• 

Viața cu copii e uneori un soi de glumă la care părinții nu râd niciodată, pentru că nu se prind și ei care-i poanta. Viața cu copii nu arată în realitate ca pe social media. De cele mai multe ori mă enervez teribil că aici se livrează mult lapte cu miere și mai spre deloc realitatea aia care ne scoate multora peri albi.

Îmi scriu des mame care mă întreabă ce nu fac ele bine, de ce copiii lor nu le ascultă, cum să procedeze să fie ca X sau ca Y, care, uite, par să se descurce fabulos cu toate. X și Y au copii perfect educați și ascultători, sunt îngrijite și coafate tot timpul, fac zilnic sport, mănâncă doar preparate sănătoase gătite de mânuțele lor, sunt mereu vesele și au o relație perfectă cu partenerul lor. Vor și mamele care îmi scriu așa. Așadar, ce fac ele greșit, de viața lor arată exact invers decât a lui X sau Y?

Vă zic și vouă ce le spun și lor. Greșit nu e ce fac, greșit e cum își imaginează că viața altora e exact ca în pozele lor de pe Facebook sau Instagram.

Când am postat o poză cu Carol dormind în cărucior, s-a întâmplat să-mi scrie o mamă supărată că niciodată copilul ei nu adoarme fără să se foiască cel puțin o oră și jumătate. O singură poză a creat frustrare acestei mame. Și o înțeleg perfect. Pentru că, în realitate, ambii mei copii dorm și au dormit întotdeauna prost. De aproape 7 ani eu dorm întrerupt, știu exact cum e.

Atunci când am postat o poză cu Iris citind, mi-a scris o mamă că și-ar dori să citească și fetița ei, dar că refuză mereu. Din nou, o singură fotografie a fost suficientă s-o convingă pe această mamă, că fiică-mea citește toată ziua bună ziua. Să simtă că acolo unde eu am reușit, ea a eșuat. Realitatea însă nu este aceea că Iris citește non stop. Nu, de fapt ar prefera desene animate decât să citească singură.

Și exemplele pot continua. Îmi pare rău dacă am creat vreodată cuiva impresia că viața noastră e perfectă. Pentru că nu e. Am încercat întotdeauna să nu se înțeleagă din textele mele că ar fi.

Și noi ne certăm ca chiorii, și noi avem probleme cu banii, nici copiii noștri nu sunt mereu cooperanți, și noi lăsăm peste noapte vasele murdare în chiuvetă.Viața nimănui nu e perfectă, nu vă setați standarde imposibil de atins, doar pentru că asta vedeți pe social media.

X sau Y nu își petrec 365 de zile pe an doar în vacanțe, nu mănâncă doar la restaurant, iar copiii lor nu vorbesc japoneză, latină și turcă la 2 ani. Probabil și ele înjură în trafic, mănâncă ciocolată pe ascuns la miezul nopții și visează la un weekend fără copii. Și chiar dacă nu fac lucrurile astea, tot nu înseamnă că au atins perfecțiunea.

Uitați-vă la mine. Iris a vărsat într-o noapte până a ajuns M cu ea la camera de gardă. Pentru că în Constanța e plin de turiști, au așteptat ore bune până a consultat-o cineva, în timp ce Iris tot voma. Cu tot cu timpul necesar pentru perfuzii, au stat acolo mai mult de șase ore. Am păzit toată ziua un copil letargic, fără să fi dormit în ultimele 24 de ore. Următoarea zi am împlinit 40 de ani într-o depresie pe care am încercat s-o ignor, dar care nu se lasă dusă. M-am luptat cu copilul zile întregi să mai ia o linguriță de orez sau o mușcături de pâine prăjită. Între timp, mai am unul mic care învață să facă la oliță, dar nimerește tot pe covor. N-am reușit să fac duș vreo două zile, pe canicula asta dacă vă puteți imagina. Copiii se ceartă în fiecare dimineață, de la câte o jucărie de obicei. Trag de ea amândoi, de parcă ar fi singura jucărie rămasă din galaxie. Apoi se împing, apoi unul se lovește. Așa încep plânsetele și jelania. Toate înainte ca eu să fi apucat să-mi beau cafeaua sau ei să mănânce micul dejun.

Carol e în faza aia în care face tantrumuri nenumărate zilnic. Plânge dacă merg la baie, plânge dacă scot gunoiul până la tomberonul din curte. Îmi cere iaurt, îi dau iaurt, se enervează ca i-am dat iaurt. Nu vrea să-l mănânce, nu vrea să-l bag la loc în frigider, nu vrea să-l vadă pe masă. Și urlă, vorbind bebelușește, și se tânguie cu mucii până la pământ. Nu-i place să mă vadă cu părul prins, așa că plânge cu tunete și fulgere când refuz să mi-l desfac. Amândoi împrăștie toate jucăriile peste tot. Avem jucării și la baie, dar și la bucătărie. Iris a învățat să-și dea ochii peste cap când îi spun câte ceva ce nu-i convine. Are doar puține feluri de mâncare preferate, din cauza asta gătitul e un chin. Azi, după ce cu câteva zile în urmă analizele îi ieșiseră perfect, Iris are diaree. Astfel că o luăm de la capăt.

Așa, dragile mele, arată de fapt de multe ori viața mamelor. Realitatea celor ce au copii. Desigur că realitățile fiecăreia dintre noi diferă, dar sunt absolut sigură că perfecțiunea nu există. Nici măcar la X sau Y.

Dosar de Mamă e și pe Facebook