Femei

Îmi amintesc când sora mea era însărcinată cu primul ei copil și venea în fiecare zi la cafeneaua la care eu lucram pe atunci, ca -mi aducă prânzul. Avea nevoie facă mișcare, eu aveam nevoie mănânc, și uite-așa, în fiecare zi o așteptam vină. Îmbrăcată în salopetă albastră de blugi, cu burta rotundă și cu prânzul meu în rucsac. Era iarnă și mergea încet, cu grijă, atentă nu alunece pe gheață. Îmi aduc perfect aminte duioșia care cuprindea când o vedeam sosind, cum uitam lung după ea când pleca. Îmi amintesc și cum am intrat în panică atunci când a născut, cum fumam țigară după țigară cu tata în fața spitalului, îmi amintesc de sora mea obosită, cu bebelușul în brațe.

Și n-am simțit candoarea asta doar pentru ea, ci și pentru alte femei însărcinate, de-a lungul vremii. Unele care erau la primul copil, altele la al doilea sau al treilea, unele care se îngrășaseră, altele care rămăseseră subțirele, femei pe care le cunoșteam sau pe care le vedeam pentru prima dată.

Azi am realizat la rândul meu, stârnesc sentimente asemănătoare în alte femei. Le văd cum privesc zâmbind, cum ochii le poposec pe rotunjimea burții mele, le simt grija în întrebările pe care mi le pun:
Cât mai aveți?
Băiețel sau fetiță?
– De-acum e mai greu, pe final, așa-i?

În tonul lor simt nostalgia, dorul, complicitatea. Șimi dau seama cât de specială este legătura asta dintre femei. Doar noi avem șansa purtăm copii și le dăm naștere. Doar noi știm prin ce trece o altă femeie însărcinată, câtă iubire și ingrijoarare simte laolaltă. Știm cum arată vulnerabilitatea după naștere, iar dacă nu știm, atunci o bănuim. Nu cred o femeie trebuie fi născut musai ca nutrească sentimentele de care zic pentru o femeie însărcinată. Cred pur și simplu se întâmplă.

Și-atunci simți ai un milion de surori pe lumea asta, aparții unui club exclusivist, ești printre oamenii tăi și te poți baza pe ei.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
Foto: Pixabay

24 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.