Le fierbeam de dimineață ouă copiilor și decojindu-le, am avut un flashback din copilărie, cu mama făcând tot asta pentru mine. N-am multe amintiri din copilăria mică, însă asta îmi amintesc foarte clar. Dacă închid ochii sunt iar mică, în bucătăria minusculă, stau pe scaun la bufetul roșu, că el ține loc de masă. Pe ușile bufetului sunt lipite abțibilduri vechi, ale căror imagini nu se mai disting.

Mama pune oul într-un păhăruț de țuică și își freacă energic degetele, pesemne că era fierbinte. Cu o lingură mare ciocănește coaja exact atât cât trebuie, apoi o decojește. Coada lingurii de metal străpunge albușul ca un cap chilug, iar gălbenușul moale și cleios se prelinge pe marginea păhăruțului. Mama pune puțină sare în ou, înmoaie miez de pâine în el, apoi mi-l întinde. Deschid gura și mănânc cea mai bună mâncare din lume. Oul e călduț, puțin sărat și mama așteaptă răbdătoare să înghit dumicat după dumicat.

Mă uit la mâinile ei care mi se par atât de îndemânatice, mă uit cum manevrează coada lingurii să adune albuș tare și gălbenuș portocaliu, pe amândouă într-o singură îmbucătură.

Mănânc până oul rămâne doar o coajă goală, bufetul un loc plin de firmituri. Sunt mică, atât de mică încât nu pot mânca singură un ou fiert moale și simt cu inima mea mică tandrețea acestui moment dintre mine și mama. E dragoste acolo, dar eu nu știu să zic ce e. Știu doar să simt.

Dosar de Mamă e și pe Facebook