Dacă am fi trăit timpuri normale, azi ți-am fi dus flori. Ți s-ar fi adunat toți copiii acasă, pe lângă ei aș fi fost și eu cu nepoții tăi, Iris și Carol (sunt sigură că tu nu i-ai fi zis vreodată Zmeu 😁). Dar traversăm zile bizare și azi nu te putem vizita.

De dimineață i-am spus lui Iris că azi se împlinesc doi ani de când te-ai făcut înger. A luat de pe frigider poza cu voi două și a plâns în brațele mele. Să știi că nu te-a uitat, vorbește des despre tine, își amintește cum o plimbai până la drum, cum îi arătai găinile și alungai cocoșul ăla de care îi era frică.

Mi-a spus că-i pare rău că nu ai avut șansa să-l cunoști pe Zmeu. Ăsta este și cel mai mare regret al meu. Ți-ar fi plăcut de el, i-ai fi pregătit și lui turte, l-ai fi plimbat prin grădină la roșii, i-ai fi trimis vara piersici dulci și toamna struguri culeși de tine din boltă. Să știi că și el tot cu ai tăi seamănă. Tare te-ai fi mândrit și cu un nepot pe lângă celelalte nepoate.

O să-i povestesc eu despre tine. Promit!

Azi ne-am plimbat pe câmpul din fața casei și ți-am cules flori. Nu-s multe, doi maci, câteva margarete, niște flori galbene și câteva mov. O mână de flori, pentru că tare îți plăceau. Nu ți le putem duce azi, dar nu-i nimic, eu cred că există mai mult decât un singur fel de a face lucrurile. Le-am pus în apă și am aprins o lumânare lângă ele.

Să nu-ți faci griji, noi suntem bine, așa cum ne știi. Avem și zile bune, altele nu prea bune, dar chiar și așa, mai toate sunt colorate de copiii ăștia ai noștri. Așa, ca mâna asta de flori pe care ți-am cules-o astăzi.

Dosar de Mamă e și pe Facebook