Fetiţa care a vrut să-mi ofere o pauză

kids-playing-hens-chicks_nl9dxs

Când am ajuns în parc, Iris s-a proptit în faţa unei fetiţe de vreo zece ani, ce stătea lângă un băieţel pe-o banca. După un flirt mic, zâmbind, s-a cerut în braţele ei şi până să pot reacţiona, copila mea era cocoţată sus cu fetiţa şi se pupau de parcă ar fi fost surori.

Eu iar am făcut ochi mari, mă surprinde copila asta a mea de câteva ori pe zi.

Am întrebat fetiţa dacă Iris nu e grea pentru ea, dacă nu cumva o incomodează şi ar vrea să o dau jos din braţele ei, însă ea era cel puţin la fel de încântată să socializeze cu pupăcioasă mea.
“Vai ce scumpă e. Şi uite ce mult râde.”

Iris îi atingea pe rând nasul, gura, fruntea, în timp ce i le numea şi apoi iar o mai pupa puţin. Nu părea că mai are chef să facă şi altceva, de parcă tot drumul până la parc nu strigase doar “gan, gan, gan” (tobogan).

Glumind, am spus:
“Uite, eu aş putea să merg la o cafea acum, nici n-ar observa că am plecat.”
Fetiţa, serioasă, îmi spune repede:
“Da, mergeţi liniştită dacă vreţi.”
Mă amuz de seriozitatea cu care îmi vorbeşte şi-i răspund:
“Eşti foarte drăguţă, dar să ştii că eu glumeam.”
La fel de serioasă, încercând să fie de-a dreptul convingătoare, fetiţa mă asigură:
“Chiar că puteţi merge dacă vreţi, doar e 8 martie, eu şi Alex o să avem grijă de ea, şi se uită la baieţel pentru aprobare.
Intru în joc şi-i răspund:
“Mulţumesc că eşti aşa grijulie şi vrei să-mi dai o pauză. Uite, dacă eşti aşa drăguţă şi tot te-ai oferit să fii babysitter, putem să ţi-o lăsăm şi pe Amalia?” Şi arăt către prietena lui Iris, pe care mama ei o împingea în leagăn la câţiva metri mai încolo.
“Da’ cum să nu, am eu grijă de amândouă, mergeţi liniştite la cafea”.

Iris a mai pupat-o puţin, a tras-o uşor de păr, i-a coborât din braţe şi dusă a fost. Fetiţa a tot strigat-o, dar Iris luase deja direcţia toboganului şi nimic altceva nu-i mai distragea atenţia. Pesemne că auzise ceva de cafea şi hotărâse că totuşi am băut destulă pentru o zi.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook.
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

Sursa foto: www.sheknows.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s