Category: Umor

Unii oameni fac exerciţii de dimineaţă. Unii fizice, alţii de vorbire. Fiică-mea face parte din a doua categorie. Câteodată, se trezeşte odată cu cocoşii şi strigă câte un cucuuuuu prelung, pe care apoi îl repetă de câteva ori, să fie sigură că s-au trezit şi vecinii.

Recunosc, nu-s încântată deloc să mă trezesc cu noaptea în cap, să observ cu privirea mijită că afară abia se crapă de ziua, iar odorul are deja chef de joacă şi povestit. Îi aduc o grămăjoară de jucării în pătuţ, bea puţină apă, o pup cu foc şi mă bag la loc în pat.

În mod obişnuit, mai pot moţăi cel puţin încă un sfert de ceas în timp ce ea se joacă. Patul mi-e lipit de pătuţul ei, aşadar sunt fix lângă ea, e în siguranţă, pot să închid ochii liniştită, nu se poate caţără afară din el (încă).

Pun capul pe pernă, ochii mi se închid imediat.
“Mama, mama, mama, mama, mama, mama, mama”
Încet încet, înţeleg că nu visez. Mă uit la ceas să văd cât am dormit. Trei minute. Privesc în sus şi văd dinţi, ea e aplecată asupra mea şi râde cu toată gura, încântată acum că nu mai dorm.

“Mama mac mac, mac mac, mac mac, mac mac, mac mac”
Mă frec la ochii care mă ustură, îmi pare că trebuie să depun un efort prea mare ca să-i ţin deschişi.
“Mac, mac, mac, mac” insistă copila.
Îmi amintesc să o asigur că am auzit ce-a zis, altfel nu se opreşte şi repetă acelaşi cuvânt la nesfarşit.
“Mac, mac face raţa, Iris, ai dreptate”
De supărare că n-am fost atentă, Iris aruncă raţa de plastic pe podea. Se enervează imediat că n-o mai are în mâna şi acum ţipă cu braţul întins “Mac mac, mac mac, mac mac”.

Cobor din pat, mă târâi până la raţă, în timp ce odorul ţopăie des, o ridic şi i-o dau. Mă îndrept spre pat, când Iris aruncă raţa din nou. Bodogăn  în gând ceva despre nopţi nedormite şi cocoşi buni de tăiat şi băgat la cuptor, în timp ce ridic iar raţa.

Mă aşez în fund pe pat, cu coatele pe genunchi şi capul între mâini. Ochii mă ustură în continuare. Stau aşa nemişcată, poate se aşează şi îşi continuă joaca. Se face linişte. Simt cum îmi alunecă faţa printre palme şi deschid ochii, dar nu mă mişc.
“Afa, afa, afa, afa, afa, afa”
Răspund şoptit “Girafa e acolo pe perete, aşa e”.

Se aşează şi ia păpuşa în braţe. Număr în gând: unu, doi, trei, patru, cinci..
“Cucuşa, cucuşa, cucuşa, cucuşa, cucuşa”. Îmi întinde păpuşa.
“I-a căzut căciula?”
“Cucuşa, cucuşa”.
Aşez fesul păpuşii pe capul chel şi mă ridic. Mă clatin uşor, apoi mă întind până îmi trosnesc oasele, mi-e clar că n-o sa mai dorm.

“Mama chintă, chintă, chintă, chintă”
“Ce vrei să-ţi cânt puiule?”
“Chintă ahaha, ahaha, ahaha”

Şi uite aşa într-un dormitor cu girafe pe pereţi, într-un orăşel liniştit, cu noaptea-n cap, o mama cu ochii umflati, cântă Boroboaţă în timp ce copila îngână şi ea refrenul “ahaha, ahaha”

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

Credit foto: www.babycentre.co.uk

Pentru ca in perioada asta mersul e cea mai noua si importanta achizitie, copila exerseaza din plin. Cand ma intreaba cineva ce face Iris, raspunsul meu inevitabil este: merge, Iris merge. De dimineata pana seara, ea merge. In cerc, in zig zag, mai labartat, mai in graba si pe alocuri cu cazaturi, ea ii tot da inainte.

Si daca tot ne laudam cu achizitii, luati de-aici: caninii (oh da, toti odata) si patru masele. Asadar opt bucati deodata, in plina eruptie. Explozia asta dentara e fireste insotita de durere si multa smiorcaiala. Care au leac doar in brate, dar nu in brate la tata sau altcineva, naaa, doar hopa sus la mama. De unde, dupa putina alinare, se cere jos. Ca imediat ce atinge podeaua cu picioarele, sa inceapa sa planga si sa vrea iar in brate.

Da, asa ca zilele astea, facem toate lucrurile impreuna, in echipa. Eu fac chestii, iar ea le supravegheaza atenta din bratele mele.

Joaca e si ea mai elaborata acum. Daca pana mai ieri, principala sursa de amuzament era sa dea papusa cu capul de podea si-apoi sa se uite fix in ochii ei, acum “construieste” cu ajutorul cuburilor si caramizilor tip lego. Ajuta la stransul jucariilor, imi aduce cartile ca sa-i citesc si incaleca/ descaleca singura calutul de cauciuc, pe care-l calareste temeinic, tinandu-se de urechile lui, alatadata dandu-i palme la fund si strigand “diii”. Recunosc, da, am pregatit-o de rodeo, nu stii niciodata cand ai nevoie de abilitati de-astea.

Duce mana la ureche si vorbeste la un telefon imaginar, repetand tare “da, da”, in timp ce merge grabita in cerc. Cand vede copii se grabeste sa-i atinga, imbratiseze, sa le bage degetele in ochi sau sa-i traga cu drag de par. In parc, rupe papadii pufoase, mi le aduce sa suflu in ele si apoi rade zgomotos cand o fac.

Partea foarte faina e ca a devenit dragastoasa, acum ne imbratiseaza si ne pupa. Dar doar cand vrea ea, la cerere nu presteaza niciodata. Papusile insa nu sunt nevoite sa ceara afectiune, Iris le-o ofera din plin, umplandu-le de saliva cu fiecare pupatura aplicata.

Ma ajuta la curatenie, asa ca nu e necesar ca eu sa mai aspir, de exemplu. Pentru ca nu mai am ce. Iris haleste tot ce prinde, rezistand apoi eroic cu dintii inclestati si buzele stranse atunci cand incerc sa-i scot scamele din gura. Ba o ia si la fuga razand, daca vede ca am observat-o molfaind ceva.

Inevitabil, am ajuns si la partea in care e imposibil sa nu-i spun “nu-i voie” uneori.

Nu-i voie la aragaz, nu-i voie sa te cateri singura pe scari, nu-i voie sa mananci furnici, nu-i voie sa atingi cainii comunitari din parc, sunt exemple concludente pentru o zi cu Iris. Incerc sa nu exagerez, vreau sa las loc de desfasurare curiozitatii ei firesti, insa intervin atunci cand siguranta ii e pusa in pericol. Desi nu cred ca intelege mare lucru din ce-i spun, ii explic totusi pe un ton calm, care sa nu-i creeze panica, de ce nu are voie. Pentru ca e periculos, pentru ca e prea murdar, etc. Deduc insa, ca nu apreciaza deloc tonul meu calm, pentru ca de indata ce aude ca nu-i voie, se pune pe tipat, anticipand probabil ca urmeaza sa vin si s-o iau pe sus daca nu se opreste. Si nu, nu se opreste niciodata.

In continuare, activitatea ei favorita la masa e sa intinda pe o latura a frigiderului aflat in apropiere, tot ce are in castron sau sa arunce pe jos eventualele resturi ramase. Mancatul ramane pe loc secund, insa e normal daca ma gandesc la eruptia dentara prin care trece, asa ca nu insist prea mult. Partea buna este ca nu mai e nevoie sa-i gatesc separat tot timpul, acum mananca de multe ori mancarea pregatita pentru noi, pe care o adaptez nevoilor ei. Restrictiile pe care le pastram in continuare sunt pe carnea de porc, fasole uscata, varza si zahar.

Noptile vin cu treziri dese, tot din cauza durerilor cauzate de eruptia dentara, plansete si nevoia de a fi luata langa mine in pat.

Zilele ne sunt pline, trec fulger, una dupa alta si zau ca nici nu mi-as dori sa fie altfel. Fiecare zi e o provocare noua, un carusel de emotii declansate de plansete, rasete, alintaturi si tipete. In mijlocul caruselului insa, gasesc intotdeauna bucuria de a petrece tot timpul meu cu ea, cu copila mea!

Credit foto: www.childrensdayton.org

“Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Se trezeste prima. Se intinde si casca, apoi ma vede. Eu ma uit la ea printre gene, incerc s-o pacalesc, poate o adormi la loc, inca putin.
Nici vorba, se uita fix la mine, i se lumineaza chipul, zambeste larg, cu opt dinti mici ca de soricel, si zice clar: ta-ta.
Ii spun, ma-ma, eu sunt mama. Ta-ta repeta ea, tot zambind. Ta-ta-ta-ta, ca sa fie clar, sa bag bine la cap.

O iau pe sus, imi bag nasul in cutele gatului ei, unde miroase asa de bine. E calduta si inca molateca dupa somn, se lipeste de mine si ramane acolo nemiscata. As putea sta cu ea asa, pana la capatul timpului.

Dupa schimbatul scutecului, ne ducem in living. O asez pe covor, inca nu merge singura dar pleaca grabita, de-a busilea, catre cutia cu jucarii. Are scopul bine determinat, apuca un picior de papusa si trage pana o scoate. Se bucura zgomotos cand o vede, o strange cu foc la piept, o mozoleste, ii baga degetele in ochi si-i spune gales: ma-ma. Apas papusa pe piept ca sa repete si ea: ma-ma, Iris rade cu gura pana la urechi, succes total.

Din bucatarie, o supraveghez, in timp ce ii pregatesc fructele. Se plictiseste repede de papusa si porneste navalnic catre mine, de-a busilea. Din graba, se rostogoleste si cade. Plange, vin la ea, o ridic in brate, o consolez, ne pupam, o pun jos, revin la bucatarie.

Gaseste telecomanda, o ridica, chiuie fericita, apasa butoanele, o scutura si se loveste cu ea. Din nou, plange, vin la ea, o ridic in brate, o consolez, ne pupam, o pun jos, revin la bucatarie.

O asez la masuta si ii pun in fata bucatele de fructe. Se uita la ele, le matura bine cu palma, rade, ia o bucatica intre aratator si degetul mare, o duce la gura si plescaie satisfacuta. Dupa 4 inghitituri, incepe sa arate cu degetul obiectele din bucatarie, pe care mi le cere, de parca micul dejun nu poate continua fara ele. Ii dau o lingurita din plastic. O trece ferm prin bucatile de fructe, pe care le trimite pe podea. Rade, ii place, e fain cand cade mancarea pe jos.

Dupa micul dejun, ne jucam impreuna. Eu ii fac turnulete din cuburi, ea le darama, rasfoim o carte cu buburuze si gandacei, o gadil, ne jucam cu papusa, rasturnam toate jucariile pe jos, rostogolim mingi.

Vrea sa urce scarile. Sustinuta le urca, oboseste, protesteaza insa cand le parasim. Daca imi intorc privirea o clipa, fuge din nou la ele, convinsa ca ajunge pana sa observ, asa ca sunt in alerta maxima de teama sa nu cada sau sa se raneasca.

Merge de-a lungul canapelei, cand ajunge la colt face doi sau trei pasi singura si mi se arunca razand in brate. O prind, o pup si-o strang la piept, pana se zbate.

Schimb scutecul, gandindu-ma ca in curand n-o mai pot convinge sa ramana intinsa pe spate pana la sfarsitul procedurii. Se foieste, ma loveste cu picioarele, se ridica in fund si vrea sa plece. O intind la loc, respir adanc si imi amintesc de timpuri mai simple, cand schimbatul nu insemna sa alergi prin casa dupa un copil in fundul gol.

Adoarme. Fug la bucatarie sa mananc.
Ii spal biberoanele, curat masuta ei, adun fructele aruncate pe sub ea si prin bucatarie, dau cu mopul. Ii pregatesc pranzul, curat si spal legumele, carnea si le asez in steamer.

Adun jucariile in cutii ca sa pot matura. Matur. Adun rufele murdare si pun masina de spalat la treaba.

Imi fac o cafea, sorb din ea, imi pun laptopul in brate si imediat din camera ei se aude un scancet, ma cheama, s-a trezit.

Ii dau sa bea apa. Vrea sa tina singura cana. O ia in mana, o scutura temeinic razand, pe podea se formeaza un mic iaz.

Ma duc la toaleta, ea sta in usa, se uita fix la mine, bate din palme si-mi spune bravo. Inteleg ca am facut o treaba buna.

Ne jucam, exerseaza mersul pe langa canapea, cade, plange, o iau in brate, o consolez. Ii dau papusa preferata sa se joace, apoi merg la bucatarie, de unde o pot supraveghea in continuare. Curat un morcov. Iris ajunge in timp record si ea, incearca sa se agate de un scaun care se clatina periculos deasupra ei.

O duc inapoi in living, raman langa ea, ne jucam cu un castron si-o lingura de lemn, revin la bucatarie. Curat o jumatate de ceapa, Iris se grabeste navalnic spre scari. Abandonez ceapa, o sustin sa urce scarile, raman putin cu ea in living, revin la bucatarie. Curat inca o jumatate de ceapa, Iris se loveste cu un xilofon. O iau in brate, o duc in fata oglinzii unde ma stamb pana ii trece si rade. Ma strange in brate cu foc si ma mozoleste.

Renunt la gatit si iesim in curte. Iris striga si se bucura cand il vede pe Ozzy, alsacianul familiei. Dulaul vine s-o pupe, Iris tipa, intinde mainile dupa el si rade.

Pranzul e servit, Iris devoreaza bucatele de broccoli, morcovi, dovlecei si pui. Rectific, dovleceii sunt mozoliti bine in par, storcositi intre degete si aruncati pe jos. Arata cu degetul catre cutite, catre farfurii, cuptor, le vrea pe toate si protesteaza cand nu i le dau. Cere apa, pe care vrea s-o bea doar singura, acum pe dovleceii de pe podea au propriul lor lac.

Pentru ca Iris mananca singura, dupa pranz se impune o baie. Iris plange cand ii spal parul, incearca sa se ridice singura din cadita, se supara ca nu o las si arunca jucariile. Plange cand o scot din cadita, plange cand o sterg, cand ii pun scutecul si o imbrac. Ma uit in oglinda si remarc trei fire de par alb noi.

Iris adoarme, eu fug la bucatarie, gatesc cina mea si a lui M, pregatesc si cina ei. Curat dezastrul ramas in urma pranzului servit, dau cu mopul. Mananc pranzul. Ies in curte sa intind rufele. Ma intind langa ea si atipesc un sfert de ceas, cand, hopa, Iris se trezeste.

Bea lapte, evident ca singura, nu ma lasa s-o ajut. Doua, trei inghitituri si arunca biberonul pe jos. Zambind, mi-l arata cu degetul, sa-l ridic. Procedeul se repeta pana la urmatoarele trei fire de par albe.

O imbrac, o pun in carucior si iesim din curte, plecam la plimbare. Imi amintesc ca am uitat suzeta, ma intorc s-o iau. Pe drum, Iris se intoarce cu fata la mine si incearca sa se ridice pe picioare, in carucior. O asez si ii pun centura. Plange, tipa, nu-i place. Cant in gura mare “Elefantul Cici” pana se linisteste.

Face cu mana tuturor, oamenii ii zambesc si isi flutura la randul lor mainile, salutand-o. Priveste incantata masinile, casele, intinde mainile catre toti copiii, arata copacii cu degetul.

Revenim acasa la ora cinei, Iris mananca mamaliga cu branza ca o ciobanca mica, face”mmm”, ii place tare. Ii fac un dus rapid, riposteaza, e obosita, e timpul de culcare. Maine o luam de la capat.

Zilele tale cum arata?

Credit ilustratie: http://www.colourbox.com

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl