Stă la masă și își mănâncă în reluare fructele. Are ochii cârpiți de somn. O întreb:
– Care sticla de apă o iei cu tine la gradiniță?
– Aia mov.
– In regulă, pe aia mov o pun în rucsac.

Fast forward până când o luăm după–amiază de la grădiniță, iar  doamna educatoare ne spune că Iris n-a băut deloc apă toată ziua, pentru că nu a avut la ea sticla albastră cu pai.

– Hai, măi Irisule, cum să stai toată ziua insetata, gâzule?
– Nu mi–ai pus stica aibastă cu pai, de aia n-am băut apă.
– Pai dimineață te-am întrebat care sticla vrei s-o duci cu tine, așa-i?
– Da.
– Iar tu ai zis c-o vrei pe cea mov, așa-i?
– Da.
– Asadar suntem de acord că tu ai ales-o pe aia mov.
– Da.
– Si-atunci cum se face că n-ai băut apă?
– Pentu că nu mi–ai pus stica aibastă cu pai. Și n-am avut apă.
– Ba ai avut apă, Irisule. Doar că te–ai încăpățânat să nu o bei.
– Am pâns că n-am avut apă. Nu-mi pațe stica mov.
Inspir, expir. Inspir, expir. Inspir, expir.

Karma is a bitch, să știți. Îmi răsună în urechi ceva ce mi-a spus mama cândva, pe un ton exasperat:
–  Sper că atunci când îți vine rândul, să ai și tu un copil cel puțin atât de încăpățânat ca tine!
Ei bine, mama dragă, ai câștigat. Acum poți să pui picior peste picior și să râzi în hohote, promit să nu mă supăr.

P.S. Azi i-am dus la grădiniță ambele sticle. Și aia albastră cu pai, dar și pe cea mov. Doamne-ajuta!
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook