Cât de greu a fost pentru mamele noastre

a (185)

Iris a intrat (iarăși) într-o fază de foieli și nșpe treziri pe noapte. Dar eu am renunțat demult mai sper vreodată Iris va dormi altfel. Adică, am tot așteptat poate după un an, fie, după doi, hai, după trei ani o doarmă mai bine, însă acum, după ce a trecut de patru ani, m-am resemnat. Aia e, Simona, obișnuiește-te cu gândul n-o mai dormi în viața ta o noapte de la cap la coadă, îți place sau nu, aia e.

Și zicându-mi aceste cuvinte, mi s-a făcut iar de smiorcăit. -i nedrept și-s obosită, somnul meu de noapte nu mai e odihnitor de ani de zile, imediat se naște și Zmeurică și  voi dormi chiar mai puțin de atât.

Și-apoi îmi vine râd. Pe bune, astea-s probleme? Astea-s motive de smiorcăiala? Nu, în vremurile pe care le trăim, crescutul copiilor nu-i o treabă atât de grea, dacă e compar cum arată viața mea de mama și cum au arătat cele ale mamelor și bunicilor noastre.

Pentru ele a fost întradevăr greu. Cele mai mari probleme pe care le aveau nu erau legate de cât se foiește copilul noaptea, sau de câte ori se trezește el. Nu, realitatea cotidiană a acestor femei era plină de drame adevărate. Mamele spălau scutecele cu mâinile. Nici vorba de mașină de spălat. O grămadă de scutece zilnic,  cu săpun de casă, într-un  lighean,  cu apă încălzită pe aragaz. Alteori pe reșou sau cu fierbătorul. Uneori, dacă aveau timp, fierbeau scutecele într-un cazan, pentru era singură metodă de a le dezinfecta. Nu aveau decât foarte puține haine de bebeluși, pentru ele nu se găseau.

Scutecele copiilor erau pătate, iar fundurile lor mici erau mereu pline de iritații, pe care mamele le tratau cu ulei fiert. Între timp, mamele mai aveau în grijă încă cel puțin un copil, se întorceau înapoi la serviciu după două luni de la naștere și stăteau la cozi infenale pentru un kilogram de zahăr sau un litru de ulei. Incropeau mese pentru familie din te miri ce, încercau pună carne pe masă măcar duminicăa, se îngrijeau de casă, tricotau haine, munceau în fabrici comuniste și făceau temele cu plozii la lumina lumânării.

Viața unei femei nu era deloc o sărbătoare. Ea nu putea decide dacă se oprește la un singur copil sau la mai mulți. Statul hotăra asta în locul ei. Avortul era interzis, iar metoda de contracepție cea mai populară era cea a calendarului. Adică totul era lăsat în mâna hazardului. Avorturile ilegale erau foarte obișnuite, însă la fel erau și morțile multora dintre mamele care alegeau scape astfel de o sarcina nedorită. Pedeapsa pentru cele care scăpau cu viață dar erau prinse, era pușcăria.

gândesc cu admirație la mamele care au crescut copii în comunism. înduioșează gândul la mama mea în acele timpuri. Câte griji o fi avut, te neajunsuri, câte frici, câte limitări, câte vise neîmplinite, câte nopți o fi plâns cu ciudă în pumni.

E greu crești copii oricând și oriunde, e adevărat. Însă pentru noi nu e greu în felul acela brut, noi suntem norocoase, deși uneori scăpăm asta din vedere.

O trezesc noaptea de te ori va fi nevoie și voi simți fiecare foială a lui Iris, amintindu-mi cu recunoștință sunt mama acum, nu atunci.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

110 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.