În ultimele luni, Iris se joacă preponderent cu jucării micuțe, din–alea numai bune de ținut în mâini mici. Prințese Disney în principal. Albă că Zăpada, Mica Sirenă, bineînțeles că Elsa și Ana, Belle, Aurora, Jasmine și care altele or mai fiele. Pe Bestia n-o are, dar nu-i nimic, figurina cu Peter Pan îi ține locul cu succes. Așa că pune jucăriile să vorbească între ele, să se certe, să danseze, să se împace, e un pilaf total acolo în joaca ei.
E foarte atașată de gașca de prințese mici, își ocupă timpul cu ea zilnic. Pe unele le duce și la culcare, le pune într-un suport de creioane colorate sau într-un portofel, ca să doarmă și ele lângă patul ei.
Într-o dimineață, mă roagă cu dat din gene și lingușit teribil, să o ducem pe prințesa Belle la grădiniță. Îi spun că nu, nu-i o idee bună, decât dacă are de gând s-o împartă cu celelalte fetițe care sigur o vor vrea și ele. Nu-i mereu dornică să împartă, așadar știam sigur că asta ar fi fost o problemă.
– Ba nu, mama, că numa‘ o duc cu mine până acolo, s-o țin eu în mână, că o iubesc foarte tare și o să–mi fie dor de ea, o duc la grădiniță și o las în buzunarul de la geacă. N-o scot de-acolo, doar să știu că e cu mine.
Mă las (a câtă oară?) vrăjită de datul ăsta din gene și-o las cu păpușa. La grădiniță o pupă cu foc, o băgăm în geacă și tragem fermoarul buzunarului, apoi agățăm haina în cuier.
Fast forward până mă duc s-o iau pe Iris de la grădiniță, unde o găsesc în urlete și îndurerată nevoie mare.
- Am pierdut-o pe Belle, nu știu unde e, o vreau înapoi, mamaaaaa, mama, unde e Belle a mea.
- Păi mai puiule, nu ți-am zis eu că mai bine n-o aduci cu tine? Fix din cauza asta am zis să n-o aduci, că ai putea s-o pierzi.
- Nu, că n-am rătăcit-o, cineva mi-a luat-o din geacă.
- Stai puțin, cum adică, ți-a umblat cineva la geacă, ți-a scos păpușa din buzunar și aia e?
- Daaaa, declară Iris printre suspine.
Recunosc că la vestea asta m-am zburlit destul de tare în sinea mea.
Restul zilei a continuat cu plânsete și jale, prințesa ei nu mai era, se simțea neîndreptățită că cineva i-o luase, era și tristă că nu mă ascultase de dimineață, una peste alta, a plâns într-una. Evident că nici noi nu ne-am simțit mai bine văzând-o așa.
Spre seară ne-a spus și cine i-a luat prințesa. Fusese o fetiță din cealaltă grupa, care aparent după ce luase păpușa, i-a zis lui Iris că ea a fost.
Dimineața următoare am rugat educatoarea să vorbească cu fetiță respectivă, cu educatoarea și eventual părinții ei, ca să recuperăm prințesa. M-am gândit că ar fi nepotrivit să merg eu să-i cer socoteală unei puștoaice de cinci ani, deși, recunosc că mă enervasem de-a binelea. În aceeși zi, M i-a cumpărat lui Iris o nouă prințesă Belle, pentru că deh, nu l-a mai lăsat sufletul s-o vadă și s-o audă plângând. Copila s-a bucurat cu o bucurie copilărească de nedescris și lucrurile s-au mai liniștit.
Între timp educatoarea vorbise cu părinții fetiței, însă deși ea recunoștea că luase păpușă, aparent aceștia nu găsiseră nici o prințesă necunoscută pe-acasă. Ne-am resemnat că asta e, n-o mai recuperăm, până la urmă bine că acum Iris are alta și că nu mai suferă.
Însă în timp ce Iris se juca acasă cu Belle cea nouă, am auzit-o zicând: ” o să-i spun lui X (fetița care-i luase păpușa) că acum am altă Belle și nu-i nimic că mi-a luat-o pe cealaltă.”
Atunci am simțit că nu, nu e ok să o las să creadă chestia asta. Nu e deloc în regulă ca cineva să–ți umble în buzunar și să–ți ia un obiect care–ți aparține. Nu e deloc în regulă să furi. E nedrept, e urât și foarte nepoliticos. I-am spus toate lucrurile astea. Voiam să știe să facă diferența între dreptate și nedreptate. Voiam să știe că a fost nedreptățită și că noua Belle nu o putea înlocui pe cea veche. Că e în regulă să ierți pe cineva care te-a nedreptățit dacă asta simți să faci, însă nu e deloc în regulă să accepți nedreptatea sau să crezi că ea ți se cuvine.
La începutul acestei săptămâni, prin nu știu ce magie, educatoarea a reușit să-i recupereze totuși prințesa. A zâmbit Iris cu gura până la urechi tot restul zilei. I-a vorbit păpușii ca unui bebeluș, a mângâiat-o, a pupat-o și a strâns-o în mâna ei mică, cu toată dragostea de care e capabilă.
Iar cu ocazia asta a mai învățat o lecție sau două. Una despre nedreptate și alta care o îndeamnă să nu-și mai ducă de-acum nici o jucărie cu ea la grădiniță.
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Dosar de Mamă 