Am făcut o treabă bună

– Vrei să ne jucăm de-a mama și bebelușul? m-a întrebat, când frate-său dormea la prânz.
Și-a pus capul în poala mea și s-a pisicit o vreme acolo, apoi m-a întrebat cum era ea când s-a născut.
– Când te-a scos doctorul din burta mea, ai plâns așa de tare, încât sunt sigură că te-a auzit tot spitalul.
– Chiar așa? m-a întrebat, amuzată și puțin rușinată.
– Da, chiar medicul și toate asistentele au zis că ai un plâns impresionant. Apoi mi te-au arătat o clipă, una scurtă și te-au dus.
– Unde m-au dus?
– Să te consulte și să te curețe. Te auzeam cum țipai, aveai un plâns hotărât, parcă certai asistentele că te-au luat de lângă mama ta. Și mie mi-a venit să plâng, că doar te auzeam, dar nu te vedeam și mi se părea incredibil că din acel moment eram mamă.
– Și dup-aia?
– Apoi, pe tine te-au dus în salonul cu bebeluși, iar pe mine în cel cu mame.
– Cred că din cauza asta plângeam așa tare, că ne-au despărțit.
– Dar după ce m-am liniștit puțin, ne-am întâlnit din nou. În salonul mamelor au venit trei asistente, fiecare cu câte un bebeluș în brațe. Doi bebeluși plângeau tare, iar al treilea nu scotea nici un sunet.

Încă are capul în poala mea, iar eu îmi trec degetele peste chipul ei. E atât de frumoasă! Mă ascultă cu mare atenție.

– Bebelușul care nu plângea erai tu.
– Pentru că mă duceau la tine, de asta nu plângeam.
– Poate. Erai calmă și eu te-am luat pentru prima dată în brațe. Și de data asta n-am mai plâns, am râs, și râdeam așa cum n-am mai râs niciodată în viața mea. Eram fericită și recunoscătoare că te aveam. Îți vorbeam într-una despre tata și despre Ozzy, despre casa noastră unde aveai pregătită o cameră, despre bunici, mătuși și verișoare, iar tu ascultai fiecare cuvânt, de parcă ai fi înțeles tot ce-ți ziceam.
– Păi cred că înțelegeam. Sau doar mă uitam la tine cu atenție, că eram curioasă cum arătai.

Am rămas așa o vreme, ea fermecată de povestea nașterii ei, eu retrăind clipele alea în care am devenit mama ei. Îi țineam capul în poala, căci doar atât mai încape acum acolo, din acel bebeluș care a crescut și mă uitam cu uimire la ea. E lungă, fetiță mare deja, înțeleaptă, iubitoare, veselă. Hai că totuși ai făcut treabă bună, mi-am zis, hai fato, că te-ai descurcat binișor, deși atunci îți era atât de frică. Uită-te la ea, uite ce minune ții în poală.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.