Orasul nostru e mic, foarte mic. Oras statiune, vara si nu numai, vizitat de pensionari si in general persoane varstnice. Asadar, atunci cand in timpul plimbarii tale, in loc de discutii despre retete compensate si varice, auzi rasete sanatoase si voci tinere, puternice, pline de viata, te opresti, faci palma streasina la ochi si scrutezi orizontul ca sa-i vezi.

Era o gasca de patru, aproape de treizeci de ani, doi dintre ei poate chiar mai mult. Mi-am imaginat ca sunt prieteni si ca se cunosc bine, faceau glume intre ei, radeau zgomotos, se bateau frateste pe umeri si parea ca se simt foarte bine impreuna. Aratau atat de relaxati. Atat de lipsiti de probleme si griji.

Si pentru o clipa, i-am invidiat din tot sufletul. Azi, pentru prima data in treisprezece luni de cand sunt mama, mi-e dor!

Mi-e dor sa nu imping caruciorul in fiecare zi, pe aceleasi strazi.

Mi-e dor sa nu traiesc cu teama permanenta ca i s-ar putea intampla ceva.

Mi-e dor sa nu ma gandesc ca poate n-a mancat suficient nici azi.

Mi-e dor sa nu tresar la cel mai mic stranut, temandu-ma ca a racit.

Mi-e dor sa plec si sa ma intorc cand vreau.

Mi-e dor sa dorm pana la pranz.

Mi-e dor sa ma uit in oglinda si sa-mi placa ce vad.

Mi-e dor sa merg dimineata la birou si sa fiu productiva.

Mi-e dor sa nu ies mereu din casa cu un ruscac plin de scutece, servetele, bluzite, caciulite, sticlute si suzete.

Mi-e dor sa pot face greseli.

Mi-e dor sa-mi port doar mie de grija.

Mi-e dor sa fiu odihnita.

Mi-e dor sa vad un film si sa citesc o carte.

Mi-e dor sa urc pe motocicleta, sa-mi pun bratele in jurul mijlocului lui M si sa-i dam gaz.

Astazi mi-e dor de mine!

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl