Cocoșul sau cum evităm noi drama de dimineață

aug2 (127)

Pe măsură ce înaintăm, lovește cu piciorul pietricelele de pe drum, ridicând în jur nori mici de praf.  E încă somnoroasă și puțin cam supărată.
Mama, nu vreau merg la grădiniță. Mai bine stau cu tine acasă.
– Nu se poate, Irisule. Trebuie mergi la grădiniță.

Înaintează cu bărbia înfiptă în piept, evitând se uite la mine. Știu totuși   o se înveselească   de îndată ce  o trecem pe lângă curtea lui nea Vasile. Acolo locuiește un cocoș special. În fiecare dimineață, de îndată ce ne observă, cocoșul cu pricina se grăbește nevoie mare la gard. Nu știu dacă face așa cu toată lumea, nici dacă alți cocoși fac la fel, însă ăsta ne zărește de departe și o ia la goana spre gard de fiecare dată, fără excepție. În urma lui, vin și găinile, cotcodăcind și chemându-se unele pe celelalte.

Când ajungem noi în dreptul gardului, acolo se află deja un adevărat comitet de primire, cu cocoșul în frunte. E mândru nevoie mare, traversează spațiul îngust cu creasta în vânt, uitându-se la noi cu capul plecat pe-o parte și scurmând răzleț pământul.

Iris e încă botoasă, dar o văd cum, cu coada ochiului, privește orătăniile. Zic:
Bună dimineața, domnule cocoș!
Iris nu mai rezistă și zâmbește larg, apoi continuă:
Bună dimineața, doamnelor găini! Cum mai simțiți în dimineața asta? bucur vă văd, domnule cocoș.

Nu  stăm lângă gard decât puțin, domnul cocoș nu ne salută dacă ne holbăm nepoliticoase la el, nu-i place deloc. Așa mergem mai departe și așteptăm cu sufletul la gură. Niciodată nu ne lasă așteptăm prea mult, până ajungem la colțul străzii, domnul cocoș ne salută fără excepție:
– Cucuriguuuuuu, cucuriguuuuu, cucuriguuuuu.
Noi râdem tare, Iris strânge de mâna, îmi arată gropitele din obraji și strigă:
Bună dimineață, domnule cocoș, bună dimineață! Ne vedem si mâine!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

32 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.