Copii – Page 11 – Dosar de Mamă

Nu doarme din cauză că te stresezi tu prea tare

December 7, 2017January 25, 2018Posted in Copii, Diverse4 Comments

Citeam zilele trecute pe un grup, cum unei mame i se sugera că bebelușul ei nu doarme fix din cauza ei. Motivația era că ea, mama, se agită prea tare, se frământă prea mult, e prea stresată adică. Și că neliniștea asta a ei influența copilul atât de tare, încât iaca, el nu mai dormea, dom’le. Sigur mama transmitea starea asta celui mic, și de aici toate nenorocirile de pe lume.

Am citit și m-am enervat! Pentru că am tot auzit și eu placa asta când era Iris bebeluș. Dacă răsfoiți blogul ăsta de ceva vreme, atunci știți că Iris n-a fost vreo somnoroasă niciodată. În trei ani și trei luni eu nu am dormit mai mult de douăzeci de nopți, de la cap la coadă.

Acum, după atâta vreme, nu-mi mai spune nimeni că e din cauză că sunt eu prea stresată. S-au prins până acum cu toții că așa e ea. Unii copii dorm tun, alții nu. Iris nu. Probabil că nici al mamei care ceruse un sfat pe grupul de care vă ziceam.

Să ai un copil care se trezește câteodată la fiecare jumătate de oră, nopți la rând, chiar și după ce nu mai e bebeluș, este de-a dreptul chinuitor. Și credeți-mă că știu despre ce vorbesc. Lipsa somnului e înfiorătoare, mai ales dacă nu are cine să te ajute cu o farfurie de mâncare gătită, sau cine să-ți ia copilul din brațe câteva minute.

Oboseala asta permanentă nu e o glumă sau un moft. Ea influențează puterea de concentrare, induce stări de iritabilitate și slăbește sistemul imunitar. Însă o înduri, te trezești de câte ori o face copilul, chiar dacă simți mai degrabă că plutești decât că trăiești cu picioarele pe pământ. Te gândești că e o fază trecătoare, că lucrurile se vor așeza la un moment dat. Însă momentul ăla se poate întâmpla uneori mai devreme, alteori doar mai târziu. Uneori copilul poate dormi toată noaptea de la câteva luni, alteori n-o face nici după trei ani. Pentru că toți copiii sunt diferiți.

Asa că dacă vreodată îți vine să-i spui vreunei mame că cel mic nu doarme din cauză că e ea prea stresată, muscă-ți limba și dă dovadă de puțină empatie. N-are nevoie să care după ea vina asta inutilă.

Si eu cred că starea mamei poate influența copilul la un anumit nivel, însă să sugerezi că acesta nu doarme din cauza ei, mi se pare pur si simplu crud.
Haideți să fim mai buni si poate ceva mai atenți la cuvintele care ne ies din gură!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Tricolor la borcan

November 30, 2017Posted in Activităţi & Reţete, CopiiTagged albastru, galben, rosu, tricolorLeave a comment

Iris a lipsit săptămâna asta de la grădiniță și nu a participat la activitățile pe care doamnele educatoare le aveau plănuite pentru ziua națională. Ar fi trebuit ca printre altele, să meargă îmbrăcată în ie, să i se vorbească despre România și împreună cu copiii să facă un tricolor la borcan.

Așa că ideea asta nu-mi aparține, ci am cam furat-o de la doamnele educatoare, apoi am hotărât să o facem acasă, împreună cu Iris.

Am folosit orez, coloranți alimentari (roșu, galben și albastru) și un borcan mititel. Am colorat boabele de orez, iar după ce s-au uscat le-am pus în straturi în borcan. Asta-i tot 🙂
Las mai bine pozele să vorbească de la sine. E o activitate foarte faină, simplă și colorată, o oportunitate bună să le vorbim copiilor despre România și despre tricolor.

Distracție placută!
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Înghețată cu banană și măr copt pentru burtici supărate

November 29, 2017August 6, 2023Posted in Activităţi & Reţete, CopiiLeave a comment

Cine are copil, e foarte probabil că a trecut cu el prin cel măcar un episod de enterocolită. Mai ales dacă ăla micu’ e în colectivitate. Până acum Iris n-a avut nici un episod. Până acum. Căci vineri noapte am făcut și noi cunoștință cu acest dușman care mă speria teribil. Enterocolita.

Încă n-am energie multă și deocamdată nici nu vreau să–mi amintesc despre vineri noapte în detaliu, așa că despre asta într-un articol viitor. Treaba e că atunci când copilul are enterocolită, nu are voie să mănânce orice. Știu că noile recomandări zic să nu ținem musai regim, însă am încercat și la noi nu funcționează așa.

Alimentele care i-au fost permise lui Iris de medic au fost: orez, morcov fiert, supă de rădăcinoase, banană, măr copt, sticksuri. A mâncat bietul copil orez până i s-a luat. Ținea mâna la gură și refuza orice deși declara că-i e foame. Cerea fix măr. Însă așa crud n-avea voie, iar copt nu-i plăcea deloc cum arată. Banana era și ea refuzată fără drept de apel.

Așa că mi-am pus mintea de mama la contribuție și am venit cu soluția. Înghețată. Ce copil ar refuza înghețata? Eu nu cunosc niciunul. Așa că asta am făcut. Am copt două mere, apoi le-am zdorbit cu furculița în tovărășia unei banane coapte.

Compoziția am turnat-o în forme de înghețată și am băgat-o la congelator. După vreo două ore aveam înghețată cu banană și măr copt. Și un copil cu enterocolită care mânca ceva în sfârșit.

Nu știu dacă ar funcționa și la voi, eu doar vă împărtășesc secretul ăsta și vă spun că Iris a mâncat și că mărul copt sau banana sunt alimente care i-au fost recomandate în regim. Nu vă mai zic de aroma aia de măr copt demențială din înghețată. Sau de culoarea frumoasă și arămie. Curcubeu pe cerul gurii, ce mai…

Încercati și voi înghețată cu banană și măr copt!
“Dosar de Mama” e și pe Facebook

Dimineață de toamnă cu dor

November 23, 2017January 25, 2018Posted in CopiiTagged toamna2 Comments

Dimineața asta de noiembrie e închisă. Cu nori care arată a fi plini de ploaie, cu frunze uscate, pe jumate putrezite, împrăștiate de vânt pe tot trotuarul și pe stradă. Cu ciori care se adună în găști pe cablurile dintre stâlpi și croncăne gălăgioase. Adună nuci în ciocuri, apoi se ridică în zbor ca să le dea drumul pe caldarâmul umed. Ciugulesc pofticioase miezul care iese din coaja spartă și croncăne. Poate vorbesc între ele sau poate zic “săru’mâna pentru masă”. Cine știe…

Sunt deștepte ciorile astea, mă gândesc, în timp ce mă îndrept spre casă. Strada e goală, nu se vede țipenie de om. Așa arată orășelul ăsta al nostru după ce trece vara și pleacă toți turiștii. Nu e nimeni pe drum, sunt singură. Așa mă și simt, singură. Văd doar câinii de la casa micuță, cu gard de fier forjat. Acolo locuiește un cuplu de bătrânei. El, bătrânelul, se deplasează cu ajutorul unui cadru și în fiecare dimineață se mișcă încet până la poartă, ca să dea drumul câinilor în stradă.

Nu-mi place deloc treaba asta pentru că mi-e frică de câinii liberi în drum, însă nu-mi fac niciodată curaj să-l rog să-i ținăîn curte. E foarte bătrân și mi-e rușine să-i cer ceva. Îmi imaginez că s-ar uita la mine cu ochii umezi și poate mi-ar zice să-mi văd de treabă că-s cuminți câinii și nu mușcă. Sau că poate n-aude bine și ar trebui să vorbesc tare cu el. Asta sigur nu mi-ar plăcea, m-aș simți ca și cum aș țipa la el. Așa că o las baltă, îmi îndes frica de câini în buzunar și trec pe partea cealaltă de stradă. Ce-or tot croncăni ciorile astea, ce-or avea atâta să-și spună una alteia?

Acasa, trag jaluzeaua ca să nu mai văd umezeala de afară. Sentimentul de singurătate devine tot mai acut. Știu de ce mă simt așa, nu e nevoie să mă întreb. Mi-e dor de casă! Mi-e dor de ai mei! Și vremea asta de afară nu mă ajută deloc. Sunt o femeie în toată firea, după socotelile societății și mi-e dor de mama și de tatăl meu. Mi-e dor să mă trezesc dimineața în casa lor, să deschid ochii în așternuturile întinse de mama pe pat și să rămân acolo o vreme, ascultându-i vorbind în camera alăturată.

Sa beau împreună cu ei, cafeaua făcută de tata la ibricul roșu. Să mă uit pe geam, așteptând-o pe sora mea, în timp ce mama îmi povestește ceva. Sa fiu acolo cu ei o vreme, să simt cum rădăcinile mele sunt încă bine înfipte în pământ, să-mi iau de la ei puterea de a nu mă apleca atunci când mă bate vântul ăsta rece de toamnă.

A naibii vreme și ciorile astea care nu mai tac din gură, ce zi cu dor năpraznic!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Cuibul

November 22, 2017August 6, 2023Posted in CopiiLeave a comment

Cu tristețe, Iris a observat zilele trecute dispariția cuibului de rândunele. Nu știu cine s-a gândit că ar fi o idee bună să-l strice, însă cuibul nu mai e la locul lui, așadar din păcate, rândunelele nu-l voi mai găsi la intoarcere.

Unde e cuibu, mama?
Poate l-a dărâmat vântul, puiule.
Nu vântu. Unde o să se întoaică iânduneieie?

Răspund repede:
– Poate că rândunelele nu mai aveau de gând oricum să se întoarcă tot aici. Mai știi că erau trei pui de rândunică în cuib?
– Da. Țineau guia deschisă și mama le aducea gâze să mănânce.
– Acum, imaginează–ți că puii aia au crescut mari, și n-ar fi avut cum să mai încapă cu toții în același cuib. Nu-i așa?
– Da. Eiau muiți și aveau foame.
– Ei bine, cuibul era foarte mic. Cred că l-au desfăcut ca să nu mai ocupe spațiul ăla degeaba. Rândunelele sunt de-acum mari. Când s-or întoarce din țările calde, vor fi și mai mari. Crezi că ar mai încăpea în cuib?
– Nu.
– Pai vezi? Oricum nu mai aveau nevoie de cuibul ăla mic, își vor construi altul mai mare. Unul în care vor locui toate, fericite.

Judecă în liniște. O fi bine că am mințit despre cuib? Nu-s foarte sigură, însă știu că n-aș vrea să afle deocamdată că oamenii distrug intenționat casele altor vietăți. Tace. Mă întreb ce-i trece prin căpșor. Deodată mă întreabă:
– Mama?
– Da, Irisule?
– Mama iânduneieioi o să ie mai dea să mănânce gâze când se întoic?
– Hmm, cred că vor fi destul de mari să–și caute singure gâzele.
– Nu viau să caute singuie, viau să aibă mama ioi ghijă de ieie.
– Irisule, așa stau lucrurile. Când cresc, trebuie să se descurce singure.
– Nu viau!

Buza de jos începe să-i tremure. Înțeleg că e de acord că rândunelele trebuie să se mute în alt cuib, dar pentru ea e inacceptabil ca mama rândunică să nu mai aibă grijă de copiii ei. Asta e deja prea mult. Așa că-i spun:
– Stai că n-am terminat, or să–și caute singure de mâncare, dar mama rândunică tot o să le facă în continuare desert câteodată.
– Te deseit?
– Mmm, cred că turtă dulce.
– Mama iândunică e o mama bună. Și tu ești o mamă bună. Îmi fați și mie tuită duițe?
– Îți fac, Irisule, îți fac.
– Și îmi aduți o gâză și mie să mănânc?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Tată de Iris (cu multe fotografii)

November 21, 2017November 21, 2017Posted in Copii, Diverse5 Comments

Eu sunt mama. Adultul responsabil cu hrănitul, spălatul, ștersul mucilor și alte activități la fel de amuzante. Eu știu cu o singură atingere dacă are febră, cu o singură privire dacă e supărată, cu o singură îmbrățișare pot să o liniștesc și cu un singur pupic pot face durerea să treacă. Tot eu sunt persoana care se face că n-aude când Iris cere ceva fără să spună “te rog”, cea care o obligă să se spele pe mâini, care o mai și ceartă și care nu-i dă dulciuri.

El e tata. Adultul responsabil cu urcatul copilei pe umeri, apoi ridicatul ei până sus de tot, până ea atinge tavanul cu degetele mici.

E responsabil cu tăvălitul pe covor, cu gâdilatul și cu ceva ce seamănă foarte tare a lupte greco-romane.
El a învățat-o să se dea pe trotinetă.

El e persoana care îi citește copilei, ca să mă lase pe mine să lucrez.

El îi lipește jucăriile când se strică. Tot el coase paginile cărților când ele se rup.
El îi laudă frumusețea când face piruete în rochița preferată.

El bea oricâte porții de ceai invizibil îi oferă Iris din ceșcuța Frozen și exclamă încântat că a fost cel mai bun ceai din lume.

La noi acasă, tata e cel căruia Iris îi perie părul.

El o lasă să se urce pe motocicletă și să-i învârtă oglinzile.

El se urcă cu ea pe cea mai înaltă platformă din parc și stă acolo cu ea până când se cere jos.
El e mereu răbdător și calm cu ea. El are grijă de noi amândouă, din umbră, chiar dacă de multe ori nu-l vede nimeni, uneori nici măcar eu. El are riduri mai multe în jurul ochilor de când e părinte. Pe el l-aș alege din nou și din nou și din nou să-i fie ei tată. Și mie bărbat! Te iubim, tată de Iris!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Steluțe pe tavan

November 19, 2017November 22, 2017Posted in CopiiLeave a comment

E întuneric. Stau pe spate, cu mâinile sub cap. Mă uit la steluțele şi la semiluna proiectate de lampa lui Iris pe tavan . Închid ochii. Stau aici întinsă până când adoarme. De când a început grădinița şi de la ultima răceala care a ținut mai bine de două săptămâni, nu mai vrea să adoarmă singură.

De fapt, nu mai vrea să se dezlipească de mine deloc. E din nou ca un bebeluş. Dacă dispar din raza ei vizuală se panichează. Nu joacă teatru, e a mea, îi cunosc fiecare fir de păr şi fiecare stare.

Credeam că faza asta, odată trecută, rămâne dusă, însă uite că acum a revenit. Nu vrea să rămână nici măcar cu M, se uită doar după mine, de parcă aș fi soarele, luna și stelele laolaltă.

“Vreau să stau numai cu tine.”
“Vreau să stau numai lângă tine.”
“Vreau să–mi pui numai tu căciula.”
“Vreau să mă speli numai tu pe dinti.”

Stau întinsă și mă uit la stelele luminoase de pe tavan. Iris încă nu doarme, însă aud cum respirația îi e tot mai liniștită. Afară plouă. Aud picăturile lovind acoperișul și curgând prin burlanul de lângă fereastră.

Stele și ploaie. A adormit, dar în somn mă caută cu mâna. Degetele ei îmi mângâie doar puțin brațul, apoi se odihnesc acolo. E cu mama, e lângă mama, fix așa cum își dorește, e în siguranță, acum poate cădea în somnul cel mai adanc.

E copleșitor uneori când mă gândesc cât de multă nevoie are de mine, cum universul ei încă se învârte în jurul meu. Eu sunt mama ei, busola și compasul ei, eu sunt deocamdată nordul și orizontul.

Până să fiu mamă, n-am știut că cineva ar putea vreodată avea atâta nevoie de mine. Știu că încetișor va încerca lumea cu un deget, apoi cu toată mâna, că ușor dar sigur, va gusta din plăcerea independenței și că atunci îmi va fi greu. La fel de greu cum îmi e s-o am acum lipită tot timpul de mine.

Doarme profund. Mă ridic și o privesc toată. Are capul afundat în pernă. Buclele aurii îi acoperă față. I le ridic ușor ca să-i văd chipul. Are nasul mic și buzele pline. E atât de frumoasă încât nu-mi vine să cred că eu am făcut-o.

E lungă. E a mea. Mă uit la ea și mi se încălzește sufletul. Noapte bună, gâzule! Dormi puiule, mama e cu tine.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Albastru și mov

November 14, 2017November 21, 2017Posted in Copii, Diverse4 Comments

Stă la masă și își mănâncă în reluare fructele. Are ochii cârpiți de somn. O întreb:
– Care sticla de apă o iei cu tine la gradiniță?
– Aia mov.
– In regulă, pe aia mov o pun în rucsac.

Fast forward până când o luăm după–amiază de la grădiniță, iar doamna educatoare ne spune că Iris n-a băut deloc apă toată ziua, pentru că nu a avut la ea sticla albastră cu pai.

– Hai, măi Irisule, cum să stai toată ziua insetata, gâzule?
– Nu mi–ai pus stica aibastă cu pai, de aia n-am băut apă.
– Pai dimineață te-am întrebat care sticla vrei s-o duci cu tine, așa-i?
– Da.
– Iar tu ai zis c-o vrei pe cea mov, așa-i?
– Da.
– Asadar suntem de acord că tu ai ales-o pe aia mov.
– Da.
– Si-atunci cum se face că n-ai băut apă?
– Pentu că nu mi–ai pus stica aibastă cu pai. Și n-am avut apă.
– Ba ai avut apă, Irisule. Doar că te–ai încăpățânat să nu o bei.
– Am pâns că n-am avut apă. Nu-mi pațe stica mov.
Inspir, expir. Inspir, expir. Inspir, expir.

Karma is a bitch, să știți. Îmi răsună în urechi ceva ce mi-a spus mama cândva, pe un ton exasperat:
– Sper că atunci când îți vine rândul, să ai și tu un copil cel puțin atât de încăpățânat ca tine!
Ei bine, mama dragă, ai câștigat. Acum poți să pui picior peste picior și să râzi în hohote, promit să nu mă supăr.

P.S. Azi i-am dus la grădiniță ambele sticle. Și aia albastră cu pai, dar și pe cea mov. Doamne-ajuta!
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Lupul cel Mare și Lupul cel Mic

November 7, 2017January 25, 2018Posted in Carti, CopiiLeave a comment

Lupul cel Mare trăiește singur sub un copac, în vârful unui deal. E tare mulțumit așa și crede că viața nu poate fi mai bună de-atât . Până când într-o zi, Lupul cel Mic vine sub același copac. La început, Lupul cel Mare nu știe ce să creadă despre vizita asta nedorită, însă știe sigur că n-ar vrea ca Lupul cel Mic să fie nici mai mare decât el și nici mai bun la cățărat.

Lupul cel Mic nu pare să-și dorească să mai plece odată cu lăsarea serii, așa că cei doi dorm împreună sub același copac. Apoi dimineață, Lupul cel Mare își împarte fructele cu cel mic.

Cand într-o zi Lupul cel Mare nu-l mai găsește pe Lupul cel Mic sub copac, se întristează teribil. Pe cât de tare s-a temut la început că va fi mai mare decât el, sau că va mânca prea mult, că va avea nevoie de o bucată mai mare de pătură să se acopere noaptea, pe atât de puțin îi mai pasă acum de toate astea. Îi e dor de Lupul cel Mic și îl așteaptă privind în zare, în fiecare zi.

Dupa o așteptare lungă și dureroasă, Lupul cel Mic se întoarce, iar Lupului cel Mare îi tresaltă inima plină de fericire.

E o carte nemaipomenită. Cred că e imposibil ca vreunui copil să nu-i placă. E scrisă atât de simplu, pe înțelesul celor mici, și totuși transmite atât de multă emoție. Cartea vorbește despre prietenie, despre temeri și despre cât de frumos e să împarți cu cineva. Ilustrațiile sunt foarte atrăgătoare și creative. V-o recomand din toată inima!

Împreuna cu Iris acordăm celor doi lupi nota zece și suntem sigure că vom mai citi cartea de multe, multe ori de-acum încolo.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Când nu te aștepți

November 2, 2017January 25, 2018Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Înainte să meargă Iris la grădiniță, eu am avut două frici mari. Prima legată de educatoare. Dacă o să țipe? Dacă nu vor fi empatice? Dacă nu vor avea răbdare? Dacă o vor brusca? Dacă, dacă, dacă…

Recunosc că teama asta a fost alimentată de toate știrile în care am văzut educatoare horror, care n-ar fi trebuit niciodată să profeseze sau să atingă vreun copil. Am avut inima mică mică atunci când am dus-o pe Iris în prima zi, i-am pus o mie de întrebări paranoice în fiecare zi mai apoi, ca să fiu sigură că nu-mi scapă nimic. Din fericire, teama asta s-a risipit, copila are noroc de educatoare drăguțe, răbdătoare și calme.

Cealaltă teamă a fost legată de îmbolnaviri. Însă eram pregătită. Știam teoria, doar mă mai luptasem eu și în trecut cu febre și muci de toate culorile. Mda, însă deși auzisem și de la alte mame, trecute și călite deja de experiența grădiniței, nu m-am așteptat că răcelile să vină chiar așa, una după altă. Adică să treacă una, să meargă puiandra patru zile din nou la grădiniță, apoi pac, iar tuse, iar muci.

Însa, aia e, ne adaptăm la situație și mergem înainte. Știu că e firesc, că sistemul ei imunitar merge și el la grădiniță ca să învețe cum să se apere mai târziu. Teoria e bine înfiptă în creierul meu, știu ce am de făcut. Teoretic, da. Practic, încă învăț. Si-apoi mai e treaba asta pe care n-am luat-o niciodată în calcul. Că noi, mă-sa și tată-su, o să ne îmbolnavim împreună cu ea. La prima răceală M, cu dureri groaznice de gât, acum la a doua, eu, cu tuse și o răgușeală destul de sexy.

În rest, suntem bine, mulțumim de întrebare, așteptăm să treacă vacanța să vedem câte zile rezistă Iris fără sa răcească! 🙂
Voi ce mai faceți?

P.S. Că tot vorbeam de răgușeală sexy 🙂

“Dosar de Mamă e și pe Facebook