“Avem o tonă de jucării”, zice Iris oricui vrea s-o asculte (după ce m-a auzit pe mine spunând asta, desigur). Şi chiar aşa e, nu ştiu zău de unde au apărut atâtea. Noi nu i-am cumpărat prea multe, însă a primit destule de la familie şi prieteni.

Bineînţeles că nu se joacă decât cu câteva dintre ele, se plictiseşte repede ca orice copil, iar eu încerc să i le rotesc tot timpul, ca aă prezinte interes atunci când le vede din nou. Însă, din experienţă , pot spune că o jucărie scumpă nu înseamnă nimic pentru un copil.

Se poate juca la fel de bine cu castane şi conuri de brad, cu role de hârtie igienică, poate zornăi la nesfârşit un bidon de plastic cu macaroane nefierte în el, sau o pungă ce foşnaie (întotdeauna sub supraveghere!), iar toate astea sunt gratis.

Cine spune că e necesar să ai mulţi bani ca să cumperi jucării, nu ştie că acestea pot foarte bine fi confecţionate şi acasă. Nu neg că poate, atunci când mai creşte, copilul nu mai e la fel de încântat de jucăriile home made, însă cât e mic, funcţionează foarte bine.

Inspirată de un filmuleţ văzut pe net, i-am făcut lui Iris jucării noi. Nu arată nici pe departe ca cele cumpărate, însă pe Iris n-o deranjează deloc aspectul ăsta. Unde mai pui că m-a ajutat şi ea să le fac.

E vorba de diverse forme decupate dintr-un carton (steluţă, brad, inimă, etc), pe care le-am colorat şi mai apoi le-am tăiat pe din două. Au rezultat jumătăţi de steluţă, brad, inimă, etc, pe care le-am amestecat bine şi i le-am dat copilei ca să le facă din nou perechi.

Am folosit cartonul dintr-o cutie veche de pantofi, formele le-am făcut cu cele de fursecuri, apoi le-am colorat împreună cu Iris, le-am desenat câte o faţă zâmbitoare pentru energie pozitivă, iar la final le-am tăiat pe jumătate.
Şi gata. Cincisprezece minute a durat toată nebunia, iar Iris a fost ocupată cu ele cam patruzeci de minute.
A pretty good deal if you ask me.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook