Peste câteva luni voi împlini patruzeci de ani. Habar n-am când s-au îngrămădit peste mine, ce am făcut uneori în timpul ăsta, pe unde pierdeam vremea, de n-am observat că aproape am ajuns aici. Mă tot gândesc la asta, pentru că acum mă găsesc în vârtejul unui pui de criză de vârstă mijlocie.

Mă tot uit în urmă și constat că am făcut atât de puține, am fost în atât de puține locuri și am cunoscut atât de puțini oameni, că lumea mea este de fapt o bulă minusculă, din care am refuzat mereu să ies. Totuși, nu-s chiar sigură că lucrurile astea mă deranjează prea tare.

M-am uitat în oglindă și am văzut iar, că cei aproape patruzeci de ani sunt desenați clar acolo. În riduri, în umbrele de sub ochi, în linii, în fire albe. Nu știu cât am crescut până acum, nu știu nici dacă mă încadrez în rând cu celelalte femei de vârsta mea, pentru că altfel mi-am imaginat cândva că trebuie să fie o femeie la patruzeci.

Dar în oglindă am văzut și altceva. Pe altcineva adică, cineva la care nu mă mai uitasem în amănunt, pe dinăuntru, de multă vreme. Pe mine.

Eram încă acolo, deși n-aș fi zis, după toți anii aceștia în care n-am făcut din mine o prioritate. M-am uitat bine la reflexia mea din oglindă, ca la o prietenă regăsită după o absență îndelungată. Și mi-am amintit tot ce sunt.

Sunt familistă, mereu am fost. Familia vine înaintea oricui și a orice, dintotdeauna. Sunt tipa veșnic îmbrăcată în blugi și hanorac, cu un rucsac în spate. Nu știu să-mi aranjez părul și nu mă machiez aproape niciodată. Sunt țepoasă ca un arici, dacă încerci neapărat să te bagi în sufletul meu. Te poți baza mereu pe mine. Ascult muzică într-un soi de transă. Iubesc cafeaua cu lapte, dar nu reușesc niciodată să fac acasă una perfectă. Îmi place Vama Veche când e goală, mâncarea picantă și sarmalele mamei. Sunt empatică și știu să folosesc cuvintele în direcția potrivită. Plâng dacă mă enervez tare. Iert. N-am nevoie de multe că să fiu bine. Mă gândesc la copiii mei tot timpul, chiar și atunci când sunt lângă mine. Pot fi blândă cu alții, dar aproape niciodată cu mine. Intimidez, deși niciodată nu-mi doresc asta. Coptul mă relaxează. Îmi place Bill Murray. Sunt tot eu acolo, în oglindă. La aproape patruzeci de ani.

În lunile astea care au mai rămas până să-i împlinesc, un singur lucru mi-aș dori. Să reușesc să învăț cum să fiu blândă și cu mine.

Dosar de Mamă e și pe Facebook