Una dintre cele mai importante persoane din viața oricui, e mama. Atunci când suntem mici, dar și mai apoi când devenim adulți, mama e ființa aceea pe care o purtăm în suflet tot timpul, care rămâne permanent cu noi, indiferent ce distanță e între noi  sau cât timp a trecut de când nu ne-am mai văzut.

Mama e prima persoană care te alină pe lumea asta. E ființa care stă cu tine ore, zile, nopți și ani întregi. Îți știe fiecare trăsătură, știe unde obrazul tău se încrețește când zâmbești, te-a privit dormind de sute de ori. Te-a învățat să mergi, să vorbești și să colorezi. A tremurat de frică la fiecare febră și a vindecat cu pupături fiecare vânătaie. Te-a dus de mână la grădiniță în fiecare zi, ți-a citit povești  și uneori ți-a făcut clătite cu dulceață parfumată, sau poate griș cu lapte.

Te-a privit ca pe-o icoană ani la rând și fiecare rugăciune pe care a ridicat-o la cer, a fost pentru sănătatea și fericirea ta. Te-a purtat în brațe sau poate pe umeri, ți-a făcut baloane de săpun și ți-a pieptănat părul în codițe, sau poate cu cărare pe-o parte. Te-a certat când n-ai ascultat sau când ai fost nepoliticos, ți-a explicat ce e bine și ce nu, ți-a așternut o lume întreagă la picioare.

Te-a ajutat la teme și te-a alinat când te-ai certat cu cea mai bună prietenă. Mai târziu, a strâns din dinți când trânteai ușile și îi spuneai că e o mamă rea. Îi sângera sufletul când strigai că o urăști, dar tot te iubea. Așa sunt mamele, te iartă și te iubesc mereu, chiar și atunci când le rănești. Probabil că sunt singurele ființe capabile să facă asta.

A fost dezamăgită când ți-a găsit țigările în rucsac și ți-a explicat iar și iar de ce nu-s bune pentru tine, chiar dacă tu–ți dădeai ochii peste cap. Și-a frământat mâinile îngrijorată când ai plecat la prima ta întâlnire. A suferit cu tine când un băiat sau o fată ți-au frânt inima. A fost acolo când ai vrut-o, sau a stat în umbră când ai alungat-o. Totuși, te-a iubit mereu.

Îți poartă și acum o dragoste cum nu e alta pe lume, chiar dacă ești mare, chiar dacă te–ai transformat și tu în adult. E cu tine mereu și acum, chiar și atunci când nu stă fix lângă tine. O parte din ea e a ta pentru totdeauna. Și-a rupt o bucată din suflet și ți-a pus-o ție în buzunar, ca să știi mereu că ești iubită.

Acum ești mare. Și te întreb, tu ce-i dai înapoi mamei tale? În buzunarul ei este măcar o firmitură din sufletul tău? Ea știe la rândul ei că e iubită? I-ai mulțumit vreodată pentru toată dragostea ei? Pentru toate grijile și rugăciunile ridicate la ceruri? Pentru că ți-a oferit viață și ți-a așternut lumea la picioare?
De când nu ți-ai mai pus capul pe genunchii ei? Și câtă vreme a trecut de când nu i-ai mai sărutat mâinile? Când i-ai arătat ultima dată bunătate și recunoștință? Sau când ai scos-o ultima dată la o prăjitură?

Suntem așa de obișnuiți să ne învinovățim părinții, în special mamele, pentru toate relele care ni se întâmplă.
Aș fi fost acum altfel dacă mama ar fi…
N-aș fi fost acum așa dacă mama n-ar fi…
Mi-ar fi plăcut ca mama să…
Păcat că mama nu a…

Mă doare sufletul când văd și aud toate astea. Pentru că mamă sunt și eu acum. Și la rândul meu am învinovățit-o pe a mea, când era prea greu să–mi asum propriile greșeli. Era mai ușor să-i pun ei în cârcă neputința și nereușita mea. Ea era singura care putea duce greutatea asta. Că așa fac mamele, duc totul în spinare.

Dar vine și pentru noi o vreme când nu mai avem scuze, când e inacceptabil să mai facem asta. Când trecem de adolescență și prima tinerețe, când poate devenim și noi părinți și înțelegem cât e de greu. Și cât e de nedrept să îți acuzi părinții de greșeli pe care nu le-au comis. Sau pe care poate le-au făcut fără intenții mârșave.

Vine o vreme când trebuie să ne asumăm  propriile fapte. Vine o vreme când nu mai avem dreptul să le punem  mamelor noastre nimic în cârcă, când ascunsul după deget devine lașitate. Să te porți urât cu mama ta, cred că e unul dintre cele mai mari păcate pe care le poți face. De aceea, n-o face! Niciodată!

Iubiți–vă mamele și arătați-le asta. Spuneți-le și ridicați la rândul vostru rugăciuni la ceruri pentru ele. Treziți-vă și înțelegeți că nimic pe lume nu e veșnic. Nici măcar mamele!

Credit foto: goodhousekeeping.com
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook