Copilu’ e în faza aia în care vrea să facă totul singur. Îs mândră de el, firește, când își ia un șervețel, se șterge la gură, apoi merge la găleata de gunoi, apasă pedala să ridice capacul, aruncă șervețelul, dă drumul pedalei și închide ușa dulapului. Când strânge jucării, mănâncă singur, se așează pe toaletă, ridică lucrurile căzute și tot așa.

Dar, Doamne Dumniezăule, cât timp îi ia să facă toate astea. Ori eu am deja o vârstă respectabilă și nu mai stau așa bine cu răbdarea. Și-apoi are o grămadă de fixuri, de exemplu vrea să meargă doar la toaleta de sus, deși mai avem una și jos. Nu, domnule, el face pișu numai sus, unde urcăm de parcă mergem în excursie. Desigur că vrea doar cu mama, Doamne ferește să meargă vreodată cu ta-su.

Pe scări nu vrea să dea mâna sau să se țină de balustradă, deși se clatină de parcă s-ar fi dat trei ture în tiribombe. Așa că stau și-l păzesc treaptă cu treaptă. Uneori se oprește când o scară pare interesantă și o ciocăne, sau vrea să sară pe ea, ca să-mi dea mie palpitații. Ajungem sus și pipăie întrerupătorul cu degetul, apăsând de fiecare dată aiurea. Într-un final aprinde lumina, dar nu la baie ci pe hol. Se supără și vociferează. Alt pipăit de întrerupătoare, stinge lumina din hol, apoi o aprinde iar.

Mă ceartă, de parcă ar fi vina mea. Reușește și se face lumină la baie. Dar trebuie deschisă și ușa, iar el are nevoie să se ridice pe vârfuri să ajungă la clanță. Pe mine nu mă lasă să-l ajut.

Cauol fațe sigui.
Faci singur, dragu’ mamii, faci, dar ia uite cum îmi iese păr alb așteptând după tine pentru un piș.

Zgâlțâie cu o răbdare nemaivăzută clanța, aproape o eternitate, până reușește să deschidă ușa. Apoi vrea s-o închidă, așa să ne ajute Dumnezeu. Se urcă pe înălțător și iaca, acum are în sfârșit nevoie de mine. După ce-l ajut cu dezbrăcatul nu mai am voie să-l ating, se așează singur, se ridică singur, trage apa, mută înălțătorul la chiuvetă, se urcă, dă drumul la apă. O oprește, o pornește, râde în hohote. Oprit, pornit, oprit, pornit. Stropit totul în jur. Scapă săpunul, nu mă lasă să-l ajut, coboară de pe înălțător, prinde săpunul în mână lui mică și înainte să ajungă cu el la chiuvetă îl mai scapă încă de cinșpe ori. Durează deja de atâta timp încât mă mir că nu trebuie să facă pișu iar.

După ce termină cu mersul la toaletă, repetă acțiunile cu închisul-deschisul ușii și aprinderea-stinsul luminii. Mi se pare că am plecat de două zile în excursia asta. Pe scări continuă clătinatul, în timp ce eu cobor cu spatele, că să fiu cu fața la el, să-l prind în caz că se dezechilibrează.

Ajungem jos, remarc că s-a întunecat afară, că a mai crescut puțin iarba, că Iris e mai înaltă. Iar el se uită senin la mine și mă întreabă: Mama, megem șuș?

Dosar de Mamă e și pe Facebook