Când eşti mic şi te simţi abandonat

sept5 (9)

vede şi i se luminează faţa. Apoi îşi întoarce privirea. Rămân în uşă şi o strig. Ea stă pe maşinuţa de jucărie, cu volanul între mâini şi ignoră, se uită la totoşii din picioare. Ştiu a aşteptat momentul ăsta toată ziua. a şi dormit, ştiind după somn mai durează doar puţin şi vin după ea. Totuşi, acum nu vrea. pedepseşte. E supărată şi vrea înţeleg asta. Are trei ani. Trei ani în care a stat doar cu mine, zi de zi, noapte de noapte.

Acum, stă cu necunoscuţi. Nu înţelege de ce e nevoie vină aici, la grădiniţă. Jucăriile ei de acasă sunt mai drăguţe, nu trebuie le împartă cu nimeni, acasă nu plânge nici un alt copil, acasă e mama. O strig din nou. Îşi ridică privirea, însă tot nu vine la mine. Ştiu ar vrea mi sară în braţe şi nu înţelege ce o opreşte facă fix asta.

Dar eu înţeleg. Simte am trădat-o, chiar dacă acum am cel mai blând zâmbet pe buze. Dimineaţă am lăsat-o şi n-am privit în urmă. Simte am abandonat-o, nu m-am gândit la suferinţa ei, am lăsat-o când ea n-a vrut rămână. Înghit cu greu nodul pe care-l simt în gât.

Mai târziu, o ducem se plimbe cu trotineta. Special pentru activitatea asta, ca ne putem  plimba împreună, am cumpărat şi o trotinetă pentru adulţi. Însă nu se bucură. Nu vrea se plimbe cu mine, vrea doar cu tatăsu. Doar puţin. Nu e mulţumită de casca de protecţie, de ce e mov şi nu roz, nu vrea ţină banana are coajă, nu vrea o luăm pe drumul ăla cu maşina, nu e bine îi intră soarele în ochi, nu, nu, nu, nimic nu e aşa cum ar trebui fie.

Se aşează cu fundul pe trotinetă şi îl invită şi pe tatăsu facă la fel. Apoi, îi spune ca un om mare:
Tata, eu sunt puţin înghijoiată.
– De ce, puiule?
– Pentu nu-mi paţe ia gădiniţă.

Mi se umplu ochii cu lacrimi fără pot controla. M îi povesteşte cum şi el se îngrijora când era mic, şi el a fost la grădiniţă cândva.
Şi tu tata ieiai înghijoiat?
Da, foarte îngrijorat.
– De ţe? nu venea mama te ia?
Da.
Mama mea?
– Nu, mama mea.
Bunica?
Da. Dar ea venea în fiecare zi. Aşa cum vine mama după tine. Când am înţeles asta, nu mi-am mai făcut griji. Ştim ţi e greu.
– E gheu tata, nu viau meig ia gădiniţă.

Vorbeau aşa unul cu celălalt, cu spatele la mine şi fundurile pe trotinete, iar eu îmi ştergeam ochelarii de lacrimi. La naiba, am ştiut va fi greu, însă suferinţa asta pictată pe faţa ei frumoasă, îmi rupe sufletul. bucur însă îşi verbalizează emoţiile, ne spune în ce fel îi e greu, chiar şi pedepseşte pe mine, dacă asta o ajută.

Azi e vineri şi bucur urmează două zile în care o avem pentru noi, acasă. Vor fi zile pentru reconectare, pentru exprimat emoţii.
Sper la voi a fost mai bine!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când am lăsat-o prima dată la grădiniţă

21623934_10155614403169876_610113169_n

No hai c-am ajuns şi-n punctul ăsta. Azi dimineaţă mi-am lăsat copila cu două doamne pe care le-am văzut prima dată în viaţa mea şi cu o gaşcă de copii agitaţi, am strâns-o la piept, am pupat-o apăsat, i-am spus c-o iubesc cu cel mai mare zâmbet pe care mi l-am putut afişa pe faţă, şi-am plecat. Fără să mă uit în urmă.

Da, ştiu că multe mame aleg să rămână lângă copil, să stea în hol, să-i mai dea o îmbrăţişare, ştiu despre adaptarea blândă. Nu zic că nu e ok, spun doar că în acelaşi timp, îmi cunosc copilul şi ştiu cum e mai uşor pentru el. Eu ca mamă îmi asum o despărţire scurtă.

Iris e la grădiniţă. Eu sunt acasă. Tată-su e la serviciu. Adică eu sunt singură. În toată casa şi curtea, da! E şi Ozzy pe-aici, dar el doar îmi cere o mângâiere pe botul lung, apoi se tolăneşte leneş în iarbă.

Deci aşa se simt mamele când îşi lasă copilul în prima zi la grădiniţă. Pierdute. Vinovate. Libere. Nu ştiu voi, dar eu aşa mă simt. Vreţi să ştiţi ce am făcut când m-am întors de la grădiniţă?

21584830_10155614407119876_1407420976_n

Am muncit. Apoi, m-am învârtit puţin prin toate camerele. Am aranjat paturile. Am mâncat întinsă pe canapea, cu farfuria în poală, în faţa unui episod din “Suits”. N-am înţeles nimic din el pentru că mă întrebam dacă Iris plânge, dacă o ia cineva în braţe s-o consoleze în cazul în care urlă de tristeţe. M-am jucat puţin cu Ozzy. M-am plimbat iar prin casă. Am deschis frigiderul de câteva ori şi m-am uitat la bucata de tort rămasă de la ziua lui Iris, dar nu m-am putut consola cu ea pentru că #SeptembrieFărăZahăr.

M-am întrebat dacă avem oare ţigări ascunse prin casă. Nu cred c-aş fi fumat, dar oare avem? M, avem? Am vorbit cu alte mame pe Facebook despre cât de agitate eram. Unele fuseseră pe furiş la grădiniţă să spioneze copiii şi mi-au spus că Iris nu plânge. Am pus haine la spălat.

Am făcut un duş. Singură! Fără să-mi arunce nimeni jucării de plastic în cadă, fără să cânt “Răţuştele mele”. Mint, am cântat, dar doar în gând.
Am vrut să citesc, mai am 200 de pagini dintr-o carte absolut fantastică, însă n-am reuşit să urmăresc propoziţiile.

Imediat e ora trei. La patru mă duc să-mi iau copila. Hai că aproape a trecut. La voi cum fost?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Zahăr, you son of a bitch! A doua zi fără zahăr. #SeptembrieFărăZahăr

DSC_0003

A trecut a doua zi fără zahăr. Cu surprize. Nu nu, n-am mâncat nimic cu zahăr. Am verificat etichetele înainte mănânc. Doar că de aici au venit surprizele.

La prânz mi-am pus pe farfurie o porţie de curry cu pui şi orez, gătite de mine. Îmi place teribil aroma curry-ului, contrastul sosului gălbui cu albeaţa perfectă a orezului. Îmi place colorez boabele de orez cu sosul, le amestec uşor cu furculiţa înainte le bag în gură. Plăcerea de a mânca felul ăsta de mâncare devine şi mai intensă atunci când adaug pe marginea farfuriei nişte sos Sriracha.

V-am povestit aici am dezvoltat o adevărată dependenţă de sosul ăsta. Îl mănânc cu orice. Iar cu curry se potriveşte perfect. Înainte mi pun în farfurie, m-am uitat pe etichetă. Bang! Are zahăr!

DSC_0004
Asta m-a durut! Dragul meu Sriracha are zahăr, sosul meu favorit pe care-l adaug la aproape orice, e îndulcit, iar eu am promis o lună nu mănânc nimic cu zahăr. Aşa am terminat curry-ul fără sos. Recunosc am mormăit ceva în barbă, nu mi-a convenit deloc.

Am vrut mai mănânc şi pâine prăjită cu unt la un moment dat, în timpul zilei. M-am uitat şi pe ambalajul pâinii. Ghici? Da, are zahăr. Aşa , ori caut pâine fără zahăr (nu ştiu dacă există), ori apuc de făcut pâine. Probabil ultima variantă. Seara am vrut o salată de roşii cu ton. Ton din conservă. Da, şi ăla avea zahăr. N-am mai mâncat.

DSC_0006

Ce-am învăţat ieri? luna asta provocarea va fi nu nu mănânc dulciuri (îngheţată, prăjituri, ciocolată) ci găsesc produse alimentare care nu conţină zahăr sau îndulcitori. #SeptembrieFaraZahar continuă!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Un cadou special şi o recomandare

DSC_0157

Mi-e frică de înălţimi. Dacă găsesc sus, oricât de frumoasă ar fi priveliştea, intru în panică. Am impresia o cad, o împiedic şi o rostogolesc, cineva o împingă. Devin uşor isterică. ia ameţeala şi simt hăul trage la vale, simt voi cădea şi în momentele alea nimeni nu poate convinge nu voi muri.


M însă iubeşte înălţimile. Iubeşte zborul, îi place fie sus, nici gând de panică sau de isterie. Pentru el, înălţimea e libertate. Echilibru. De aceea, gândindu la aniversarea lui de patruzeci de ani, n-a fost prea greu ştiu ce cadou l-ar face fericit.


Cu ajutorul celor de la Aeroportul Tuzla, am programat pentru M, fix de ziua lui, un zbor cu o aeronava DA20, la care au participat doar el cu pilotul. Până a ajuns la aeroport n-a ştiut urmează zboare, aşa surpriza a fost completă.

DSC_0159
M şi-a început ziua cu un zbor de o oră şi jumătate pe ruta TuzlaGura PortiţeiSulina – survol litoral –Tuzla, iar noi, toată familia (cu bunici, cu mătuşi şi unchi) l-am aşteptat la cafeneaua Hangar Café 67 din cadrul aeroportului. De pe terasa acesteia am urmărit decolările şi aterizările aeronavelor sau a elicopterelor.

A fost senzaţional. La întoarcere M a coborât din avion cu un zâmbet cât China, cu aşa o bucurie desenată pe faţă încât mi-au dat lacrimile.

1 (114)
Personalul a fost foarte drăguţ, pilotul relaxat şi zâmbitor, cei de la cafenea asemenea. M-am felicitat în gând pentru idee şi recomand cu încredere serviciile celor de la Tuzla, dacă plănuiţi un cadou inedit pentru cineva drag. Adaug acesta nu este un articol plătit, ci o recomandare personală, făcută doar în urma serviciilor de care noi am fost foarte mulţumiţi.

Pe cei de la aeroportul Tuzla îi găsiţi aici. Pagina lor de Facebook aici. Cafeneaua Hangar Café 67 aici.

P.S. La mulţi ani, M! Te iubesc! ❤

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.