“Să râdem cu Iris” a ajuns la episodul opt. Așa că vă invit și pe voi să vă amuzati cu ea 🙂
🙂 – Hai să mergem sus la duș, îi spun.
– Tu prima. Eu vin în spatele tău, îmi zice, apucându-se strâns de tricoul meu.
– De ce, puiule?
– Uite ce întuneric e pe scări. Mi-e frică, e o umbră mare și neagră acolo sus.
Am încercat de-a lungul vremii s-o convingem în fel și chip că nu se ascunde nimic în întuneric, fără succes însă. Așa că îi zic șoptit:
– Trebuie să-ți spun un secret.
– Ce secret? mă întreabă curioasă
– În casele în care locuiesc copii cu mame care poartă ochelari, umbrele nu stau niciodată.
– De ce? mă întreabă cu ochii cât cepele
– Le e frică rău de ele.
– Daaaaaa?
– Zău! Nu știu exact ce le sperie pe ele la ochelari, dar cum îi văd, cum o iau la fugă.
Se uită la mine cu gura căscată.
– Chiar?
– Dacă-ți spun! Când văd o mamă cu ochelari fug de rup pământul, ba se și împiedică alergând, gâfâie, vai de capul lor. Și stai că nu doar umbrele fug, ba și monștrii și căpcăunii, uriașii și balaurii, toți, până la ultimul. Apoi nu se mai întorc niciodată.
Judecă nițel, apoi declară:
– Ce norocoși suntem că ai ochelari, mama. Ce mă bucur că nu vezi bine fără ei.
🙂 Iris își mănâncă prânzul. Între două îmbucături, se ridică de la masă, merge la castronul cu bunătăți și începe să ciugulească niscaiva merișoare.
– Iris, tu acum mănânci prânzul, merișoarele alea sunt gustarea.
– Da mama, știu, asta fac acum, le gust.
🙂 Suntem în mașină. Ne uitam pe geam la peisajele care parcă ne fug prin fața ochilor. Pe fundal se aude muzica.
– Mama, de ce cântă domnul așa?
– Cum așa?
– Parcă-i supărat.
– Păi cântă despre cum are inima frântă.
– Cum să-i fie frântă? E bolnav la inimă?
– Nu. Din dragoste.
– Care dragoste?
– Uite cum stau lucrurile. Câteodată se întâmplă să iubim pe cineva, iar persoana respectivă să nu ne împărtășească sentimentele. Adică să nu ne iubească înapoi. Atunci se numește că avem inima frântă.
– Aaaa, din cauza asta se miorlăie așa?
🙂 – Mama, le-am zis copiilor de la grădiniță ce faci tu acasă.
– Ce anume fac?
– Că-mi spui să mănânc lemne când nu vreau nimic altceva.
– Îhîmmm.
– Tu glumești când zici așa?
– Hai măi Irisule, sigur că glumesc, tu ce credeai?
– Aha, oricum, copiii au zis că e urât din partea ta.
🙂 Dansăm amândouă ținându-ne de mâini. Mutra ei e fix în fața burții mele. Se holbează la ea îndelung.
– Mama, n-am mai văzut niciodată așa burtă.
– Rotundă și foarte frumoasă, așa-i?
– Da, ca o lună plină cu buric
🙂 – Mama, eu cum am părul?
– Blond.
– Nu, nu așa.
– Uhm, șaten?
– Nuuu, nici așa. Altfel.
– Irisule, nu înțeleg exact la ce se referă întrebarea ta.
– Părul meu e așa… nu e drept. E… zgribulit?
– Ondulat, puiule?
– Da, mama, așa.
🙂 Iris și M se joacă de-a prințul și prințesa. Cea din urmă se supără strașnic pe viteazul flăcau și îl admonestează:
– Să-ți miști fundul regal și să pleci din castelul meu.
Și au trăit fericiți până la adânci bărâneți.
🙂 Când M petrece timp cu Iris:
– Tata, care e pasărea ta favorită?
– Găina la ceaun, puiule.
🙂 Stăm la masă. Iris are o nedumerire:
– Mama, tot ce mănânci tu ajunge în burtica lui Zmeu?
– Da.
Se încruntă cu îngrijorare:
– Păi în burtica ta ce mai rămâne? O să mori de foame.
🙂 – Iris, a fost azi doamna asistentă la grădi?
– Da.
– Și te-a consultat?
– Pe mine nu.
– Cum așa?
– I-a consultat numa’ pe ăia care lipseau.
🙂 – Mama, ce e aurul?
– E un metal prețios. Are culoarea galbenă.
– Și ce faci cu el?
– Păi dacă ai aur mult, ești bogat. Îl poți schimba în bani.
– Așa cum am eu banii ăia în pușculiță?
– Nu tot ce e galben e aur. Banii tăi sigur nu sunt din aur.
– Atunci nu sunt bogată?
– Nț. Deloc.
– Sunt săracă?
– Nu, n-aș putea spune că ești săracă.
– Dar mie mi-ar plăcea să fiu bogată, să am mult aur.
– Ce-ai face cu el?
– L-aș schimba în bani.
– Și ce ai cumpăra cu banii?
– Alimente, multă mâncare. Numai pentru mine.
🙂 Pentru ca tată-su se pregătește să iasă, Iris îi întinde o pălărie de jucărie și-i spune serioasă:
– Poftim, tata, poartă asta afară. Să știe toată lumea că ești un domn.
🙂 Dimineață, pe-o ceață de-o puteai tăia cu cuțitul, Iris mă întreabă nelămurită:
– Mama, și-acum noi cum mai găsim grădinița?
🙂 – Mama, eu dacă o să am copii, o să-i las să plângă.
– Cum așa?
– Nu cred c-o să vreau să-i liniștesc. Mai bine o să merg la o plimbare.
– Păi bine, măi Irisule, eu așa am făcut cu tine?
– Nu, dar tu ai vrut să ai copil?
– Bineînțeles.
– Eu nu vreau.
🙂 Își leorpăie cu poftă ciorba de linte.
– Mama, ia uite ce mult am mâncat.
– Fain, înseamnă că ți-a plăcut.
– Da, ai făcut-o bună și am mâncat foarte mult. Acum, ia ridică-te să vedem care dintre noi două e mai mare.
– Irisule, cu burtoiul ăsta cred că e clar cine-i mai mare.
– Nuuu mama, care-i mai mare, nu care-i mai grasă.
🙂 Se numește că ești mamă, atunci când îți întrerupi nițel cina ca să ștergi un fund mic, te speli pe mâini, apoi continui să mănânci de parcă ar fi cel mai firesc lucru din lume.
🙂 – Mama, părul meu e magic?
– Cum magic, ca al lui Rapunzel?
– Nuuu, pentru că-și schimbă culoarea. Era galben ca soarele și acum se schimbă. Crezi că e magic?
– Ah, da, este, bineînțeles!
– Adică eu sunt o fetiță magică, așa-i?
– Chiar ești, Irisule.
– Dacă sunt magică, atunci sunt făcută din lumină?
– Am putea spune și asta, pentru că ești lumina ochilor mei.
– Mama, lumina ochilor tăi sunt ochelarii, nu eu.
🙂 – Tata?
– Da?
– Pentru mine ești tânăr și frumos, dar de fapt tu ești bătrân și urât.
🙂 Azi am avut programare la ginecolog, pentru ecografie. Iris a intrat cu mine în cabinet, să-l vadă și ea pe Zmeurică. A primit un scaun mov rotativ pe care să se așeze, medicul i-a arătat butoanele aparatului, gelul pentru burtă și ecranele, ce să mai, a tratat-o ca pe un rockstar. S-a uitat atentă când doctorul i-a indicat unde e nasul lui Zmeurică, apoi și-a arătat și ea mândră nasul, s-a mai foit pe scaun, a coborât de pe el, și-a rotit privirea prin cabinet, până a găsit ceva interesant:
– Mama, ce e asta?
Roșind ușor, îi răspund:
– E un suport de picior.
– Cum pentru picior?
– Acolo își sprijină doamnele piciorul când vin la consultație.
Iris judeca, parcă-i vedeam rotițele învârtindu-se, medicul zâmbea amuzat, iar mie mi se făcuse frică, imaginându-mi ce-ar fi putut urma.
– Mama?
– Mmmm?
– Unor doamne le cresc bebelușii în picioare?
Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
Dosar de Mamă 