Ce aș fi vrut să-mi spună cineva înainte să nasc

1 (102)* Nu-ți fie rușine ceri ajutor. Nu fii prea mândră ca -l primești când cineva ți-l oferă.

* Nu trebuie faci musai lucrurile așa cum scrie peste tot pe net, sau cum le fac alte mame. De exemplu dacă simți bebelușul n-are nevoie de baie în fiecare seară, atunci -i tot a doua zi. sește varianta care vi se potrivește vouă.

* Chiar dacă tu crezi X sau Y sunt mame mai bune decât tine, ține minte nu există părinte perfect. Nici mamă, nici tată. Nu te compara cu alte mame, niciuna nu e mama copilului tău. Doar tu ești.

* Să nu ai așteptări. O ai parte de multe surprize, așadar ia totul așa cum vine, pentru chiar și nopțile astea care acum sunt nesfârșite se vor termina. Pe cuvânt.

* Ascultăți instictul. E magic, chiar e.

* Ignoră sfaturile nesolicitate.

*Bucurăte de fiecare moment, pentru perioada asta trece atât de repede. Pe bune, clipești o dată și gata, copilul nu mai e bebeluș.

* -i poze și video-uri multe. O te întorci la ele mai des decât crezi.

* Încearcă ți faci în continuare timp și pentru hobby-urile tale.

* Nu cumpăra multe haine, biberoane și alte lucruri fără de care crezi n-o faci față. Multe din ele vor fi inutile.

* Împrieteneștete cu alte mame.

* Lasă-l pe tatăl copilului se ocupe și el de bebeluș. Îți promit n-o -l scape și nu-i nimic dacă-i pune scutecul invers. Când o vezi bebelușul vostru în brațele lui, ți se vor înmuia genunchii.

*Oricât de mult te pregătești, lucrurile tot te vor lua prin surprindere. Dar nu-i nimic, la fel e pentru toate mamele. Ia fiecare zi așa cum vine, ușurel, una câte una.

* Miroase bebelușul cât de des ai ocazia. E cel mai dulce parfum care există și din păcate nu-l poți simți decât o perioada scurtă.

*Nu te supăra când nu-ți reușește ceva. Bucură-te în schimb de victoriile mici.

*Notează tot. Primul zâmbet, primul dinte, primul “mama” sau “tata” rostit, notează datele la care s-au întâmplat.

*O faci și greșeli. Trebuie știi toate mamele fac și greșeli, nu e nimic în neregulă cu tine.

*Câteodată vei fi copleșită de 7527 de emoții în cinci minute. Uneori toate deodată.

*Dacă ai zi proastă nu înseamnă ești un părinte prost.

*Șervețele. ai mereu șervețele. Umede și uscate. Niciodată nu poți avea prea multe.

*Nimeni n-a zis pe patul de moarte: “Mi dori fi petrecut mai mult timp la muncă decât cu copilul meu.” Petrece cât de mult timp poți cu el. Știu ți-am mai zis, dar timpul chiar trece foarte repede. Mult prea repede.

* Pupă-i și îmbrățișează-i des.

* Țineți rudele de sex feminin aproape.

O fie și greu, nu o te mint. Câteodată o fie chiar foarte greu. Atât de greu, încât o vrei fugi. Dar greul ăsta trece mereu, asta nu uiți. Bucuria pe care ți-o va aduce maternitatea însă, îți va încălzi sufletul pentru totdeauna. Iubirea asta nouă pe care o s-o simți în curând, o fie ca niciuna alta. Va fi  iubirea vieții tale! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

Ambalat nu înseamnă întotdeauna nesănătos (P)

DSC_0641

Citeam la o bloggeriță din SUA la un moment dat, dacă nu vrei s-o iei razna când ești mamă, atunci trebuie știi secretul stă în gustări. Adică le ai la îndemână tot timpul, pentru de multe ori te salvează

Care mama nu știe ăștia mititei încep se smiorcăie li se face foame, fix atunci când mai aveți doar o jumate de oră până ajungeți acasă? Sau poate când sunteți la drum lung în mașină, sau poate în parc la joacă

zic eu de multe ori așa se întâmplă. Mai ales în parc, unde e plin de pufuleți, chipsuri, caramele și cornuri cu ciocolată. Iris vede și evident îmi cere. Iar pentru situații de genul ăsta, eu sunt aproape mereu pregătită cu ceva adus de-acasă la pachet.  Ba biscuți cu brânză și unt, ba turtă dulce cu miere, ba prăjitură cu fructe sau grisine.  Toate coapte cu grijă de mine. Alteori n-am timp -i fac nimic, așa iau cu mine niște curmale sau caise uscate.

Iris știe dulciurile sunt gustoase, însă nu sunt bune pentru corpul ei. I-am vorbit despre obezitate și despre cât de important e ne alimentăm corect, dacă vrem nu tușim și ne curgă mucii prea des. Nu cred -s lucruri pe care un copil nu le înțeleagă. Am învățat-o de asemenea și despre cum dulciurile ne strică dinții.
DSC_0632
Totuși, tot un copil mic este încă, iar tentația e afișată peste tot, în culori țipătoare, cu ambalaje îmbietoare, cu personaje din desene animate sau din povești pe pachetele cu dulciuri de toate dimensiunile, de prin supermarketuri. Iar Iris vine mereu cu noi la cumpărături, pentru aia e, n-are cu cine altcineva rămână acasă. Mai e nevoie spun cum e ceară tot soiul de chestii, eu nu i le cumpăr și apoi plângă cu sughițuri până terminăm de făcut piața? gândesc va e destul de cunoscută și vouă scena asta.

Dar știți nu-i musai fie mereu așa, pentru există o cale împaci copilul, fără faci compromisuri la calitate. Trebuie doar citești cu atenție ambalajul. Iar când pe ambalaj scrie doar 51% nuci caju și 49% curmale, începi țopăi de bucurie. Sau când pe altul citești 52% curmale, nuci pecan 28% și 20% migdale, tragi și un chiot vesel. Pentru nu-i totuna ce îi dau copilului meu mănânce. Și pentru nu e mereu la îndemână am pachețel de acasă.

Batoanele Nakd sunt făcute din ingrediente naturale, au la bază un mix de nuci și fructe crude, și atenție, sunt fără adaos de zahăr, siropuri, grâu, lapte sau gluten. Când le-am primit pentru testare nu m-am abținut și am mâncat nu unul, ci două, spre amuzamentul lui M. Au o textură moale și sunt foarte, foarte gustoase. I-am dus unul și lui Iris când am mers după ea la grădiniță și l-a mâncat cu mormăieli de plăcere. I-au plăcut gustul, bucățelele de alune  și faptul în sfârșit a primit și ea ceva ambalat 🙂

Mie mi-a plăcut foarte tare batonul cu ghimbir, iar lui Iris cel cu căpșuni, însă Nakd e disponibil și cu diverse alte arome. Cred e o gustare potrivită atât pentru adulți cât și pentru copii.
DSC_0650Vreau mai spun și produsele Nakd se pot achiziționa din magazinele MEGA IMAGE Concept Stores, Carrefour, Kaufland (București), DM, Selgros, Naturalia, Cărturești, Diverta, din magazinele de tip Plafar, precum și online, de pe AlimenteSpeciale.ro și Unicorn-Naturals.ro, așa acum puteți merge liniștiți cu copiii la cumpărături fără va fie teamă de lacrimi  🙂

asigur nu recomanda niciodată produse pe care nu le fi încercat personal și de a căror calitate nu fiu convinsă. La final, reamintesc și cât de important e ca alimentația celor mici fie cât mai diversificată si echilibrată, includă proteină animală, legume, fructe, lactate și cât mai puțin zahăr. fim cu toții sănătoși! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Prieteni

1 (128)

Stăm în curtea spitalului și-l așteptăm pe M iasă. Iris e cam plictisită și somnoroasă. Și-a ocupat timpul cum a putut mai bine, în condițiile date. A mers linie pe bordură, a stat cu fundul în iarbă, s-a cățărat pe platforma pentru cărucioare cu rotile, a adunat și niște păpădii, dar în cele din urmă răbdarea a început i se termine.

O văd cum deodată zâmbește larg și -i revine sclipirea în ochi, pe măsură ce de noi se apropie o doamnă cu patru copii. Când ajung lângă noi, observ sunt țigani cu toții, iar copiii toți băieți. Cei mici se uită unii la ceilați, iar băieții își dau coate chicotind când Iris le face veselă cu mâna.

Piranda încearcă -i bage pe ușa spitalului, însă doamna de la poartă îi zice la vizită copiii n-au voie. Resemnată, se întoarce spre copii, le face răspicat instructajul în două propoziții și apoi intră în spital. Cei patru se uită unii la ceilalți, șușotesc puțin, apoi se îndreaptă către noi. Iris începe țopăie.

Bună. Știți cine sunt eu?
Băieții se uită la mine, iar mie mi se face rușine. Înțeleg așteaptă tacit vadă dacă o -i alung sau nu. Le zâmbesc cât pot de încurajator și doi dintre ei îmi întorc zâmbetul. Iris insistă, dându-le roată:
Știți cine sunt eu?
Băiatul cel mai mare zice:
– Nu. Eh, ești o fetiță.
– Eu sunt Iris. Vrei fim cei mai buni prieteni?

Băieții încep râdă. Râde și Iris, în timp ce încă țopăie.
Hai stăm aici pe bordură, zice ea.
Băieții fac întocmai. Iris stă în mijlocul lor, are doi puradei în stânga și încă doi la dreapta.
– Am mers mai devreme pe bordură fără cad. Numa puțin m-am împiedicat, dar n-am căzut pentru am fost un pic atentă. Sunteți drăguți, zicea ea ușor rușinată.
Copiii râd iarăși.
Și tu ești drăguță, zice unul dintre ei.

Știți cine e asta? întreabă Iris arătându-le jucăria pe care o cară cu ea de dimineață.
– Un cal.
– Nuuuu, e un ponei. E o prințesă ponei. Mi-a adus-o Iepurașul am fost mai cuminte. Și mi-a adus și ouă în curte.
Băieții se uită admirativ la poneiul lui Iris. Ea continuă:
Și o cheamă Celestia. Are cornul ăsta aici pentru e un ponei special. Ceilalți ponei nu au corn dinăsta. Are și luminițe, numa acum se văd numai puțin e lumină afară.
Apasă butonul care stârnește luminițele, iar băieții exclamă în cor:
– Oaaaaaaaa.

Se ridică și aleargă puțin cu toții. Sunt doar niște copii care s-au împrietenit rapid și acum se joacă veseli. Fără le pese de prostiile noastre de oameni mari. Fără discriminare. Se joacă cu toții până când bunica celor patru iese din spital, îi caută cu privirea și vine spre noi. Îi daubună ziua“, îmi răspunde, apoi îi cheamă pe băieți. Iris zice:
Sunt tristă plecați.
Băieții râd iarăși . Piranda râde și ea. Pleacă cu toții, iar cei mici întorc capetele din timp în timp, și-i fac cu mâna lui Iris. Ea se întristează și mai tare. O ridic în brațe și plânge puțin acolo.
– Erau prietenii mei și acum au plecat.
Îi mângâi buclele șimi înghit lacrimile, care nu știu de unde și de ce au apărut.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Te văd

DSC_0633

Te văd! Aşa răpusă de oboseală şi sfârşită de griji.
Te văd, aşa nepieptănată şi cu ochii înroşiți de nesomn.
Te văd cum legeni, cum mângâi şi adormi.
Te văd cum atingi frunți înfierbântate, apoi cum alungi boala doar cu brațele şi buzele tale.
Te văd cum plângi singură în baie.

Te văd, când ți se taie răsuflarea cărând copilul şi cumpărăturile cu doar două brațe.
Te văd, când ți-e teamă să spui cuiva ce simți.
Te văd cum aluneci.
Te văd cum te împiedici.
Te văd, când crezi că nu eşti o mamă bună.

Te văd, când vrei să fugi dar te opreşti.
Te văd când nu mănânci.
Te văd când te blamezi.
Te văd, când crezi că nimeni nu te vede.
Te văd, când nu mai ai curaj.

Te văd, când te uiți la tatăl copilului tău ca la un străin.
Te văd cu casa necurățată.
Te văd cu paturile nefăcute.
Te văd, când nu mai ştii în ce direcție s-o apuci.
Te văd când te frămânți.

Te văd, când te ascunzi de tot şi toate.
Te văd, când stai cu ochii în tavan.
Te văd pierdută.

Și vreau ți spun nu ești singură. Cineva știe cum te simți. Multe mame știu.
Și mai vreau ți spun n-o fie mereu așa. O treacă, chiar dacă acum nu pare. Va fi mai bine. Tot mai bine. Până atunci, știi te văd.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

 

Când mamă-ta te pune la culcare dar tu n-ai chef să dormi

8 Martie (112)

–  Noapte bună, Irisule!
– Poftă bună, mama, zice ea cu zâmbet pe la colțurile gurii.
Chicotesc şi eu, dar nu intru în joc, pentru că ştiu că dac-aş face-o, am ține-o tot aşa până dimineață. Ne întindem în pat şi se face linişte. Vreo trei secunde. Apoi începe să se foiască. De pe stânga pe dreapta, apoi pe burtă. Apoi iar pe dreapta şi pe spate. Ia păpuşa şi îi şopteşte ceva la ureche. Râde pe înfundate.

Se pune din nou pe burta şi dă puțin din picioare.
– Mama?
– Mhm?
– Am uitat să-ți dau un pupic.
– N-ai uitat. M-ai pupat deja.
Îmi arată buzele țuguiate cu degetul.
– Da’ mai am un pupic aici, uite. Trebe să ți-l dau şi pe ăsta.

– Hai, dă-mi-l.
Mă pupă cu țocăit de mai multe ori.
– Eşti cea mai drăguță mamă din regat.
– Mulțumesc. Şi tu eşti cea mai drăguță fetiță.
– Prințesă.
– Hm?
– Sunt cea mai drăguță prințesă, nu fetiță.
– Eşti. Hai, gata, noapte bună.

Linişte cinci secunde.
– Mama?
– Mhm?
– Nu ți-am dat o îmbrățişare.
– Nu-i nimic, lasă că ai compensat cu pupicii.
– Dar n-o pot dormi fără îmbrățișare. O fiu tristă fără îmbrățișarea ta.
Pfuai, ce lucrează copilul ăsta, gândesc. Ne îmbrățișăm, ne mai și pupăm iarăși.

Liniște. N-am curaj nici mișc.
Mama, merg în partea cealaltă (a patului). Aici s-a încălzit.
– Bine, du-te.
Mama, nu pot mi iau singură pernă, e prea grea.
O ajut, se face iar liniște. Se foiește de parcă ar avea mii de furnici în pijamale.
Mama, tata ce face când merge la serviciu?
Gata, dormi. Vorbim mâine despre asta.

Mi-e sete.
Apăi sigur -i e sete dacă nu vreau -i zic ce face tatăsu la serviciu. Își bea apa tacticos, apoi studiază sticla de parcă o vede pentru prima dată. Știu ce urmeză, număr în gând văd cât durează până zice. Șapte, opt, nouă:
Mama, fac pișu.
Bingo! Mergem la baie, face.

Mama, duci în brațe? sunt așa de obosităăăă.
Măi Irisule, dacă erai așa obosită cum zici, atunci sforăiai demult.
Râde cu fața în gâtul meu.
Ne întindem.
Mama, mângâiemi talpa.
Mama, și cealaltă.
Mama, mi-e frig, învelește.
Mama, mi-e cald.
Mama, mi-e puțin foame.
Mama, spune-mi o poveste.
Mama, oare Ozzy ce face acum?
Mama, ce pijamale frumoase ai.
Mama, mi-e dor de doamna educatoare.
Mama, oare ce-mi aduce Iepurașul?

Și -am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea noastră de culcare. Aia de se întâmplă în fiecare seară. Ai voștri tot așa adorm? 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Împreună

jun1 (141)

În momente de cumpăna, familiile se regrupează. Ca soldații. Fiecare se armează cu ce are și se pregătește se apere pe sine și pe cei de lângă. Doar armele lor  nu sunt ascuțite în momentele grele. Nu, ele sunt iubirea, răbdarea și mai ales speranța. Speranța boala n-o învingă de data asta. nu sunt pregătiți, încă nu a venit momentul.

Fiecare soldat se gândește și la camaradul de lângă el, îi împrumută mantaua lui dacă celuilalt îi e frig, sau busola după caz, dacă celălalt se pierde pentru o clipă. Ei știu doar împreună pot răzbi. greul nu poate fi dus doar de unul sau altul, ci acum au nevoie unii de alții.

Familia  e ca o armată mică. Așa trebuie fie. Și la bine, dar mai ales la greu. Soldații se grupează în jurul celui rănit și îl apară cum știu ei mai bine. De aici vine puterea lor. Din acest împreună. Din credința sunt acolo unul pentru celălalt.

Bunica lui Iris trece prin momente mai puțin bune acum. Ne dorim cu toții -i trimitem toată energia pozitivă de care are atâta nevoie acum.

Fiți bine și sănătoșiȘi mai ales, fiți împreună!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Când te ia gura pe dinainte

DSC_0666

Iris vorbește mult. Întotdeauna a fost vocală. M zice seamănă cu mine, dar zău eu nu percep  ca fiind vreo vorbăreață. rog, poate din afară lucrurile s-or vedea altfel și eu chiar oi trancani mai mult decât îmi dau seama.

E drăguț  poți conversa cu copilul tău mic, te înfoi de mândrie articulează idei și face glume de capul lui, și exprimă punctul de vedere așa de clar. Iar el, copilul, spune tot ce-i trece prin cap, mai ales dacă-l încurajezi vorbească liber.

Însă tot mic se numește e și încă nu știe ce-i aia diplomație, oricât ai încerca tu -i explici oamenii-s fragili, iar sentimentele lor așișderea. Copilul spune ce vede, numește lucrurile și situațiile așa cum i se aștern în fața ochilor.

Iar tu ca părinte, o ai de multe ori obrajii îmbujorați când copilul tău deschide gurița. De exemplu, când în parc, fiicăta se în leagăn cu ochii ațintiți la chipul acneic al unui adolescent, și-l întreabă insistent de ce are bubițe, dacă-l doare, dacă mama lui îl dă cu cremă și îl sfătuiește nu se scarpine. Apoi îl consolează o -i treacă până la urmă, uite și mama ei a avut varicelă și încă i se mai văd bubele pe burtică și în alte locuri, dar nu așa tare, iar tu, timorată, îi zâmbești adolescentului cât poți de dulce.

Sau când la cumpărături, un domn în vârstă îi zâmbește, iar ea, strigă s-o audă până și casiera din celălalt capăt: “Mama, ai văzut un moș acolo?  Vezi cât de moș e? Moșule!”

Sau când o doamnă intră în vorbă cu copila, iar fiicăta, cu sinceritatea lumii în glasul subțire, o ceartă nu s-a spălat pe dinți. “Vezi ai dinții negri și stricați, mama ta nu te pune te speli pe dinți? Și scuipi pasta? eu am una cu gust de portocale și e gustoasă, dar mama nu lasă s-o înghit. îți cumperi și tu periuță cu crocodil și te speli mereu, n-ai făcut o treabă prea bună.” Obrajii tăi iau foc în doi timpi și trei mișcări, zâmbești iar stânjenită și îți ceri scuze cu vocea sugrumată.

Îi explici iar despre diplomație și sentimentele celorlați, despre ce e acceptabil spui în public și ce nu, despre cum anumite lucruri îi rănesc pe ceilalți chiar dacă sunt adevărate, însă ea se uită la tine cu inocența celor trei ani jumate și încearcă înțeleagă. Dar încă nu reușește.

Așa respiri adânc și ieși în lume cu obrajii mereu pregătiți se coloreze în diferite nuanțe. De la roz până la purpuriu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Nostalgii

iul7 (74)

Impingeam căruciorul cu cumpărături spre casă, când am văzut urzici în coșul unei doamne. Woaaaa, au exclamat toate papilele mele gustative în cor. Urzici, tulai Doamne! Așa am făcut cale întoarsă la raionul de legume și am zvârlit elegant două pungi în cărucior.

Și ce dacă sunt singura din familie căreia îi plac, sugerează cineva n- fi în stare halesc o oală întreagă singură? Hmm, you just watch me. Le-am gătit a doua zi, m-am așezat singură la masă și după prima îmbucătură, m-am transportat direct în propria-mi copilărie.

Uităte la noi, suntem cu toții la masă, mama a gătit urzicile pe care le-am cules împreună de la marginea pădurii aflate lângă oraș. Avem și câte un ou prăjit în farfurii. Înmoi miez de pâine în gălbenușul cleios și-apoi în mâncarea de urzici. E bun, tare bun.

Am crescut cu pădurea la marginea orașului. Ajungeam acolo în zece minute de mers pe jos. Vara, familia și prietenii se adunau acolo la grătar, cu copii, cu zarvă mare și bătut mingea în poieniță. Tot acolo mergeam cu tata în drumeție sau la strâns de ciuperci. Sau de fragi. Sau de zmeură. Sau de conuri de brad numai bune pentru sirop de tuse. Tata cunoștea toată pădurea.

Își alegea un băț în care se sprijine, apoi căuta unul și pentru mine. Și o luam împreună la pas, el înaintea mea, însă privind tot timpul în spate după mine. Înaintam cu el către miezul pădurii fără frică. Tata găsea ciupercile ușor, dar eu trebuia îmi mijesc bine ochii până abia găseam una amărâta. Tata le știe pe toate,  toată copilăria mea am mâncat ciuperci de pădure adunate de el.

Acasă, mama le fierbea într-o oală mareși-apoi le gătea, sau le congela. Când ne întorceam cu zmeură, mama ne făcea spumă dulce sau gem.

Mi se întâmplă tot mai des ca o farfurie cu mâncare transporte direct în trecut, în copilăria mea. Nu știu de ce. Ce știu însă, e că asta nu-mi displace deloc.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Fetița care credea în sirene

29472529_10156128545509876_8767221083813183488_n

Iris, vezi ce culoare are marea?
– Unde?
– Acolo, la mal, e verde deshis, spre albastru. Vezi?
Da, văd.
La fel e și culoarea ochilor tăi. Nici albastru, nici verde.
Ba nu, ochii mei sunt verzi ca iarba.
– Uneori, iar  altădată albaștri ca marea. Vezi valurile, vezi cum fierbe acum marea?
Da.
Ca atunci când fierbe apa în oală, înainte pun pastele în ea. Sau făina pentru mămăligă.
– Acum înoată sirenele în apă.
Aha, probabil de-aia sunt așa valuri. Cred ai dreptate.
Da. vrea văd și eu o sirenă. Aratămi una, mama.
Păi nu cred așa merg lucrurile. Eu cred oamenii mari nu pot vedea sirenele, oricât ar încerca.
– Doar eu?
Tu și alți copii. De adulți se ascund, fug de noi.
– De ce?
– Voi, copiii, sunteți mai drăguți și credeți în ele.
– Acum înoată multe, multe, acolo sub apă?
– Cred da.
– Au coadă verde?
– Unele da. Altele portocalii, verzi sau poate galbene.
– O uit după Mica Sirenă, mama. Ea are coadă verde.  Are părul lung și roșu și cântă așa frumos. Eu cred în sirene, mama.
– Atunci sunt sigură o vezi una, cândva. Trebuie doar deschizi bine ochii și privești cu atenție.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Trăiește!

a (118)

Zilele astea gândesc mult la moarte. La cum parcă le închide ochii oamenilor din ce în ce mai tineri. E ca o molimă. E parcă hotărâtă îndese sub pelerina ei, oameni care nu și-au terminat încă treaba pe-aici, oameni de care încă mai aveam nevoie.

Întotdeauna moartea m-a îngrozit. Am fost la trei înmormântări în copilărie, însă ca adult am evitat mai duc. Mi-e frică de ea. E crudă, rece și de prea multe ori se strecoară cu nerușinare, pe neașteptate. Niciodată însă gândul la propria-mi moarte nu m-a speriat. Până am devenit mamă. Apoi totul s-a schimbat.

Știu gândurile astea negre sunt doar rezultatul morților care se întâmplă în jur și care afectează, știu asta. Chiar dacă nu-i cunoșteam personal pe oamenii respectivi. Știu moartea e inevitabilă. Însă, la naiba, chiar trebuie -i ia pe unii înainte de vreme?

Toate astea nu fac decât mi reamintească de timpul limitat pe care îl avem aici. lucrurile nu sunt chiar în controlul nostru. următorul minut poate fi ultimul pentru oricare dintre noi. Și întreb, sinistru, dacă mâine muri, ar ști cei dragi cât de mult i-am iubit? Oare le spun asta suficient de des? Și-ar aduce aminte Iris mai mult de îmbrățișările noastre, sau de momentele când o cert? Am contribuit oare în vreun fel pozitiv la lumea în care trăiesc? Mi-e frică răspund la întrebările astea.

Prea luăm totul de parcă ni s-ar cuveni, fără dăm nimic în schimb. Prea irosim timpul aiurea. Prea uităm și pentru noi se va termina într-o zi.

Am putea în schimb ne amintim mai des viața e un dar. Bogați sau săraci, frumoși sau mai puțin, adevăratul dar care contează -l avem e viața. În viață totul e posibil, orice problemă are rezolvare, orice se poate întâmpla. Doar moartea e ireversibilă. Viața însă, ea e făcută ca fie trăită. Cât putem noi de bine.

Iubește-te pe tine, ca -i poți iubi mai apoi și pe alții. ți voie greșeșți și învață din fiecare pas strâmb pe care-l faci.

Petrece mult timp cu copiii sau cu familia. Joacăte ca un copil. Râzi ca un copil.

Ieși în natură, plimbăte, mergi pe jos.

Aminteșteți tot timpul ai motive fii recunoscător.

Ieși de pe Facebook. Închide telefonul și laptopul pentru câteva ore. Fii prezent cu totul.

Citește. Lasăți imaginația zboare printre pagini și rânduri tipărite.

Vorbește cu oamenii. Nu te baricada în tine.

Zâmbește. Doamnei de la supermarket, bătrânului din stație, zâmbește și ți se va zâmbi.

Oferăți ajutorul, fără aștepți nimic în schimb.

Scrie scrisori sau trimite felicitări.

Decât ții supărarea în tăcere, mai bine vorbește cu persoana care te-a supărat. Lămurește problema care te macină.

Acultă muzică. Dansează și cântă de parcă nu te vede și nu te aude nimeni.

Nu mai încerca mulțumeșți pe toată lumea.

Învață ierți.

Spune mai desTe iubesc!”; “Fără tine mi-e greu”; “Mi-e dor de tine“; “Mulțumesc“; Abia aștept te văd“; “Am greșit, iartă“; “Ai dreptate”; “Nu știu ce m- face fără tine“; “Te apreciez”; “Am nevoie de ajutor”; “Te rog”;

Nu mai amâna și nu mai căuta scuze care te opresc faci ce îți doreșți.

Nu te minți singur.

Elibereazăte de oamenii care te fac te simți vinovat, care nu văd decât partea goală a paharului.

Mănâncă mai sănătos.

Joacăte cu un câine sau cu o pisică.

Nu te îngropa în muncă. Muncă nu te îmbrățișează niciodată.

Nu lua toată responsabilitatea asupra ta.

ți curaj spui “Nu” atunci când asta vrei.

Nu trăi în trecut.

Aminteșteți nimeni nu e perfect.

Gândește înainte deschizi gura.

Ascultă. Vântul, păsările, greierii, valurile, oamenii.

Dar mai ales trăiește. Acum și aici. din tine tot ce-i mai bun. Ia fiecare zi ca pe un dar.  Fii curajos. Chiar și când e greu, chiar și când îți vine te ascunzi în pat și ți tragi plapuma peste ochi. Ești în viață! Așa că, te provoc, du-te și trăiește!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook