Am ajuns acolo cu aşteptări. Zău, eu nu m-am dus doar ca să fug de acasă, deşi pauza asta a fost mai mult decât binevenită. Însă eu chiar am ales să-mi iau bilet la TEDx Constanţa  că să primesc ceva în schimb de la vorbitori. Am vrut să plec de-acolo cu ceva. Cu un gând, cu o idee, cu sentimentul că nu sunt singură sau greşită, că nu doar mie mi-e teamă uneori, că nu doar eu schimb măştile ca pe şosete. Am vrut să aduc cu mine acasă, la întoarcere, un strop de optimism, să fac parte dintr-o adunare de oameni care au ceva în comun unii cu ceilalţi.

Am păşit în sala aceea cu speranţa că o să ascult oameni normali, cu discursuri simple, fără fonfleuri, fără abureli. Oameni ca mine şi ca tine, care să vorbească despre viaţă. And boy, did I get what I asked for! 🙂

Pe scena mică au urcat zece oameni. Mici şi mari, tineri şi vârstnici, oameni cu experienţe de viaţă diferite, oameni care au ceva de spus şi care merită să fie ascultaţi.

TEDx Constanţa 2017 a fost deschis de Adelina Petre, o fetiţă de doar opt ani. Da, opt! Imaginaţi-vă cum ar fi să urcaţi pe o scenă şi să vorbiţi în faţa a osutăcincizeci de adulţi. Ea a făcut-o îmbrăcată într-o rochiţă de prinţesă şi a povestit foarte drăguţ despre atitudine. Copila a amintit adulţilor că e nevoie să se joace, să zâmbească şi să fie curioşi. Ne-a învăţat că lucrurile nu pot fi obţinute doar cu o voce puternică, ci prin atitudinea pe care ne-o construim, căci aceasta e parte a dezvoltării noastre personale. Şi-a încheiat discursul spunând “Eu pot! Eu pot!” aruncând apoi cu sclipici colorat şi magic în jur. Magic indeed! ☺

A urmat speech-ul cel mai impresionant de la acest eveniment. Cred că doamna doctor Mătuşa Rodica a reuşit să umezescă toţi ochii, povestindu-ne despre lupta pentru supravieţuire a copiilor infectaţi cu HIV. A ales pediatria pentru că îi plăceau copiii şi specializarea de boli infecţioase pentru că îi oferea posibilitatea să lucreze în acelaşi oraş cu soţul ei, în Constanţa.

În anii ’80-’90 majoritatea copiilor cu SIDA erau în acest oraş. Erau cu sutele, numai piele şi os, cum spunea doamna doctor. Aceşti copii au fost provocarea vieţii ei. A trăit lângă ei într-o perioadă în care nu erau prea mulţi cei care se încumetau să-i îngrijească. Ne zicea că a fost în iad. Că din el a învăţat cât de importantă e atingerea şi dragostea. Cu glas tremurat, ne-a povestit cum copiii nu-i lăsau singuri niciodată pe cei care urmau să moară. Îşi amintea cum un copil care se ducea la ceruri, era ţinut de mâini de ceilalţi, vegheaţi cu toţii de o lumânare aprinsă, prevestitoare de moarte. Mi-am înghiţit lacrimile cu greu, pentru că imaginea descrisă de doamna doctor nu m-a părăsit multă vreme.

Ne-a spus că în acea perioada a fost nevoită să caute soluţii ca să iasă din criză. Că dorinţa copiilor de a trăi îi dădea putere. Că aceştia nu se plângeau niciodată, nici măcar atunci când îi durea, că urmau toate indicaţiile fără crâcnire. Pentru viaţă, pentru încă o zi, şi apoi încă una. A recunoscut că la început a fost depresivă, însă a realizat că depresia nu o ajuta să ducă la bun sfârşit ceea ce avea de făcut. S-a considerat omul potrivit la locul potrivit.
Doamna Mătuşa Rodica ne-a spus:
“Trăiţi-vă viaţa!”
“Aveţi încredere!”
“Căutaţi soluţii!”

Al treilea speaker de la TEDx Constanţa a fost Ioana Matei. S-a caracterizat ca fiind o visătoare. Crede că visele chiar schimbă lumea. Că visul ei de a produce săpunuri şi cosmetice naturale s-a îndeplinit nu datorită vreunei strategii de business, ci a încrederii acordate de familie. Familie care pe lângă încredere i-a oferit şi economiile ca să-şi ducă visul la bun sfârşit. Iar acesta s-a îndeplinit, transformându-se acum într-o frumoasă afacere de familie.

Însă, Ioana ne-a amintit şi că visele uneori eşuează. Ne-a povestit despre un alt vis, cel profesional. Cum după masterat a aplicat pentru un doctorat, însă nu a fost acceptată. Cum acest eşec a dat cu ea de pământ. Apoi despre o altă încercare, un proiect la care a lucrat şi care din păcate nu a fost finanţat, ci respins. Un nou eşec. Cu toate astea, discursul ei a fost unul plin de optimism şi a transmis că eşecul nu trebuie să fie niciodată renunţarea la vis. Că un eşec după altul nu trebuie să însemne pierderea entuziasmului. Mi-a plăcut foarte tare energia ei.

Al patrulea speaker a urcat pe scenă în aplauzele tuturor celor osutăcincizeci de oameni prezenţi în sală. Domnul Raed Arafat. El a vorbit despre schimbare. Ne-a povestit despre începuturile Smurd-ului şi cât de greu a fost. Despre cum schimbarea se produce cu paşi mici. A susţinut că dacă vrei să schimbi lumea, trebuie să ai echipă, că lucrurile bune se fac întotdeauna împreună. A mai punctat şi că niciodată nu vei fii singur, dacă proiectul tău îi serveşte dezinteresat pe alţii. Cuvintele lui au conţinut greutatea experienţei. A rugat oamenii din sală să ridice mâna dacă se consideră a fi persoane rezonabile. Mulţi au ridicat-o, inclusiv eu. Apoi, a zis: “de regulă rezonabilul merge cu valul. Nerezonabilii sunt cei care schimbă lumea.” Ouch! ☺

A urmat doamna Andreea Bratu, pianist concertist, cu un speech complex despre cât de importante sunt lecţiile de instrument muzical în copilărie. Am simţit-o ca fiind foarte emoţionată, cu vocea tremurând, însă am înţeles-o, cred că poate fi intimidant să vorbeşti la un eveniment TEDx.

Următoarea invitată a fost o persoană pe care am vrut musai s-o văd şi s-o aud. Asta pentru că am vrut să aflu dacă vorbeşte la fel de cursiv cum scrie, dacă reuşeşte să transmită emoţia şi prin cuvintele rostite, nu doar prin cele aşternute pe hârtie. Lăsaţi-mă că spun că, oh da, reuşeşte din plin! Ioana Chicet-Macoveiciuc a fost speakerul la care eu am închis agenda, am pus jos pixul şi n-am mai notat nimic. Pentru că n-am vrut să-mi scape ceva, mi-am dorit doar să savurez momentul. Fiindcă  n-am mai notat, nu va pot reda tot ce a spus ea pe scenă, însă vă pot zice că oamenii de lângă mine lăcrimau la sfârşitul celor optsprezece minute în care a vorbit.

Ne-a povestit câteva întâmplări complexe din viaţa ei. A vorbit cu atâta naturaleţe despre ele, încât cred că fiecare ascultător avea impresia că e cu o prietenă bună, iar ea îi povesteşte ceva intim. Da, fix ăsta e cuvântul. Intim. Să te deschizi aşa în faţa atâtor oameni, să te arăţi vulnerabil când atâţia ochi te privesc şi atâtea urechi te ascultă, cred că necesită un sac de curaj. Iar Ioana îl are. She’s a woman with balls, cum se zice, însă o femeie foarte delicată. 🙂 Fix despre asta a fost discursul ei, despre curajul de a ne accepta emoţiile, despre deschidere şi adevăr. Bineînţeles că a vorbit şi despre copii, despre cum trebuie să-i încurajăm şi pe ei să-şi exprime emoţiile şi să le exteriorizeze. Ioana, jos pălăria!

A şaptea persoană care a urcat pe scenă a fost Liana Buzea, coach în sexualitate somatică. Am fost curioasă să o ascult şi m-am întrebat cum o să decurgă speech-ul ei având în vedere profesia pe care o are. Trebuie să recunosc că vorbit foarte frumos despre intimidate, emoţii şi dezvoltare sexuală. A susţinut cu o voce sigură, că dezvoltarea sexuală autentică are impact pozitiv asupra celorlalte planuri ale vieţii. Am apreciat modul în care a abordat subiectul, francheţea şi naturaleţea cu care a vorbit.

În opinia mea, următorul invitat, Alex Dona, a fost unul dintre cei mai autentici vorbitori de la eveniment. Vizibil emoţionat, a recunoscut că pe măsură ce înaintea lui pe scenă erau alţi vorbitori, el îşi tot schimba speech-ul pe care urma să-l susţină. Ne-a vorbit despre antreprenoriat social şi despre cum putem pune cu toţii umărul la dezvoltarea societăţii, despre cum schimbarea începe cu noi.

Andrei Roşu, al nouălea vorbitor, a ţinut un discurs despre ieşirea din zona de confort. A îndemnat către o viaţă şi alimentaţie sănătoase, către sport şi depăşirea limitelor. A susţinut că cel mai greu moment e cel în care decizi că trebuie să te ridici de pe canapea. Că lucrurile începute, trebuie duse la un bun sfârşit.

Ultimul speaker a fost Tedy Necula. Momentul lui a fost unul cu adevărat special, a avut un speech sensibil şi plin de iubire. Ne-a amintit că viaţa vine cu suişuri şi coborâşuri. Bătăile inimii, spunea el, sunt cele mai frumoase sunete din lume. Cea mai frumoasă muzică. Atâta vreme cât inima bate, eşti în viaţă. Chiar dacă nu eşti mereu sus, inima îţi bate, eşti aici, trăieşti. Tedy zicea că mulţi consideră că echilibrul e fericirea, însă  el crede că echilibrul e să accepţi că asta e cea mai bună reprezentaţie a vieţii. Ne-a îndemnat să trăim viaţa intens, căci intensitatea ne face să trăim în ritm bun. La finalul discursului toată sala s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat minute în şir. A fost extraordinar!

Cam aşa a arătat pentru mine TEDx Constanţa 2017. A fost o experienţă nemaipomenită pe care aş vrea s-o repet. Organizarea a fost şi ea fără de cusur. Am plecat de acolo aducând acasă cu mine optimismul ăla după care venisem. Am adus cu mine poveştile altora şi certitudinea că schimbarea se face cu paşi mici. Mulţumesc, TEDx Constanţa!

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook.