur să vă văd, domnule cocoș.

Nu stăm lângă gard decât puțin, domnul cocoș nu ne salută dacă ne holbăm nepoliticoase la el, nu-i place deloc. Așa că mergem mai departe și așteptăm cu sufletul la gură. Niciodată nu ne lasă să așteptăm prea mult, până să ajungem la colțul străzii, domnul cocoș ne salută fără excepție:
– Cucuriguuuuuu, cucuriguuuuu, cucuriguuuuu.
Noi râdem tare, Iris mă strânge de mâna, îmi arată gropitele din obraji și strigă:
– Bună dimineață, domnule cocoș, bună dimineață! Ne vedem si mâine!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Poze cu Ozzy. Și câteva cu noi.

April 26, 2018April 26, 2018Posted in DiverseLeave a comment

Dacă răsfoiți paginile blogului de ceva vreme, atunci cred că știți deja că familia noastră nu e formată doar din trei membri, ci din patru. Celor care ați ajuns aici mai târziu, trebuie să vă mărturisesc că un membru din familia noastră e negru, că are un păr negru și des care lucește în bătaia soarelui de-ar face-o geloasă și pe cea mai pretențioasă duduie și că are o dantură care intimidează puțin. 🙂

El e Ozzy, ciobănescul nostru german, de cinci ani. Ozzy e cu noi încă de când ne-am mutat în casa în care locuim acum, așadar încă dinainte să devenim părinți.

El a fost, cum ar veni, primul nostru bebeluș. Când l-am adus acasă avea nouă săptămâni, era ca un ghemotoc mic de blană și mirosea înfiorător.

L-am iubit din prima clipă. A adus tone de bucurie în viața noastră. Ne capsa picioarele cu dinții ăia mici și ascuțiți ca niște ace, de nu mai aveam curaj să coborâm din pat sau să mergem până la baie.

Ne făcea să râdem tot timpul. Ne scotea din casă la plimbare, ne ducea pe malul mării mai des.
Calitatea vieților noastre s-a îmbunătățit după ce l-am avut pe Ozzy.
Ce-o misca acolo in burtica? 🙂
I-a fost chiar cavaler de onoare lui M

Apoi a aparut si ea 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe măsură ce scriu cuvintele astea, Ozzy e la picioarele mele, ridică din când în când capul și mă linge.

El e Ozzy, dulaul nostru blanos! Și-l iubim de numa!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

Mamei mele

April 23, 2018April 23, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Îmi amintesc cum atunci când eram mică, mă uitam mult la mâinile tale. Întotdeauna ai avut mâini frumoase. Mici, fără a fi micuțe însă, cu unghii scurte, uneori colorate cu roz pal, mâinile tale mi-au transmis mereu siguranță. Ai știut întotdeauna cum să apuci lucrurile cu ele, cum să le faci să pară mai ușoare decât erau poate în realitate. M-am uitat la mâinile tale cum tocau ceapă, sau ardei pentru ciorbă, cum ștergeau și spălau, le-am simțit pe frunte când mă imbolnaveam, mi-au arătat cum se scrie litera “h” când nu reușeam singură și m-au cărat când nu mai puteam de oboseală.

Când am aflat că voi deveni mamă, la tine m-am gândit imediat. Că n-o să pot aduce copilul ăla pe lume fără să te am atunci lângă mine. Și când stăteam pe patul de spital, gândul că tu erai în tren, în drum spre mine, că urma să vii, a fost cel mai bun calmant. Îmi amintesc perfect când tu și tata ați intrat în salon. Aveai cel mai mare zâmbet pe față când ai văzut-o pe Iris. Ți-am pus-o în brațe și te-ai minunat de frumusețea ei.

Iar când am venit acasă, tot la mâinile tale m-am uitat. Ai ținut-o pe Iris toată noaptea, ca să mă pot odihni, iar eu am dormit fără griji sau vise, știind-o acolo, în mâinile tale. Ai stat o noapte întreagă în picioare, alinându-i durerile de burtică și legănând-o. Mă întreb la ce te gândeai în momentele alea. Când eu, încă slăbită, dormeam în pat, iar Iris, copil nou nouț, dormea în brațele tale. Nu știu ce gândeai tu, însă îmi amintesc ce-mi trecea mie prin cap. Că n-o să pot niciodată să fac ce ai făcut tu. Că n-o să pot, că n-o să știu cum. Îmi simțeam lacrimile calde pe la colțurile ochilor, pe măsură ce neputința și neîncrederea mă cuprindeau.

Dar am putut, mamă. Am putut și am știut. Am devenit cel puțin o mamă bună pentru Iris. Se zice că bebelușul o învață pe femeie cum să fie mamă. E adevărat, și pe mine Iris m-a învățat, însă n-a fost singura. Și tu m-ai învățat, mamă. De la tine știu ce să fac acum cu mâinile. Cum să ridic cu ele chiar dacă e greu, cum să toc și cum să șterg, cum să repar, cum să alin și cum să mângâi, cum să iubesc cu ele. De la tine le-am învățat pe toate, mamă. De la tine și de la mâinile tale frumoase!

Te iubesc, la mulți ani! ❤

“Dosar de Mama” e si pe Facebook