Iris se joacă în living, iar eu mănânc în bucătărie. Deodată, aud:
– Mamaaaaa?
– Da, Irisule?
– Mama, când a primit Ozzy vagin?

Mă înec cu piure și castraveți murați, apoi tușesc până-mi revin, și-mi dreg glasul. Deschid gura să zic ceva, însă nu-mi iese nici o silabă. În capul meu se repetă obsesiv întrebarea: “când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce? când a primit Ozzy, ce?”

– Uhhmm, poftim?
– Când a primit Ozzy vagin și tu ai zis că a fost curajos?

Încerc să–mi aduc aminte ultima dată când Ozzy a “primit” ce zice fiică–mea, însă știu sigur că tăntălăul a stat cu femela în față și nici n-a știut ce să facă cu ea. Însă, n-are cum să se refere la asta Iris, pentru că era prea mică și habar n-avea atunci de ce mai era încă un câine  în curtea noastră.

• Nu știu, Irisule, încerci să îmi amintești tu?
  Vine în bucătărie, și gesticulând haios, îmi explică:
• Atunci când am mers cu el cu mașina și era în portbagaj și plângea. Tu l-ai mângâiat și i-ai spus că vaginul nici n-o să-l doară.

Mă mai inec o dată, dau farfuria la o parte, în speranța că voi supraviețui totuși acestui dialog.

• Așa i-am spus eu lui Ozzy?
• Da. Dar el tot plângea așa ca un bebeluș și tu tot l-ai mângâiat. Și mi-ai dat mie un baton cu fructe, dup-aia am cerut apă, și l-ai mai mângâiat pe Ozzy pe urechi până am ajuns.
• Aha. Și unde am ajuns noi?
• La doctor pentru vagin.
• Hai mai Irisule, la veterinar pentru vaccin???
• Da, așa-i că Ozzy a fost curajos când l-a primit de la doctor?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook