Doctorița și poneii


– Mama, pot eu să-ți tai burta.
– Ahmmm, de ce ai face așa ceva?
– Ca să îl scoatem pe Zmeu când o să fie pregătit.
– Irisule, nu așa merge treaba asta. Burta o poate tăia doar un doctor.
– De ce? Că și eu am cuțit la bucătăria mea. Ăla gri cu care tai aluatul când facem biscuiți cu brânză.
– Pentru că înainte să taie burta cuiva, un doctor merge mulți ani la facultatea de medicină. Fără să învețe acolo, nu poate și nu are voie să consulte, opereze sau să vindece pe nimeni. Așa că îmi pare rău, dar prefer să îmi taie un medic burta.
– Atunci o să merg și eu să învăț la facultate.
– Sigur că o să mergi dacă asta o să alegi, dar abia după ce termini liceul, când vei fi mare. Mai e multă vreme până atunci, acum ești abia la grădiniță. Atunci o să fii adult deja, poate chiar o să locuiești în altă parte.
– Nu, eu când o să merg la facultate ca să învăț să tai burți, o să locuiesc tot aici cu tine.
– Aha.
– Și dup-aia când o să lucrez la cabinet, o să am voie să-mi duc poneii cu mine?
– Doar dacă te faci medic veterinar și poneii or să fie adevărați.
– Nu, o să fiu doctor de oameni.
– Păi și ce ai să faci cu poneii la cabinet?
– O să mă joc.
– Păi o să fii doctor, o să ai pacienți de consultat, cum să te joci cu poneii?
– Împreună cu pacienții, o să ne jucăm împreună la cabinet.
– Nu știu ce să zic, puiule.
– Există un cabinet din-ăsta, mama?
– Da, puiule, cum să nu, există la spitalul nouă.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Foto: Pixabay

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.