Mănâncă iaurt cu cereale. Nu-i place să le amestece, așa că i le pregătesc în castroane separate. Caută cu degetele până găsește un fruct uscat, îl ridică la nivelul ochilor și îl studiază cu răbdare și atenție. Până la urmă, e drept că nu se grăbește, are tot timpul din lume. Atinge fructul puțin cu limba și iar îl mai privește nițel.  Apoi îl înmoaie în iaurt și în sfârșit îl bagă în gură.

– Mama, mie țe mi-a adus Moș Clăciun?
– Ți-a adus ce i-ai cerut, parcă.
– Da. Și a mâncat tulta dulce și a băut laptele.
– Păi da, a mâncat și a băut ce i-ai lăsat tu și a prins puteri noi ca să ajungă și la ceilalți copii.
– Să le ducă și lol cadouli?
– Da.
– Ba nu.
– Cum nu, Irisule?
– X de la glădiniță nu e cuminte, la el nu a fost Moșu.
– Ba sunt sigură că a ajuns și la el. Moșu nu ratează nici un copil.
– Ba nu. X e lău și Moșu nu melge la copiii lăi.

Inspir adânc. Încerc să–mi dau seama cum a ajuns ea la concluzia asta și deduc că probabil cineva i-a zis că Moșu nu vine decât la copiii cuminți. Nu-mi place asta. Are trei ani și deja cataloghează copiii ca fiind cuminți sau răi. Cadourile de la Moș vin condiționat. Adică, ești cuminte, pac primești ce ai cerut. Ești rău, puneți pofta-n cui. Nu-mi place deloc.

– Irisule, sunt foarte sigură că Moșu a venit la X.
– Ba nu. El e lău. Împinge copiii.
– Și tu crezi că dacă îi împinge pe alți copii, înseamnă că e rău?
– Da.
– Eu nu cred că X e rău, știi de ce?
– De țe?
– Păi, îți aminteșți când în parc tu ai împins-o pe Y? Că nu voia să te lase în leagăn?

Are ochii mari și se uită fix la mine.
– Îți amintești?
– Da. Am împins-o puțin.
– Tu crezi că ai fost rea pentru că ai împins-o?
– Nu.
– Nici eu nu cred că ai fost rea, ci nerăbdătoare și cam nepoliticoasă. În loc să–ți aștepți rândul la leagăn, sau s-o rogi pe Y să te lase și pe tine, ai împins-o.
– Și s-a supălat pe mine. Și a plâns tale.
– Da. Dar apoi, altădată n-ai mai împins, chiar dacă leagănul era ocupat. Ai țipat poate sau ai dat din picioare supărată, dar n-ai mai împins. Asta înseamnă că ai învățat ceva important.
– Țe impontant?
– Că dacă lovești sau împingi, celălalt copil o să sufere. Și poate chiar o să plângă. Că e important să ne folosim cuvintele când vrem ceva. Să cerem și să așteptăm.
– Nu vleau să aștept.
– Nici mie nu-mi place mereu să aștept. Și mie-mi vine câteodată să împing când sunt nerăbdătoare. Dar n-o fac, pentru că am învățat să mă controlez.

– Eu n-am învățat?
– Ba ai învățat, dar uneori încă ți-e greu. La fel îi e și lui X de la grădiniță. Câteodată își pierde răbdarea și în loc să își folosească cuvintele, împinge. Dar asta nu înseamnă că e rău. Nici tu n-ai fost rea când ai împins-o pe Y.
– Eu nu sunt lea.
– De acord că nu ești. Dar nici X nu e rău. La fel ca tine, și el încă învață cum să se poarte. Unii copii învață mai repede, alții au nevoie de mai mult timp.
Judecă îndelung. Mi se așează in brațe.

– Așadar, sunt sigură că Moșu a venit și la el, pentru că merge la toți copiii. Pentru că toți copiii sunt buni, Irisule. Toți!
– Și X e bun, mama?
– Sigur că da, Irisule. Și X e bun.

E așa de ușor să catalogăm copiii. Răi, buni, cuminți sau nu, pentru noi adulții astea sunt doar cuvinte. Însă copiii cred tot ce le spunem. Pentru că în lumea lor, noi știm totul. Dacă noi le spunem că X e rău, copiii ne vor crede. Să avem grijă ce le zicem, așadar! Să fim mai atenți cu ce ne iese pe gură!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook